Recurs în interesul legii Natura raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială 26 septembrie 2016 Potrivit deciziei nr. 16 în dosarul nr.15/2016 pronunţată în şedinţa publică din 26 septembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1, art. 231 şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: Prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Curtea Constituţională a României Termenul pentru introducerea contestației în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă 30 iunie 2016 În ziua de 30 iunie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.428 alin.(1) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2016, care au următorul conținut: „Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art.426 poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.” În urma deliberării, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispozițiile art.428 alin.(1) cu referire la art.426 lit.i) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Curtea a reţinut că opțiunea legiuitorului, de a reglementa un termen pentru introducerea contestației în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă [art.426 lit.i) din Codul de procedură penală] nu apare ca fiind rezonabilă din perspectiva relaţiei existente între interesul general şi cel individual. Condiţionarea introducerii căii de atac extraordinare a contestației în anulare, pentru motivul reglementat în art.426 lit.i) din Codul de procedură penală, de respectarea termenului de 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere, impune în sarcina individului o condiție excesivă pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare. În aceste condiții, având în vedere că, în materie, contestația în anulare întemeiată pe dispoziţiile art.426 lit.i) din Codul de procedură penală este un remediu procesual prin care partea interesată poate obține restabilirea legalității încălcate prin nesocotirea principiului ne bis in idem, reglementarea unui termen în interiorul căruia persoana împotriva căreia se face executarea poate introduce contestația în anulare aduce atingere dispozițiilor constituționale privind liberul acces la justiție. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României Termenul pentru introducerea contestației în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă 30 iunie 2016 În ziua de 30 iunie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.428 alin.(1) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2016, care au următorul conținut: „Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art.426 poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.” În urma deliberării, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispozițiile art.428 alin.(1) cu referire la art.426 lit.i) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Curtea a reţinut că opțiunea legiuitorului, de a reglementa un termen pentru introducerea contestației în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă [art.426 lit.i) din Codul de procedură penală] nu apare ca fiind rezonabilă din perspectiva relaţiei existente între interesul general şi cel individual. Condiţionarea introducerii căii de atac extraordinare a contestației în anulare, pentru motivul reglementat în art.426 lit.i) din Codul de procedură penală, de respectarea termenului de 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere, impune în sarcina individului o condiție excesivă pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare. În aceste condiții, având în vedere că, în materie, contestația în anulare întemeiată pe dispoziţiile art.426 lit.i) din Codul de procedură penală este un remediu procesual prin care partea interesată poate obține restabilirea legalității încălcate prin nesocotirea principiului ne bis in idem, reglementarea unui termen în interiorul căruia persoana împotriva căreia se face executarea poate introduce contestația în anulare aduce atingere dispozițiilor constituționale privind liberul acces la justiție. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României Excluderea atacării cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de ÎCCJ ca instanță de apel, neconstituțională 12 iulie 2016 În ziua de 12 iulie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.434 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins: Art.434 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură penală: ”Pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, […]”. În urma deliberării, Curtea, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art.434 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, este neconstituțională. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept. Aplicabilitatea procedurii instituită de Legea nr. 17/2014 26 septembrie 2016 Potrivit minutei nr. 24, în dosarul nr. 1765/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 26 septembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării - cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare privind terenuri agricole situate în extravilan, încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, indiferent de momentul sesizării instanţei. Instanţa de judecată poate dispune îndeplinirea formalităţilor în vederea obţinerii avizelor prevăzute la art. 3 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, de la autorităţile competente şi parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempţiune prevăzut de art. 4 din acelaşi act normativ, în cursul judecăţii.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept. Aplicabilitatea procedurii instituită de Legea nr. 17/2014 26 septembrie 2016 Potrivit minutei nr. 24, în dosarul nr. 1765/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 26 septembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării - cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare privind terenuri agricole situate în extravilan, încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, indiferent de momentul sesizării instanţei. Instanţa de judecată poate dispune îndeplinirea formalităţilor în vederea obţinerii avizelor prevăzute la art. 3 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, de la autorităţile competente şi parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempţiune prevăzut de art. 4 din acelaşi act normativ, în cursul judecăţii.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale 27 septembrie 2016 Potrivit minutei nr. 18, dosar nr. 2163/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, stabilind că: “În interpretarea dispozițiilor art.280 1 din Legea nr.31/1990, în ipoteza în care infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părților sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una din condiţiile de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni..” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale 27 septembrie 2016 Potrivit minutei nr. 18, dosar nr. 2163/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, stabilind că: “În interpretarea dispozițiilor art.280 1 din Legea nr.31/1990, în ipoteza în care infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părților sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una din condiţiile de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni..” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept. Funcționari publici. Sintagma „salarizat la acelaşi nivel” 26 septembrie 2016 Potrivit minutei nr. 23, în dosarul nr. 1733/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 26 septembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept. Funcționari publici. Sintagma „salarizat la acelaşi nivel” 26 septembrie 2016 Potrivit minutei nr. 23, în dosarul nr. 1733/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 26 septembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
