Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Acordarea daunelor morale rudelor victimelor infracțiunii de vătămare corporală din culpă 16 mai 2016 Potrivit minutei nr. 12, dosar nr. 911/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 16 mai 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, stabilind că: “Dispoziţiile art. 1391 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că, într-o cauză penală având ca obiect o infracţiune de vătămare corporală din culpă, doar victima infracţiunii, care a suferit un prejudiciu, este îndreptăţită să obţină o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. Dispoziţiile art. 1371 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că, autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Acordarea daunelor morale rudelor victimelor infracțiunii de vătămare corporală din culpă 16 mai 2016 Potrivit minutei nr. 12, dosar nr. 911/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 16 mai 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, stabilind că: “Dispoziţiile art. 1391 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că, într-o cauză penală având ca obiect o infracţiune de vătămare corporală din culpă, doar victima infracţiunii, care a suferit un prejudiciu, este îndreptăţită să obţină o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. Dispoziţiile art. 1371 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că, autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Curtea Constituţională a României. Respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile alin.(1) pct.11 al art.509 din Codul de procedură civilă motivată de faptul că hotărârea a cărei revizuire se cere nu vizează fondul În ziua de 10 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.509 alin.(1) pct.11 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: 10 decembrie 2015 În ziua de 10 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.509 alin.(1) pct.11 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] 11.după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii." În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul” din cuprinsul dispoziţiilor art.509 alin.(1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct.11 din cuprinsul acestora. Curtea a reţinut că prin respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile alin.(1) pct.11 al art.509 din Codul de procedură civilă motivată de faptul că hotărârea a cărei revizuire se cere nu vizează fondul, lipseşte de eficienţă însuşi controlul de constituţionalitate, părţile aflându-se în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat. Astfel, deciziile obligatorii ale Curţii Constituţionale ar fi lipsite de orice efecte juridice, iar rolul instanţei constituţionale ar fi negat. În plus, aceasta echivalează cu o limitare nepermisă a exercitării unei căi de atac. De asemenea, a mai reţinut că nu există o motivare obiectivă şi rezonabilă pentru ca o decizie de constatare a neconstituţionalităţii să profite numai unei categorii de justiţiabili în declararea căii de atac a revizuirii, în funcţie de împrejurarea că hotărârea definitivă pronunţată de instanţă evocă sau nu fondul. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României. Respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile alin.(1) pct.11 al art.509 din Codul de procedură civilă motivată de faptul că hotărârea a cărei revizuire se cere nu vizează fondul În ziua de 10 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.509 alin.(1) pct.11 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: 10 decembrie 2015 În ziua de 10 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.509 alin.(1) pct.11 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] 11.după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii." În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul” din cuprinsul dispoziţiilor art.509 alin.(1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct.11 din cuprinsul acestora. Curtea a reţinut că prin respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile alin.(1) pct.11 al art.509 din Codul de procedură civilă motivată de faptul că hotărârea a cărei revizuire se cere nu vizează fondul, lipseşte de eficienţă însuşi controlul de constituţionalitate, părţile aflându-se în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat. Astfel, deciziile obligatorii ale Curţii Constituţionale ar fi lipsite de orice efecte juridice, iar rolul instanţei constituţionale ar fi negat. În plus, aceasta echivalează cu o limitare nepermisă a exercitării unei căi de atac. De asemenea, a mai reţinut că nu există o motivare obiectivă şi rezonabilă pentru ca o decizie de constatare a neconstituţionalităţii să profite numai unei categorii de justiţiabili în declararea căii de atac a revizuirii, în funcţie de împrejurarea că hotărârea definitivă pronunţată de instanţă evocă sau nu fondul. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Efectele declarării neconstituționalității dispoziţiilor art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din Codul muncii 13 iunie 2016 Potrivit minutei nr. 19, în dosarul nr. 1361/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispoziţiile art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din Codul muncii nu-şi mai produc efectul şi dau naştere unui drept de creanţă constând într-o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită salariaţilor, pe durata suspendării, în cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României, Partea I.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Efectele declarării neconstituționalității dispoziţiilor art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din Codul muncii 13 iunie 2016 Potrivit minutei nr. 19, în dosarul nr. 1361/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispoziţiile art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din Codul muncii nu-şi mai produc efectul şi dau naştere unui drept de creanţă constând într-o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită salariaţilor, pe durata suspendării, în cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României, Partea I.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Stabilirii modalităţii de calcul al termenului de 5 zile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi 16 octombrie 2017 Potrivit deciziei nr. 20 în dosarul nr. nr. 1.983/1/2017 pronunţată în şedinţa publică din 16 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul stabilirii modalităţii de calcul al termenului de 5 zile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv dacă aceasta este cea prevăzută de dispoziţiile art. 269 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală sau cea prevăzută de dispoziţiile art. 271 din Codul de procedură penală şi, în consecinţă, stabileşte că: “Termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Recurs în interesul legii Stabilirii modalităţii de calcul al termenului de 5 zile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi 16 octombrie 2017 Potrivit deciziei nr. 20 în dosarul nr. nr. 1.983/1/2017 pronunţată în şedinţa publică din 16 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul stabilirii modalităţii de calcul al termenului de 5 zile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv dacă aceasta este cea prevăzută de dispoziţiile art. 269 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală sau cea prevăzută de dispoziţiile art. 271 din Codul de procedură penală şi, în consecinţă, stabileşte că: “Termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Potrivit minutei deciziei nr. 10, dosar nr. 610/1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 22 aprilie 2015, ÎCCJ a stabilit că: 23 aprilie 2015 Potrivit minutei deciziei nr. 10, dosar nr. 610/1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 22 aprilie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în interpretarea dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal stabileşte că, în ipoteza în care odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, infracţiunea care intră în scopul grupului organizat a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia tipicităţii.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Potrivit minutei deciziei nr. 10, dosar nr. 610/1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 22 aprilie 2015, ÎCCJ a stabilit că: 23 aprilie 2015 Potrivit minutei deciziei nr. 10, dosar nr. 610/1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 22 aprilie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în interpretarea dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal stabileşte că, în ipoteza în care odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, infracţiunea care intră în scopul grupului organizat a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia tipicităţii.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.
