Recurs în interesul legii Instanţa competentă să soluționeze acțiunea în constatarea nulității absolute a unui contract de muncă sau a unui contract civil, formulată de Agenția Națională de Integritate 19 iunie 2017 Potrivit deciziei nr. 10 în dosarul nr. 2/2017 pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 176/2010, instanţa competentă să soluționeze acțiunea în constatarea nulității absolute a unui contract de muncă sau a unui contract civil, formulată de Agenția Națională de Integritate ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat existența conflictului de interese, se determină în raport cu natura juridică a contractului.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a aplica sancţiunile pentru contravenţia constând în necomunicarea identității persoanei căreia i s-a încredințat vehicolul pentru a fi condus 19 iunie 2017 Potrivit deciziei nr. 11 în dosarul nr. 3/2017 pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele având ca obiect refuzul acordării drepturilor conform O.G. nr. 105/1999 au caracter definitiv 20 martie 2017 Potrivit deciziei nr. 6 în dosarul nr. 24/2016 pronunţată în şedinţa publică din 20 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: “Dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele având ca obiect contestaţii împotriva hotărârilor pronunţate de comisiile din cadrul caselor judeţene de pensii sau din cadrul Casei de pensii a municipiului Bucureşti nu sunt supuse recursului, hotărârea judecătorească pronunţată în primă instanţă având caracter definitiv.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Retragerea consimţământului valabil exprimat de inculpat la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei 20 martie 2017 Potrivit deciziei nr. 5 în dosarul nr. 26/2016 pronunţată în şedinţa publică din 20 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.485 alin. (1) lit.b) teza I din Codul de procedură penală, stabileşte că: Retragerea, de către inculpat, în faţa instanţei de judecată a consimţământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale, în condiţiile art.482 lit. g) din Codul de procedură penală, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 474 alin.4 Cod procedură penală.
Recurs în interesul legii Hotărârile primei instanţe pronunţate în cauzele având ca obiect validarea sau invalidarea alegerii primarilor 15 mai 2017 Potrivit deciziei nr. 8 în dosarul nr. 28/2016 pronunţată în şedinţa publică din 15 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea art. 58 şi art. 59 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, hotărârile primei instanţe pronunţate în cauzele având ca obiect validarea sau invalidarea alegerii primarilor sunt încheieri, executorii, susceptibile de a fi atacate cu apel în 30 zile, în condiţiile art. 534 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele având ca obiect refuzul acordării drepturilor conform O.G. nr. 105/1999 au caracter definitiv 20 martie 2017 Potrivit deciziei nr. 6 în dosarul nr. 24/2016 pronunţată în şedinţa publică din 20 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: “Dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele având ca obiect contestaţii împotriva hotărârilor pronunţate de comisiile din cadrul caselor judeţene de pensii sau din cadrul Casei de pensii a municipiului Bucureşti nu sunt supuse recursului, hotărârea judecătorească pronunţată în primă instanţă având caracter definitiv.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Legalitatea deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale este condiționată de suspendarea sau sistarea pensiei Potrivit deciziei nr. 12 în dosarul nr. 5/2017 pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor art. 179 din Legea nr. 263/2010, coroborate cu dispozițiile art. 114 și art.116 din acelaşi act normativ, legalitatea deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale este condiționată de suspendarea sau sistarea (anterioară ori concomitentă) pensiei printr-o decizie emisă de casele teritoriale/sectoriale de pensii.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Instanţa competentă să soluționeze acțiunea în constatarea nulității absolute a unui contract de muncă sau a unui contract civil, formulată de Agenția Națională de Integritate 19 iunie 2017 Potrivit deciziei nr. 10 în dosarul nr. 2/2017 pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 176/2010, instanţa competentă să soluționeze acțiunea în constatarea nulității absolute a unui contract de muncă sau a unui contract civil, formulată de Agenția Națională de Integritate ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat existența conflictului de interese, se determină în raport cu natura juridică a contractului.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Drepturile salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale 29 mai 2017 Potrivit deciziei nr. 9 în dosarul nr. 1/2017 pronunţată în şedinţa publică din 29 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea unitară a dispozițiilor art.34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, dispozițiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii cu acțiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă. Respinge, ca inadmisibilă, solicitarea de a interpreta aceleași prevederi legale (în ipoteza unui răspuns că prevederile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii) în sensul de a stabili dacă instanțele din cadrul jurisdicției muncii pot obliga angajatorii la plata în temeiul legii a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite sau prin contractele individuale de muncă ori prin acte adiționale la acestea din urmă.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Drepturile salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale 29 mai 2017 Potrivit deciziei nr. 9 în dosarul nr. 1/2017 pronunţată în şedinţa publică din 29 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea unitară a dispozițiilor art.34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, dispozițiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii cu acțiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă. Respinge, ca inadmisibilă, solicitarea de a interpreta aceleași prevederi legale (în ipoteza unui răspuns că prevederile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii) în sensul de a stabili dacă instanțele din cadrul jurisdicției muncii pot obliga angajatorii la plata în temeiul legii a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite sau prin contractele individuale de muncă ori prin acte adiționale la acestea din urmă.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
