Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind sintagma: «dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării» 28 aprilie 2020 Potrivit minutei nr. 10, dosar nr. 76/1/2020 pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj– Secția penală și de minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: “ Î n interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. 1 din Codul penal, sintagma ”dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la acordarea liberării” vizează atât situația infracțiunilor săvârșite anterior liberării condiționate și descoperite după acordarea liberării condiționate, până la împlinirea termenului de supraveghere, cât și situația infracțiunilor săvârșite anterior liberării condiționate și descoperite anterior liberării condiționate.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor 13 februarie 2020 Potrivit minutei nr. 4, dosar nr. 3064/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 13 februarie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția a II-a penală, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, pot fi interpretate ca reprezentând o cauză de micşorare a pedepsei, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală” și stabilește că: “Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, nu reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Recurs în interesul legii RIL admis privind noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului 30 martie 2020 Potrivit deciziei nr. 9 în dosarul nr. 51/1/2020 pronunţată în şedinţa publică din 30 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj şi, în consecinţă, În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 470, art. 478 alin. (2) şi a art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 254 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, a stabilit că: „În noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în faţa primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât şi acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii RIL admis privind noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului 30 martie 2020 Potrivit deciziei nr. 9 în dosarul nr. 51/1/2020 pronunţată în şedinţa publică din 30 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj şi, în consecinţă, În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 470, art. 478 alin. (2) şi a art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 254 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, a stabilit că: „În noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în faţa primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât şi acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Admisibilitatea contestațiilor introduse de proprietarii expropriați în temeiul Legii nr. 255/2010 8 aprilie 2019 Potrivit deciziei nr. 14 în dosarul nr. 117/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, instanța de judecată este competentă să soluționeze nu numai contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate şi solicită atât stabilirea acestora de către instanţă, cât şi obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere şi consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Admisibilitatea contestațiilor introduse de proprietarii expropriați în temeiul Legii nr. 255/2010 8 aprilie 2019 Potrivit deciziei nr. 14 în dosarul nr. 117/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, instanța de judecată este competentă să soluționeze nu numai contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate şi solicită atât stabilirea acestora de către instanţă, cât şi obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere şi consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice 15 octombrie 2018 Potrivit deciziei nr. 19 în dosarul nr. 1811/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 15 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice 15 octombrie 2018 Potrivit deciziei nr. 19 în dosarul nr. 1811/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 15 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale 1 octombrie 2018 Potrivit deciziei nr. 18 în dosarul nr. 1778/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 1 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din Codul de procedură civilă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale 1 octombrie 2018 Potrivit deciziei nr. 18 în dosarul nr. 1778/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 1 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din Codul de procedură civilă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
