Curtea Constituţională a României CCR a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.174 alin. (1) CPP 13 februarie 2019 În ziua de e 13 februarie 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.174 alin.(1) şi art.282 alin.(1) din Codul de procedură penală Dispozițiile criticate au următorul conținut: Art. 174 Incompatibilitatea expertului (1) Persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 nu poate fi desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările și concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invocă. Articolul 282 Nulitățile relative (1) Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis: 1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislative cuprinsă de dispozițiile art.174 alin.(1) din Codul de procedură penală, care nu prevede aplicarea cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art.64 din același act normativ și în ceea ce îl privește pe specialistul care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, care efectuează constatarea potrivit art.172 alin.(10) din Codul de procedură penală, este neconstituțională. 2. A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.282 alin.(1) din Codul de procedură penală. Decizia este definitivă și general obligatorie.  

Curtea Constituţională a României CCR a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.174 alin. (1) CPP 13 februarie 2019 În ziua de e 13 februarie 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.174 alin.(1) şi art.282 alin.(1) din Codul de procedură penală Dispozițiile criticate au următorul conținut: Art. 174 Incompatibilitatea expertului (1) Persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 nu poate fi desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările și concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invocă. Articolul 282 Nulitățile relative (1) Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis: 1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislative cuprinsă de dispozițiile art.174 alin.(1) din Codul de procedură penală, care nu prevede aplicarea cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art.64 din același act normativ și în ceea ce îl privește pe specialistul care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, care efectuează constatarea potrivit art.172 alin.(10) din Codul de procedură penală, este neconstituțională. 2. A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.282 alin.(1) din Codul de procedură penală. Decizia este definitivă și general obligatorie.  

Împlinirea termenului de prescripţie Calculul duratei termenului de prescripție este diferențiat după cum acesta este stabilit pe ani, luni sau săptămâni, pe zile ori pe ore. Termenul stabilit pe săptămâni, luni sau ani se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.  Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, el se împlineşte în ultima zi a acestei luni. Mijlocul lunii se socoteşte a cincisprezecea zi. Dacă termenul este stabilit pe o lună şi jumătate sau pe mai multe luni şi jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârşitul termenului. În cazul termenului stabilit pe zile, nu se iau în calcul prima şi ultima zi a termenului. Termenul se va împlini la ora 24,00 a ultimei zile. Dacă însă este vorba de un act ce trebuie îndeplinit într-un loc de muncă, termenul se va împlini la ora la care încetează programul normal de lucru. În cazul termenului stabilit pe ore nu se iau în calcul prima şi ultima oră a termenului. Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează. Această dispoziţie se aplică în cazul termenului stabilit pe zile, pe săptămâni, luni sau ani. Termenul de prescripţie extinctivă nu s-ar putea împlini într-o zi nelucrătoare, în schimb, termenul de prescripţie poate să înceapă într-o zi nelucrătoare. Actele de orice fel se socotesc făcute în termen, dacă înscrisurile care le constată au fost predate oficiului poştal sau telegrafic cel mai târziu în ultima zi a termenului, până la ora când încetează în mod obişnuit activitatea la acel oficiu.

Împlinirea termenului de prescripţie Calculul duratei termenului de prescripție este diferențiat după cum acesta este stabilit pe ani, luni sau săptămâni, pe zile ori pe ore. Termenul stabilit pe săptămâni, luni sau ani se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.  Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, el se împlineşte în ultima zi a acestei luni. Mijlocul lunii se socoteşte a cincisprezecea zi. Dacă termenul este stabilit pe o lună şi jumătate sau pe mai multe luni şi jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârşitul termenului. În cazul termenului stabilit pe zile, nu se iau în calcul prima şi ultima zi a termenului. Termenul se va împlini la ora 24,00 a ultimei zile. Dacă însă este vorba de un act ce trebuie îndeplinit într-un loc de muncă, termenul se va împlini la ora la care încetează programul normal de lucru. În cazul termenului stabilit pe ore nu se iau în calcul prima şi ultima oră a termenului. Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează. Această dispoziţie se aplică în cazul termenului stabilit pe zile, pe săptămâni, luni sau ani. Termenul de prescripţie extinctivă nu s-ar putea împlini într-o zi nelucrătoare, în schimb, termenul de prescripţie poate să înceapă într-o zi nelucrătoare. Actele de orice fel se socotesc făcute în termen, dacă înscrisurile care le constată au fost predate oficiului poştal sau telegrafic cel mai târziu în ultima zi a termenului, până la ora când încetează în mod obişnuit activitatea la acel oficiu.

Numirea lichidatorilor Pot fi lichidatori persoanele fizice sau persoane juridice ai căror reprezentanţi permanenţi au calitatea de lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii. Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii/membrii directoratului. Lichidatorii sunt obligaţi: -      să primească şi să păstreze patrimoniul societăţii, registrele şi actele societăţii, încredinţate de administratori/ de membrii directoratului -      să ţină un registru cu toate operaţiunile lichidării, în ordinea datei lor. Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor, sau al consiliului de supraveghere (în cazul societăţii pe acţiuni). Atribuţiile lichidatorilor: ·         cele conferite de asociaţi ·         să stea în judecată în numele societăţii ·         să execute şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare ·         să vândă, prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii ·         să facă tranzacţii ·         să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii ·         să contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare şi să îndeplinească orice alte acte necesare. Lichidatorii care întreprind noi operaţiuni comerciale ce nu sunt necesare scopului lichidării sunt răspunzători personal şi solidar de executarea lor. Lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii. Prin excepţie, asociaţii vor putea cere însă ca sumele reţinute să fie depuse la o bancă şi să se facă repartizarea asupra acţiunilor sau părţilor sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor societăţii, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai rămâne un disponibil de cel puţin 10% din cuantumul lor. Împotriva deciziilor lichidatorilor creditorii societăţii pot face opoziţie sau pot formula acţiuni în temeiul creanţelor scadente, în condiţiile legii. 

Numirea lichidatorilor Pot fi lichidatori persoanele fizice sau persoane juridice ai căror reprezentanţi permanenţi au calitatea de lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii. Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii/membrii directoratului. Lichidatorii sunt obligaţi: -      să primească şi să păstreze patrimoniul societăţii, registrele şi actele societăţii, încredinţate de administratori/ de membrii directoratului -      să ţină un registru cu toate operaţiunile lichidării, în ordinea datei lor. Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor, sau al consiliului de supraveghere (în cazul societăţii pe acţiuni). Atribuţiile lichidatorilor: ·         cele conferite de asociaţi ·         să stea în judecată în numele societăţii ·         să execute şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare ·         să vândă, prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii ·         să facă tranzacţii ·         să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii ·         să contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare şi să îndeplinească orice alte acte necesare. Lichidatorii care întreprind noi operaţiuni comerciale ce nu sunt necesare scopului lichidării sunt răspunzători personal şi solidar de executarea lor. Lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii. Prin excepţie, asociaţii vor putea cere însă ca sumele reţinute să fie depuse la o bancă şi să se facă repartizarea asupra acţiunilor sau părţilor sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor societăţii, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai rămâne un disponibil de cel puţin 10% din cuantumul lor. Împotriva deciziilor lichidatorilor creditorii societăţii pot face opoziţie sau pot formula acţiuni în temeiul creanţelor scadente, în condiţiile legii. 

Recurs în interesul legii – Ucenicia ca vechime în muncă Potrivit deciziei nr. 18 în dosarul nr.7/201517 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul P 5 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 18 în dosarul nr.7/201517 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, a stabilit că:     “În interpretarea şi aplicarea art. 3 alin. (1) lit. p) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu completările şi modificările ulterioare, perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată şi a urmat cursurile unei şcoli profesionale: 1. Anterior datei de 1 ianuarie 1949, va fi considerată stagiu de cotizare dacă ucenicii au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale; 2. Intre 1 ianuarie 1949 şi 1 ianuarie 1954 va fi considerată vechime în muncă, indiferent dacă în privinţa ucenicilor a existat obligaţia virării contribuţiilor la fostele case de asigurări sociale, dar va reprezenta stagiu de cotizare numai în măsura în care s-a cotizat la fostele case de  asigurări sociale; 3. După 1 ianuarie 1954 şi până la 1 aprilie 2001 va fi considerată stagiu de cotizare şi vechime în muncă perioada practicii în producţie.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii – Ucenicia ca vechime în muncă Potrivit deciziei nr. 18 în dosarul nr.7/201517 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul P 5 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 18 în dosarul nr.7/201517 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, a stabilit că:     “În interpretarea şi aplicarea art. 3 alin. (1) lit. p) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu completările şi modificările ulterioare, perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată şi a urmat cursurile unei şcoli profesionale: 1. Anterior datei de 1 ianuarie 1949, va fi considerată stagiu de cotizare dacă ucenicii au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale; 2. Intre 1 ianuarie 1949 şi 1 ianuarie 1954 va fi considerată vechime în muncă, indiferent dacă în privinţa ucenicilor a existat obligaţia virării contribuţiilor la fostele case de asigurări sociale, dar va reprezenta stagiu de cotizare numai în măsura în care s-a cotizat la fostele case de  asigurări sociale; 3. După 1 ianuarie 1954 şi până la 1 aprilie 2001 va fi considerată stagiu de cotizare şi vechime în muncă perioada practicii în producţie.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor Această acţiune permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de către statele membre a obligaţiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii. Sesizarea Curţii de Justiţie este precedată de o procedură prealabilă iniţiată de Comisie prin care se dă statului membru vizat posibilitatea de a răspunde motivelor invocate împotriva sa. Dacă această procedură nu determină statul membru să îşi îndeplinească obligaţiile, poate fi introdusă la Curtea de Justiţie o acţiune privind încălcarea dreptului Uniunii.  În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul este obligat să pună imediat capăt acestei situaţii. Dacă, în urma unei noi sesizări din partea Comisiei, Curtea de Justiţie constată că statul membru în cauză nu s-a conformat hotărârii sale, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare și/sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile de transpunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunerea Comisiei, o sancţiune pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Această acţiune poate fi introdusă fie de Comisie, fie de un stat membru.  Dacă ea este introdusă de un stat membru, înainte de a sesiza CJUE, acesta trebuie să se adreseze Comisiei în legatură cu respectiva încalcare. Comisia poate emite un aviz motivat, după ce a oferit posibilitatea statelor implicate să îşi prezinte în contradictoriu observaţiile scrise şi orale. În cazul în care Comisia nu a emis avizul motivat în termen de trei luni de la primirea cererii, statul membru reclamant poate introduce acţiunea în faţa Curţii de Justiţie.

Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor Această acţiune permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de către statele membre a obligaţiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii. Sesizarea Curţii de Justiţie este precedată de o procedură prealabilă iniţiată de Comisie prin care se dă statului membru vizat posibilitatea de a răspunde motivelor invocate împotriva sa. Dacă această procedură nu determină statul membru să îşi îndeplinească obligaţiile, poate fi introdusă la Curtea de Justiţie o acţiune privind încălcarea dreptului Uniunii.  În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul este obligat să pună imediat capăt acestei situaţii. Dacă, în urma unei noi sesizări din partea Comisiei, Curtea de Justiţie constată că statul membru în cauză nu s-a conformat hotărârii sale, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare și/sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile de transpunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunerea Comisiei, o sancţiune pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Această acţiune poate fi introdusă fie de Comisie, fie de un stat membru.  Dacă ea este introdusă de un stat membru, înainte de a sesiza CJUE, acesta trebuie să se adreseze Comisiei în legatură cu respectiva încalcare. Comisia poate emite un aviz motivat, după ce a oferit posibilitatea statelor implicate să îşi prezinte în contradictoriu observaţiile scrise şi orale. În cazul în care Comisia nu a emis avizul motivat în termen de trei luni de la primirea cererii, statul membru reclamant poate introduce acţiunea în faţa Curţii de Justiţie.