Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Distincţie între reîncadrare, potrivit Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice şi plata efectivă a drepturilor salariale 19 octombrie 2015 Potrivit minutei nr. 32, în dosarul nr. 1329/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “În raport de prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale şi de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincţie între reîncadrare, potrivit Legii-cadru de salarizare şi plata efectivă a drepturilor salariale. Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Distincţie între reîncadrare, potrivit Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice şi plata efectivă a drepturilor salariale 19 octombrie 2015 Potrivit minutei nr. 32, în dosarul nr. 1329/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “În raport de prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale şi de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincţie între reîncadrare, potrivit Legii-cadru de salarizare şi plata efectivă a drepturilor salariale. Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Competența de soluționare a cauzelor prin care se solicită de către asistenţa socială obligarea unui consiliu judeţean sau local la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie 22 iunie 2015 Competența de soluționare a cauzelor prin care se solicită de către asistenţa socială obligarea unui consiliu judeţean sau local la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie Potrivit deciziei nr. 13 în dosarul nr.8/2015 pronunţată în şedinţa publică din 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art.10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi art. 95 din Codul de procedură civilă, litigiile având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Competența de soluționare a cauzelor prin care se solicită de către asistenţa socială obligarea unui consiliu judeţean sau local la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie 22 iunie 2015 Competența de soluționare a cauzelor prin care se solicită de către asistenţa socială obligarea unui consiliu judeţean sau local la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie Potrivit deciziei nr. 13 în dosarul nr.8/2015 pronunţată în şedinţa publică din 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art.10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi art. 95 din Codul de procedură civilă, litigiile având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Curtea Constituţională a României Imposibilitatea atacării cu recurs în casație a hotărârilor pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, neconstituțională 20 septembrie 2018 În ziua de 20 septembrie 2018, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.434 alin.(2) lit.g) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „ Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie: […] g) hotărârile pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei”. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că dispozițiile art.434 alin.(2) lit.g) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. În argumentarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a constatat că dispozițiile art.434 alin.(2) lit.g) din Codul de procedură penală - care exclud posibilitatea atacării cu recurs în casație a hotărârilor pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei - creează, cu privire la persoane aflate în situații similare, o vădită inegalitate de tratament sub aspectul recunoașterii liberului acces la justiție, această inegalitate nefiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, astfel că dispozițiile de lege criticate aduc atingere prevederilor constituționale ale art.16 referitor la egalitatea în drepturi și celor ale art.21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. De asemenea, Curtea a reținut că exigențele art.131 din Constituție cu privire la rolul Ministerului Public impun legiuitorului să asigure procurorului - care acționează ca apărător al intereselor generale ale societății, dar şi ale părților din proces, în spiritul legalităţii - posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a recursului în casație, inclusiv în ceea ce privește hotărârile penale definitive pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României Imposibilitatea atacării cu recurs în casație a hotărârilor pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, neconstituțională 20 septembrie 2018 În ziua de 20 septembrie 2018, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.434 alin.(2) lit.g) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „ Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie: […] g) hotărârile pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei”. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că dispozițiile art.434 alin.(2) lit.g) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. În argumentarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a constatat că dispozițiile art.434 alin.(2) lit.g) din Codul de procedură penală - care exclud posibilitatea atacării cu recurs în casație a hotărârilor pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei - creează, cu privire la persoane aflate în situații similare, o vădită inegalitate de tratament sub aspectul recunoașterii liberului acces la justiție, această inegalitate nefiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, astfel că dispozițiile de lege criticate aduc atingere prevederilor constituționale ale art.16 referitor la egalitatea în drepturi și celor ale art.21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. De asemenea, Curtea a reținut că exigențele art.131 din Constituție cu privire la rolul Ministerului Public impun legiuitorului să asigure procurorului - care acționează ca apărător al intereselor generale ale societății, dar şi ale părților din proces, în spiritul legalităţii - posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a recursului în casație, inclusiv în ceea ce privește hotărârile penale definitive pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind invocarea nulității unei clauze a contractului colectiv de muncă 13 iunie 2016 Potrivit minutei nr. 17, în dosarul nr. 1151/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea prevederilor art. l, art. 21 şi art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin.(5) art. 142, art. 148, art. 151 şi art. 152 din Legea nr.62/2011 şi a prevederilor art.229 alin. (4), art.254 şi art.268 alin. (l) lit. d) din Codul Muncii, republicat, o decizie a Curţii de Conturi, emisă în exercitarea atribuţiilor sale de control, prin care s-a stabilit că anumite drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituţii publice finanţate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea în instituţiile publice, nu lipseşte de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, a căror nulitate nu a fost constatată de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii. În interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3)-(5) şi art.142 alin.(2) din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi cerută de către părţile interesate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, respectiv poate fi invocată de către instanţă, din oficiu, pe durata existenţei contractului colectiv de muncă.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind invocarea nulității unei clauze a contractului colectiv de muncă 13 iunie 2016 Potrivit minutei nr. 17, în dosarul nr. 1151/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea prevederilor art. l, art. 21 şi art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin.(5) art. 142, art. 148, art. 151 şi art. 152 din Legea nr.62/2011 şi a prevederilor art.229 alin. (4), art.254 şi art.268 alin. (l) lit. d) din Codul Muncii, republicat, o decizie a Curţii de Conturi, emisă în exercitarea atribuţiilor sale de control, prin care s-a stabilit că anumite drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituţii publice finanţate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea în instituţiile publice, nu lipseşte de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, a căror nulitate nu a fost constatată de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii. În interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3)-(5) şi art.142 alin.(2) din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi cerută de către părţile interesate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, respectiv poate fi invocată de către instanţă, din oficiu, pe durata existenţei contractului colectiv de muncă.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
În căile extraordinare de atac În căile extraordinare de atac, se poate formula contestaţie împotriva: 1. Încheierilor prin care instanţa a dispus suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii . Împotriva acestor încheieri pot formula contestaţie procurorul sau persoana interesată, în termen de 48 de ore de la pronunţare, cei prezenţi, şi de la comunicare, cei lipsă . Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat încheierea atacată şi se motivează până la termenul stabilit pentru soluţionare. Până la închiderea dezbaterilor la instanţa ce soluţionează contestaţia, procurorul sau persoana interesată îşi pot retrage contestaţia. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administraţia locului de deţinere. Contestaţia formulată de procuror poate fi retrasă de procurorul ierarhic superior şi este suspensivă de executare. Contestaţia se soluţionează de către instanţa superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în şedinţă publică, cu participarea procurorului şi cu citarea persoanei interesate, cu aducerea condamnatului aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ. Contestaţia se soluţionează prin sentinţă, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunţa una dintre următoarele soluţii: respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, menţinându-se încheierea atacată - atunci când s-a formulat contestaţie împotriva unei alte contestaţii prin care s-a soluţionat încheierea atacată respingerea contestaţiei ca tardivă, menţinându-se încheierea atacată - atunci când a fost formulată cu depăşirea termenului respingerea contestaţiei ca nefondată, menţinându-se încheierea atacată - atunci când încheierea atacată este legală şi temeinică admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei. Pronunţarea sentinţei prin care se soluţionează contestaţia se face în şedinţă publică.
În căile extraordinare de atac În căile extraordinare de atac, se poate formula contestaţie împotriva: 1. Încheierilor prin care instanţa a dispus suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii . Împotriva acestor încheieri pot formula contestaţie procurorul sau persoana interesată, în termen de 48 de ore de la pronunţare, cei prezenţi, şi de la comunicare, cei lipsă . Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat încheierea atacată şi se motivează până la termenul stabilit pentru soluţionare. Până la închiderea dezbaterilor la instanţa ce soluţionează contestaţia, procurorul sau persoana interesată îşi pot retrage contestaţia. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administraţia locului de deţinere. Contestaţia formulată de procuror poate fi retrasă de procurorul ierarhic superior şi este suspensivă de executare. Contestaţia se soluţionează de către instanţa superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în şedinţă publică, cu participarea procurorului şi cu citarea persoanei interesate, cu aducerea condamnatului aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ. Contestaţia se soluţionează prin sentinţă, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunţa una dintre următoarele soluţii: respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, menţinându-se încheierea atacată - atunci când s-a formulat contestaţie împotriva unei alte contestaţii prin care s-a soluţionat încheierea atacată respingerea contestaţiei ca tardivă, menţinându-se încheierea atacată - atunci când a fost formulată cu depăşirea termenului respingerea contestaţiei ca nefondată, menţinându-se încheierea atacată - atunci când încheierea atacată este legală şi temeinică admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei. Pronunţarea sentinţei prin care se soluţionează contestaţia se face în şedinţă publică.
