Descoperirea altor acte material sau infracţiuni Când la momentul punerii în executare a hotărârii de condamnare sau pe durata executării, se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive de condamnare, că persoana a comis una din formele pluralității de infracțiuni (concurs de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară) ori se constată că mai existau alte acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni. Modificarea hotărârii de condamnare și implicit a pedepsei se dispune de către instanța de executare a ultimei hotărâri sau dacă persoana este deja încarcerată, de către instanța din circumscripția locului de deținere. Sesizarea instanței competente se face din oficiu, la cererea procurorului sau a celui condamnat.
Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață Se poate dispune amânarea executării pedepsei când: se constată, pe baza unei exepertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Penitenciare și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia sub pază permanentă, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru societate. Amânarea se dispune pe o durată determinată. condamnata este însărcinată sau are un copil mai mic de 1 an. Amânarea se dispune până la încetarea cauzei pentru care s-a dispus. Cererea de amânare se poate face de procuror sau de condamnat, hotărârea fiind executorie. Ea poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile. Pe durata amânării condamnatul trebuie să respecte următoarele obligații: să nu depășească limita teritorială fixată de instanță; să ia legătura, la termenele stabilite de instanță, cu organul de poliție, să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința; să nu dețină, poarte sau folosească niciun fel de arme; să se prezinte la unitatea sanitară unde trebuie să efectueze tratamentul. Instanța poate impune celui condamnat una sau mai multe din următoarele obligații: să nu se afle la anumite manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice, sau să fie în anumite localuri; să nu comunice cu persoana vătămată sau cu membrii de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, ori să nu se apropie de aceștia; să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite. Cererea amânării executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață se depune la judecătorul delegat cu executarea, care, prin încheiere, va dispune fie declinarea competenței de soluționare sau va dispune efectuarea unei expertize medico-legale, după care cererea se soluționează de instanța de executare. Dacă persoana nu respectă obligațiile asumate, atunci se va revoca amânarea. Se întocmește un dosar al amânărilor obținute de condamnat pe durata executării pedepsei.
Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață Se poate dispune amânarea executării pedepsei când: se constată, pe baza unei exepertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Penitenciare și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia sub pază permanentă, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru societate. Amânarea se dispune pe o durată determinată. condamnata este însărcinată sau are un copil mai mic de 1 an. Amânarea se dispune până la încetarea cauzei pentru care s-a dispus. Cererea de amânare se poate face de procuror sau de condamnat, hotărârea fiind executorie. Ea poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile. Pe durata amânării condamnatul trebuie să respecte următoarele obligații: să nu depășească limita teritorială fixată de instanță; să ia legătura, la termenele stabilite de instanță, cu organul de poliție, să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința; să nu dețină, poarte sau folosească niciun fel de arme; să se prezinte la unitatea sanitară unde trebuie să efectueze tratamentul. Instanța poate impune celui condamnat una sau mai multe din următoarele obligații: să nu se afle la anumite manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice, sau să fie în anumite localuri; să nu comunice cu persoana vătămată sau cu membrii de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, ori să nu se apropie de aceștia; să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite. Cererea amânării executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață se depune la judecătorul delegat cu executarea, care, prin încheiere, va dispune fie declinarea competenței de soluționare sau va dispune efectuarea unei expertize medico-legale, după care cererea se soluționează de instanța de executare. Dacă persoana nu respectă obligațiile asumate, atunci se va revoca amânarea. Se întocmește un dosar al amânărilor obținute de condamnat pe durata executării pedepsei.
Dezincriminarea faptei Instanța competentă este instanța de executare, iar dacă persoana este deținută, instanța corespunzătoare în grad instanței de executare dar care se află în circumscripția locului de deținere. Cererea pentru stabilirea legii penale mai favorabile se face din oficiu de către instanța de executare, pentru persoanele deținute, sau de către persoana interesată, în celelalte cazuri. Cererea se judecă fără prezența condamnatului sau a procurorului, iar hotărârea se comunică integral condamnatului și procurorului. Hotărârea poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Hotărârea prin care se constată aplicarea legii penale mai favorabile este executorie. Contestația se judecă de un complet format dintr-un singur judecător cu participarea procurorului și citarea părilor în ședință publică. Hotărârea pronunțată în contestație este definitivă.
Dezincriminarea faptei Instanța competentă este instanța de executare, iar dacă persoana este deținută, instanța corespunzătoare în grad instanței de executare dar care se află în circumscripția locului de deținere. Cererea pentru stabilirea legii penale mai favorabile se face din oficiu de către instanța de executare, pentru persoanele deținute, sau de către persoana interesată, în celelalte cazuri. Cererea se judecă fără prezența condamnatului sau a procurorului, iar hotărârea se comunică integral condamnatului și procurorului. Hotărârea poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Hotărârea prin care se constată aplicarea legii penale mai favorabile este executorie. Contestația se judecă de un complet format dintr-un singur judecător cu participarea procurorului și citarea părilor în ședință publică. Hotărârea pronunțată în contestație este definitivă.
Contestația la executare penală Hotărârile instanţelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. Instanţa de executare este întotdeauna prima instanţă. Dacă prima instanţă a fost İCCJ, atunci instanţa de executare va fi Tribunalul Bucureşti, iar în cazul unei sentinţe penale de condamnare a unui militar, instanţa de executare va fi Tribunalul Militar din Bucureşti. Mijlocul procesual prin care se rezolvă orice incidente privind executarea hotărârilor penale este contestaţia la executare. Prin intermediul pot fi criticate doar nelegalitatea punerii în executare a hotărârilor penale sau eventual alte incidente relative la executare. Chiar dacă s-ar pune problema reţinerii in mod greşit in hotărârea de condamnare a stării de recidivă, ea nu poate fi înlăturată printr-o contestaţie la executare. Cazurile în care se poate solicita contestaţia la executare penală: Când s-a pus în executare o hotărâre ce nu era definitivă: întâlnim o astfel de situaţie când hotărârea a fost atacată printr-o contestaţie în anulare sau revizuire şi eventual s-a modificat conţinutul dispoziţiei de anulare Când executarea se îndreaptă împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărâre (ex. când există coincidenţe de nume sau similitudini) Când se invocă amnistia, prescripţia executivă penală, graţierea sau altă cauză de stingere sau micşorare a pedepsei. Când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărâre sau vreo împiedicare la executare Instanţa competentă să judece contestaţia la executare este pentru primele trei cazuri este instanţa de executare sau instanţa locului de deţinere ori unde minorul este internat. Pentru ultimul caz, instanța competentă este instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă se contestă dispozițiile civile din hotărârea de condamnare, instanța competentă este instanța de executare, în primele două cazuri sau instanța care a pronunțat hotărârea secția civilă civilă potrivit legii civile, pentru ultimul caz. Instanţa pronunţându-se prin sentinţă, poate dispune fie respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată sau inadmisibilă, fie admiterea contestaţiei la executare, fie ia act de retragerea contestaţiei la executare. Sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei la executare poate fi atacată cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, care este suspensivă de executare.
Contestația la executare penală Hotărârile instanţelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. Instanţa de executare este întotdeauna prima instanţă. Dacă prima instanţă a fost İCCJ, atunci instanţa de executare va fi Tribunalul Bucureşti, iar în cazul unei sentinţe penale de condamnare a unui militar, instanţa de executare va fi Tribunalul Militar din Bucureşti. Mijlocul procesual prin care se rezolvă orice incidente privind executarea hotărârilor penale este contestaţia la executare. Prin intermediul pot fi criticate doar nelegalitatea punerii în executare a hotărârilor penale sau eventual alte incidente relative la executare. Chiar dacă s-ar pune problema reţinerii in mod greşit in hotărârea de condamnare a stării de recidivă, ea nu poate fi înlăturată printr-o contestaţie la executare. Cazurile în care se poate solicita contestaţia la executare penală: Când s-a pus în executare o hotărâre ce nu era definitivă: întâlnim o astfel de situaţie când hotărârea a fost atacată printr-o contestaţie în anulare sau revizuire şi eventual s-a modificat conţinutul dispoziţiei de anulare Când executarea se îndreaptă împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărâre (ex. când există coincidenţe de nume sau similitudini) Când se invocă amnistia, prescripţia executivă penală, graţierea sau altă cauză de stingere sau micşorare a pedepsei. Când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărâre sau vreo împiedicare la executare Instanţa competentă să judece contestaţia la executare este pentru primele trei cazuri este instanţa de executare sau instanţa locului de deţinere ori unde minorul este internat. Pentru ultimul caz, instanța competentă este instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă se contestă dispozițiile civile din hotărârea de condamnare, instanța competentă este instanța de executare, în primele două cazuri sau instanța care a pronunțat hotărârea secția civilă civilă potrivit legii civile, pentru ultimul caz. Instanţa pronunţându-se prin sentinţă, poate dispune fie respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată sau inadmisibilă, fie admiterea contestaţiei la executare, fie ia act de retragerea contestaţiei la executare. Sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei la executare poate fi atacată cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, care este suspensivă de executare.
Descoperirea altor acte material sau infracţiuni Când la momentul punerii în executare a hotărârii de condamnare sau pe durata executării, se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive de condamnare, că persoana a comis una din formele pluralității de infracțiuni (concurs de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară) ori se constată că mai existau alte acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni. Modificarea hotărârii de condamnare și implicit a pedepsei se dispune de către instanța de executare a ultimei hotărâri sau dacă persoana este deja încarcerată, de către instanța din circumscripția locului de deținere. Sesizarea instanței competente se face din oficiu, la cererea procurorului sau a celui condamnat.
CHELTUIELILE DE JUDECATĂ Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaţiilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în cauză, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cuvenite de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport, şi dacă este cazul de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. Dacă ne împuterniciţi să acţionăm în numele dumneavoastră într-o procedură contencioasă, va trebui să achitaţi cheltuielile de judecată, pe care apoi le veţi putea recupera, în totalitate sau parţial de la adversar. În unele cazuri, de exemplu în acţiuni în graniţuire, ieşiri din indiviziune, în care adversarul are avocat, este puţin probabil să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată sau o parte din acestea se compensează. Chiar și în cazul în care o instanța de judecată dispune în sarcina adversarului plata cheltuielilor de judecată, dacă acesta este insolvabil, nu veţi putea recupera cheltuielile de judecată. Instanţa de judecată nu poate micşora cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru, sumele cuvenite martorilor pentru deplasările şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces. Restul cheltuielilor de judecată pot fi reduse luând în considerare valoarea şi complexitatea cauzei, activitatea desfăşurată, ţinând seama de circumstanţele cauzei. Dacă pierdeţi procesul, instanţa de judecată vă poate obliga la plata tuturor sau a unei părţi semnificative a cheltuielilor de judecată ale adversarului. Dacă aveţi calitatea de pârât şi recunoaşteţi pretenţiile reclamantului la primul termen de judecată, nu veţi putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, aţi fost pus în întârziere de către reclamant sau eraţi de drept în întârziere. Dacă sunteţi mai multe părţi, veţi putea fi obligaţi la plata cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia dumneavoastră în proces sau cu natura raportului juridic dintre voi. După comunicarea cererii de chemare în judecată, chiar dacă renunţaţi la judecată, puteţi fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ale adversarului la cererea acestuia.
CHELTUIELILE DE JUDECATĂ Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaţiilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în cauză, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cuvenite de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport, şi dacă este cazul de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. Dacă ne împuterniciţi să acţionăm în numele dumneavoastră într-o procedură contencioasă, va trebui să achitaţi cheltuielile de judecată, pe care apoi le veţi putea recupera, în totalitate sau parţial de la adversar. În unele cazuri, de exemplu în acţiuni în graniţuire, ieşiri din indiviziune, în care adversarul are avocat, este puţin probabil să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată sau o parte din acestea se compensează. Chiar și în cazul în care o instanța de judecată dispune în sarcina adversarului plata cheltuielilor de judecată, dacă acesta este insolvabil, nu veţi putea recupera cheltuielile de judecată. Instanţa de judecată nu poate micşora cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru, sumele cuvenite martorilor pentru deplasările şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces. Restul cheltuielilor de judecată pot fi reduse luând în considerare valoarea şi complexitatea cauzei, activitatea desfăşurată, ţinând seama de circumstanţele cauzei. Dacă pierdeţi procesul, instanţa de judecată vă poate obliga la plata tuturor sau a unei părţi semnificative a cheltuielilor de judecată ale adversarului. Dacă aveţi calitatea de pârât şi recunoaşteţi pretenţiile reclamantului la primul termen de judecată, nu veţi putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, aţi fost pus în întârziere de către reclamant sau eraţi de drept în întârziere. Dacă sunteţi mai multe părţi, veţi putea fi obligaţi la plata cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia dumneavoastră în proces sau cu natura raportului juridic dintre voi. După comunicarea cererii de chemare în judecată, chiar dacă renunţaţi la judecată, puteţi fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ale adversarului la cererea acestuia.
