Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal dezbătută de instanța de apel 29 martie 2017 Potrivit minutei nr. 10, dosar nr. 148/1/2017 pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2017, ÎCCJ a admis sesizarea formulată Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, stabilind că: “În interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin 30 ianuarie 2017 Potrivit minutei nr. 7, în dosarul nr. 2769/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2017, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi a unor acte normative conexe, raportat la art. 640 şi art. 666 din Codul de procedură civilă, învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin se face în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite, iar nu ca o etapă prealabilă distinctă.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Veniturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice 24 octombrie 2016 Potrivit minutei nr. 33, în dosarul nr. 2432/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 24 octombrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea dispoziţiilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) şi art. 3 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, este exonerat de la obligaţia restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate necuvenit până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 27 septembrie 2014, personalul salarizat sub imperiul actelor normative enumerate în art. 1 din lege.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Necesitatea motivării plângerii contravenționale 21 noiembrie 2016 Potrivit minutei nr. 44, în dosarul nr. 2551/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei trebuie şi motivată în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenţie, fiind supusă procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecata prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Efectele declarării neconstituționalității dispoziţiilor art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din Codul muncii 13 iunie 2016 Potrivit minutei nr. 19, în dosarul nr. 1361/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispoziţiile art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din Codul muncii nu-şi mai produc efectul şi dau naştere unui drept de creanţă constând într-o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită salariaţilor, pe durata suspendării, în cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României, Partea I.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.