Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Contencios Administrativ Şi Fiscal Termenul de executare a hotărârilor dispuse față de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor Potrivit minutei deciziei nr. 35, dosar nr. 2200/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 31 octombrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să se ţină seama de termenele prevăzute de acest articol, nu şi de cele reglementate de art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii Sumele compensatorii cuvenite persoanelor care au dobândit titlul de doctor 21 noiembrie 2016 Potrivit deciziei nr. 21 în dosarul nr.20/2016 pronunţată în şedinţa publică din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din Anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009." Aceasta este obligatorie, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Posibilitatea compensării construcțiilor cu teren prin procedura instituită de Legea nr. 165/2013 10 octombrie 2016 Potrivit minutei nr. 25, în dosarul nr. 1931/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Bunurile care pot fi oferite în compensare sunt terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile finalizate sau nefinalizate, indiferent de categoria în care se încadrează imobilele pentru care s-a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind aplicabile.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Curtea Constituţională a României Excluderea atacării cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de ÎCCJ ca instanță de apel, neconstituțională 12 iulie 2016 În ziua de 12 iulie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.434 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins: Art.434 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură penală: ”Pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, […]”. În urma deliberării, Curtea, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art.434 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, este neconstituțională. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale 27 septembrie 2016 Potrivit minutei nr. 18, dosar nr. 2163/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, stabilind că: “În interpretarea dispozițiilor art.280 1 din Legea nr.31/1990, în ipoteza în care infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părților sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una din condiţiile de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni..” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind regimul juridic al terenurilor din intravilanul localităţilor 26 septembrie 2016 Potrivit minutei nr. 22, în dosarul nr. 1708/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 26 septembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Dispoziţiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată (în forma de la data intrării în vigoare a Legii nr. 158/2010 pentru modificarea art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991) au fost abrogate prin intrarea în vigoare a art. 1.138 din Codul civil, în ceea ce priveşte regimul juridic al terenurilor din intravilanul localităţilor, rămase la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale, de la persoanele care au decedat şi/sau nu au moştenitori.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.