Regimul juridic Termenele de decădere nu sunt supuse suspendării şi întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel. Prima excepție de la această regulă vizează forţa majoră existentă la data la care ar fi trebuit să înceapă curgerea termenului de decădere și care amână începutul termenului până la data încetării forţei majore. Forţa majoră care apare în timpul curgerii termenului de decădere are ca efect suspendarea acestuia, termenul reluându-şi cursul de la data încetării forţei majore. Dacă, însă, după reluarea cursului, ar rămâne mai puţin de 5 zile din termenul de decădere, atunci acesta se împlineşte după 5 zile de la data când suspendarea a încetat. A doua excepție de la această regulă se referă la întreruprea termenului de decădere în situația în care realizarea dreptului subiectiv presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie și are loc pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere. Dispoziţiile privitoare la întreruperea prescripţiei se aplică în mod cporespunzător. Aceste două excepţii se aplică oricărui termen de decădere. Pentru anumite termene de decădere pot exista şi alte excepţii. Momentul împlinirii termenului de decădere se determină prin aplicarea regulilor prevăzute la împlinirea prescripţiei extinctive . 

Regimul juridic Termenele de decădere nu sunt supuse suspendării şi întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel. Prima excepție de la această regulă vizează forţa majoră existentă la data la care ar fi trebuit să înceapă curgerea termenului de decădere și care amână începutul termenului până la data încetării forţei majore. Forţa majoră care apare în timpul curgerii termenului de decădere are ca efect suspendarea acestuia, termenul reluându-şi cursul de la data încetării forţei majore. Dacă, însă, după reluarea cursului, ar rămâne mai puţin de 5 zile din termenul de decădere, atunci acesta se împlineşte după 5 zile de la data când suspendarea a încetat. A doua excepție de la această regulă se referă la întreruprea termenului de decădere în situația în care realizarea dreptului subiectiv presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie și are loc pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere. Dispoziţiile privitoare la întreruperea prescripţiei se aplică în mod cporespunzător. Aceste două excepţii se aplică oricărui termen de decădere. Pentru anumite termene de decădere pot exista şi alte excepţii. Momentul împlinirii termenului de decădere se determină prin aplicarea regulilor prevăzute la împlinirea prescripţiei extinctive . 

Efectele decăderii Efectul decăderii constă în pierderea dreptului subiectiv neexercitat în termen sau, după caz, în împiedicarea efectuării actului unilateral după împlinirea termenului. Dacă este cazul, partea interesată poate opune decăderea numai la judecata în primă instanţă, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Instanţa este obligată să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuţie, cu excepţia cazului când acesta priveşte un drept de care părţile pot dispune în mod liber.  Această dispoziţie legală vizează numai termenele de decădere instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc un interes general, deci termenele de decădere de ordine publică. Dacă termenul de decădere este stabilit de către părţi sau instituit printr-o dispoziţie legală care ocroteşte un interes privat, cel în favoarea căruia este stipulat ori instituit poate să renunţe, după împlinirea termenului, la beneficiul decăderii.  În cazul în care renunţarea la un asemenea termen intervine înainte de împlinirea acestuia, de la data renunţării începe să curgă un nou termen de decădere. Părţilor nu pot să renunţe, nici anticipat şi nici după începerea cursului lor, la termenele de decădere de ordine publică.

Efectele decăderii Efectul decăderii constă în pierderea dreptului subiectiv neexercitat în termen sau, după caz, în împiedicarea efectuării actului unilateral după împlinirea termenului. Dacă este cazul, partea interesată poate opune decăderea numai la judecata în primă instanţă, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Instanţa este obligată să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuţie, cu excepţia cazului când acesta priveşte un drept de care părţile pot dispune în mod liber.  Această dispoziţie legală vizează numai termenele de decădere instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc un interes general, deci termenele de decădere de ordine publică. Dacă termenul de decădere este stabilit de către părţi sau instituit printr-o dispoziţie legală care ocroteşte un interes privat, cel în favoarea căruia este stipulat ori instituit poate să renunţe, după împlinirea termenului, la beneficiul decăderii.  În cazul în care renunţarea la un asemenea termen intervine înainte de împlinirea acestuia, de la data renunţării începe să curgă un nou termen de decădere. Părţilor nu pot să renunţe, nici anticipat şi nici după începerea cursului lor, la termenele de decădere de ordine publică.

Contractul de intermediere Contractul de intermediere răspunde necesităţii de a facilita încheierea altor contracte, prin identificarea rapidă a unor cocontractanţi adecvaţi, în special în raporturile dintre profesionişti. Contractul de intermediere poate fi utilizat atât de profesionişti care desfăşoară o activitate lucrativă, cât şi de neprofesionişti acolo unde raporturile juridice impun un asemenea contract. Contractul de intermediere este contractul prin care intermediarul se obligă faţă de client să îl pună în legătură cu un terţ, în vederea încheierii unui contract.

Obiectul contractului de intermediere Contractul de intermediere are ca obiect procurarea de către intermediar a unui cocontractant pentru clientul său. Această caracteristică esenţială deosebeşte intermedierea de alte tipuri de contracte: Contractul de mandat cu reprezentare. Contractul de mandat se încheie prin desemnarea persoanei mandatarului căruia mandantul îi dă împuternicirea de a-l reprezenta în virtutea încrederii pe care o are în el. Mandatarul este obligat să obţină realizarea raportului juridic scontat, mandantul devine parte în contractul încheiat de mandatar cu terţul, iar efectele acestuia se răsfrâng ca şi cum mandantul ar fi participat direct la formarea contractului respectiv. Intermediarul din contractul de intermediere nu este prepus al părţilor intermediate, este independent faţă de acestea, în executarea obligaţiilor sale nefiind subordonat vreuneia dintre părţi aşa cum este mandatarul faţă de mandant. Contractul de comision . Contractul de comision presupune achiziţionarea sau vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pe seama comitentului şi în numele comisionarului care acţionează cu titlu profesional, în schimbul unei remuneraţii numite comision. Contractual de comision este un mandat fără reprezentare. Intermediarul se obligă numai faţă de client să îl pună în legătură cu un terţ în vederea încheierii de către acesta a unui contract urmărit de părţi. Obligaţia care îi revine intermediarului este obligaţie de a face, dar în acelaşi timp este şi obligaţie de rezultat. Contractul de expediţie . Contractul de expediție este contractul prin intermediul căruia expeditorul se obligă să încheie, în nume propriu şi în contul comitentului, un contract de transport şi să îndeplinească operaţiunile accesorii. Atfel există un contract între expeditor şi expediţionar și un contract între expediţionar şi cărăuş. Primul contract poate avea valoarea unui mandat, când expediţionarul îşi desfăşoară activitatea în numele şi pe seama expeditorului, iar când expediţionarul, deşi acţionează pe seama expeditorului, încheie contractul cu beneficiarul în numele său personal are valoarea unui contract de comision. Aceste elemente nu se regăsesc în contractual de intermediere. Intermediarul este independen faţă de client acest aspect delimitându-l față de contractul de expediţie. Contractual de agenţie . Contractual de agenţie este acea convenţie prin care comitentul împuterniceşte în mod statornic pe agent, fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât şi să încheie contracte, în numele şi pe seama comitentului în schimbul unei remuneraţii, în una sau mai multe regiuni determinate. Între intermediar şi client nu există împuternicire aşa cum există între comitent şi agent. În cazul contractului de agenţie, agentul poate să negocieze şi/sau să încheie contracte în numele şi pe seama comitentului. Intermediarul din contractul de intermediere are doar rolul de a pune în legătură clientul cu terţul viitoare parte contractantă. Împuternicirea din contractul de agenţie are caracter statornic, în sensul că activitatea de intermediere pe care o desfăşoară este una de durată, iar nu accidentală. Obligaţiile contractuale ale intermediarului se limitează la identificarea unei terţe persoane şi punerea acesteia în legătură cu clientul său în vederea încheierii unui contract determinat. În absenţa unei stipulaţii contractuale contrare, obligaţiile intermediarului sunt obligaţii de rezultat, considerându-se executate numai în cazul în care între terţul identificat de către intermediar şi clientul acestuia se încheie un contract. Remunerarea intermediarului este condiționată de încheierea contractului dintre clientul său şi terţ.

Obiectul contractului de intermediere Contractul de intermediere are ca obiect procurarea de către intermediar a unui cocontractant pentru clientul său. Această caracteristică esenţială deosebeşte intermedierea de alte tipuri de contracte: Contractul de mandat cu reprezentare. Contractul de mandat se încheie prin desemnarea persoanei mandatarului căruia mandantul îi dă împuternicirea de a-l reprezenta în virtutea încrederii pe care o are în el. Mandatarul este obligat să obţină realizarea raportului juridic scontat, mandantul devine parte în contractul încheiat de mandatar cu terţul, iar efectele acestuia se răsfrâng ca şi cum mandantul ar fi participat direct la formarea contractului respectiv. Intermediarul din contractul de intermediere nu este prepus al părţilor intermediate, este independent faţă de acestea, în executarea obligaţiilor sale nefiind subordonat vreuneia dintre părţi aşa cum este mandatarul faţă de mandant. Contractul de comision . Contractul de comision presupune achiziţionarea sau vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pe seama comitentului şi în numele comisionarului care acţionează cu titlu profesional, în schimbul unei remuneraţii numite comision. Contractual de comision este un mandat fără reprezentare. Intermediarul se obligă numai faţă de client să îl pună în legătură cu un terţ în vederea încheierii de către acesta a unui contract urmărit de părţi. Obligaţia care îi revine intermediarului este obligaţie de a face, dar în acelaşi timp este şi obligaţie de rezultat. Contractul de expediţie . Contractul de expediție este contractul prin intermediul căruia expeditorul se obligă să încheie, în nume propriu şi în contul comitentului, un contract de transport şi să îndeplinească operaţiunile accesorii. Atfel există un contract între expeditor şi expediţionar și un contract între expediţionar şi cărăuş. Primul contract poate avea valoarea unui mandat, când expediţionarul îşi desfăşoară activitatea în numele şi pe seama expeditorului, iar când expediţionarul, deşi acţionează pe seama expeditorului, încheie contractul cu beneficiarul în numele său personal are valoarea unui contract de comision. Aceste elemente nu se regăsesc în contractual de intermediere. Intermediarul este independen faţă de client acest aspect delimitându-l față de contractul de expediţie. Contractual de agenţie . Contractual de agenţie este acea convenţie prin care comitentul împuterniceşte în mod statornic pe agent, fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât şi să încheie contracte, în numele şi pe seama comitentului în schimbul unei remuneraţii, în una sau mai multe regiuni determinate. Între intermediar şi client nu există împuternicire aşa cum există între comitent şi agent. În cazul contractului de agenţie, agentul poate să negocieze şi/sau să încheie contracte în numele şi pe seama comitentului. Intermediarul din contractul de intermediere are doar rolul de a pune în legătură clientul cu terţul viitoare parte contractantă. Împuternicirea din contractul de agenţie are caracter statornic, în sensul că activitatea de intermediere pe care o desfăşoară este una de durată, iar nu accidentală. Obligaţiile contractuale ale intermediarului se limitează la identificarea unei terţe persoane şi punerea acesteia în legătură cu clientul său în vederea încheierii unui contract determinat. În absenţa unei stipulaţii contractuale contrare, obligaţiile intermediarului sunt obligaţii de rezultat, considerându-se executate numai în cazul în care între terţul identificat de către intermediar şi clientul acestuia se încheie un contract. Remunerarea intermediarului este condiționată de încheierea contractului dintre clientul său şi terţ.

Obligaţiile intermediarului Principala obligaţie care îi revine intermediarului este aceea de a găsi pentru client un contractant în vederea încheierii unui contract. Această obligaţie este una de rezultat. Intermediarul are dreptul la o remuneraţie din partea clientului, numai în cazul în care contractul s-a realizat între părţi ca urmare a intermedierii realizată de acesta. În cadrul contractului de intermediere important este rezultatul muncii intermediarului nicidecum diligenţa depusă, calităţile sale personale sau mijloacele puse la dispoziţie de client. Această obligaţie reprezintă fundamentul contractului de intermediere. Misiunea intermediarului este de a favoriza, prin demersurile efectuate, încheierea contractului în care se interpune, a trata chiar el însuşi operaţiunea juridică proiectată, care se va finaliza de către părţile puse în legătură prin intermediul său. Intermediarul poate fi mandatat expres şi pentru încheierea contractului. În acest caz, obligaţiile intermediarului vor fi dublate de cele prevăzute în contractul de mandat. Altă obligaţie esenţială a intermediarului este aceea de informare. Obligaţia de informare are ca obiect ansamblul informaţiilor referitoare la avantajele şi oportunitatea încheierii contractului intermediat. Sunt avute în vedere atât informaţiile comunicate intermediarului de către client cu scopul de a fi utilizate în activitatea sa de procurare a unui cocontractant pentru acesta, cât şi informaţii pe care intermediarul le-ar deţine din alte surse. De cele mai multe ori, intermediarul este selectat în considerarea calităţii sale de profesionist, specializat în mijlocirea încheierii anumitor categorii de contracte, ceea ce presupune aptitudinea sa de a identifica şi comunica terţului toate aspectele relevante referitoare la avantajele şi oportunitatea încheierii contractului intermediat. Singura limită pe care legea o impune intermediarului în executarea acestei obligaţii este aceea de a nu prejudicia în mod culpabil interesele clientului. Nu este obligat intermediarul să facă demersuri pentru a stabili dacă partenerul de contract pe care l-a ales clientului este sau nu solvabil. Dacă are cunoştinţă despre aceste aspecte, în mod obligatoriul trebuie să le aducă la cunoştinţa clientului său. Intermediarul are obligaţia de a prezenta afacerile cu exactitate, fiind astfel în măsură să pună la curent părţile contractante cu toate datele referitoare la operaţiunea ce va avea loc din momentul încheierii contractului. Furnizarea de date incomplete sau inexacte de către intermediar sunt de natură să compromită încheierea afacerii, având consecinţe atât pentru partenerii de afaceri dar şi pentru intermediar care va fi răspunzător de cele furnizate. Răspunderea intermediarului poate fi angajată indiferent dacă a prejudiciat interesele clientului cu intenţie sau din culpă. În ipoteza în care contractul dintre client şi terţ este încheiat ca urmare a activităţii prestate de mai mulţi intermediari, iar prin contractul de intermediere nu s-a prevăzut remuneraţia cuvenită fiecăruia dintre aceştia, ci o remuneraţie globală plătibilă de către client în cazul încheierii contractului intermediat. Indiferent dacă s-a încheiat un singur contract între client, pe de o parte, şi intermediari, pe de altă parte, iar acesta stabileşte o remuneraţie totală pentru încheierea contractului intermediat, ori au fost încheiate contracte individuale între client şi fiecare intermediar, iar acestea prevăd o remuneraţie totală plătibilă indiferent de numărul intermediarilor, suma astfel menţionată se divide în mod egal între intermediari. Prin contractul de intermediere poate fi stabilită o altă modalitate de împărţire a remuneraţiei cuvenite intermediarilor.

Obligaţiile intermediarului Principala obligaţie care îi revine intermediarului este aceea de a găsi pentru client un contractant în vederea încheierii unui contract. Această obligaţie este una de rezultat. Intermediarul are dreptul la o remuneraţie din partea clientului, numai în cazul în care contractul s-a realizat între părţi ca urmare a intermedierii realizată de acesta. În cadrul contractului de intermediere important este rezultatul muncii intermediarului nicidecum diligenţa depusă, calităţile sale personale sau mijloacele puse la dispoziţie de client. Această obligaţie reprezintă fundamentul contractului de intermediere. Misiunea intermediarului este de a favoriza, prin demersurile efectuate, încheierea contractului în care se interpune, a trata chiar el însuşi operaţiunea juridică proiectată, care se va finaliza de către părţile puse în legătură prin intermediul său. Intermediarul poate fi mandatat expres şi pentru încheierea contractului. În acest caz, obligaţiile intermediarului vor fi dublate de cele prevăzute în contractul de mandat. Altă obligaţie esenţială a intermediarului este aceea de informare. Obligaţia de informare are ca obiect ansamblul informaţiilor referitoare la avantajele şi oportunitatea încheierii contractului intermediat. Sunt avute în vedere atât informaţiile comunicate intermediarului de către client cu scopul de a fi utilizate în activitatea sa de procurare a unui cocontractant pentru acesta, cât şi informaţii pe care intermediarul le-ar deţine din alte surse. De cele mai multe ori, intermediarul este selectat în considerarea calităţii sale de profesionist, specializat în mijlocirea încheierii anumitor categorii de contracte, ceea ce presupune aptitudinea sa de a identifica şi comunica terţului toate aspectele relevante referitoare la avantajele şi oportunitatea încheierii contractului intermediat. Singura limită pe care legea o impune intermediarului în executarea acestei obligaţii este aceea de a nu prejudicia în mod culpabil interesele clientului. Nu este obligat intermediarul să facă demersuri pentru a stabili dacă partenerul de contract pe care l-a ales clientului este sau nu solvabil. Dacă are cunoştinţă despre aceste aspecte, în mod obligatoriul trebuie să le aducă la cunoştinţa clientului său. Intermediarul are obligaţia de a prezenta afacerile cu exactitate, fiind astfel în măsură să pună la curent părţile contractante cu toate datele referitoare la operaţiunea ce va avea loc din momentul încheierii contractului. Furnizarea de date incomplete sau inexacte de către intermediar sunt de natură să compromită încheierea afacerii, având consecinţe atât pentru partenerii de afaceri dar şi pentru intermediar care va fi răspunzător de cele furnizate. Răspunderea intermediarului poate fi angajată indiferent dacă a prejudiciat interesele clientului cu intenţie sau din culpă. În ipoteza în care contractul dintre client şi terţ este încheiat ca urmare a activităţii prestate de mai mulţi intermediari, iar prin contractul de intermediere nu s-a prevăzut remuneraţia cuvenită fiecăruia dintre aceştia, ci o remuneraţie globală plătibilă de către client în cazul încheierii contractului intermediat. Indiferent dacă s-a încheiat un singur contract între client, pe de o parte, şi intermediari, pe de altă parte, iar acesta stabileşte o remuneraţie totală pentru încheierea contractului intermediat, ori au fost încheiate contracte individuale între client şi fiecare intermediar, iar acestea prevăd o remuneraţie totală plătibilă indiferent de numărul intermediarilor, suma astfel menţionată se divide în mod egal între intermediari. Prin contractul de intermediere poate fi stabilită o altă modalitate de împărţire a remuneraţiei cuvenite intermediarilor.

Obligaţiile clientului Clientul are obligația comunicării intermediarului faptul încheierii contractului intermediat. Dacă remuneraţia este stabilită ca o sumă globală, atunci este suficientă comunicarea încheierii contractului intermediat. Dacă remuneraţia se calculează sub formă procentuală, atunci este necesară comunicarea şi a bazei de calcul, respectiv a valorii contractului sau a altor elemente esenţiale ale acestuia. În acest mod se permite intermediarului să cunoască momentul exigibilităţii creanţei sale privind remuneraţia cuvenită pentru activitatea prestată în folosul clientului şi cuantumul acesteia. Existenţa obligaţiei de comunicare a încheierii contractului se impune deoarece remuneraţia este datorată de către client intermediarului numai la momentul încheierii contractului intermediat. În cazul neexecutării obligaţiei de comunicare în termen de 15 de zile de la data încheierii contractului, clientul datorează intermediarului dublul remuneraţiei convenite, dacă prin contractul de intermediere nu s-a prevăzut altfel. Din momentul în care contractul de intermediere s-a finalizat cu succes, clientului îi revine ca principală obligaţie de a plăti intermediarului remuneraţia promisă. Prin convenţia părţilor poate fi stipulat cuantumul remuneraţiei intermediarului pentru activitatea prestată, inclusiv absenţa oricărei remuneraţii. Singura ipoteză în care contractul de intermediere are caracter gratuit este aceea în care însuşi contractul conţine o prevedere în acest sens. În ceea ce priveşte cuantumul remuneraţiei, intermediarul are dreptul la remunerația prevăzută în convenţia părţilor sau a unor prevederi legale speciale. În absenţa oricărei convenţii dintre părţi, intermediarul are dreptul la o remuneraţie calculată: - în conformitate cu practicile anterioare statornicite între părţi. Această soluţie este aplicabilă în cazul în care existenţa unor raporturi juridice anterioare a făcut posibilă stabilirea între părţi a unor obişnuinţe. - potrivit uzanţelor existente între profesionişti pentru astfel de contracte. Scadenţa obligaţiei de plată a remuneraţiei este la momentul încheierii contractului dintre client şi terţ şi dacă încheierea contractului este rezultatul activităţii prestate de intermediar. În măsura în care acest rezultat nu este atins, contractul nu este încheiat, obligaţia intermediarului nu este executată şi, în consecinţă, acesta nu este îndreptăţit la plata remuneraţiei. Intermediarul nu trebuie să garanteze executarea faţă de client a obligaţiilor pe care terţul şi le asumă prin contractul încheiat cu clientul său, astfel încât nu există vreo raţiune pentru raportarea la acest moment a scadenţei obligaţiei de plată a remuneraţiei intermediarului. Dreptul la acţiune privitor la plata remuneraţiei cuvenite intermediarului pentru serviciile prestate în baza contractului de intermediere se prescrie în termen de 2 ani. Pe lângă plata remuneraţiei, clientul este obligat să restituie intermediarului şi cheltuielile făcute cu executarea contractului de intermediere, atunci când s-a stipulat în contract o atare obligaţie. Astfel, regula o constituie nerambursarea cheltuielilor efectuate de către intermediar pentru executarea contractului. În absenţa unor stipulaţii contractuale contrare, cuantumul acestor cheltuieli este evaluat la momentul încheierii contractului de intermediere şi inclus în remuneraţia cuvenită intermediarului. Prin excepţie, rambursarea cheltuielilor efectuate de intermediar este permisă în măsura în care a fost stipulată expres în contractul de intermediere.