Recurs în interesul legii Obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice 15 octombrie 2018 Potrivit deciziei nr. 19 în dosarul nr. 1811/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 15 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.    

Recurs în interesul legii Obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice 15 octombrie 2018 Potrivit deciziei nr. 19 în dosarul nr. 1811/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 15 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.    

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind stabilirea pedepsei rezultante în cazul în care o infracţiune este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postcondamnat 9 iulie 2020 Dezlegarea unor chestiuni de drept privind stabilirea pedepsei rezultante în cazul în care o infracţiune este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postcondamnatorii   Potrivit minutei nr. 22, dosar nr. 856/1/2020 pronunţată în şedinţa publică din data de 9 iulie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secţia a-II-a Penală, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În cazul în care o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C)al unei recidive postcondamnatorii, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică: 1) Aplicarea întâi a regulilor recidivei postcondamnatorii cu privire la pedepsele stabilite pentru infracţiunile (B) şi (C), rezultanta fiind ulterior contopită, potrivit regulilor concursului de infracţiuni, cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (A), concurentă atât cu infracţiunea (B), cât şi cu infracţiunea (C) ? sau 2) Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicabile ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C), considerând că intervenţia recidivei duce la ruperea concurenţei dintre infracţiunile (A) şi (C)?” Î.C.C.J. a stabilit că: “ În cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei post condamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C). ” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind stabilirea pedepsei rezultante în cazul în care o infracţiune este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postcondamnat 9 iulie 2020 Dezlegarea unor chestiuni de drept privind stabilirea pedepsei rezultante în cazul în care o infracţiune este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postcondamnatorii   Potrivit minutei nr. 22, dosar nr. 856/1/2020 pronunţată în şedinţa publică din data de 9 iulie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secţia a-II-a Penală, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În cazul în care o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C)al unei recidive postcondamnatorii, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică: 1) Aplicarea întâi a regulilor recidivei postcondamnatorii cu privire la pedepsele stabilite pentru infracţiunile (B) şi (C), rezultanta fiind ulterior contopită, potrivit regulilor concursului de infracţiuni, cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (A), concurentă atât cu infracţiunea (B), cât şi cu infracţiunea (C) ? sau 2) Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicabile ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C), considerând că intervenţia recidivei duce la ruperea concurenţei dintre infracţiunile (A) şi (C)?” Î.C.C.J. a stabilit că: “ În cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei post condamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C). ” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Recurs în Interesul Legii – Cererea în plata preţului de piaţă, întemeiată pe prevederile legii nr. 10/2001 Potrivit deciziei nr. 1 în dosarul nr.5/2014 pronunțată în ședinţa publică din data de 19 ianuarie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recu 19 ianuarie 2015 Potrivit deciziei nr. 1 în dosarul nr.5/2014 pronunțată în ședinţa publică din data de 19 ianuarie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că:  “În  interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri în plata preţului de piaţă, întemeiată pe prevederile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate acorda reclamantului preţul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai dacă  s-a formulat un capăt de cerere distinct în acest sens.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

Recurs în Interesul Legii – Cererea în plata preţului de piaţă, întemeiată pe prevederile legii nr. 10/2001 Potrivit deciziei nr. 1 în dosarul nr.5/2014 pronunțată în ședinţa publică din data de 19 ianuarie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recu 19 ianuarie 2015 Potrivit deciziei nr. 1 în dosarul nr.5/2014 pronunțată în ședinţa publică din data de 19 ianuarie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că:  “În  interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri în plata preţului de piaţă, întemeiată pe prevederile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate acorda reclamantului preţul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai dacă  s-a formulat un capăt de cerere distinct în acest sens.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii Interpretarea şi aplicarea art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) şi art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații 15 octombrie 2018 Potrivit deciziei nr. 21 în dosarul nr. 1922/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 15 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) şi art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, raportate la prevederile art. 39 din Legea nr. 77/1994 şi ale art. 18 şi art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 se aplică, în ceea ce priveşte dizolvarea pe cale judecătorească, pentru insolvabilitate, asociaţiilor care au fost înfiinţate în temeiul art. 1 din Legea nr. 77/1994 şi art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, după caz.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii Interpretarea şi aplicarea art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) şi art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații 15 octombrie 2018 Potrivit deciziei nr. 21 în dosarul nr. 1922/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 15 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) şi art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, raportate la prevederile art. 39 din Legea nr. 77/1994 şi ale art. 18 şi art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 se aplică, în ceea ce priveşte dizolvarea pe cale judecătorească, pentru insolvabilitate, asociaţiilor care au fost înfiinţate în temeiul art. 1 din Legea nr. 77/1994 şi art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, după caz.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii Interpretarea dispoziţiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor 12 noiembrie 2018 Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr. 2062/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 12 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor şi autorităţilor publice centrale, promovate de militarii nominalizaţi de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, sunt de competenţa tribunalului – secţia contencios administrativ şi fiscal.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.        

Recurs în interesul legii Interpretarea dispoziţiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor 12 noiembrie 2018 Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr. 2062/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 12 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor şi autorităţilor publice centrale, promovate de militarii nominalizaţi de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, sunt de competenţa tribunalului – secţia contencios administrativ şi fiscal.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.