Conducerea UNEJ a decis suspendarea evacuărilor silite pe durata instituirii stării de urgență în România Conducerea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a decis suspendarea evacuărilor silite pe durata instituirii stării de urgență în România. 24 martie 2020 Potrivit unui comunicat de presă din data de 23.03.2020, Conducerea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, prin Decizia Biroului Executiv al Consiliului Uniunii a decis suspendarea evacuărilor silite pe durata instituirii stării de urgență în România. Pe lângă suspendarea evacuărilor , s-a decis ca executorii judecătorești să suspende toate procedurile de executare silită directă , precum și luarea altor măsuri cu privire la prevenirea răspândirii cu noul coronavirus, atât în rândul cetățenilor, cât și al executorilor și al angajaților birourilor acestora. Conform art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită. Potrivit Codului de procedură dispozițiile generale privind executarea silită directă sunt cuprinse în art. 888 – art. 892. Executarea silită este directă atunci când creditorul tinde să obţină realizarea în natură a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei debitorului înscrise în titlul executoriu, obligaţie de a face sau de a nu face. Executarea silită directă poate îmbrăca una dintre următoarele forme: predarea silită a bunurilor mobile, predarea silită a bunurilor imobile, executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de o nu face şi executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori. Executarea silită este indirectă în situaţia în care creditorul, care are de realizat o creanţă bănească, urmăreşte să îşi îndestuleze creanţa din sumele obţinute prin valorificarea bunurilor debitorului sau prin poprirea sumelor de bani, a titlurilor de valoare ori a altor bunuri mobile incorporale pe care acesta le are de primit de la terţe persoane. Executarea silită indirectă cunoaşte mai multe forme: urmărirea mobiliară, poprirea, urmărirea fructelor şi a veniturilor imobilelor, precum şi urmărirea imobiliară.

Conducerea UNEJ a decis suspendarea evacuărilor silite pe durata instituirii stării de urgență în România Conducerea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a decis suspendarea evacuărilor silite pe durata instituirii stării de urgență în România. 24 martie 2020 Potrivit unui comunicat de presă din data de 23.03.2020, Conducerea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, prin Decizia Biroului Executiv al Consiliului Uniunii a decis suspendarea evacuărilor silite pe durata instituirii stării de urgență în România. Pe lângă suspendarea evacuărilor , s-a decis ca executorii judecătorești să suspende toate procedurile de executare silită directă , precum și luarea altor măsuri cu privire la prevenirea răspândirii cu noul coronavirus, atât în rândul cetățenilor, cât și al executorilor și al angajaților birourilor acestora. Conform art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită. Potrivit Codului de procedură dispozițiile generale privind executarea silită directă sunt cuprinse în art. 888 – art. 892. Executarea silită este directă atunci când creditorul tinde să obţină realizarea în natură a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei debitorului înscrise în titlul executoriu, obligaţie de a face sau de a nu face. Executarea silită directă poate îmbrăca una dintre următoarele forme: predarea silită a bunurilor mobile, predarea silită a bunurilor imobile, executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de o nu face şi executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori. Executarea silită este indirectă în situaţia în care creditorul, care are de realizat o creanţă bănească, urmăreşte să îşi îndestuleze creanţa din sumele obţinute prin valorificarea bunurilor debitorului sau prin poprirea sumelor de bani, a titlurilor de valoare ori a altor bunuri mobile incorporale pe care acesta le are de primit de la terţe persoane. Executarea silită indirectă cunoaşte mai multe forme: urmărirea mobiliară, poprirea, urmărirea fructelor şi a veniturilor imobilelor, precum şi urmărirea imobiliară.

Deduceri pentru sponsorizări 23 aprilie 2019 Începând cu data de 1 aprilie 2019, contribuabilii care efectuează sponsorizări, acte de mecenat sau acordă burse private își pot deduce cheltuielile de sponsorizare dacă entitățile persoane juridice fară scop lucrativ sau unitățile de cult sponsorizate sunt înscrise în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, organizat de ANAF. Înscrierea în Registru se realizează la solicitarea entității sau a unității de cult care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, prin depunerea formularului 163. Formularul 163 se completează cu ajutorul aplicației informatice disponibilă pe site-ul web al ANAF și se depune prin intermediul portalului e-guvernare.ro. Entitatea trebuie să îndeplinească cumulativ, la data depunerii cererii, următoarele condiţii: a) desfăşoară activitate în domeniul pentru care a fost constituită, pe baza declaraţiei pe propria răspundere; b) şi-a îndeplinit toate obligaţiile fiscale declarative prevăzute de lege; c) nu are obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile; d) a depus situaţiile financiare anuale, prevăzute de lege; e) nu a fost declarată inactivă, potrivit art. 92 din Codul de procedură fiscală. La depunerea cererii de înscriere (Formularul163) contribuabilii primesc, în recipisă, indexul de depunere a formularului. Cererea de înscriere se soluționează, în principiu, în termen de 10 zile, iar înscrierea în Registru se realizează cu data comunicării Deciziei privind aprobarea/respingerea cererii. Pentru mai multe informații privind acest subiect, nu ezitați să contactati Ionaș Mihaela - Cabinet de Avocat.

Deduceri pentru sponsorizări 23 aprilie 2019 Începând cu data de 1 aprilie 2019, contribuabilii care efectuează sponsorizări, acte de mecenat sau acordă burse private își pot deduce cheltuielile de sponsorizare dacă entitățile persoane juridice fară scop lucrativ sau unitățile de cult sponsorizate sunt înscrise în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, organizat de ANAF. Înscrierea în Registru se realizează la solicitarea entității sau a unității de cult care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, prin depunerea formularului 163. Formularul 163 se completează cu ajutorul aplicației informatice disponibilă pe site-ul web al ANAF și se depune prin intermediul portalului e-guvernare.ro. Entitatea trebuie să îndeplinească cumulativ, la data depunerii cererii, următoarele condiţii: a) desfăşoară activitate în domeniul pentru care a fost constituită, pe baza declaraţiei pe propria răspundere; b) şi-a îndeplinit toate obligaţiile fiscale declarative prevăzute de lege; c) nu are obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile; d) a depus situaţiile financiare anuale, prevăzute de lege; e) nu a fost declarată inactivă, potrivit art. 92 din Codul de procedură fiscală. La depunerea cererii de înscriere (Formularul163) contribuabilii primesc, în recipisă, indexul de depunere a formularului. Cererea de înscriere se soluționează, în principiu, în termen de 10 zile, iar înscrierea în Registru se realizează cu data comunicării Deciziei privind aprobarea/respingerea cererii. Pentru mai multe informații privind acest subiect, nu ezitați să contactati Ionaș Mihaela - Cabinet de Avocat.

Recurs în interesul legii Regimul juridic al impozitelor locale datorate pentru bunuri valorificate în procedura insolvenței 8 aprilie 2019 Potrivit deciziei nr. 12 în dosarul nr. 42/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: “Sumele reprezentând impozite locale datorate pentru bunuri valorificate în procedură, grevate de o cauză de preferinţă în favoarea unui creditor (sau „de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel”, în terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente după data intrării în faliment a debitorului, nu beneficiază de ordinea de prioritate la plată instituită prin art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.            

Recurs în interesul legii Regimul juridic al impozitelor locale datorate pentru bunuri valorificate în procedura insolvenței 8 aprilie 2019 Potrivit deciziei nr. 12 în dosarul nr. 42/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: “Sumele reprezentând impozite locale datorate pentru bunuri valorificate în procedură, grevate de o cauză de preferinţă în favoarea unui creditor (sau „de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel”, în terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente după data intrării în faliment a debitorului, nu beneficiază de ordinea de prioritate la plată instituită prin art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.            

Recurs în interesul legii Doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a aplica sancţiunile pentru contravenţia constând în necomunicarea identității persoanei căreia i s-a încredințat vehicolul pentru a fi condus 19 iunie 2017 Potrivit deciziei nr. 11 în dosarul nr. 3/2017 pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:            “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii Doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a aplica sancţiunile pentru contravenţia constând în necomunicarea identității persoanei căreia i s-a încredințat vehicolul pentru a fi condus 19 iunie 2017 Potrivit deciziei nr. 11 în dosarul nr. 3/2017 pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:            “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Restituirea cauţiunii judiciare Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost admisă, aceasta se va restitui celui care a depus-o, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care a fost stabilită sau după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. Cauţiunea nu se restituie dacă beneficiarul său a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite în maximum 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau de la data încetării efectelor măsurii pentru care s-a depus cauţiunea.  Este vorba despre prejudiciul eventual suferit de către creditor ca urmare a măsurilor adoptate de instanţa care a stabilit cauţiunea. Instanţa se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară, cu excepţia încheierii pronunţate de una dintre secţiile înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este definitivă. Recursul este suspensiv de executare. Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsă, instanţa va dispune din oficiu şi restituirea cauţiunii. Cauţiunea nu se restituie în cazul respingerii contestaţiei la executare.  Suma reprezentând cauţiunea depusă pentru luarea măsurii suspendării executării silite rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanţelor reprezentate de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării sau a celor stabilite prin titlul executoriu. Cererea de despăgubiri trebuie formulată de către creditor pe calea unei cereri supusă taxei de timbru, a cărei competenţă de soluţionare este determinată pe baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă, neputând fi adresată instanţei de restituire a cauţiunii.

Restituirea cauţiunii judiciare Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost admisă, aceasta se va restitui celui care a depus-o, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care a fost stabilită sau după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. Cauţiunea nu se restituie dacă beneficiarul său a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite în maximum 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau de la data încetării efectelor măsurii pentru care s-a depus cauţiunea.  Este vorba despre prejudiciul eventual suferit de către creditor ca urmare a măsurilor adoptate de instanţa care a stabilit cauţiunea. Instanţa se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară, cu excepţia încheierii pronunţate de una dintre secţiile înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este definitivă. Recursul este suspensiv de executare. Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsă, instanţa va dispune din oficiu şi restituirea cauţiunii. Cauţiunea nu se restituie în cazul respingerii contestaţiei la executare.  Suma reprezentând cauţiunea depusă pentru luarea măsurii suspendării executării silite rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanţelor reprezentate de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării sau a celor stabilite prin titlul executoriu. Cererea de despăgubiri trebuie formulată de către creditor pe calea unei cereri supusă taxei de timbru, a cărei competenţă de soluţionare este determinată pe baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă, neputând fi adresată instanţei de restituire a cauţiunii.