Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Contencios Administrativ Şi Fiscal Interpretarea prevederilor art. 65, art. 104 alin. (3), art. 133 şi art. 134 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 1 octombrie 2018 Interpretarea prevederilor art. 65, art. 104 alin. (3), art. 133 şi art. 134 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice   Potrivit minutei nr. 66, în dosarul nr. 1320/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din data de 1 octombrie 2018, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că: “ În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 65, art. 104 alin. (3), art. 133 şi art. 134 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă învestită cu reevaluarea ofertei în urma controlului de legalitate exercitat de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi/sau instanţa de judecată are posibilitatea de a verifica toate elementele tehnice şi aspectele financiare ale ofertei apte a demonstra admisibilitatea ei dacă din mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Contencios Administrativ Şi Fiscal Interpretarea prevederilor art. 65, art. 104 alin. (3), art. 133 şi art. 134 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 1 octombrie 2018 Interpretarea prevederilor art. 65, art. 104 alin. (3), art. 133 şi art. 134 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice   Potrivit minutei nr. 66, în dosarul nr. 1320/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din data de 1 octombrie 2018, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că: “ În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 65, art. 104 alin. (3), art. 133 şi art. 134 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă învestită cu reevaluarea ofertei în urma controlului de legalitate exercitat de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi/sau instanţa de judecată are posibilitatea de a verifica toate elementele tehnice şi aspectele financiare ale ofertei apte a demonstra admisibilitatea ei dacă din mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Constatarea contravenţiilor În cazurile în care se constată încălcări ale legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, inspectorii A.N.P.C. vor încheia procese verbale de constatare a contravenţiei în trei exemplare. La acţiunile desfăşurate în comun cu alte organe, inspectorii pot întocmi procese verbale proprii. Personalul de control al A.N.P.C. poate semna, dupa caz, procese verbale întocmite de celelalte structuri, dupa cum poate solicita ca şi personalul acestora să semneze procesele verbale proprii. Procesul verbal va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte inspectorul – agent constatator; datele personale din actele de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi înscrierea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea pagubei pricinuite; semnăturile pe fiecare pagina a agenţilor constatatori şi a reprezentantului operatorului economic; indicarea actului normativ prin care se stabileste şi se sancţionează contravenţia; posibilitatea achitării în termen de 48 ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea; posibilitatea operatorului economic de a avea obiecţiuni. Dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii, sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie în parte. Nu se va putea aplica o singură sancţiune pentru mai multe contravenţii constatate prin acelaşi proces verbal. Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces verbal, sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă. În situaţia în care contravenientul este persoană  juridică, în procesul verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare la registrul comertului şi codul fiscal al acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă. În cazul în care contravenientul nu se afla de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste constatări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor, iar procesul verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnatura acestuia. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se face prin acest proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Contravenţiile prevăzute în legislaţia specifică se sancţionează cu amenda dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni. Cuantumul amenzii se stabileşte, având în vedere : obligaţiile şi răspunderile celui care a săvârşit contravenţia – producator, importator, distribuitor, vânzător, prestator de servicii – potrivit prevederilor legale gradul de periculozitate al produsului/serviciului evaluat în conformitate cu cerinţele minime de securitate prevăzute în actele normative categoria de consumatori expusă riscului prin folosirea produsului/serviciului împrejurările în care a fost săvârşită fapta încalcarea repetată a dispoziţiilor sau a mai multor prevederi legale în domeniul protecţiei consumatorilor prejudiciul adus consumatorilor reluarea activităţii fără indeplinirea măsurilor stabilite în procesele verbale.

Constatarea contravenţiilor În cazurile în care se constată încălcări ale legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, inspectorii A.N.P.C. vor încheia procese verbale de constatare a contravenţiei în trei exemplare. La acţiunile desfăşurate în comun cu alte organe, inspectorii pot întocmi procese verbale proprii. Personalul de control al A.N.P.C. poate semna, dupa caz, procese verbale întocmite de celelalte structuri, dupa cum poate solicita ca şi personalul acestora să semneze procesele verbale proprii. Procesul verbal va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte inspectorul – agent constatator; datele personale din actele de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi înscrierea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea pagubei pricinuite; semnăturile pe fiecare pagina a agenţilor constatatori şi a reprezentantului operatorului economic; indicarea actului normativ prin care se stabileste şi se sancţionează contravenţia; posibilitatea achitării în termen de 48 ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea; posibilitatea operatorului economic de a avea obiecţiuni. Dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii, sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie în parte. Nu se va putea aplica o singură sancţiune pentru mai multe contravenţii constatate prin acelaşi proces verbal. Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces verbal, sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă. În situaţia în care contravenientul este persoană  juridică, în procesul verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare la registrul comertului şi codul fiscal al acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă. În cazul în care contravenientul nu se afla de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste constatări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor, iar procesul verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnatura acestuia. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se face prin acest proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Contravenţiile prevăzute în legislaţia specifică se sancţionează cu amenda dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni. Cuantumul amenzii se stabileşte, având în vedere : obligaţiile şi răspunderile celui care a săvârşit contravenţia – producator, importator, distribuitor, vânzător, prestator de servicii – potrivit prevederilor legale gradul de periculozitate al produsului/serviciului evaluat în conformitate cu cerinţele minime de securitate prevăzute în actele normative categoria de consumatori expusă riscului prin folosirea produsului/serviciului împrejurările în care a fost săvârşită fapta încalcarea repetată a dispoziţiilor sau a mai multor prevederi legale în domeniul protecţiei consumatorilor prejudiciul adus consumatorilor reluarea activităţii fără indeplinirea măsurilor stabilite în procesele verbale.

Darea în plată Legea dării în plată se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată. Legea dării în plată se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Dispoziţiile legii se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori. Aceste prevederi nu se aplică creditelor acordate prin programul „Prima casă”. Consumatori sunt persoanele fizice definite de OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Prin derogare de la dispoziţiile Codului Civil, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut de lege, părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.

Darea în plată Legea dării în plată se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată. Legea dării în plată se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Dispoziţiile legii se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori. Aceste prevederi nu se aplică creditelor acordate prin programul „Prima casă”. Consumatori sunt persoanele fizice definite de OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Prin derogare de la dispoziţiile Codului Civil, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut de lege, părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.

Recurs în interesul legii Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei 17 septembrie 2018 Potrivit deciziei nr. 15 în dosarul nr. 1318/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 17 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție şi, în consecinţă, stabileşte că: “Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.  

Recurs în interesul legii Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei 17 septembrie 2018 Potrivit deciziei nr. 15 în dosarul nr. 1318/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 17 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție şi, în consecinţă, stabileşte că: “Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.  

Noțiunea de date cu caracter personal În conformitate cu articolul 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, dreptul de protecţie împotriva colectării şi utilizării datelor cu caracter personal face parte din dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei.  Conceptul de protecţie a datelor cu caracter personal reprezintă dreptul persoanei fizice de a-i fi apărate acele caracteristici care conduc la identificarea sa şi obligaţia corelativă a statului de a adopta măsuri adecvate pentru a asigura o protecţie eficientă. O persoană poate fi identificată în cazul în care se pot obţine informaţii suplimentare fără eforturi excesive, care permit identificarea persoanei vizate. O persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale. Prin date cu caracter personal se înţeleg acele informaţii care pot fi puse direct sau indirect în legătură cu o persoană fizică identificată sau identificabilă, cum ar fi numele, prenumele, cod numeric personal, adresa, telefon, imaginea, vocea, situaţia economico-financiară, profesia.  Având în vedere necesitatea de a apăra şi respecta dreptul fundamental la viaţă intimă şi privată, protecţia datelor cu caracter personal constituie un domeniu deosebit de important. Dreptul la protecţia datelor nu este un drept absolut. El trebuie echilibrat cu alte drepturi. Există categorii speciale de date, aşa-numitele date sensibile, care necesită protecţie sporită şi, prin urmare, sunt supuse unui regim juridic special.  Datele sunt anonimizate în cazul în care nu mai conţin niciun element de identificare; acestea sunt pseudonimizate în cazul în care elementele de identificare sunt codificate.  Spre deosebire de datele anonimizate, datele pseudonimizate sunt date cu caracter personal.

Noțiunea de date cu caracter personal În conformitate cu articolul 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, dreptul de protecţie împotriva colectării şi utilizării datelor cu caracter personal face parte din dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei.  Conceptul de protecţie a datelor cu caracter personal reprezintă dreptul persoanei fizice de a-i fi apărate acele caracteristici care conduc la identificarea sa şi obligaţia corelativă a statului de a adopta măsuri adecvate pentru a asigura o protecţie eficientă. O persoană poate fi identificată în cazul în care se pot obţine informaţii suplimentare fără eforturi excesive, care permit identificarea persoanei vizate. O persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale. Prin date cu caracter personal se înţeleg acele informaţii care pot fi puse direct sau indirect în legătură cu o persoană fizică identificată sau identificabilă, cum ar fi numele, prenumele, cod numeric personal, adresa, telefon, imaginea, vocea, situaţia economico-financiară, profesia.  Având în vedere necesitatea de a apăra şi respecta dreptul fundamental la viaţă intimă şi privată, protecţia datelor cu caracter personal constituie un domeniu deosebit de important. Dreptul la protecţia datelor nu este un drept absolut. El trebuie echilibrat cu alte drepturi. Există categorii speciale de date, aşa-numitele date sensibile, care necesită protecţie sporită şi, prin urmare, sunt supuse unui regim juridic special.  Datele sunt anonimizate în cazul în care nu mai conţin niciun element de identificare; acestea sunt pseudonimizate în cazul în care elementele de identificare sunt codificate.  Spre deosebire de datele anonimizate, datele pseudonimizate sunt date cu caracter personal.