Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Decizia de concediere comunicată prin poştă electronică 24 octombrie 2016 Potrivit minutei nr. 34, în dosarul nr. 2436/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 24 octombrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul Muncii, cu referire la dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul Muncii şi la dispoziţiile art. 1326 din Codul Civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul Muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit dispoziţiilor art. 211 alin. (1) lit. a din Legea nr. 62/2011 raportat la dispoziţiile art. 216 din acelaşi act normativ, cu referire la dispoziţiile art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi. Decizia astfel comunicată prin poşta electronică, în format PDF accesibil electronic, trebuie să respecte doar cerinţele formale impuse de dispoziţiile art. 76 din Codul Muncii, nu şi pe cele impuse de Legea nr. 455/2001, referitor la înscrisul în formă electronică.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Decizia de concediere comunicată prin poştă electronică 24 octombrie 2016 Potrivit minutei nr. 34, în dosarul nr. 2436/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 24 octombrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul Muncii, cu referire la dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul Muncii şi la dispoziţiile art. 1326 din Codul Civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul Muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit dispoziţiilor art. 211 alin. (1) lit. a din Legea nr. 62/2011 raportat la dispoziţiile art. 216 din acelaşi act normativ, cu referire la dispoziţiile art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi. Decizia astfel comunicată prin poşta electronică, în format PDF accesibil electronic, trebuie să respecte doar cerinţele formale impuse de dispoziţiile art. 76 din Codul Muncii, nu şi pe cele impuse de Legea nr. 455/2001, referitor la înscrisul în formă electronică.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Termenul de valorificare a titlurilor de despăgubire aferente imobilelor preluate în mod abuziv 17 octombrie 2016 Potrivit minutei nr. 31, în dosarul nr. 2054/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 17 octombrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Termenul de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nu este afectat de prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare şi ale articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Termenul de valorificare a titlurilor de despăgubire aferente imobilelor preluate în mod abuziv 17 octombrie 2016 Potrivit minutei nr. 31, în dosarul nr. 2054/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 17 octombrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Termenul de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nu este afectat de prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare şi ale articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Judecata În procedura punerii sub interdicție judecătorească, ascultarea celui cu privire la care se solicită punerea sub interdicţie este obligatorie. La termenul de judecată, instanţa este obligată să îl asculte pe acesta, punându-i şi întrebări pentru a constata starea sa mintală. Dacă cel a cărui punere sub interdicţie judecătorească este cerută nu este în stare să se înfăţişeze în instanţă, el va fi ascultat la locul unde se găseşte. Sunt obligatorii și concluziile procurorului. Asupra cererii de punere sub interdicţie instanţa se pronunţă prin hotărâre.  Sentinţa pronunţată asupra cererii de punere sub interdicţie poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea pronunţată în apel nu este supusă şi recursului. După ce hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească a rămas definitivă, instanţa care a pronunţat-o sau instanţa de apel va comunica, de îndată, dispozitivul acesteia în copie legalizată, după cum urmează: serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor la care naşterea celui pus sub interdicţie judecătorească este înregistrată, pentru a se face menţiune pe marginea actului de naştere; serviciului sanitar competent, pentru ca acesta să instituie asupra celui pus sub interdicţie judecătorească o supraveghere permanentă; biroului de cadastru şi publicitate imobiliară competent, pentru notarea în cartea funciară, când este cazul; registrului comerţului, dacă persoana pusă sub interdicţie judecătorească este profesionist. În cazul în care cererea de punere sub interdicţie judecătorească a fost respinsă, curatela instituită pe durata procesului încetează de drept.

Judecata În procedura punerii sub interdicție judecătorească, ascultarea celui cu privire la care se solicită punerea sub interdicţie este obligatorie. La termenul de judecată, instanţa este obligată să îl asculte pe acesta, punându-i şi întrebări pentru a constata starea sa mintală. Dacă cel a cărui punere sub interdicţie judecătorească este cerută nu este în stare să se înfăţişeze în instanţă, el va fi ascultat la locul unde se găseşte. Sunt obligatorii și concluziile procurorului. Asupra cererii de punere sub interdicţie instanţa se pronunţă prin hotărâre.  Sentinţa pronunţată asupra cererii de punere sub interdicţie poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea pronunţată în apel nu este supusă şi recursului. După ce hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească a rămas definitivă, instanţa care a pronunţat-o sau instanţa de apel va comunica, de îndată, dispozitivul acesteia în copie legalizată, după cum urmează: serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor la care naşterea celui pus sub interdicţie judecătorească este înregistrată, pentru a se face menţiune pe marginea actului de naştere; serviciului sanitar competent, pentru ca acesta să instituie asupra celui pus sub interdicţie judecătorească o supraveghere permanentă; biroului de cadastru şi publicitate imobiliară competent, pentru notarea în cartea funciară, când este cazul; registrului comerţului, dacă persoana pusă sub interdicţie judecătorească este profesionist. În cazul în care cererea de punere sub interdicţie judecătorească a fost respinsă, curatela instituită pe durata procesului încetează de drept.

Procedura de stabilire a cauţiunii judiciare În vederea stabilirii cauţiunii judiciare, instanţa va cita părţile îri termen scut în camera de consiliu. Procedura presupune stabilirea cuantumului, a felului garanţiei sub forma căreia aceasta va fi constituită şi a termenului de depunere sau de constituire.  Cauţiunea se stabileşte de urgenţă, prin încheiere care poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a dispus asupra cauţiunii.  Instanţa stabilește cauţiunea ulterior obligării debitorului la constituirea cauţiunii. În cazurile în care legea prevede cuantumul cauţiunii, instanţa dispune direct constituirea ei în cuantumul prevăzut de lege.  Când există urgenţă, instanţa poate stabili cauţiunea şi fără citarea părţilor. În acest caz, cauţiunea se depune numai în numerar, în termenul stabilit de instanţă.  Debitorului cauţiunii îi va fi comunicată încheierea prin care cauţiunea a fost stabilită. De la data  comunicării începe să curgă termenul pentru plata ei. Nedepunerea cauţiunii în termenul stabilit de instanţă atrage desfiinţarea de drept a măsurilor în legătură cu care s-a dispus stabilirea cauţiunii. Cauţiunea depusă în numerar poate fi înlocuită cu alte bunuri ori prin aducerea unui garant. În acest caz, instanţa decide asupra cererii formulate de debitorul cauţiunii cu citarea părţilor în termen scurt, în camera de consiliu. Cererea debitorului poate fi formulată şi ulterior adoptării de către instanţă a măsurii în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, însă cauţiunea în numerar nu va fi restituită până când debitorul nu va face dovada depunerii acesteia în modalitatea încuviinţată ulterior.

Procedura de stabilire a cauţiunii judiciare În vederea stabilirii cauţiunii judiciare, instanţa va cita părţile îri termen scut în camera de consiliu. Procedura presupune stabilirea cuantumului, a felului garanţiei sub forma căreia aceasta va fi constituită şi a termenului de depunere sau de constituire.  Cauţiunea se stabileşte de urgenţă, prin încheiere care poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a dispus asupra cauţiunii.  Instanţa stabilește cauţiunea ulterior obligării debitorului la constituirea cauţiunii. În cazurile în care legea prevede cuantumul cauţiunii, instanţa dispune direct constituirea ei în cuantumul prevăzut de lege.  Când există urgenţă, instanţa poate stabili cauţiunea şi fără citarea părţilor. În acest caz, cauţiunea se depune numai în numerar, în termenul stabilit de instanţă.  Debitorului cauţiunii îi va fi comunicată încheierea prin care cauţiunea a fost stabilită. De la data  comunicării începe să curgă termenul pentru plata ei. Nedepunerea cauţiunii în termenul stabilit de instanţă atrage desfiinţarea de drept a măsurilor în legătură cu care s-a dispus stabilirea cauţiunii. Cauţiunea depusă în numerar poate fi înlocuită cu alte bunuri ori prin aducerea unui garant. În acest caz, instanţa decide asupra cererii formulate de debitorul cauţiunii cu citarea părţilor în termen scurt, în camera de consiliu. Cererea debitorului poate fi formulată şi ulterior adoptării de către instanţă a măsurii în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, însă cauţiunea în numerar nu va fi restituită până când debitorul nu va face dovada depunerii acesteia în modalitatea încuviinţată ulterior.

Curtea Constituţională a României. Imposibilitatea contestării luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată În ziua de 20 ianuarie 2016, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.250 alin.(6) din Codul de procedură penală 20 ianuarie 2016 În ziua de 20 ianuarie 2016, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.250 alin.(6) din Codul de procedură penală, conform cărora: „(6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii”. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.250 alin.(6) din Codul de procedură penală care nu permite şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, este neconstituţională.  Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art.21 coroborate cu cele ale art.129, referitoare la accesul liber la justiţie şi exercitarea căilor de atac, precum şi prevederilor art.44 din Legea fundamentală, care consacră dreptul de proprietate privată. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Curtea Constituţională a României. Imposibilitatea contestării luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată În ziua de 20 ianuarie 2016, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.250 alin.(6) din Codul de procedură penală 20 ianuarie 2016 În ziua de 20 ianuarie 2016, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.250 alin.(6) din Codul de procedură penală, conform cărora: „(6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii”. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.250 alin.(6) din Codul de procedură penală care nu permite şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, este neconstituţională.  Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art.21 coroborate cu cele ale art.129, referitoare la accesul liber la justiţie şi exercitarea căilor de atac, precum şi prevederilor art.44 din Legea fundamentală, care consacră dreptul de proprietate privată. Decizia este definitivă și general obligatorie.