Recurs în interesul legii Doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a aplica sancţiunile pentru contravenţia constând în necomunicarea identității persoanei căreia i s-a încredințat vehicolul pentru a fi condus 19 iunie 2017 Potrivit deciziei nr. 11 în dosarul nr. 3/2017 pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:            “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii Doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a aplica sancţiunile pentru contravenţia constând în necomunicarea identității persoanei căreia i s-a încredințat vehicolul pentru a fi condus 19 iunie 2017 Potrivit deciziei nr. 11 în dosarul nr. 3/2017 pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:            “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Curtea Constituţională a României Nesoluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, neconstituțională 13 septembrie 2016 În ziua de 13 septembrie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.25 alin.(5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art.16 alin.(1) lit.f) din acelaşi act normativ. Cu unanimitate de voturi, Curtea a constatat că dispoziţiile art.25 alin.(5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art.16 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Pentru pronunţarea acestei soluţii, Curtea a reţinut că textele de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil al persoanei vătămate sau al succesorilor acesteia, care se constituie parte civilă în procesul penal, contravenind, în acest fel, dispoziţiilor art.21 alin.(3) din Constituţie şi art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Curtea Constituţională a României Nesoluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, neconstituțională 13 septembrie 2016 În ziua de 13 septembrie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.25 alin.(5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art.16 alin.(1) lit.f) din acelaşi act normativ. Cu unanimitate de voturi, Curtea a constatat că dispoziţiile art.25 alin.(5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art.16 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Pentru pronunţarea acestei soluţii, Curtea a reţinut că textele de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil al persoanei vătămate sau al succesorilor acesteia, care se constituie parte civilă în procesul penal, contravenind, în acest fel, dispoziţiilor art.21 alin.(3) din Constituţie şi art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Decăderea Decăderea este acea sancţiune de drept civil ce constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege sau de părţi, termen cunoscut sub numele de termen „prefix” sau de „forcluziune”. Sancţiunea decăderii va opera indiferent de culpa titularului său. Stabilirea termenului de decădere poate fi realizată fie prin lege, fie prin convenţia părţilor, dacă legea nu stabileşte regimul juridic al unui termen. Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor. Prin acte unilaterale urmează a se înţelege atât acte juridice unilaterale, cât şi acte materiale. Decăderea nu constituie o sancţiune propriu-zisă, deoarece ea poate opera şi în lipsa oricărei culpe. În funcţie de izvorul lor, termenele de decădere sunt: legale - instituite prin lege  convenţionale - stabilite prin voinţa părţilor Termenele de decădere legale sunt instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc un interes general sau termene instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc interese private. Părţile nu pot să modifice, respectiv să micşoreze sau să mărească termenele de decădere de ordine publică.   Un termen de decădere de ordine privată poate fi modificat prin voinţa părţilor.

Decăderea Decăderea este acea sancţiune de drept civil ce constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege sau de părţi, termen cunoscut sub numele de termen „prefix” sau de „forcluziune”. Sancţiunea decăderii va opera indiferent de culpa titularului său. Stabilirea termenului de decădere poate fi realizată fie prin lege, fie prin convenţia părţilor, dacă legea nu stabileşte regimul juridic al unui termen. Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor. Prin acte unilaterale urmează a se înţelege atât acte juridice unilaterale, cât şi acte materiale. Decăderea nu constituie o sancţiune propriu-zisă, deoarece ea poate opera şi în lipsa oricărei culpe. În funcţie de izvorul lor, termenele de decădere sunt: legale - instituite prin lege  convenţionale - stabilite prin voinţa părţilor Termenele de decădere legale sunt instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc un interes general sau termene instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc interese private. Părţile nu pot să modifice, respectiv să micşoreze sau să mărească termenele de decădere de ordine publică.   Un termen de decădere de ordine privată poate fi modificat prin voinţa părţilor.

Recurs în interesul legii – Dreptul la despăgubiri de la asiguratorul RCA recunoscut membrilor familiei conducătorului vinovat de accident Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr.15/2015 pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul d 26 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr.15/2015 pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba-Iulia și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului priveşte doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier." Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii – Dreptul la despăgubiri de la asiguratorul RCA recunoscut membrilor familiei conducătorului vinovat de accident Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr.15/2015 pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul d 26 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr.15/2015 pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba-Iulia și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului priveşte doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier." Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii – Soluţionarea laturii civile în cazul condamnării pentru infracţiuni de evaziune fiscală Potrivit deciziei nr. 17 în dosarul nr.14/201415 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Procuroru 5 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 17 în dosarul nr.14/201415 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.19 din Codul de procedură penală, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr.241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.474 alin.4 din Codul de procedură penală.  

Recurs în interesul legii – Soluţionarea laturii civile în cazul condamnării pentru infracţiuni de evaziune fiscală Potrivit deciziei nr. 17 în dosarul nr.14/201415 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Procuroru 5 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 17 în dosarul nr.14/201415 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.19 din Codul de procedură penală, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr.241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.474 alin.4 din Codul de procedură penală.