Condiţiile de formă Girul este valabil dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege. Girul complet, denumit şi girul plin, constă într-o declaraţie a girantului semnată de acesta, care cuprinde ordinul adresat debitorului principal, trasul, de a plăti persoanei indicate de girant suma de bani menţionată în cambie. Girul trebuie să fie scris pe cambie şi să fie semnat de către girant. Menţiunea privind girul figurează, de obicei, pe dosul titlului. Datorită acestui fapt, transmiterea cambiei prin gir este cunoscută şi sub numele de andosarea cambiei. Girul poate fi scris pe faţa cambiei, însă cu precizarea clară a naturii operaţiunii juridice, pentru a nu fi confundată cu un aval. Girul se exprimă printr-o formulă adecvată: „plătiţi lui (...)" ori „plătiţi la ordinul lui (...)". În cazul girului plin, această formulă trebuie să cuprindă numele şi prenumele, respectiv denumirea giratarului. Desemnarea giratarului se face după aceleaşi reguli ca şi indicarea beneficiarului. Girul este valabil chiar dacă beneficiarul nu este menţionat sau girantul a pus numai semnătura pe cambie. Menţiunea cuprinzând girul trebuie însoţită de semnătura olografă a girantului. Semnătura trebuie să cuprindă elementele cerute de lege pentru orice semnătură cambială. Nu se cere indicarea datei girului şi nici locul unde el s-a efectuat. Menţionarea datei girului prezintă interes însă pentru stabilirea capacităţii girantului şi pentru determinarea efectelor girului. Girul nedatat este prezumat a fi făcut înainte de expirarea termenului stabilit de lege pentru dresarea protestului. Transmiterea cambiei prin gir impune şi predarea titlului către giratar. Numai având posesiunea titlului, giratarul îşi va putea valorifica dreptul dobândit. Prin remiterea titlului, giratarul este pus la adăpost împotriva unei eventuale revocări a girului de către girant, prin ştergerea menţiunii din titlu.
Condiţiile de formă Girul este valabil dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege. Girul complet, denumit şi girul plin, constă într-o declaraţie a girantului semnată de acesta, care cuprinde ordinul adresat debitorului principal, trasul, de a plăti persoanei indicate de girant suma de bani menţionată în cambie. Girul trebuie să fie scris pe cambie şi să fie semnat de către girant. Menţiunea privind girul figurează, de obicei, pe dosul titlului. Datorită acestui fapt, transmiterea cambiei prin gir este cunoscută şi sub numele de andosarea cambiei. Girul poate fi scris pe faţa cambiei, însă cu precizarea clară a naturii operaţiunii juridice, pentru a nu fi confundată cu un aval. Girul se exprimă printr-o formulă adecvată: „plătiţi lui (...)" ori „plătiţi la ordinul lui (...)". În cazul girului plin, această formulă trebuie să cuprindă numele şi prenumele, respectiv denumirea giratarului. Desemnarea giratarului se face după aceleaşi reguli ca şi indicarea beneficiarului. Girul este valabil chiar dacă beneficiarul nu este menţionat sau girantul a pus numai semnătura pe cambie. Menţiunea cuprinzând girul trebuie însoţită de semnătura olografă a girantului. Semnătura trebuie să cuprindă elementele cerute de lege pentru orice semnătură cambială. Nu se cere indicarea datei girului şi nici locul unde el s-a efectuat. Menţionarea datei girului prezintă interes însă pentru stabilirea capacităţii girantului şi pentru determinarea efectelor girului. Girul nedatat este prezumat a fi făcut înainte de expirarea termenului stabilit de lege pentru dresarea protestului. Transmiterea cambiei prin gir impune şi predarea titlului către giratar. Numai având posesiunea titlului, giratarul îşi va putea valorifica dreptul dobândit. Prin remiterea titlului, giratarul este pus la adăpost împotriva unei eventuale revocări a girului de către girant, prin ştergerea menţiunii din titlu.
Efectele constituirii cauţiunii judiciare Constituirea cauţiunii judiciare prin depunerea în numerar sau în instrumente financiare are ca efect indisponibilizarea bunurilor respective faţă de creditorii depunătorului şi de cei ai depozitarului. Cauţiunea judiciară va fi eliberată beneficiarului ei, atunci când acesta formulează cerere pentru plata eventualei despăgubiri cuvenite. Indisponibilizarea cauţiunii încetează faţă de creditorii deponentului, în măsura în care urmează a-i fi restituită acestuia. Constituirea cauţiunii judiciare care constă în instrumente financiare altele decât titlurile de valoare emise de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale, din momentul îndeplinirii formalităţilor de publicitate, aceasta devine opozabilă terţilor, inclusiv creditorilor constituitorului cu drepturi anterioare ori ulterioare garanţiei în discuţie. Cauţiunea judiciară este datorată în cazurile expres prevăzute de lege. Acestea sunt de strictă aplicare şi nu pot fi extinse pe cale de interpretare. În cazul în care este prevăzută doar posibilitatea dispunerii cauțiunii, necesitatea constituirii ei este lăsată la aprecierea suverană a instanţei de judecată. Menționăm câteva măsuri pentru luarea cărora cauţiunea este obligatorie sau, după caz, lăsată la aprecierea instanţei: suspendarea judecării procesului până la soluţionarea cererii de strămutare; încuviinţarea executării provizorii judecătoreşti, suspendarea executării provizorii; suspendarea executării hotărârii atacate cu recurs, contestaţie în anulare sau revizuire, la cererea recurentului, contestatoruluî sau, după caz, a revizuientului; punerea deoparte a creanţelor creditorilor intervenîenţi, atunci când acestea sunt contestate de debitor, în tot sau în parte; suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, cu excepţia cazurilor în care suspendarea executării este obligatorie şi cauţiunea nu este necesară: hotărârea sau înscrisul care se execută nu este executoriu; înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în prima instanţă; debitorul face dovada cu înscris autentic că a obţinut de la creditor o amânare sau beneficiază de un termen de plată; înfiinţarea măsurilor asigurătorii ; suspendarea evacuării dispuse pe calea procedurii speciale a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept.
Efectele constituirii cauţiunii judiciare Constituirea cauţiunii judiciare prin depunerea în numerar sau în instrumente financiare are ca efect indisponibilizarea bunurilor respective faţă de creditorii depunătorului şi de cei ai depozitarului. Cauţiunea judiciară va fi eliberată beneficiarului ei, atunci când acesta formulează cerere pentru plata eventualei despăgubiri cuvenite. Indisponibilizarea cauţiunii încetează faţă de creditorii deponentului, în măsura în care urmează a-i fi restituită acestuia. Constituirea cauţiunii judiciare care constă în instrumente financiare altele decât titlurile de valoare emise de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale, din momentul îndeplinirii formalităţilor de publicitate, aceasta devine opozabilă terţilor, inclusiv creditorilor constituitorului cu drepturi anterioare ori ulterioare garanţiei în discuţie. Cauţiunea judiciară este datorată în cazurile expres prevăzute de lege. Acestea sunt de strictă aplicare şi nu pot fi extinse pe cale de interpretare. În cazul în care este prevăzută doar posibilitatea dispunerii cauțiunii, necesitatea constituirii ei este lăsată la aprecierea suverană a instanţei de judecată. Menționăm câteva măsuri pentru luarea cărora cauţiunea este obligatorie sau, după caz, lăsată la aprecierea instanţei: suspendarea judecării procesului până la soluţionarea cererii de strămutare; încuviinţarea executării provizorii judecătoreşti, suspendarea executării provizorii; suspendarea executării hotărârii atacate cu recurs, contestaţie în anulare sau revizuire, la cererea recurentului, contestatoruluî sau, după caz, a revizuientului; punerea deoparte a creanţelor creditorilor intervenîenţi, atunci când acestea sunt contestate de debitor, în tot sau în parte; suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, cu excepţia cazurilor în care suspendarea executării este obligatorie şi cauţiunea nu este necesară: hotărârea sau înscrisul care se execută nu este executoriu; înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în prima instanţă; debitorul face dovada cu înscris autentic că a obţinut de la creditor o amânare sau beneficiază de un termen de plată; înfiinţarea măsurilor asigurătorii ; suspendarea evacuării dispuse pe calea procedurii speciale a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept.
Partajul prin atribuirea bunului uneia dintre părţi Pentru ipoteza în care partajul în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică, la cererea unuia sau mai mulţi coproprietari acestuia sau acestora li se va atribui bunul, ceilalţi coproprietari primind sume de bani corespunzătoare cotelor ce li se cuvin. La cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulţi coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanţa va ţine seama de criteriile prevăzute menţionate mai sus. Prin încheiere, instanţa va stabili şi termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să consemneze sumele ce corespund cotelor-părţi cuvenite celorlalţi coproprietari. Dacă coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul consemnează, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin hotărârea asupra fondului procesului, îi va atribui acestuia bunul. Totodată, sumele depuse de unul dintre coproprietari pentru ceilalţi vor fi împărţite de instanţă potrivit dreptului fiecărui coproprietar, prin aceeaşi hotărâre. În cazul în care coproprietarul nu consemnează în termen sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa va putea atribui bunul altui coproprietar. Atribuirea bunului către unul dintre copărtaşi se face în două etape: atribuirea provizorie, condiţionată de consemnarea sumelor ce corespund cotelor-părţi cuvenite celorlalţi coproprietari şi atribuirea definitivă, care intervine după ce are loc această consemnare. Pentru motive temeinice, apreciate raportat la împrejurările cauzei, instanţa poate să procedeze direct la atribuirea definitivă a bunului către unul dintre coproprietari, la cererea acestuia. În acest caz, instanţa atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, prin care stabileşte, totodată, şi sumele ce se cuvin celorlalţi coproprietari, precum şi termenul în care copărtaşul căruia i s-a atribuit bunul este obligat să le plătească.
Partajul prin atribuirea bunului uneia dintre părţi Pentru ipoteza în care partajul în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică, la cererea unuia sau mai mulţi coproprietari acestuia sau acestora li se va atribui bunul, ceilalţi coproprietari primind sume de bani corespunzătoare cotelor ce li se cuvin. La cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulţi coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanţa va ţine seama de criteriile prevăzute menţionate mai sus. Prin încheiere, instanţa va stabili şi termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să consemneze sumele ce corespund cotelor-părţi cuvenite celorlalţi coproprietari. Dacă coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul consemnează, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin hotărârea asupra fondului procesului, îi va atribui acestuia bunul. Totodată, sumele depuse de unul dintre coproprietari pentru ceilalţi vor fi împărţite de instanţă potrivit dreptului fiecărui coproprietar, prin aceeaşi hotărâre. În cazul în care coproprietarul nu consemnează în termen sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa va putea atribui bunul altui coproprietar. Atribuirea bunului către unul dintre copărtaşi se face în două etape: atribuirea provizorie, condiţionată de consemnarea sumelor ce corespund cotelor-părţi cuvenite celorlalţi coproprietari şi atribuirea definitivă, care intervine după ce are loc această consemnare. Pentru motive temeinice, apreciate raportat la împrejurările cauzei, instanţa poate să procedeze direct la atribuirea definitivă a bunului către unul dintre coproprietari, la cererea acestuia. În acest caz, instanţa atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, prin care stabileşte, totodată, şi sumele ce se cuvin celorlalţi coproprietari, precum şi termenul în care copărtaşul căruia i s-a atribuit bunul este obligat să le plătească.
Adunarea generală extraordinară Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar. Adunarea generală extraordinară decide cu privire la: · schimbarea formei juridice a societăţii · mutarea sediului societăţii · schimbarea obiectului de activitate al societăţii · înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare · prelungirea duratei societăţii · majorarea sau reducerea capitalului social, ori reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni · fuziunea sau divizarea societăţii · dizolvarea anticipată a societăţii · conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă · conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni · emisiunea de obligaţiuni · oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare. Prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale extraordinare va putea fi delegat consiliului de administraţie/directoratului, exerciţiul dreptului de a decide cu privire la: - mutarea sediului societăţii - schimbarea obiectului de activitate al societăţii dacă nu se referă la domeniul şi activitatea principală a societăţii - majorarea capitalului social. Condiţii de validitate a deliberărilor la prima convocare : · prezenţa acţionarilor deţinând cel puţin o 1/4 din numărul total de drepturi de vot · majoritatea voturilor exprimate Condiţii de validitate a deliberărilor la a doua convocare : · prezenţa acţionarilor reprezentând cel puţin o 1/5 din numărul total de drepturi de vot · majoritatea voturilor exprimate. De la aceste prevederi există următoarele excepţii: - modificarea obiectului principal de activitate al societăţii - reducerea sau majorarea capitalului social - schimbarea formei juridice - fuziunea, divizarea sau dizolvarea societăţii Pentru o decizie valabilă este necesară prezenţa acţionarilor reprezentând cel puţin o 2/3 din numărul total de drepturi de vot şi majoritatea voturilor exprimate.
Adunarea generală extraordinară Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar. Adunarea generală extraordinară decide cu privire la: · schimbarea formei juridice a societăţii · mutarea sediului societăţii · schimbarea obiectului de activitate al societăţii · înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare · prelungirea duratei societăţii · majorarea sau reducerea capitalului social, ori reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni · fuziunea sau divizarea societăţii · dizolvarea anticipată a societăţii · conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă · conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni · emisiunea de obligaţiuni · oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare. Prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale extraordinare va putea fi delegat consiliului de administraţie/directoratului, exerciţiul dreptului de a decide cu privire la: - mutarea sediului societăţii - schimbarea obiectului de activitate al societăţii dacă nu se referă la domeniul şi activitatea principală a societăţii - majorarea capitalului social. Condiţii de validitate a deliberărilor la prima convocare : · prezenţa acţionarilor deţinând cel puţin o 1/4 din numărul total de drepturi de vot · majoritatea voturilor exprimate Condiţii de validitate a deliberărilor la a doua convocare : · prezenţa acţionarilor reprezentând cel puţin o 1/5 din numărul total de drepturi de vot · majoritatea voturilor exprimate. De la aceste prevederi există următoarele excepţii: - modificarea obiectului principal de activitate al societăţii - reducerea sau majorarea capitalului social - schimbarea formei juridice - fuziunea, divizarea sau dizolvarea societăţii Pentru o decizie valabilă este necesară prezenţa acţionarilor reprezentând cel puţin o 2/3 din numărul total de drepturi de vot şi majoritatea voturilor exprimate.
Curtea Constituţională a României. Partea civilă, partea responsabilă civilmente şi persoana vătămată – titulari ai contestației în camera preliminară În ziua de 8 octombrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.347 alin.(1) din Codul de procedură penală 8 octombrie 2015 În ziua de 8 octombrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.347 alin.(1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5).” În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.347 alin.(1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia numai „procurorul și inculpatul” pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5), este neconstituțională. Curtea a reţinut că restrângerea sferei titularilor contestației în camera preliminară doar la procuror și inculpat determină încălcarea dreptului de acces la justiție, consacrat de art.21 din Constituţie, al părții civile, părții responsabile civilmente şi al persoanei vătămate având în vedere faptul că, pe de o parte, rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, iar, pe de altă parte, soluţiile prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală vizează toate părţile din proces şi persoana vătămată. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României. Partea civilă, partea responsabilă civilmente şi persoana vătămată – titulari ai contestației în camera preliminară În ziua de 8 octombrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.347 alin.(1) din Codul de procedură penală 8 octombrie 2015 În ziua de 8 octombrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.347 alin.(1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5).” În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.347 alin.(1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia numai „procurorul și inculpatul” pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5), este neconstituțională. Curtea a reţinut că restrângerea sferei titularilor contestației în camera preliminară doar la procuror și inculpat determină încălcarea dreptului de acces la justiție, consacrat de art.21 din Constituţie, al părții civile, părții responsabile civilmente şi al persoanei vătămate având în vedere faptul că, pe de o parte, rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, iar, pe de altă parte, soluţiile prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală vizează toate părţile din proces şi persoana vătămată. Decizia este definitivă și general obligatorie.
