Efectele scrisorii de garanţie fectele scrisorii de garanţie sunt: Obligaţia emitentului de a executa garanţia la simpla cerere a beneficiarului . Garanţia trebuie executată, în principiu, la prima şi simpla cerere a beneficiarului. Emitentul nu poate opune beneficiarului excepţiile întemeiate pe raportul juridic fundamental. El are însă obligaţia de a refuza plata garanţiei în caz de abuz sau fraudă vădită din partea beneficiarului. Scrisoarea de garanţie nu poate fi un instrument pentru beneficiar de a-l spolia pe altul.  Frauda este vădită atunci când ea poate fi cunoscută emitentului fără ca pentru aceasta să fie necesare verificări asupra raportului juridic fundamental. În cazul în care emitentul ar face plata garanţiei, deşi cererea este abuzivă sau vădit frauduloasă, el riscă să nu poată exercita cu succes regresul împotriva ordonatorului. Dreptul de regres al emitentului împotriva ordonatorului .  Dacă emitentul a executat garanţia, el este titularul unul drept de regres împotriva ordonatorului. Izvorul dreptului de regres este contractul dintre emitent şi ordonator. Emitentul nu are beneficiul acţiunii subrogatorii.  Ordonatorul va putea refuza plata atunci când cererea de executare a garanţiei formulată de către beneficiar a fost onorată, deşi ea a fost abuzivă, vădit frauduloasă sau tardivă, adică formulată peste termenul de valabilitate a scrisorii de garanţie. Dreptul de regres al ordonatorului împotriva beneficiarului.  Ordonatorul este legitimat să se îndrepte cu o acţiune în regres împotriva beneficiarului care, prin mecanismul executării scrisorii de garanţie, a primit o plată nedatorată. Nu trebuie dovedite de către ordonator abuzul sau frauda manifestă a beneficiarului. Dreptul de regres al ordonatorului împotriva emitentului .  Dacă plata garanţiei a fost realizată de către emitent în ciuda caracterului abuziv, vădit fraudulos sau tardiv al cererii de executare formulate de către beneficiar, ordonatorul are o acţiune în regres şi împotriva emitentului.

Acţiunea oblică Acţiunea oblică este mijlocul juridic prin care creditorul exercită drepturile şi acţiunile debitorului, atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite în prejudiciul creditorului.  Acţiunea oblică mai este cunoscută şi sub numele de „acţiune indirectă"   sau „subrogatorie" deoarece ea se exercită de către creditor în locul debitorului său.   Acţiunea oblică este o măsură de conservare a garanţiei comune a creditorilor. Promovarea acţiunii oblice nu conduce la realizarea creanţei creditorului, astfel că acţiunea oblică nu poate fi considerată o măsură de executare a acesteia.

Acţiunea oblică Acţiunea oblică este mijlocul juridic prin care creditorul exercită drepturile şi acţiunile debitorului, atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite în prejudiciul creditorului.  Acţiunea oblică mai este cunoscută şi sub numele de „acţiune indirectă"   sau „subrogatorie" deoarece ea se exercită de către creditor în locul debitorului său.   Acţiunea oblică este o măsură de conservare a garanţiei comune a creditorilor. Promovarea acţiunii oblice nu conduce la realizarea creanţei creditorului, astfel că acţiunea oblică nu poate fi considerată o măsură de executare a acesteia.

Garanţia comună a creditorilor Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.  Garanţia comună prezintă următoarele trăsături: are un caracter general deoarece are ca obiect întregul patrimoniu al debitorului, privit ca o universalitate juridică, formată dintr-o sumă de valori, făcând abstracţie de individualitatea fiecărui drept care intră în conţinutul său. Ea nu este afectată de schimbările sau fluctuaţiile care au loc ca urmare a dobândirii sau înstrăinării unor drepturi, a realizării unor creanţe sau asumării unor datorii. Aceste modificări patrimoniale nu rămân însă fără consecinţe, ele augmentând sau, după caz, diminuând garanţia comună în beneficiul sau în detrimentul tuturor creditorilor. Garanţia comună poate avea ca obiect şi anumite diviziuni ale patrimoniului, numite mase patrimoniale. Astfel, garanția comună este specializată, întrucât are ca obiect o anumită diviziune a patrimoniului. Atunci când creanţele sunt născute în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, titularii acestora trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul masei patrimoniale respective. Dacă ele sunt insuficiente pentru realizarea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului.  Creditorii creanţelor născute în legătură cu o diviziune a patrimoniului constituită pentru exercitarea unei profesii autorizate pot urmări numai bunurile care fac obiectul diviziunii patrimoniului constituite pentru exercitarea profesiei respective. este comună tuturor creditorilor aceluiaşi debitor . Garanţia comună este unică, chiar dacă creditorii sunt mai mulţi și aparţine creditorilor, fără a deosebi după cum sunt chirografari sau cu garanţii speciale, ei putând urmări împreună şi concurent toate bunurile existente în patrimoniul debitorului la începutul urmăririi, precum şi pe acelea care vor intra în patrimoniu până la realizarea integrală a creanţelor.  Debitorul şi creditorul pot conveni să limiteze dreptul creditorului de a urmări bunurile care nu îi sunt ipotecate. Această limitare poate privi doar acordul dintre debitor şi un creditor ipotecar. Creditorul nu poate urmări în acelaşi timp vânzarea imobilelor care nu sunt ipotecate decât în cazul când bunurile care îi sunt ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creanţei sale.  debitorul nu este deposedat de bunurile sale . Debitorul păstrează posesia și folosinţa lor şi poate să le înstrăineze valabil prin acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. nu conferă creditorilor dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă . Ei nu vor putea urmări bunurile în mâinile dobânditorilor, dacă debitorul le-a înstrăinat. Creditorii nu pot exercita niciun drept de preferinţă unii împotriva celorlalţi. este o garanţie proporţională . Preţul obţinut din valorificarea bunurilor debitorului se împarte între creditori proporţional cu valoarea fiecărei creanţe. Excepții de la această regulă: atunci când se invocă cauze legale de preferinţă: privilegiile, ipotecile şi gajul. Titularul unei cauze legale de preferinţă va fi plătit cu prioritate în raport cu creditorii chirografari. Dacă mai mulţi creditori se prevalează de existenţa unor cauze de preferinţă, ei vor fi plătiţi în ordinea dată de rangul garanţiei lor. În situaţia în care creditorii au acelaşi rang, ei vor fi plătiţi proporţional cu valoarea creanţei lor. atunci când între creditori a fost perfectată o convenţie cu privire la ordinea îndestulării lor, situaţie în care repartizarea preţului obţinut din valorificarea bunului se va face potrivit înţelegerii părţilor.

Garanţia comună a creditorilor Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.  Garanţia comună prezintă următoarele trăsături: are un caracter general deoarece are ca obiect întregul patrimoniu al debitorului, privit ca o universalitate juridică, formată dintr-o sumă de valori, făcând abstracţie de individualitatea fiecărui drept care intră în conţinutul său. Ea nu este afectată de schimbările sau fluctuaţiile care au loc ca urmare a dobândirii sau înstrăinării unor drepturi, a realizării unor creanţe sau asumării unor datorii. Aceste modificări patrimoniale nu rămân însă fără consecinţe, ele augmentând sau, după caz, diminuând garanţia comună în beneficiul sau în detrimentul tuturor creditorilor. Garanţia comună poate avea ca obiect şi anumite diviziuni ale patrimoniului, numite mase patrimoniale. Astfel, garanția comună este specializată, întrucât are ca obiect o anumită diviziune a patrimoniului. Atunci când creanţele sunt născute în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, titularii acestora trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul masei patrimoniale respective. Dacă ele sunt insuficiente pentru realizarea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului.  Creditorii creanţelor născute în legătură cu o diviziune a patrimoniului constituită pentru exercitarea unei profesii autorizate pot urmări numai bunurile care fac obiectul diviziunii patrimoniului constituite pentru exercitarea profesiei respective. este comună tuturor creditorilor aceluiaşi debitor . Garanţia comună este unică, chiar dacă creditorii sunt mai mulţi și aparţine creditorilor, fără a deosebi după cum sunt chirografari sau cu garanţii speciale, ei putând urmări împreună şi concurent toate bunurile existente în patrimoniul debitorului la începutul urmăririi, precum şi pe acelea care vor intra în patrimoniu până la realizarea integrală a creanţelor.  Debitorul şi creditorul pot conveni să limiteze dreptul creditorului de a urmări bunurile care nu îi sunt ipotecate. Această limitare poate privi doar acordul dintre debitor şi un creditor ipotecar. Creditorul nu poate urmări în acelaşi timp vânzarea imobilelor care nu sunt ipotecate decât în cazul când bunurile care îi sunt ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creanţei sale.  debitorul nu este deposedat de bunurile sale . Debitorul păstrează posesia și folosinţa lor şi poate să le înstrăineze valabil prin acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. nu conferă creditorilor dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă . Ei nu vor putea urmări bunurile în mâinile dobânditorilor, dacă debitorul le-a înstrăinat. Creditorii nu pot exercita niciun drept de preferinţă unii împotriva celorlalţi. este o garanţie proporţională . Preţul obţinut din valorificarea bunurilor debitorului se împarte între creditori proporţional cu valoarea fiecărei creanţe. Excepții de la această regulă: atunci când se invocă cauze legale de preferinţă: privilegiile, ipotecile şi gajul. Titularul unei cauze legale de preferinţă va fi plătit cu prioritate în raport cu creditorii chirografari. Dacă mai mulţi creditori se prevalează de existenţa unor cauze de preferinţă, ei vor fi plătiţi în ordinea dată de rangul garanţiei lor. În situaţia în care creditorii au acelaşi rang, ei vor fi plătiţi proporţional cu valoarea creanţei lor. atunci când între creditori a fost perfectată o convenţie cu privire la ordinea îndestulării lor, situaţie în care repartizarea preţului obţinut din valorificarea bunului se va face potrivit înţelegerii părţilor.

Limitări ale garanţiei comune Creditorii sunt îndreptăţiţi să urmărească pentru valorificarea drepturilor lor de creanţă toate elementele de activ din patrimoniul debitorului. Excepţie de la această regulă sunt bunurile care, fiind insesizabile, nu pot fi urmărite. Insesizabilitatea unor bunuri din patrimoniul debitorului poate fi legală sau convenţională. Bunurile insesizabile stabilite prin lege pot fi grupate în două categorii: bunuri insesizabile în consecinţa inalienabilităţii lor. Toate bunurile care sunt, potrivit legii, inalienabile, sunt insesizabile. Din moment ce nu pot fi vândute, voluntar sau silit, bunurile inalienabile sunt, în acelaşi timp, şi insesizabile. De exemplu: bunurile proprietate publică, dreptul de uz şi dreptul de abitaţie, dreptul la întreţinere. bunuri insesizabile datorită scopului pentru care sunt afectate . Sunt bunuri care se află în circuitul civil general, fiind alienabile. De exemplu: bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului şi familiei sale, combustibilul necesar debitorului şi familiei sale calculat pe timp de trei luni de iarnă, bunurile care servesc la exercitarea ocupaţiei debitorului şi care nu pot fi executate silit decât dacă nu există alte bunuri. Insesizabilitatea voluntară decurge dintr-o clauză expresă stabilită în actul de dobândire a bunului. Prin act juridic, se poate institui inalienabilitatea bunului sau numai insesizabilitatea lui. Clauza de inalienabilitate poate fi inserată atât în actele cu titlu oneros, cât şi în cele cu titlu gratuit. Pentru a fi valabilă, ea trebuie să îndeplinească două condiţii:  să fie temporară, adică să interzică înstrăinarea bunului pentru o perioadă de maximum 49 de ani, care începe să curgă de la data dobândirii bunului,  să fie fondată pe un interes serios şi legitim. Interesul poate fi patrimonial sau moral. El poate aparţine dispunătorului, dobânditorului sau unui terţ. Inalienabilitatea voluntară a bunului atrage şi insesizabilitatea lui. Pentru a fi opozabilă, clauza de inalienabilitate trebuie să fie supusă formalităţilor de publicitate mobiliară şi imobiliară. Clauza de inalienabilitate este opozabilă numai creditorilor ulteriori ai dobânditorului, întrucât doar aceştia au posibilitatea să cunoască existenţa ei.  Prin excepţie, clauza de inalienabilitate este opozabilă şi creditorilor anteriori, atunci când ea a fost prevăzută într-un contract cu titlu gratuit. Pentru valabilitatea clauzei de insesizabilitate, trebuie întrunite aceleaşi condiţii cerute şi pentru instituirea în mod valabil a unei clauze de inalienabilitate. 

Condiţiile acţiunii oblice Exercitarea acţiunii oblice depinde de întrunirea următoarelor condiţii: creanţa creditorului trebuie să fie certă şi exigibilă. Creanţa este certă atunci când are o existenţă sigură. Ea este exigibilă în cazul în care creditorul poate să ceară plata ei de la debitor. Este indiferent dacă izvorul creanţei este contractual sau extracontractual. Nu este importantă natura obiectului creanţei creditorului, debitorul putând fi îndatorat să dea, să facă sau să nu facă ceva. Este indiferentă data la care se naşte dreptul de creanţă al creditorului. Nu prezintă importanţă dacă elementele de activ au intrat în patrimoniul debitorului înainte sau după momentul naşterii creanţei creditorului. debitorul să fie inactiv, adică să neglijeze sau să refuze exerciţiul dreptului său. Inactivitatea se poate datora relei-credinţe, neglijenţei sau chiar unei imposibilităţi obiective a debitorului de exercitare a dreptului sau a acţiunii. Dacă debitorul devenind activ, continuarea exercitării acţiunii oblice nu mai este posibilă, creditorului îi rămâne doar posibilitatea de a interveni în proces , în scopul apărării intereselor sale. creditorul să facă dovada unui interes serios şi legitim. Există un atare interes atunci când, prin inactivitatea sa, debitorul se află în situaţia de a-l prejudicia pe creditor. În cazul obligaţiilor pecuniare, creditorul justifică un interes în promovarea acţiunii oblice atunci când debitorul, din cauza pasivităţii sale, este în pericol de a deveni insolvabil sau de a-şi accentua o stare de insolvabilitate deja existentă.  În cazul obligaţiilor de a da, de a face sau de a nu face se impune ca instanţele de judecată să verifice în ce măsură, prin inactivitatea sa, debitorul aduce un prejudiciu creditorului şi, astfel, dacă se justifică interesul său în promovarea acţiunii oblice.    În cazul exercitării de către creditor a drepturilor debitorului printr-o acţiune în justiţie condiţiile acţiunii oblice trebuie îndeplinite la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti. În cazul exercitării de către creditor a drepturilor debitorului pe cale extrajudiciară, condiţiile acţiunii oblice trebuie îndeplinite la momentul la data exercitării drepturilor debitorului, de regulă, la data formulării cererii de către creditor. 

Condiţiile acţiunii oblice Exercitarea acţiunii oblice depinde de întrunirea următoarelor condiţii: creanţa creditorului trebuie să fie certă şi exigibilă. Creanţa este certă atunci când are o existenţă sigură. Ea este exigibilă în cazul în care creditorul poate să ceară plata ei de la debitor. Este indiferent dacă izvorul creanţei este contractual sau extracontractual. Nu este importantă natura obiectului creanţei creditorului, debitorul putând fi îndatorat să dea, să facă sau să nu facă ceva. Este indiferentă data la care se naşte dreptul de creanţă al creditorului. Nu prezintă importanţă dacă elementele de activ au intrat în patrimoniul debitorului înainte sau după momentul naşterii creanţei creditorului. debitorul să fie inactiv, adică să neglijeze sau să refuze exerciţiul dreptului său. Inactivitatea se poate datora relei-credinţe, neglijenţei sau chiar unei imposibilităţi obiective a debitorului de exercitare a dreptului sau a acţiunii. Dacă debitorul devenind activ, continuarea exercitării acţiunii oblice nu mai este posibilă, creditorului îi rămâne doar posibilitatea de a interveni în proces , în scopul apărării intereselor sale. creditorul să facă dovada unui interes serios şi legitim. Există un atare interes atunci când, prin inactivitatea sa, debitorul se află în situaţia de a-l prejudicia pe creditor. În cazul obligaţiilor pecuniare, creditorul justifică un interes în promovarea acţiunii oblice atunci când debitorul, din cauza pasivităţii sale, este în pericol de a deveni insolvabil sau de a-şi accentua o stare de insolvabilitate deja existentă.  În cazul obligaţiilor de a da, de a face sau de a nu face se impune ca instanţele de judecată să verifice în ce măsură, prin inactivitatea sa, debitorul aduce un prejudiciu creditorului şi, astfel, dacă se justifică interesul său în promovarea acţiunii oblice.    În cazul exercitării de către creditor a drepturilor debitorului printr-o acţiune în justiţie condiţiile acţiunii oblice trebuie îndeplinite la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti. În cazul exercitării de către creditor a drepturilor debitorului pe cale extrajudiciară, condiţiile acţiunii oblice trebuie îndeplinite la momentul la data exercitării drepturilor debitorului, de regulă, la data formulării cererii de către creditor. 

Domeniul de aplicare Creditorul poate exercita pe cale oblică drepturile şi acţiunile debitorului. Cu toate acestea, domeniul acţiunii oblice cunoaşte o serie de limitări. Acţiunea oblică poate privi numai exercitarea drepturilor patrimoniale ale debitorului. În consecință, nu se pot exercita de către creditori drepturile şi acţiunile nepatrimoniale, cum sunt: drepturile părinteşti, acţiunea de divorţ, acţiunea în anularea căsătoriei. Pot fi exercitate pe cale oblică drepturile debitorului împotriva terţilor însoţite de dreptul la acţiune şi susceptibile de realizare în justiţie, cum sunt: dreptul la acţiunea în revendicarea unui bun proprietatea debitorului, dreptul de a cere plata unei creanţe aparţinând debitorului, dreptul de a cere restituirea unei plăţi nedatorate.  Intră în domeniul de aplicare a acţiunii oblice şi drepturi ale debitorului care sunt susceptibile de o exercitare extrajudiciară. Pot fi luate măsuri de conservare a unor drepturi aflate în patrimoniul debitorului, cum ar fi efectuarea unei formalităţi de publicitate a unui drept al acestuia. Nu pot fi exercitate pe cale oblică următoarele acţiuni şi drepturi patrimoniale: creditorii nu pot să se substituie debitorului pentru a încheia acte de administrare a patrimoniului acestuia sau acte de dispoziţie juridică.  Pe cale oblică, pot fi exercitate numai drepturile existente efectiv în patrimoniul debitorului. A-l lipsi pe debitor de aceste posibilităţi sau facultăţi de a încheia acte juridice echivalează cu a-l transforma într-o persoană incapabilă. creditorii nu pot exercita drepturile şi acţiunile care sunt strâns legate de persoana debitorului.  Este cazul acelor drepturi şi acţiuni a căror valorificare implică o apreciere personală de ordin moral sau familial din partea acestuia. De exemplu: acţiunea în revocarea unei donaţii pentru ingratitudine, acţiunea în desfiinţarea sau micşorarea pensiei de întreţinere datorate de către debitor unei persoane.  creditorii nu pot exercita drepturile patrimoniale insesizabile, precum: dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de a primi o bursă de studiu, dreptul la diurnă, dreptul la alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii.  Obiectul acestor drepturi este neurmăribil, exercitarea lor pe cale oblică nu prezintă nicio utilitate pentru creditor, iar acţiunea oblică este lipsită de interes.     

Domeniul de aplicare Creditorul poate exercita pe cale oblică drepturile şi acţiunile debitorului. Cu toate acestea, domeniul acţiunii oblice cunoaşte o serie de limitări. Acţiunea oblică poate privi numai exercitarea drepturilor patrimoniale ale debitorului. În consecință, nu se pot exercita de către creditori drepturile şi acţiunile nepatrimoniale, cum sunt: drepturile părinteşti, acţiunea de divorţ, acţiunea în anularea căsătoriei. Pot fi exercitate pe cale oblică drepturile debitorului împotriva terţilor însoţite de dreptul la acţiune şi susceptibile de realizare în justiţie, cum sunt: dreptul la acţiunea în revendicarea unui bun proprietatea debitorului, dreptul de a cere plata unei creanţe aparţinând debitorului, dreptul de a cere restituirea unei plăţi nedatorate.  Intră în domeniul de aplicare a acţiunii oblice şi drepturi ale debitorului care sunt susceptibile de o exercitare extrajudiciară. Pot fi luate măsuri de conservare a unor drepturi aflate în patrimoniul debitorului, cum ar fi efectuarea unei formalităţi de publicitate a unui drept al acestuia. Nu pot fi exercitate pe cale oblică următoarele acţiuni şi drepturi patrimoniale: creditorii nu pot să se substituie debitorului pentru a încheia acte de administrare a patrimoniului acestuia sau acte de dispoziţie juridică.  Pe cale oblică, pot fi exercitate numai drepturile existente efectiv în patrimoniul debitorului. A-l lipsi pe debitor de aceste posibilităţi sau facultăţi de a încheia acte juridice echivalează cu a-l transforma într-o persoană incapabilă. creditorii nu pot exercita drepturile şi acţiunile care sunt strâns legate de persoana debitorului.  Este cazul acelor drepturi şi acţiuni a căror valorificare implică o apreciere personală de ordin moral sau familial din partea acestuia. De exemplu: acţiunea în revocarea unei donaţii pentru ingratitudine, acţiunea în desfiinţarea sau micşorarea pensiei de întreţinere datorate de către debitor unei persoane.  creditorii nu pot exercita drepturile patrimoniale insesizabile, precum: dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de a primi o bursă de studiu, dreptul la diurnă, dreptul la alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii.  Obiectul acestor drepturi este neurmăribil, exercitarea lor pe cale oblică nu prezintă nicio utilitate pentru creditor, iar acţiunea oblică este lipsită de interes.