Condiţiile de formă Girul este valabil dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege. Girul complet, denumit şi girul plin, constă într-o declaraţie a girantului semnată de acesta, care cuprinde ordinul adresat debitorului principal, trasul, de a plăti persoanei indicate de girant suma de bani menţionată în cambie. Girul trebuie să fie scris pe cambie şi să fie semnat de către girant. Menţiunea privind girul figurează, de obicei, pe dosul titlului. Datorită acestui fapt, transmiterea cambiei prin gir este cunoscută şi sub numele de andosarea cambiei. Girul poate fi scris pe faţa cambiei, însă cu precizarea clară a naturii operaţiunii juridice, pentru a nu fi confundată cu un aval. Girul se exprimă printr-o formulă adecvată: „plătiţi lui (...)" ori „plătiţi la ordinul lui (...)". În cazul girului plin, această formulă trebuie să cuprindă numele şi prenumele, respectiv denumirea giratarului. Desemnarea giratarului se face după aceleaşi reguli ca şi indicarea beneficiarului. Girul este valabil chiar dacă beneficiarul nu este menţionat sau girantul a pus numai semnătura pe cambie. Menţiunea cuprinzând girul trebuie însoţită de semnătura olografă a girantului. Semnătura trebuie să cuprindă elementele cerute de lege pentru orice semnătură cambială. Nu se cere indicarea datei girului şi nici locul unde el s-a efectuat. Menţionarea datei girului prezintă interes însă pentru stabilirea capacităţii girantului şi pentru determinarea efectelor girului. Girul nedatat este prezumat a fi făcut înainte de expirarea termenului stabilit de lege pentru dresarea protestului. Transmiterea cambiei prin gir impune şi predarea titlului către giratar. Numai având posesiunea titlului, giratarul îşi va putea valorifica dreptul dobândit. Prin remiterea titlului, giratarul este pus la adăpost împotriva unei eventuale revocări a girului de către girant, prin ştergerea menţiunii din titlu.
Condiţiile de formă Girul este valabil dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege. Girul complet, denumit şi girul plin, constă într-o declaraţie a girantului semnată de acesta, care cuprinde ordinul adresat debitorului principal, trasul, de a plăti persoanei indicate de girant suma de bani menţionată în cambie. Girul trebuie să fie scris pe cambie şi să fie semnat de către girant. Menţiunea privind girul figurează, de obicei, pe dosul titlului. Datorită acestui fapt, transmiterea cambiei prin gir este cunoscută şi sub numele de andosarea cambiei. Girul poate fi scris pe faţa cambiei, însă cu precizarea clară a naturii operaţiunii juridice, pentru a nu fi confundată cu un aval. Girul se exprimă printr-o formulă adecvată: „plătiţi lui (...)" ori „plătiţi la ordinul lui (...)". În cazul girului plin, această formulă trebuie să cuprindă numele şi prenumele, respectiv denumirea giratarului. Desemnarea giratarului se face după aceleaşi reguli ca şi indicarea beneficiarului. Girul este valabil chiar dacă beneficiarul nu este menţionat sau girantul a pus numai semnătura pe cambie. Menţiunea cuprinzând girul trebuie însoţită de semnătura olografă a girantului. Semnătura trebuie să cuprindă elementele cerute de lege pentru orice semnătură cambială. Nu se cere indicarea datei girului şi nici locul unde el s-a efectuat. Menţionarea datei girului prezintă interes însă pentru stabilirea capacităţii girantului şi pentru determinarea efectelor girului. Girul nedatat este prezumat a fi făcut înainte de expirarea termenului stabilit de lege pentru dresarea protestului. Transmiterea cambiei prin gir impune şi predarea titlului către giratar. Numai având posesiunea titlului, giratarul îşi va putea valorifica dreptul dobândit. Prin remiterea titlului, giratarul este pus la adăpost împotriva unei eventuale revocări a girului de către girant, prin ştergerea menţiunii din titlu.
Cambia în alb Cambia poate fi emisă de trăgător, în mod deliberat, fără a cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de lege, urmând ca acestea să fie completate ulterior, cu excluderea intervenţiei trăgătorului, de către primitorul cambiei sau de un posesor succesiv al acesteia. O astfel de cambie este denumită cambie în alb. Această cambie nu trebuie confundată cu o cambie necompletată, deoarece în cazul cambiei în alb, necompletarea menţiunilor obligatorii este intenţionată, iar nu întâmplătoare. În consecință, poate fi lăsată în alb oricare dintre menţiunile obligatorii, cu excepţia semnăturii trăgătorului. Fără semnătura trăgătorului nu poate exista o obligaţie cambială. Cambia în alb este completată, fie de primitorul ei, fie de posesorul succesiv al cambiei. Temeiul juridic al completării este dreptul de completare care se transmite dobânditorului odată cu remiterea titlului. Acest drept poate fi exercitat în limitele înţelegerii dintre trăgător şi primitorul cambiei. Înţelegerea de completare poate fi expresă ori tacită, în acest din urmă caz înţelegerea poate rezulta din celelalte menţiuni ale cambiei ori din cuprinsul raportului fundamental care a determinat emiterea cambiei. Cambia în alb poate fi completată oricând, însă înainte de prezentarea ei la plată. Dreptul de completare trebuie exercitat în termen de 3 ani de la data emiterii titlului. După expirarea acestui termen, posesorul cambiei decade din dreptul de completare. Prin completarea titlului cu menţiunile lăsate în alb, cambia devine perfectă şi produce efectele unei cambii regulat emise. În consecinţă, conţinutul cambiei va fi cel care rezultă din înscris şi trăgătorul este obligat faţă de orice posesor al titlului, chiar dacă dreptul de completare nu s-a exercitat potrivit înţelegerii. Nerespectarea înţelegerii intervenite nu poate fi opusă posesorului decât în cazul când acesta a dobândit cambia cu rea- credinţă ori a săvârşit o greşeală gravă în dobândirea ei.
Cambia în alb Cambia poate fi emisă de trăgător, în mod deliberat, fără a cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de lege, urmând ca acestea să fie completate ulterior, cu excluderea intervenţiei trăgătorului, de către primitorul cambiei sau de un posesor succesiv al acesteia. O astfel de cambie este denumită cambie în alb. Această cambie nu trebuie confundată cu o cambie necompletată, deoarece în cazul cambiei în alb, necompletarea menţiunilor obligatorii este intenţionată, iar nu întâmplătoare. În consecință, poate fi lăsată în alb oricare dintre menţiunile obligatorii, cu excepţia semnăturii trăgătorului. Fără semnătura trăgătorului nu poate exista o obligaţie cambială. Cambia în alb este completată, fie de primitorul ei, fie de posesorul succesiv al cambiei. Temeiul juridic al completării este dreptul de completare care se transmite dobânditorului odată cu remiterea titlului. Acest drept poate fi exercitat în limitele înţelegerii dintre trăgător şi primitorul cambiei. Înţelegerea de completare poate fi expresă ori tacită, în acest din urmă caz înţelegerea poate rezulta din celelalte menţiuni ale cambiei ori din cuprinsul raportului fundamental care a determinat emiterea cambiei. Cambia în alb poate fi completată oricând, însă înainte de prezentarea ei la plată. Dreptul de completare trebuie exercitat în termen de 3 ani de la data emiterii titlului. După expirarea acestui termen, posesorul cambiei decade din dreptul de completare. Prin completarea titlului cu menţiunile lăsate în alb, cambia devine perfectă şi produce efectele unei cambii regulat emise. În consecinţă, conţinutul cambiei va fi cel care rezultă din înscris şi trăgătorul este obligat faţă de orice posesor al titlului, chiar dacă dreptul de completare nu s-a exercitat potrivit înţelegerii. Nerespectarea înţelegerii intervenite nu poate fi opusă posesorului decât în cazul când acesta a dobândit cambia cu rea- credinţă ori a săvârşit o greşeală gravă în dobândirea ei.
Domeniul repunerii în termenul de prescripţie extinctivă Cauzele de repunere în termenul de prescripţie extinctivă nu sunt menţionate de lege, fiind lăsate la libera apreciere a organului de jurisdicţie căruia i se solicită repunerea în termenul de prescripţie extinctivă, care urmează să decidă de la caz la caz, în funcţie de situaţia concretă din speţă, textul legal referindu-se la „motive temeinice". Prin motive temeinice, care să justifice repunerea în termenul de prescripţie extinctivă, trebuie să se înţeleagă doar acele împrejurări care, fără a avea caracterul forţei majore, sunt exclusive de culpă. Împrejurările de fapt respective au caracterul de piedică în exercitarea acţiunii pentru reclamant şi pentru cei care s-ar afla în condiţii asemănătoare şi nu i se poate imputa vreo culpă acestuia. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă exclude atât forţa majoră, cât şi culpa. Domeniul repunerii în termenul de prescripţie extinctivă începe unde încetează culpa şi încetează unde începe forţa majoră. Exemple de cauze care justifică repunerea în termenul de prescripţie extinctivă: spitalizarea îndelungată sau repetată a mamei împreună cu copilul în numele căruia urma să introducă acţiunea părăsirea minorului de către reprezentantul legal cunoaşterea unor fapte stabilite de organul de urmărire penală numai după împlinirea termenului de prescripţie extinctivă etc. Exemple de cauze care nu justifică repunerea în termenul de prescripţie extinctivă: eroarea de drept invocată de titularul dreptului subiectiv. În cazul în care dispoziţiile legale referitoare la exercitarea dreptului la acţiune într-un anumit termen sunt „accesibile şi previzibile", necunoaşterea acestora sau înţelegerea lor greşită nu justifică repunerea în termen. Dimpotrivă, în ipoteza în care eroarea de drept privește dispoziţii legale care nu sunt „accesibile şi previzibile", titularul dreptului poate fi repus, la cererea sa, în termenul de prescripţie extinctivă. absenţa ori aglomerarea cu probleme a conducătorului persoanei juridice sau a juristului acesteia, boala juristului nesocotirea unor cerinţe legale etc.
Domeniul repunerii în termenul de prescripţie extinctivă Cauzele de repunere în termenul de prescripţie extinctivă nu sunt menţionate de lege, fiind lăsate la libera apreciere a organului de jurisdicţie căruia i se solicită repunerea în termenul de prescripţie extinctivă, care urmează să decidă de la caz la caz, în funcţie de situaţia concretă din speţă, textul legal referindu-se la „motive temeinice". Prin motive temeinice, care să justifice repunerea în termenul de prescripţie extinctivă, trebuie să se înţeleagă doar acele împrejurări care, fără a avea caracterul forţei majore, sunt exclusive de culpă. Împrejurările de fapt respective au caracterul de piedică în exercitarea acţiunii pentru reclamant şi pentru cei care s-ar afla în condiţii asemănătoare şi nu i se poate imputa vreo culpă acestuia. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă exclude atât forţa majoră, cât şi culpa. Domeniul repunerii în termenul de prescripţie extinctivă începe unde încetează culpa şi încetează unde începe forţa majoră. Exemple de cauze care justifică repunerea în termenul de prescripţie extinctivă: spitalizarea îndelungată sau repetată a mamei împreună cu copilul în numele căruia urma să introducă acţiunea părăsirea minorului de către reprezentantul legal cunoaşterea unor fapte stabilite de organul de urmărire penală numai după împlinirea termenului de prescripţie extinctivă etc. Exemple de cauze care nu justifică repunerea în termenul de prescripţie extinctivă: eroarea de drept invocată de titularul dreptului subiectiv. În cazul în care dispoziţiile legale referitoare la exercitarea dreptului la acţiune într-un anumit termen sunt „accesibile şi previzibile", necunoaşterea acestora sau înţelegerea lor greşită nu justifică repunerea în termen. Dimpotrivă, în ipoteza în care eroarea de drept privește dispoziţii legale care nu sunt „accesibile şi previzibile", titularul dreptului poate fi repus, la cererea sa, în termenul de prescripţie extinctivă. absenţa ori aglomerarea cu probleme a conducătorului persoanei juridice sau a juristului acesteia, boala juristului nesocotirea unor cerinţe legale etc.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind invocarea nulității unei clauze a contractului colectiv de muncă 13 iunie 2016 Potrivit minutei nr. 17, în dosarul nr. 1151/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea prevederilor art. l, art. 21 şi art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin.(5) art. 142, art. 148, art. 151 şi art. 152 din Legea nr.62/2011 şi a prevederilor art.229 alin. (4), art.254 şi art.268 alin. (l) lit. d) din Codul Muncii, republicat, o decizie a Curţii de Conturi, emisă în exercitarea atribuţiilor sale de control, prin care s-a stabilit că anumite drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituţii publice finanţate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea în instituţiile publice, nu lipseşte de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, a căror nulitate nu a fost constatată de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii. În interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3)-(5) şi art.142 alin.(2) din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi cerută de către părţile interesate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, respectiv poate fi invocată de către instanţă, din oficiu, pe durata existenţei contractului colectiv de muncă.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind invocarea nulității unei clauze a contractului colectiv de muncă 13 iunie 2016 Potrivit minutei nr. 17, în dosarul nr. 1151/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea prevederilor art. l, art. 21 şi art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin.(5) art. 142, art. 148, art. 151 şi art. 152 din Legea nr.62/2011 şi a prevederilor art.229 alin. (4), art.254 şi art.268 alin. (l) lit. d) din Codul Muncii, republicat, o decizie a Curţii de Conturi, emisă în exercitarea atribuţiilor sale de control, prin care s-a stabilit că anumite drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituţii publice finanţate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea în instituţiile publice, nu lipseşte de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, a căror nulitate nu a fost constatată de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii. În interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3)-(5) şi art.142 alin.(2) din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi cerută de către părţile interesate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, respectiv poate fi invocată de către instanţă, din oficiu, pe durata existenţei contractului colectiv de muncă.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Efectele punerii sub interdicţie Punerea sub interdicţie produce două efecte, şi anume: lipsirea de capacitate civilă de exerciţiu a celui pus sub intepdicţie instituirea tutelei interzisului. La data la care hotărârea judecătorească prin care s-a admis cererea de punere sub interdicţie devine definitivă, cel în cauză va intra în categoria persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu. Lipsa de capacitate a celui interzis nu poate fi opusă unei terţe persoane decât de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut punerea sub interdicţie pe altă cale. Dacă hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească a rămas definitivă, instanţa de tutelă numeşte de îndată un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească. Tutorele este numit de instanţa de tutelă prin hotărârea de punere sub interdicţie. În cazul minorului pus sub interdicţie, desemnarea tutorelui poate fi făcută şi de părinte. Numirea tutorelui vizează numai persoana majoră pusă sub interdicţie sau minorul ai cărui părinţi sunt decedaţi ori decăzuţi din drepturile părinteşti. În acest din urmă caz, instanţa de tutelă hotărăște dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau dacă trebuie numit un nou tutore. Minorul care, la data punerii sub interdicţie judecătorească, se afla sub ocrotirea părinţilor rămâne sub această ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. Dacă la data când minorul devine major, acesta se află încă sub interdicţie judecătorească, instanţa de tutelă numeşte un tutore. Regulile referitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică şi tutelei persoanei puse sub interdicţie judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel. Tutorele celui pus sub interdicţie poate să ceară înlocuirea sa după expirarea unui termen de 3 ani de la numire.
Efectele punerii sub interdicţie Punerea sub interdicţie produce două efecte, şi anume: lipsirea de capacitate civilă de exerciţiu a celui pus sub intepdicţie instituirea tutelei interzisului. La data la care hotărârea judecătorească prin care s-a admis cererea de punere sub interdicţie devine definitivă, cel în cauză va intra în categoria persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu. Lipsa de capacitate a celui interzis nu poate fi opusă unei terţe persoane decât de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut punerea sub interdicţie pe altă cale. Dacă hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească a rămas definitivă, instanţa de tutelă numeşte de îndată un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească. Tutorele este numit de instanţa de tutelă prin hotărârea de punere sub interdicţie. În cazul minorului pus sub interdicţie, desemnarea tutorelui poate fi făcută şi de părinte. Numirea tutorelui vizează numai persoana majoră pusă sub interdicţie sau minorul ai cărui părinţi sunt decedaţi ori decăzuţi din drepturile părinteşti. În acest din urmă caz, instanţa de tutelă hotărăște dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau dacă trebuie numit un nou tutore. Minorul care, la data punerii sub interdicţie judecătorească, se afla sub ocrotirea părinţilor rămâne sub această ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. Dacă la data când minorul devine major, acesta se află încă sub interdicţie judecătorească, instanţa de tutelă numeşte un tutore. Regulile referitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică şi tutelei persoanei puse sub interdicţie judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel. Tutorele celui pus sub interdicţie poate să ceară înlocuirea sa după expirarea unui termen de 3 ani de la numire.
