Noţiunea de “drepturi şi obligaţii cu caracter civil” Aplicabilitatea art. 6 § 1 în materie civilă depinde de existenţa unei contestaţii care se refere la „drepturi şi obligaţii” despre care se poate afirma, cel puţin în mod rezonabil, că sunt recunoscute în legislaţia internă. Aceste „drepturi şi obligaţii” trebuie să aibă un „caracter civil”, în sensul Convenţiei, deşi art. 6 nu le conferă, în sine, niciun conţinut material specific în ordinea juridică a statelor contractante. Noţiunea de „drepturi şi obligaţii cu caracter civil” nu poate fi interpretată doar printr-o trimitere la legislaţia internă a statului pârât. Ea este o noţiune „autonomă”, care reiese din Convenţie. Art. 6 § 1 din Convenţie se aplică indiferent de calitatea părţilor sau de natura legislaţiei ce reglementează modul de stabilire a „contestaţiei” şi al autorităţii competente în acest sens.
Noţiunea de “drepturi şi obligaţii cu caracter civil” Aplicabilitatea art. 6 § 1 în materie civilă depinde de existenţa unei contestaţii care se refere la „drepturi şi obligaţii” despre care se poate afirma, cel puţin în mod rezonabil, că sunt recunoscute în legislaţia internă. Aceste „drepturi şi obligaţii” trebuie să aibă un „caracter civil”, în sensul Convenţiei, deşi art. 6 nu le conferă, în sine, niciun conţinut material specific în ordinea juridică a statelor contractante. Noţiunea de „drepturi şi obligaţii cu caracter civil” nu poate fi interpretată doar printr-o trimitere la legislaţia internă a statului pârât. Ea este o noţiune „autonomă”, care reiese din Convenţie. Art. 6 § 1 din Convenţie se aplică indiferent de calitatea părţilor sau de natura legislaţiei ce reglementează modul de stabilire a „contestaţiei” şi al autorităţii competente în acest sens.
Înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă Înscrierea menţiunii de stabilire a filiaţiei pe actul de naştere şi de căsătorie şi de deces se face la cerere sau din oficiu pe baza actului de recunoaştere sau a hotărârii judecătoreşti definitive. Dacă prin hotărâre judecătorească s-a încuviinţat purtarea numelui de familie al părintelui faţă de care s-a stabilit filiaţia, menţiunea se înscrie şi pe actele de naştere ale copiilor, iar în cazul majorilor, numai la cererea acestora. Înregistrarea adopţiei se face prin întocmirea unui nou act de stare civilă pe baza hotărârii judecătoreşti de către serviciul de stare civilă competent care va întocmi un nou act de naştere al copilului adoptat în care adoptatorii vor fi trecuţi ca părinţii săi fireşti. Anularea sau desfacerea adopţiei dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă se înscrie, prin menţiune, pe actul de naştere iniţial sau pe cel întocmit în urma adopţiei, pe actul de căsătorie şi pe actele de naştere ale copiilor minori ai celui adoptat, iar în cazul copiilor majori numai la cererea acestora. Încetarea căsătoriei prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, anularea sau desfacerea căsătoriei se înscriu prin menţiune pe actul de căsătorie şi pe cele de naştere ale foştilor soţi. Această menţiune se înscrie, din oficiu, pe baza comunicării primite de la ofiţerul stării civile care a întocmit actul de deces, a hotărârii definitive ori la cererea persoanei interesate. Menţiunile privind acordarea şi pierderea cetăţeniei române se înscriu pe actul de naştere, pe cel de căsătorie, pe baza comunicării Ministerului Administraţiei şi Internelor. În cazul schimbării numelui, acesta se înscrie prin menţiune pe actele de stare civilă ale persoanei. La cererea persoanelor îndreptăţite, se eliberează certificatele de stare civilă cu menţiunile înscrise în actele de stare civilă, iar certificatele eliberate anterior se retrag şi se anulează.
Înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă Înscrierea menţiunii de stabilire a filiaţiei pe actul de naştere şi de căsătorie şi de deces se face la cerere sau din oficiu pe baza actului de recunoaştere sau a hotărârii judecătoreşti definitive. Dacă prin hotărâre judecătorească s-a încuviinţat purtarea numelui de familie al părintelui faţă de care s-a stabilit filiaţia, menţiunea se înscrie şi pe actele de naştere ale copiilor, iar în cazul majorilor, numai la cererea acestora. Înregistrarea adopţiei se face prin întocmirea unui nou act de stare civilă pe baza hotărârii judecătoreşti de către serviciul de stare civilă competent care va întocmi un nou act de naştere al copilului adoptat în care adoptatorii vor fi trecuţi ca părinţii săi fireşti. Anularea sau desfacerea adopţiei dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă se înscrie, prin menţiune, pe actul de naştere iniţial sau pe cel întocmit în urma adopţiei, pe actul de căsătorie şi pe actele de naştere ale copiilor minori ai celui adoptat, iar în cazul copiilor majori numai la cererea acestora. Încetarea căsătoriei prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, anularea sau desfacerea căsătoriei se înscriu prin menţiune pe actul de căsătorie şi pe cele de naştere ale foştilor soţi. Această menţiune se înscrie, din oficiu, pe baza comunicării primite de la ofiţerul stării civile care a întocmit actul de deces, a hotărârii definitive ori la cererea persoanei interesate. Menţiunile privind acordarea şi pierderea cetăţeniei române se înscriu pe actul de naştere, pe cel de căsătorie, pe baza comunicării Ministerului Administraţiei şi Internelor. În cazul schimbării numelui, acesta se înscrie prin menţiune pe actele de stare civilă ale persoanei. La cererea persoanelor îndreptăţite, se eliberează certificatele de stare civilă cu menţiunile înscrise în actele de stare civilă, iar certificatele eliberate anterior se retrag şi se anulează.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Procesul-verbal de cheltuieli de executare reprezintă titlu executoriu și împotriva creditorului 23 mai 2016 Potrivit minutei nr. 15, în dosarul nr. 562/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 23 mai 2016, ÎCCJ a stabilit că: “a) În interpretarea dispoziţiilor art. 3717 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură civilă de la 1865 şi a dispoziţiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, procesul-verbal întocmit de către executor, privind cheltuielile de executare care trebuie avansate de către creditor, constituie titlu executoriu împotriva acestuia. b) Dispoziţiile art. 3717 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu au caracter imperativ cu privire la modalitatea în care executorul îşi poate recupera cheltuielile de executare, pe baza procesului-verbal ce constituie titlu împotriva creditorului sau a convenţiei încheiate cu acesta.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Procesul-verbal de cheltuieli de executare reprezintă titlu executoriu și împotriva creditorului 23 mai 2016 Potrivit minutei nr. 15, în dosarul nr. 562/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 23 mai 2016, ÎCCJ a stabilit că: “a) În interpretarea dispoziţiilor art. 3717 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură civilă de la 1865 şi a dispoziţiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, procesul-verbal întocmit de către executor, privind cheltuielile de executare care trebuie avansate de către creditor, constituie titlu executoriu împotriva acestuia. b) Dispoziţiile art. 3717 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu au caracter imperativ cu privire la modalitatea în care executorul îşi poate recupera cheltuielile de executare, pe baza procesului-verbal ce constituie titlu împotriva creditorului sau a convenţiei încheiate cu acesta.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Exercitarea de către parte a unei căi de atac neprevăzută de lege 24 octombrie 2016 Potrivit deciziei nr. 19 în dosarul nr.18/2016 pronunţată în şedinţa publică din 24 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că: “Dispoziţiile art 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate. În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (l) din Codul de procedură civilă, în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Recurs în interesul legii Exercitarea de către parte a unei căi de atac neprevăzută de lege 24 octombrie 2016 Potrivit deciziei nr. 19 în dosarul nr.18/2016 pronunţată în şedinţa publică din 24 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că: “Dispoziţiile art 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate. În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (l) din Codul de procedură civilă, în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Explicitarea pretenţiilor în apel 22 septembrie 2015 Explicitarea pretenţiilor în apel Potrivit minutei nr. 28, în dosarul nr. 1924/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă, stabileşte că explicitarea pretenţiilor implicite în apel nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii şi a derogării de la dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă. Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.130 alin. (2) şi art. 131 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă se poate invoca excepţia necompetenţei materiale în limitele efectului devolutiv al judecării unei cauze, în apel.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Explicitarea pretenţiilor în apel 22 septembrie 2015 Explicitarea pretenţiilor în apel Potrivit minutei nr. 28, în dosarul nr. 1924/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă, stabileşte că explicitarea pretenţiilor implicite în apel nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii şi a derogării de la dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă. Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.130 alin. (2) şi art. 131 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă se poate invoca excepţia necompetenţei materiale în limitele efectului devolutiv al judecării unei cauze, în apel.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
