Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei 25 aprilie 2017 Potrivit minutei nr. 13, dosar nr. 620/1/2017 pronunţată în şedinţa publică din data de 25 aprilie 2017, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, stabilind că: “Dispoziţiile art. 6 din Codul penal sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiţionată a persoanei condamnate, iar ulterior s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanţa nu s-a pronunţat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei 25 aprilie 2017 Potrivit minutei nr. 13, dosar nr. 620/1/2017 pronunţată în şedinţa publică din data de 25 aprilie 2017, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, stabilind că: “Dispoziţiile art. 6 din Codul penal sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiţionată a persoanei condamnate, iar ulterior s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanţa nu s-a pronunţat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale 27 septembrie 2016 Potrivit minutei nr. 18, dosar nr. 2163/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, stabilind că: “În interpretarea dispozițiilor art.280 1 din Legea nr.31/1990, în ipoteza în care infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părților sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una din condiţiile de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni..” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale 27 septembrie 2016 Potrivit minutei nr. 18, dosar nr. 2163/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, stabilind că: “În interpretarea dispozițiilor art.280 1 din Legea nr.31/1990, în ipoteza în care infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părților sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una din condiţiile de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni..” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Interzicerea de a ocupa o funcţie sau profesie Se pune în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii de către judecătorul delegat, persoanei juridice în cadrul căreia persoana condamnată îşi exercită respectiva funcie, profesie sau meserie, precum şi, dacă e cazul, persoanei juridice care asigură organizarea şi coordonarea exercitării profesiei sau activităţii respective. În cazul în care interdicţia vizează o meserie sau o altă activitate, comunicarea se face inspectoratului judeţean de poliţie în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul condamnatul. Persoana îndreptăită faţă de care s-a dispus această măsură are posibilitatea după un an de zile să sesizeze instana de executare solicitând revocarea măsurii. Soluionarea cererii se face cu citarea persoanei faţă de care s-a dispus măsura, după ascultarea concluziilor avocatului acesteia i ale procurorului. Dacă cererea este respinsă o nouă cerere se mai poate face după un an de zile.

Interzicerea de a ocupa o funcţie sau profesie Se pune în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii de către judecătorul delegat, persoanei juridice în cadrul căreia persoana condamnată îşi exercită respectiva funcie, profesie sau meserie, precum şi, dacă e cazul, persoanei juridice care asigură organizarea şi coordonarea exercitării profesiei sau activităţii respective. În cazul în care interdicţia vizează o meserie sau o altă activitate, comunicarea se face inspectoratului judeţean de poliţie în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul condamnatul. Persoana îndreptăită faţă de care s-a dispus această măsură are posibilitatea după un an de zile să sesizeze instana de executare solicitând revocarea măsurii. Soluionarea cererii se face cu citarea persoanei faţă de care s-a dispus măsura, după ascultarea concluziilor avocatului acesteia i ale procurorului. Dacă cererea este respinsă o nouă cerere se mai poate face după un an de zile.

Repunerea în termenul de prescripţie După împlinirea termenului de prescripţie, creditorul poate cere repunerea în acest termen numai dacă a fost împiedicat să ceară executarea datorită unor motive temeinice. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă reprezintă beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective în temeiul căruia aceştia îşi pot valorifica drepturile, chiar dacă termenul de prescripţie extinctivă s-a împlinit.  În situaţiile în care inactivitatea titularului se datorează unor motive temeinice, producerea efectelor prescripţiei extinctive deturnează instituţia de la finalitatea ei. În acest mod,  s-ar sancţiona atitudinea titularului dreptului subiectiv, deşi nu i s-ar putea reproşa acestuia o conduită culpabilă.  Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă este o măsură excepţională. Cauzele de repunere în termenul de prescripţie extinctivă nu sunt menţionate de lege, ci este precizat, în mod generic, că este vorba de „motive temeinice". În consecință, acestea sunt lăsate la libera apreciere a instanţei de executare căreia i se solicită repunerea în termenul de prescripţie extinctivă, care urmează să decidă de la caz la caz, în funcţie de situaţia concretă din speţă. Prin motive temeinice care să justifice repunerea în termenul de prescripţie extinctivă ar trebui să se înţeleagă doar acele împrejurări care, fără a avea caracterul forţei majore, sunt exclusive de culpă.  Este vorba de piedici relative, în sensul că împrejurările de fapt respective au caracterul de piedică în exercitarea acţiunii pentru reclamant şi pentru cei care s-ar afla în condiţii asemănătoare şi nu i se poate imputa vreo culpă titularului dreptului la acţiune.  Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă exclude atât forţa majoră, cât şi culpa. Domeniul repunerii în termenul de prescripţie extinctivă începe unde încetează culpa şi încetează unde începe forţa majoră. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă nu se poate dispune decât la cererea persoanei interesate. Cererea de repunere în termenul de prescripţie va putea fi făcută în termen de 15 zile de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie. Acest termen este unul de decădere. Judecata cererii de repunere în termen se face cu citarea părţilor de către instanța de executare, prin hotărâre supusă numai apelului. Executorii judecătoreşti nu sunt îndreptăţiţi să acorde repunerea în termen, ci, constatând opunerea debitorului pe acest motiv la efectuarea executării silite, pot să refuze îndeplinirea oricărui act de executare silită.  Admiterea cererii de repunere în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită are ca efect considerarea prescripţiei ca neîmplinită, deşi termenul de prescripţie prevăzut de lege a expirat.  După repunerea în termenul de prescripţie, creditorul are la dispoziţie un termen de 30 de zile, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de repunere în termen, pentru formularea cererii de executare. Acest termen este un termen de prescripţie.

Repunerea în termenul de prescripţie După împlinirea termenului de prescripţie, creditorul poate cere repunerea în acest termen numai dacă a fost împiedicat să ceară executarea datorită unor motive temeinice. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă reprezintă beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective în temeiul căruia aceştia îşi pot valorifica drepturile, chiar dacă termenul de prescripţie extinctivă s-a împlinit.  În situaţiile în care inactivitatea titularului se datorează unor motive temeinice, producerea efectelor prescripţiei extinctive deturnează instituţia de la finalitatea ei. În acest mod,  s-ar sancţiona atitudinea titularului dreptului subiectiv, deşi nu i s-ar putea reproşa acestuia o conduită culpabilă.  Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă este o măsură excepţională. Cauzele de repunere în termenul de prescripţie extinctivă nu sunt menţionate de lege, ci este precizat, în mod generic, că este vorba de „motive temeinice". În consecință, acestea sunt lăsate la libera apreciere a instanţei de executare căreia i se solicită repunerea în termenul de prescripţie extinctivă, care urmează să decidă de la caz la caz, în funcţie de situaţia concretă din speţă. Prin motive temeinice care să justifice repunerea în termenul de prescripţie extinctivă ar trebui să se înţeleagă doar acele împrejurări care, fără a avea caracterul forţei majore, sunt exclusive de culpă.  Este vorba de piedici relative, în sensul că împrejurările de fapt respective au caracterul de piedică în exercitarea acţiunii pentru reclamant şi pentru cei care s-ar afla în condiţii asemănătoare şi nu i se poate imputa vreo culpă titularului dreptului la acţiune.  Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă exclude atât forţa majoră, cât şi culpa. Domeniul repunerii în termenul de prescripţie extinctivă începe unde încetează culpa şi încetează unde începe forţa majoră. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă nu se poate dispune decât la cererea persoanei interesate. Cererea de repunere în termenul de prescripţie va putea fi făcută în termen de 15 zile de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie. Acest termen este unul de decădere. Judecata cererii de repunere în termen se face cu citarea părţilor de către instanța de executare, prin hotărâre supusă numai apelului. Executorii judecătoreşti nu sunt îndreptăţiţi să acorde repunerea în termen, ci, constatând opunerea debitorului pe acest motiv la efectuarea executării silite, pot să refuze îndeplinirea oricărui act de executare silită.  Admiterea cererii de repunere în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită are ca efect considerarea prescripţiei ca neîmplinită, deşi termenul de prescripţie prevăzut de lege a expirat.  După repunerea în termenul de prescripţie, creditorul are la dispoziţie un termen de 30 de zile, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de repunere în termen, pentru formularea cererii de executare. Acest termen este un termen de prescripţie.

Belziuk c. Polonia Situația de fapt: La 31 mai 1992 reclamantul care domiciliază în localitatea Gorlice, Polonia, a fost arestat sub acuzația de a fi încercat să fure un autoturism. Procesul s-a desfășurat în fața ribunalului de district unde martorii (proprietarul vehiculului, un vecin, și ofițerul de poliție) au declarant că l-au văzut pe inculpate încercând să deschidă cu forța ușa vehiculului, inculpatul având asupra sa un sac cu unelte de spargere a mașinilor. Inculpatul a participat la process, dorind să nu fie reprezentat de un avocat. Tribunalul l-a condamnat la 3 ani închisoare pentru tentative de furt. Împotriva acestei hotărâri condamnatul a declarant recurs, susținând că probele nu au fost correct aprec ate și nu s-a ținut seama de explicațiile sale. El a solicitat să fie adus la judecată pentru a da explicații. Tribunalulregional a respins cererea condamnatului de a asista la process motivând că el ar fi putut să-și comunice în scris observațiile, deoarece a avut timp suficient pentru aceasta. Hotărârea Curții:   La 31 mai 1993, condamnatul s-a adresat Comisiei europene a drepturilor omului susținând că au fost violate prevederile art.5, art.6, art.14 și art. 15 din Convenția europeană a drepturilor omului, urmărirea penală și judecata desfășurându-se în mod vădit discriminatoriu (fiind socotit recidivist), fără o apreciere obiectivă a probelor și fără să I se dea posibilitatea să combat probele în fața unei instanțe imparțiale. Guvernul polonez a cerut respiungerea cererilor reclamantului, în principal pentru că nu au fost epuizate căile interne de atac, în subsidiar pentru că nu s-a produs nici o violare a Convenţiei europene. Curtea Europeană, analizând susţinerile părţilor şi actele dosarului, a constat reclamantul a epuizat căile interne de atac contra hotărârii, deoarece tribunalul reglorv respins cererea de a se prezenta în faţa instanţei de apel şi de a se apăra personal în fața acuzaţiilor aduse. În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a constatat că tribunalul regional, care avea plenitudine de jurisdicţie, nu a aprobat ca reclamantul să fie adus în faţa instanţei pentru a contesta condamnarea sa şi a administra probe în apărarea. Astfel condamnatul a fost privat de un proces echitabil şi de posibilitatea de a-şi susţine apărarea în faţa instanţei prin invocarea de probe concludente pentru soluţionarea cauzei. Principiul egalităţii armelor şl dreptul la o procedură contradictorie impuneau ca reclamantul să fie autorizat să se prezinte în faţa instanţei spre a contesta concluziile procurorului. Nu se poate susţine că reclamantul putea suplini aceasta prin transmiterea de observaţii scrise, dată fiind prezenţa în şedinţă publică a procurorului şi caracterul agresiv al rechizitoriului său. Curtea a constatat că există o violare a art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenţia europeană, această constatare reprezentând o satisfacţii echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit.

Belziuk c. Polonia Situația de fapt: La 31 mai 1992 reclamantul care domiciliază în localitatea Gorlice, Polonia, a fost arestat sub acuzația de a fi încercat să fure un autoturism. Procesul s-a desfășurat în fața ribunalului de district unde martorii (proprietarul vehiculului, un vecin, și ofițerul de poliție) au declarant că l-au văzut pe inculpate încercând să deschidă cu forța ușa vehiculului, inculpatul având asupra sa un sac cu unelte de spargere a mașinilor. Inculpatul a participat la process, dorind să nu fie reprezentat de un avocat. Tribunalul l-a condamnat la 3 ani închisoare pentru tentative de furt. Împotriva acestei hotărâri condamnatul a declarant recurs, susținând că probele nu au fost correct aprec ate și nu s-a ținut seama de explicațiile sale. El a solicitat să fie adus la judecată pentru a da explicații. Tribunalulregional a respins cererea condamnatului de a asista la process motivând că el ar fi putut să-și comunice în scris observațiile, deoarece a avut timp suficient pentru aceasta. Hotărârea Curții:   La 31 mai 1993, condamnatul s-a adresat Comisiei europene a drepturilor omului susținând că au fost violate prevederile art.5, art.6, art.14 și art. 15 din Convenția europeană a drepturilor omului, urmărirea penală și judecata desfășurându-se în mod vădit discriminatoriu (fiind socotit recidivist), fără o apreciere obiectivă a probelor și fără să I se dea posibilitatea să combat probele în fața unei instanțe imparțiale. Guvernul polonez a cerut respiungerea cererilor reclamantului, în principal pentru că nu au fost epuizate căile interne de atac, în subsidiar pentru că nu s-a produs nici o violare a Convenţiei europene. Curtea Europeană, analizând susţinerile părţilor şi actele dosarului, a constat reclamantul a epuizat căile interne de atac contra hotărârii, deoarece tribunalul reglorv respins cererea de a se prezenta în faţa instanţei de apel şi de a se apăra personal în fața acuzaţiilor aduse. În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a constatat că tribunalul regional, care avea plenitudine de jurisdicţie, nu a aprobat ca reclamantul să fie adus în faţa instanţei pentru a contesta condamnarea sa şi a administra probe în apărarea. Astfel condamnatul a fost privat de un proces echitabil şi de posibilitatea de a-şi susţine apărarea în faţa instanţei prin invocarea de probe concludente pentru soluţionarea cauzei. Principiul egalităţii armelor şl dreptul la o procedură contradictorie impuneau ca reclamantul să fie autorizat să se prezinte în faţa instanţei spre a contesta concluziile procurorului. Nu se poate susţine că reclamantul putea suplini aceasta prin transmiterea de observaţii scrise, dată fiind prezenţa în şedinţă publică a procurorului şi caracterul agresiv al rechizitoriului său. Curtea a constatat că există o violare a art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenţia europeană, această constatare reprezentând o satisfacţii echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit.