Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Potrivit minutei deciziei nr. 11, dosar nr.612/1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 22 aprilie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în cazul infracţiunii de contrabandă prevăzută de Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, se impune luarea măs 23 aprilie 2015 Potrivit minutei deciziei nr. 11, dosar nr.612/1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 22 aprilie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în cazul infracţiunii de contrabandă prevăzută de Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală, numai în ipoteza în care acestea au trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără a fi fost prezentate în vamă şi transportate spre acest birou vamal.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Potrivit minutei deciziei nr. 11, dosar nr.612/1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 22 aprilie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în cazul infracţiunii de contrabandă prevăzută de Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, se impune luarea măs 23 aprilie 2015 Potrivit minutei deciziei nr. 11, dosar nr.612/1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 22 aprilie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în cazul infracţiunii de contrabandă prevăzută de Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală, numai în ipoteza în care acestea au trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără a fi fost prezentate în vamă şi transportate spre acest birou vamal.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Recurs în interesul legii Confiscarea specială în cazul clasării cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) CP 8 aprilie 2019     Potrivit deciziei nr. 10 în dosarul nr. 191/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara şi, în consecinţă, stabileşte că: “În cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, arma şi muniţia intră sub incidența confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din  Codul penal, în procedura reglementată de art. 5491 din Codul de procedură penală, în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art.474 alin. (4) din Codul de procedură penală.        

Recurs în interesul legii Confiscarea specială în cazul clasării cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) CP 8 aprilie 2019     Potrivit deciziei nr. 10 în dosarul nr. 191/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara şi, în consecinţă, stabileşte că: “În cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, arma şi muniţia intră sub incidența confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din  Codul penal, în procedura reglementată de art. 5491 din Codul de procedură penală, în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art.474 alin. (4) din Codul de procedură penală.        

Recurs în interesul legii Interpretarea art. 127 Cod de procedură civilă 16 mai 2016 Potrivit deciziei nr. 7 în dosarul nr. 3/2016 pronunţată în şedinţa publică din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă şi, în consecinţă, a stabilit că:          "I. Sintagma „instanţa la care îşi desfăşoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă. II. Art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de „grefier”, în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.      

Recurs în interesul legii Interpretarea art. 127 Cod de procedură civilă 16 mai 2016 Potrivit deciziei nr. 7 în dosarul nr. 3/2016 pronunţată în şedinţa publică din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă şi, în consecinţă, a stabilit că:          "I. Sintagma „instanţa la care îşi desfăşoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă. II. Art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de „grefier”, în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.      

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Asistența juridică obligatorie în cazul inculpatului persoană juridică 11 octombrie 2016 Potrivit minutei nr. 21, dosar nr. 2401/1/2016/HP/P pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, stabilind că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, în cursul procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistenţa juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport cu dispoziţiile art. 187 din Codul penal.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Asistența juridică obligatorie în cazul inculpatului persoană juridică 11 octombrie 2016 Potrivit minutei nr. 21, dosar nr. 2401/1/2016/HP/P pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, stabilind că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, în cursul procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistenţa juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport cu dispoziţiile art. 187 din Codul penal.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Curtea Constituţională a României Excluderea posibilității atacării cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate ca urmare a recunoașterii învinuirii este neconstituțională 17 octombrie 2017 În ziua de 17 octombrie 2017, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.434 alin.(2) lit.f) din Codul de procedură penală și ale art.439 alin.(41) teza a doua din același cod (în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară), având următorul cuprins: - Art.434 alin.(2) lit.f): „ Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie: […] f) soluţiile pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii .”; - Art.439 alin.(41) teza a doua (în redactarea anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară): „ În cazul în care cererea de recurs în casaţie […] este formulată împotriva unei hotărâri prevăzute la art. 434 alin. (2), preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de către acesta restituie părții, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie ”. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că dispozițiile art.434 alin.(2) lit.f) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Cu unanimitate de voturi, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.439 alin.(41) teza a doua din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară. În argumentarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a constatat că dispozițiile art.434 alin.(2) lit.f) din Codul de procedură penală, care exclud posibilitatea atacării cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii, încalcă prevederile constituţionale ale art.16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art.21 privind accesul liber la justiţie și dreptul la un proces echitabil, precum și ale art.131 referitor la rolul Ministerului Public, întrucât, pe de o parte, creează pentru părți o vădită inegalitate de tratament prin împiedicarea accesului la justiție în situația soluționării apelului prin pronunțarea unei hotărâri definitive nelegale în procedura privind recunoașterea învinuirii, iar, pe de altă parte, lipsesc procurorul de pârghiile necesare exercitării rolului său specific în cadrul procesului penal. Astfel, în cazul în care normele de procedură penală și/sau de drept penal substanțial - avute în vedere de dispozițiile art.438 alin.(1) din Codul de procedură penală la reglementarea cazurilor de casare - sunt încălcate, trebuie să se asigure atât părţii interesate, cât și procurorului posibilitatea de a cere şi obţine restabilirea legalităţii, prin casarea hotărârii definitive nelegale pronunţate în cadrul procedurii privind recunoașterea învinuirii. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Curtea Constituţională a României Excluderea posibilității atacării cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate ca urmare a recunoașterii învinuirii este neconstituțională 17 octombrie 2017 În ziua de 17 octombrie 2017, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.434 alin.(2) lit.f) din Codul de procedură penală și ale art.439 alin.(41) teza a doua din același cod (în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară), având următorul cuprins: - Art.434 alin.(2) lit.f): „ Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie: […] f) soluţiile pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii .”; - Art.439 alin.(41) teza a doua (în redactarea anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară): „ În cazul în care cererea de recurs în casaţie […] este formulată împotriva unei hotărâri prevăzute la art. 434 alin. (2), preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de către acesta restituie părții, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie ”. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că dispozițiile art.434 alin.(2) lit.f) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Cu unanimitate de voturi, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.439 alin.(41) teza a doua din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară. În argumentarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a constatat că dispozițiile art.434 alin.(2) lit.f) din Codul de procedură penală, care exclud posibilitatea atacării cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii, încalcă prevederile constituţionale ale art.16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art.21 privind accesul liber la justiţie și dreptul la un proces echitabil, precum și ale art.131 referitor la rolul Ministerului Public, întrucât, pe de o parte, creează pentru părți o vădită inegalitate de tratament prin împiedicarea accesului la justiție în situația soluționării apelului prin pronunțarea unei hotărâri definitive nelegale în procedura privind recunoașterea învinuirii, iar, pe de altă parte, lipsesc procurorul de pârghiile necesare exercitării rolului său specific în cadrul procesului penal. Astfel, în cazul în care normele de procedură penală și/sau de drept penal substanțial - avute în vedere de dispozițiile art.438 alin.(1) din Codul de procedură penală la reglementarea cazurilor de casare - sunt încălcate, trebuie să se asigure atât părţii interesate, cât și procurorului posibilitatea de a cere şi obţine restabilirea legalităţii, prin casarea hotărârii definitive nelegale pronunţate în cadrul procedurii privind recunoașterea învinuirii. Decizia este definitivă și general obligatorie.