Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală 4 iunie 2015 Infracţiunea de fals privind identitatea Potrivit minutei nr. 20, dosar nr. 1235/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din darta de 4 iunie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea art.327 alin.2 din Codul penal, cerinţa esenţială a elementului material al infracţiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta tip, vizând folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, este obligatorie şi în ipoteza în care acţiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală 4 iunie 2015 Infracţiunea de fals privind identitatea Potrivit minutei nr. 20, dosar nr. 1235/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din darta de 4 iunie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea art.327 alin.2 din Codul penal, cerinţa esenţială a elementului material al infracţiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta tip, vizând folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, este obligatorie şi în ipoteza în care acţiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Aquilina c. Malta Situația de fapt: Reclamantul, cetătean maltez, are domiciliul în localitatea Qormi. Bănuit de a fi cofflj infracţiunea de atentat Ia pudoare, reclamantul a fost arestat şi apoi adus în faţa uni judecător de poliţie judiciară, în faţa căruia a cerut eliberarea sub cauţiune. Această cerere a fost comunicată procurorului, care a respins-o. Cererea a fost examinată ulteric$ de un alt judecător de poliţie judiciară care a dispus liberarea reclamantului după 2 zile dè 4 la arestarea sa. i Hotărârea Curții: Reclamantul s-a adresat Curţii Europene, susţinând că în speţă au fost încălcate prevederile art. 5 parag. 3 lit. c) din Convenţia europeană. Curtea Europeană, analizând datele dosarului şi susţinerile părţilor, aminteşte jurisprudenţa sa constantă după care art. 5 parag. 3 din Convenţie vizează asigurarea unui control jurisdicţional rapid şi automat al legalităţii privării de libertate a unei persoane. Magistratul care execută controlul trebuie să-l asculte pe cel reţinut ori arestat înainte de a decide asupra legalităţii măsurii de privare de libertate. Curtea a considerat că dispoziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţie, prevăzând controlul jurisdicţional al deţinerii, nu presupune o cerere formală prealabilă a celui privat de libertate de a se verifica legalitatea deţinerii, ci operează automat, indiferent de o atare cerere. Sub acest aspect, textul menţionat din Convenţie nu se confundă cu art. 5 parag. 4 din Convenţie, care prevede dreptul persoanei deţinute de a solicita ca un tribunal să examineze legalitatea deţinerii. O atare confuzie ar priva de orice substanţă prevederile art. 5 parag. 3. Pe de altă parte, un control judiciar rapid şi independent al legalităţii deţinerii constituie, pentru persoana deţinută, o garanţie importantă contra abuzului autorităţii şi contra relelor tratamente la care eventual ar fi supusă. Persoanele supuse unor asemenea tratamente ar putea să se găsească în imposibilitatea de a sesiza pe judecător pentru a exercita controlul legalităţii deţinerii; la fel persoanele arestate, dar suferind de alienaţie mintală, ori cele care nu vorbesc limba autorităţilor. Curtea a fost de acord şi că aducerea persoanei deţinute a doua zi după arestare în faţa unui magistrat poate să fie considerată că s-a produs imediat (aussitôt) în sensul art. 5 parag. 3 din Convenţie. După părerea Curţii Europene, în speţă, aducerea persoanei deţinute în faţa unui judecător după 2 zile de la arestare nu satisface prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţie. Curtea a decis că în speţă a existat o încălcare a prevederilor susmenţionate, obligând guvernul maltez să achite suma de 3.000 lire malteze drept cheltuieli de judecată.
Aquilina c. Malta Situația de fapt: Reclamantul, cetătean maltez, are domiciliul în localitatea Qormi. Bănuit de a fi cofflj infracţiunea de atentat Ia pudoare, reclamantul a fost arestat şi apoi adus în faţa uni judecător de poliţie judiciară, în faţa căruia a cerut eliberarea sub cauţiune. Această cerere a fost comunicată procurorului, care a respins-o. Cererea a fost examinată ulteric$ de un alt judecător de poliţie judiciară care a dispus liberarea reclamantului după 2 zile dè 4 la arestarea sa. i Hotărârea Curții: Reclamantul s-a adresat Curţii Europene, susţinând că în speţă au fost încălcate prevederile art. 5 parag. 3 lit. c) din Convenţia europeană. Curtea Europeană, analizând datele dosarului şi susţinerile părţilor, aminteşte jurisprudenţa sa constantă după care art. 5 parag. 3 din Convenţie vizează asigurarea unui control jurisdicţional rapid şi automat al legalităţii privării de libertate a unei persoane. Magistratul care execută controlul trebuie să-l asculte pe cel reţinut ori arestat înainte de a decide asupra legalităţii măsurii de privare de libertate. Curtea a considerat că dispoziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţie, prevăzând controlul jurisdicţional al deţinerii, nu presupune o cerere formală prealabilă a celui privat de libertate de a se verifica legalitatea deţinerii, ci operează automat, indiferent de o atare cerere. Sub acest aspect, textul menţionat din Convenţie nu se confundă cu art. 5 parag. 4 din Convenţie, care prevede dreptul persoanei deţinute de a solicita ca un tribunal să examineze legalitatea deţinerii. O atare confuzie ar priva de orice substanţă prevederile art. 5 parag. 3. Pe de altă parte, un control judiciar rapid şi independent al legalităţii deţinerii constituie, pentru persoana deţinută, o garanţie importantă contra abuzului autorităţii şi contra relelor tratamente la care eventual ar fi supusă. Persoanele supuse unor asemenea tratamente ar putea să se găsească în imposibilitatea de a sesiza pe judecător pentru a exercita controlul legalităţii deţinerii; la fel persoanele arestate, dar suferind de alienaţie mintală, ori cele care nu vorbesc limba autorităţilor. Curtea a fost de acord şi că aducerea persoanei deţinute a doua zi după arestare în faţa unui magistrat poate să fie considerată că s-a produs imediat (aussitôt) în sensul art. 5 parag. 3 din Convenţie. După părerea Curţii Europene, în speţă, aducerea persoanei deţinute în faţa unui judecător după 2 zile de la arestare nu satisface prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţie. Curtea a decis că în speţă a existat o încălcare a prevederilor susmenţionate, obligând guvernul maltez să achite suma de 3.000 lire malteze drept cheltuieli de judecată.
Incompatibilitate ratione personae Din punctul de vedere al capacităţii procesuale pasive pârât poate fi numai un stat contractant care a ratificat Convenţia şi protocoalele sale adiţionale sau Convenţia şi numai o parte din aceste protocoale. O cerere introdusă împotriva unui alt stat ce nu este parte la Convenţie va a fi declarată inadmisibilă ca fiind incompatibilă ratione personae cu dispoziţiile acesteia. Compatibilitatea ratione personae presupune ca pretinsa încălcare a Convenţiei să fi fost comisă de un stat contractant sau că aceasta să îi fie imputabilă într-un fel sau altul. Chiar dacă statul pârât nu a ridicat obiecţii cu privire la competenţa ratione personae a Curţii, această chestiune necesită o examinare din oficiu din partea Curţii. Cererile vor fi declarate incompatibile ratione personae cu prevederile Convenţiei pentru următoarele motive: – dacă reclamantul nu are calitate procesuală în sensul art. 34 din Convenţie; – dacă reclamantul nu este în măsură să demonstreze că este victima pretinsei încălcări; – dacă cererea este îndreptată împotriva unei alte persoane private; – dacă cererea este îndreptată împotriva unui stat care nu a ratificat Convenţia; sau direct împotriva unei organizaţii internaţionale care nu a aderat la Convenţie; – dacă cererea are ca obiect un protocol la Convenţie pe care statul pârât nu l-a ratificat. Statele pot fi considerate răspunzătoare pentru acte ale propriilor autorităţi care îşi produc efectele în afara teritoriului lor, indiferent de comiterea acestor acte în interiorul sau în exteriorul graniţelor lor. Totuşi, aceasta reprezintă o excepţie. Prezenţa fizică a unei persoane pe teritoriul uneia din părţile contractante poate plasa persoana sub jurisdicţia statului respectiv. Participarea unui stat la o procedură îndreptată împotriva sa într-un alt stat nu presupune exercitarea extrateritorială a jurisdicţiei sale. Răspunderea statelor contractante pentru acţiunile persoanelor particulare poate depinde de conţinutul drepturilor individuale garantate de Convenţie şi de sfera obligaţiilor pozitive asociate acestor drepturi. Răspunderea statului poate fi angajată în temeiul Convenţiei dacă autorităţile sale aprobă acţiuni ale unor persoane particulare care încalcă drepturile garantate de Convenţie ale altor persoane particulare care se află sub jurisdicţia sa. Unui stat contractant nu i se poate imputa o pretinsă încălcare a Convenţiei ca urmare a unei decizii sau a unei măsuri adoptate de un organ al unei organizaţii internaţionale al cărei membru este, în măsura în care nu s-a stabilit şi nici nu s-a susţinut că protecţia drepturilor fundamentale, conferită în general de această organizaţie internaţională, nu ar fi „echivalentă” celei asigurate de Convenţie şi în măsura în care statul respectiv nu a fost implicat nici direct, nici indirect în săvârşirea actului în litigiu.
Incompatibilitate ratione personae Din punctul de vedere al capacităţii procesuale pasive pârât poate fi numai un stat contractant care a ratificat Convenţia şi protocoalele sale adiţionale sau Convenţia şi numai o parte din aceste protocoale. O cerere introdusă împotriva unui alt stat ce nu este parte la Convenţie va a fi declarată inadmisibilă ca fiind incompatibilă ratione personae cu dispoziţiile acesteia. Compatibilitatea ratione personae presupune ca pretinsa încălcare a Convenţiei să fi fost comisă de un stat contractant sau că aceasta să îi fie imputabilă într-un fel sau altul. Chiar dacă statul pârât nu a ridicat obiecţii cu privire la competenţa ratione personae a Curţii, această chestiune necesită o examinare din oficiu din partea Curţii. Cererile vor fi declarate incompatibile ratione personae cu prevederile Convenţiei pentru următoarele motive: – dacă reclamantul nu are calitate procesuală în sensul art. 34 din Convenţie; – dacă reclamantul nu este în măsură să demonstreze că este victima pretinsei încălcări; – dacă cererea este îndreptată împotriva unei alte persoane private; – dacă cererea este îndreptată împotriva unui stat care nu a ratificat Convenţia; sau direct împotriva unei organizaţii internaţionale care nu a aderat la Convenţie; – dacă cererea are ca obiect un protocol la Convenţie pe care statul pârât nu l-a ratificat. Statele pot fi considerate răspunzătoare pentru acte ale propriilor autorităţi care îşi produc efectele în afara teritoriului lor, indiferent de comiterea acestor acte în interiorul sau în exteriorul graniţelor lor. Totuşi, aceasta reprezintă o excepţie. Prezenţa fizică a unei persoane pe teritoriul uneia din părţile contractante poate plasa persoana sub jurisdicţia statului respectiv. Participarea unui stat la o procedură îndreptată împotriva sa într-un alt stat nu presupune exercitarea extrateritorială a jurisdicţiei sale. Răspunderea statelor contractante pentru acţiunile persoanelor particulare poate depinde de conţinutul drepturilor individuale garantate de Convenţie şi de sfera obligaţiilor pozitive asociate acestor drepturi. Răspunderea statului poate fi angajată în temeiul Convenţiei dacă autorităţile sale aprobă acţiuni ale unor persoane particulare care încalcă drepturile garantate de Convenţie ale altor persoane particulare care se află sub jurisdicţia sa. Unui stat contractant nu i se poate imputa o pretinsă încălcare a Convenţiei ca urmare a unei decizii sau a unei măsuri adoptate de un organ al unei organizaţii internaţionale al cărei membru este, în măsura în care nu s-a stabilit şi nici nu s-a susţinut că protecţia drepturilor fundamentale, conferită în general de această organizaţie internaţională, nu ar fi „echivalentă” celei asigurate de Convenţie şi în măsura în care statul respectiv nu a fost implicat nici direct, nici indirect în săvârşirea actului în litigiu.
Recurs în interesul legii Admisibilitatea recursului formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata 30 ianuarie 2017 Potrivit deciziei nr. 2 în dosarul nr. 22/2016 pronunţată în şedinţa publică din 30 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă, recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunţată de instanţă într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Recurs în interesul legii Admisibilitatea recursului formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata 30 ianuarie 2017 Potrivit deciziei nr. 2 în dosarul nr. 22/2016 pronunţată în şedinţa publică din 30 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă, recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunţată de instanţă într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Suspendarea provizorie a executării silite Dacă există urgenţă şi dacă s-a plătit cauţiunea , instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, chiar dacă cererea de suspendare provizorie este respinsă şi este deductibilă din cauţiunea finală stabilită de instanţă, dacă este cazul. Și în situaţia suspendării în cazuri urgente, plata cauţiunii trebuie făcută în prealabil soluţionării cererii de suspendare. În cazul admiterii cererii de suspendare provizorie, suspendarea îşi produce efectele de la data pronunţării încheierii instanţei, deoarece această încheiere este executorie. Actele de executare efectuate în ziua soluţionării cererii având ca obiect suspendarea provizorie a executării silite sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare. Efectele suspendării executării silite sunt aplicabile indiferent de cadrul în care această măsură a fost dispusă de instanţa judecătorească.
Suspendarea provizorie a executării silite Dacă există urgenţă şi dacă s-a plătit cauţiunea , instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, chiar dacă cererea de suspendare provizorie este respinsă şi este deductibilă din cauţiunea finală stabilită de instanţă, dacă este cazul. Și în situaţia suspendării în cazuri urgente, plata cauţiunii trebuie făcută în prealabil soluţionării cererii de suspendare. În cazul admiterii cererii de suspendare provizorie, suspendarea îşi produce efectele de la data pronunţării încheierii instanţei, deoarece această încheiere este executorie. Actele de executare efectuate în ziua soluţionării cererii având ca obiect suspendarea provizorie a executării silite sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare. Efectele suspendării executării silite sunt aplicabile indiferent de cadrul în care această măsură a fost dispusă de instanţa judecătorească.
