Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce dintre un creditor înscris la masa credală şi debitorul aflat în insolvenţă 17 februarie 2020 Potrivit minutei nr. 19, în dosarul nr. 2932/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2020, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) şi (2) şi art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 1.617 alin. (1) şi (3) din Codul civil, renunţarea la compensaţie este compatibilă cu procedura insolvenţei, cu excepţia situaţiei în care creanţa ce face obiectul compensaţiei aparţine creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii. Este admisibilă invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce dintre un creditor înscris la masa credală şi debitorul aflat în insolvenţă, de către un alt creditor îndreptăţit să participe la procedură, dacă acesta din urmă poate dovedi prejudiciul cauzat prin refuzul sau neglijenţa debitorului insolvent şi a practicianului în insolvenţă în exercitarea acestui drept .” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.  

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce dintre un creditor înscris la masa credală şi debitorul aflat în insolvenţă 17 februarie 2020 Potrivit minutei nr. 19, în dosarul nr. 2932/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2020, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) şi (2) şi art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 1.617 alin. (1) şi (3) din Codul civil, renunţarea la compensaţie este compatibilă cu procedura insolvenţei, cu excepţia situaţiei în care creanţa ce face obiectul compensaţiei aparţine creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii. Este admisibilă invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce dintre un creditor înscris la masa credală şi debitorul aflat în insolvenţă, de către un alt creditor îndreptăţit să participe la procedură, dacă acesta din urmă poate dovedi prejudiciul cauzat prin refuzul sau neglijenţa debitorului insolvent şi a practicianului în insolvenţă în exercitarea acestui drept .” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.  

Recurs în interesul legii Executorul judecătoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în situația renunțării sau respingerii cererii de validare a popririi 16 mai 2016 Potrivit deciziei nr. 8 în dosarul nr. 4/2016 pronunţată în şedinţa publică din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 460 alin. (1), art. 246 alin. (1) şi (3) şi art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) şi (3) şi art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc  nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în situaţia în care acesta a renunţat la cererea de validare a popririi, ori cererea a fost respinsă de instanţă, ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de către terţul poprit, sau de către debitor." Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.    

Recurs în interesul legii Executorul judecătoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în situația renunțării sau respingerii cererii de validare a popririi 16 mai 2016 Potrivit deciziei nr. 8 în dosarul nr. 4/2016 pronunţată în şedinţa publică din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 460 alin. (1), art. 246 alin. (1) şi (3) şi art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) şi (3) şi art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc  nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în situaţia în care acesta a renunţat la cererea de validare a popririi, ori cererea a fost respinsă de instanţă, ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de către terţul poprit, sau de către debitor." Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.    

Recurs în interesul legii - Admisibilitatea acţiunii privind validarea promisiunii de vânzare-cumpărare Potrivit deciziei nr. 12 în dosarul nr.6/2015 pronunţată în şedinţa publică din 8 iunie 8 iunie 2015 Potrivit deciziei nr. 12  în dosarul nr.6/2015 pronunţată în şedinţa publică din 8 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil de la 1864, art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1279 alin. (3) teza I şi art. 1669 alin. (1) din Codul civil, în situația în care promitentul-vânzător a promis vânzarea întregului imobil, deși nu are calitatea de proprietar exclusiv al acestuia, promisiunea de vânzare nu poate fi executată în natură sub forma pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare pentru întregul bun, în lipsa acordului celorlalţi coproprietari.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii - Admisibilitatea acţiunii privind validarea promisiunii de vânzare-cumpărare Potrivit deciziei nr. 12 în dosarul nr.6/2015 pronunţată în şedinţa publică din 8 iunie 8 iunie 2015 Potrivit deciziei nr. 12  în dosarul nr.6/2015 pronunţată în şedinţa publică din 8 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil de la 1864, art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1279 alin. (3) teza I şi art. 1669 alin. (1) din Codul civil, în situația în care promitentul-vânzător a promis vânzarea întregului imobil, deși nu are calitatea de proprietar exclusiv al acestuia, promisiunea de vânzare nu poate fi executată în natură sub forma pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare pentru întregul bun, în lipsa acordului celorlalţi coproprietari.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs 7 noiembrie 2016 Potrivit minutei nr. 36, în dosarul nr. 1867/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Dispoziţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, permit invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs 7 noiembrie 2016 Potrivit minutei nr. 36, în dosarul nr. 1867/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Dispoziţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, permit invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Interpretarea dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit.e) Codul Muncii 13 iunie 2016 Potrivit minutei nr. 20, în dosarul nr. 1499/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă" prevăzută de dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit.e) Codul Muncii, republicat, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Interpretarea dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit.e) Codul Muncii 13 iunie 2016 Potrivit minutei nr. 20, în dosarul nr. 1499/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În sintagma „fără încheierea unui contract individual de muncă" prevăzută de dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit.e) Codul Muncii, republicat, se include şi situaţia contractului individual de muncă suspendat.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.