Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Latura obiectivă a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice 12 aprilie 2016 Potrivit minutei nr. 9, dosar nr. 814/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, stabilind că: “1. În aplicarea dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane.   2. În ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4  din Codul penal.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Latura obiectivă a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice 12 aprilie 2016 Potrivit minutei nr. 9, dosar nr. 814/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, stabilind că: “1. În aplicarea dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane.   2. În ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4  din Codul penal.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind calculul pedepsei amenzii în caz de concurs de infracţiuni 7 iulie 2020 Potrivit minutei nr. 20, dosar nr. 1060/1/2020 pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală Bucureşti, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit.c) din Codul penal cu privire la calculul pedepsei amenzii în caz de concurs de infracţiuni, în situaţia în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru fiecare infracţiune concurentă este diferită”. Î.C.C.J. a stabilit că: “ În interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în caz de concurs de infracţiuni, în ipoteza în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru infracţiunile concurente este diferită, pedeapsa rezultantă se determină astfel: - se cumulează pedeapsa amenzii cea mai grea cu sporul de o treime din totalul celorlalte amenzi stabilite; - se determină numărul de zile-amendă, prin cumularea numărului cel mai mare al zilelor-amendă stabilite pentru o infracţiune cu sporul de o treime din totalul zilelor-amendă corespunzătoare  celorlalte amenzi; -se stabileşte suma corespunzătoare unei zile-amendă, prin împărţirea cuantumului pedepsei rezultante a amenzii la numărul de zile-amendă rezultante. ” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind calculul pedepsei amenzii în caz de concurs de infracţiuni 7 iulie 2020 Potrivit minutei nr. 20, dosar nr. 1060/1/2020 pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală Bucureşti, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit.c) din Codul penal cu privire la calculul pedepsei amenzii în caz de concurs de infracţiuni, în situaţia în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru fiecare infracţiune concurentă este diferită”. Î.C.C.J. a stabilit că: “ În interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în caz de concurs de infracţiuni, în ipoteza în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru infracţiunile concurente este diferită, pedeapsa rezultantă se determină astfel: - se cumulează pedeapsa amenzii cea mai grea cu sporul de o treime din totalul celorlalte amenzi stabilite; - se determină numărul de zile-amendă, prin cumularea numărului cel mai mare al zilelor-amendă stabilite pentru o infracţiune cu sporul de o treime din totalul zilelor-amendă corespunzătoare  celorlalte amenzi; -se stabileşte suma corespunzătoare unei zile-amendă, prin împărţirea cuantumului pedepsei rezultante a amenzii la numărul de zile-amendă rezultante. ” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Curtea Constituţională a României. Limitele constituționalității dispozițiilor privind cererea de strămutare pe motiv de bănuială legitimă În ziua de 24 martie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.142 alin.(1) teza întâi și art.145 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: 24 martie 2016 În ziua de 24 martie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.142 alin.(1) teza întâi și art.145 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: - art.142 alin.(1) teza întâi: „Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia”; - art.145 alin.(1) teza întâi: „În caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa”. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate, prin raportare la prevederile constituţionale ale art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil şi art.124 alin.(2) privind imparţialitatea justiţiei, şi a constatat că dispoziţiile art.142 alin.(1) teza întâi şi ale art.145 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Curtea Constituţională a României. Limitele constituționalității dispozițiilor privind cererea de strămutare pe motiv de bănuială legitimă În ziua de 24 martie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.142 alin.(1) teza întâi și art.145 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: 24 martie 2016 În ziua de 24 martie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.142 alin.(1) teza întâi și art.145 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: - art.142 alin.(1) teza întâi: „Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia”; - art.145 alin.(1) teza întâi: „În caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa”. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate, prin raportare la prevederile constituţionale ale art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil şi art.124 alin.(2) privind imparţialitatea justiţiei, şi a constatat că dispoziţiile art.142 alin.(1) teza întâi şi ale art.145 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală 4 iunie 2015   Infracţiunea de fals privind identitatea Potrivit minutei nr. 20, dosar nr. 1235/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din darta de 4 iunie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea art.327 alin.2 din Codul penal, cerinţa esenţială a elementului material al infracţiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta tip, vizând folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, este obligatorie şi în ipoteza în care acţiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane.”   Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală 4 iunie 2015   Infracţiunea de fals privind identitatea Potrivit minutei nr. 20, dosar nr. 1235/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din darta de 4 iunie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea art.327 alin.2 din Codul penal, cerinţa esenţială a elementului material al infracţiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta tip, vizând folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, este obligatorie şi în ipoteza în care acţiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane.”   Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Curtea Constituțională a României. Suspendarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului neconstituționale În ziua de 23 aprilie 2015, Plenul Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.52 alin.(1) lit.b) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, potrivit cărora: „(1) Contractul individual de muncă poate fi sus 23 aprilie 2015 În ziua de 23 aprilie 2015, Plenul Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.52 alin.(1) lit.b) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, potrivit cărora: „(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii:[…] b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;” În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că dispoziţiile art.52 alin.(1) lit.b) teza întâi din Legea nr.53/2003 – Codul muncii.   Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Curtea Constituțională a României. Suspendarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului neconstituționale În ziua de 23 aprilie 2015, Plenul Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.52 alin.(1) lit.b) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, potrivit cărora: „(1) Contractul individual de muncă poate fi sus 23 aprilie 2015 În ziua de 23 aprilie 2015, Plenul Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.52 alin.(1) lit.b) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, potrivit cărora: „(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii:[…] b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;” În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că dispoziţiile art.52 alin.(1) lit.b) teza întâi din Legea nr.53/2003 – Codul muncii.   Decizia este definitivă şi general obligatorie.