Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale care exercită un serviciu de interes public 7 mai 2020 Potrivit minutei nr. 13, dosar nr. 481/1/2020 pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: “ Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale nu are, în sensul dispoziţiilor 308 alin. (1) din Codul penal, calitatea de persoană care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, în raporturile cu întreprinderea individuală. În cazul în care întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale exercită un serviciu de interes public care este supus controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, acesta are calitatea de funcţionar public în accepțiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. ” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale care exercită un serviciu de interes public 7 mai 2020 Potrivit minutei nr. 13, dosar nr. 481/1/2020 pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: “ Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale nu are, în sensul dispoziţiilor 308 alin. (1) din Codul penal, calitatea de persoană care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, în raporturile cu întreprinderea individuală. În cazul în care întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale exercită un serviciu de interes public care este supus controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, acesta are calitatea de funcţionar public în accepțiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. ” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 9 alin. 1 lit. a) din O.U.G nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu 6 aprilie 2020 Potrivit minutei nr. 9, dosar nr. 3144/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 6 aprilie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: “Veniturile la Fondul pentru mediu, constând în contribuţia de 2% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor, obţinute de către deţinătorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică (de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor metalice feroase şi neferoase, obţinute de către generatorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică), reglementată de art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie obligaţie fiscală în sensul art. 2 alin. (1) lit. e) şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 9 alin. 1 lit. a) din O.U.G nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu 6 aprilie 2020 Potrivit minutei nr. 9, dosar nr. 3144/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 6 aprilie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: “Veniturile la Fondul pentru mediu, constând în contribuţia de 2% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor, obţinute de către deţinătorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică (de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor metalice feroase şi neferoase, obţinute de către generatorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică), reglementată de art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie obligaţie fiscală în sensul art. 2 alin. (1) lit. e) şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind procedura de revocare a suspendării pedepsei sub supraveghere 24 septembrie 2019 Potrivit minutei nr. 16, dosar nr. 1449/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 24 septembrie 2019, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă Serviciul de Probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul art. 4251 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală care definesc noţiunea de subiect procesual şi respectiv de participant la procesul penal” şi, în consecinţă: “În cadrul procedurii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art. 583 din Codul de procedură penală, serviciul de probaţiune este un subiect procesual la care hotărârea atacată se referă, în accepţiunea art. 4251 alin. (2) teza I din Codul de procedură penală raportat la art. 34 teza finală din acelaşi cod.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind procedura de revocare a suspendării pedepsei sub supraveghere 24 septembrie 2019 Potrivit minutei nr. 16, dosar nr. 1449/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 24 septembrie 2019, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă Serviciul de Probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul art. 4251 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală care definesc noţiunea de subiect procesual şi respectiv de participant la procesul penal” şi, în consecinţă: “În cadrul procedurii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art. 583 din Codul de procedură penală, serviciul de probaţiune este un subiect procesual la care hotărârea atacată se referă, în accepţiunea art. 4251 alin. (2) teza I din Codul de procedură penală raportat la art. 34 teza finală din acelaşi cod.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art.16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea produselor etnobotanice 12 septembrie 2018 Potrivit minutei nr. 10, dosar nr. 1129/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din data de 12 septembrie 2018, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru Cauze cu Minori, stabilind că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse. Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art.2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art.16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea produselor etnobotanice 12 septembrie 2018 Potrivit minutei nr. 10, dosar nr. 1129/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din data de 12 septembrie 2018, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru Cauze cu Minori, stabilind că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse. Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art.2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Recurs în interesul legii Suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical în situația unei agresiuni 6 noiembrie 2017 Potrivit deciziei nr. 22 în dosarul nr. 1440/1/2017 pronunţată în şedinţa publică din 6 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în consecință, stabileşte că: “În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat în cadrul unităţii medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situaţiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau şi-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părţilor. În interpretarea şi aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situaţia în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părţilor.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical în situația unei agresiuni 6 noiembrie 2017 Potrivit deciziei nr. 22 în dosarul nr. 1440/1/2017 pronunţată în şedinţa publică din 6 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în consecință, stabileşte că: “În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat în cadrul unităţii medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situaţiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau şi-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părţilor. În interpretarea şi aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situaţia în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părţilor.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
