Apelul provocat Apelul provocat este apelul potrivit căruia, în caz de coparticipare procesuală şi atunci când la prima instanţă au intervenit terţe persoane în proces, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. Apelul provocat se poate introduce numai de către intimat în următoarele cazuri: în cazul coparticipării procesuale , când intimatul declară apel împotriva altui intimat, dacă apelul principal ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. atunci când la prima instanţă au intervenit terţe persoane în proces sau în caz de coparticipare procesuală în faţa primei instanţe, intimatul poate să declare apel împotriva unei persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. Apelul provocat are următoarele caracteristici: poate fi formulat numai de către intimat, dar se îndreaptă împotriva altui intimat sau împotriva unei persoane care a fost parte la judecata în prima instanţă, dar nu este parte şi în apelul principal apelul provocat se exercită după împlinirea termenului de apel şi se depune odată cu întâmpinarea la apelul principal trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe de formă, inclusiv timbrarea, ca şi apelul principal apelul provocat poate fi folosit de intimat în situaţia în care admiterea apelului principal ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în process existenţa şi soluţionarea apelului provocat depind de existenţa şi soarta apelului principal. Astfel, dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul provocat rămâne fără efect şi va fi respins.
Apelul provocat Apelul provocat este apelul potrivit căruia, în caz de coparticipare procesuală şi atunci când la prima instanţă au intervenit terţe persoane în proces, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. Apelul provocat se poate introduce numai de către intimat în următoarele cazuri: în cazul coparticipării procesuale , când intimatul declară apel împotriva altui intimat, dacă apelul principal ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. atunci când la prima instanţă au intervenit terţe persoane în proces sau în caz de coparticipare procesuală în faţa primei instanţe, intimatul poate să declare apel împotriva unei persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. Apelul provocat are următoarele caracteristici: poate fi formulat numai de către intimat, dar se îndreaptă împotriva altui intimat sau împotriva unei persoane care a fost parte la judecata în prima instanţă, dar nu este parte şi în apelul principal apelul provocat se exercită după împlinirea termenului de apel şi se depune odată cu întâmpinarea la apelul principal trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe de formă, inclusiv timbrarea, ca şi apelul principal apelul provocat poate fi folosit de intimat în situaţia în care admiterea apelului principal ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în process existenţa şi soluţionarea apelului provocat depind de existenţa şi soarta apelului principal. Astfel, dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul provocat rămâne fără efect şi va fi respins.
Procedura de înfiinţare În ceea ce privește procedura de înfiinţare a sechestrului asigurător asupra navelor civile sunt reglementate mai multe derogări de la dispoziţiile de drept comun, respectiv: Instanţa competentă să soluţioneze cererea de sechestru asupra unei nave civile - tribunalul locului unde se află nava, indiferent de instanţa la care a fost introdusă sau, după caz, urmează a fi introdusă acţiunea de fond. Procedura de judecată a cererii de sechestru asupra navelor civile - se desfăşoară cu citarea părţilor. Termenul de exercitare a apelului împotriva încheierii de soluţionare a cererii de sechestru asigurător - curge de la pronunţare, iar nu de la comunicare. Procedura de executare a sechestrului asigurător, respectiv organul competent şi modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii - executarea sechestrului asigurător se face prin imobilizarea navei de către căpitănia portului unde se află aceasta, care nu va elibera documentele necesare navigaţiei şi nu va admite plecarea navei din port sau radă. După încuviinţarea sechestrului asigurător, la cererea creditorului care are un privilegiu asupra unei nave, a unui coproprietar al navei sau chiar a debitorului, instanţa care a dispus măsura asigurătorie poate ordona ca nava să întreprindă una sau mai multe călătorii, stabilind în acelaşi timp toate măsurile preventive care, după împrejurări, ar fi necesare. La cererea debitorului sau a creditorului, pentru motive temeinic justificate, sechestrul unei nave poate să fie strămutat asupra altei nave. O asemenea măsură este de competenţa instanţei care a dispus sechestrul asigurător, cererea urmând a fi soluţionată de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor, printr-o încheiere executorie, supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare. Pentru asigurarea traficului portuar şi a siguranţei civile pe durata imobilizării navei, tribunalul locului unde se află nava va putea dispune, pe calea ordonanţei preşedinţiale, măsuri urgente. Căpitănia portului, în condiţiile legii speciale, poate opriri temporar plecarea unei nave chiar în absenţa unei hotărâri judecătoreşti.
Procedura de înfiinţare În ceea ce privește procedura de înfiinţare a sechestrului asigurător asupra navelor civile sunt reglementate mai multe derogări de la dispoziţiile de drept comun, respectiv: Instanţa competentă să soluţioneze cererea de sechestru asupra unei nave civile - tribunalul locului unde se află nava, indiferent de instanţa la care a fost introdusă sau, după caz, urmează a fi introdusă acţiunea de fond. Procedura de judecată a cererii de sechestru asupra navelor civile - se desfăşoară cu citarea părţilor. Termenul de exercitare a apelului împotriva încheierii de soluţionare a cererii de sechestru asigurător - curge de la pronunţare, iar nu de la comunicare. Procedura de executare a sechestrului asigurător, respectiv organul competent şi modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii - executarea sechestrului asigurător se face prin imobilizarea navei de către căpitănia portului unde se află aceasta, care nu va elibera documentele necesare navigaţiei şi nu va admite plecarea navei din port sau radă. După încuviinţarea sechestrului asigurător, la cererea creditorului care are un privilegiu asupra unei nave, a unui coproprietar al navei sau chiar a debitorului, instanţa care a dispus măsura asigurătorie poate ordona ca nava să întreprindă una sau mai multe călătorii, stabilind în acelaşi timp toate măsurile preventive care, după împrejurări, ar fi necesare. La cererea debitorului sau a creditorului, pentru motive temeinic justificate, sechestrul unei nave poate să fie strămutat asupra altei nave. O asemenea măsură este de competenţa instanţei care a dispus sechestrul asigurător, cererea urmând a fi soluţionată de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor, printr-o încheiere executorie, supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare. Pentru asigurarea traficului portuar şi a siguranţei civile pe durata imobilizării navei, tribunalul locului unde se află nava va putea dispune, pe calea ordonanţei preşedinţiale, măsuri urgente. Căpitănia portului, în condiţiile legii speciale, poate opriri temporar plecarea unei nave chiar în absenţa unei hotărâri judecătoreşti.
Desfăşurarea procedurii Procedura este scrisă şi se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu. Pentru soluţionarea cererii prin care s-a declanşat această procedură, citarea părţilor nu este obligatorie. În cazul în care consideră necesar sau la cererea unei părţi, instanţa poate fixa un termen pentru înfăţişarea părţilor şi acestea vor fi citate. Instanţa poate să refuze o astfel de solicitare, în cazul în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Ori de câte ori instanţa stabileşte un termen în vederea îndeplinirii unui act de procedură, va înştiinţa partea interesată de consecinţele nerespectării acestuia. După primirea formularului completat corect, instanţa va trimite de îndată pârâtului un formular-tip de răspuns, însoţit de o copie a formularului-tip de cerere şi copii de pe înscrisurile depuse de reclamant. În termen de 30 de zile de la comunicarea acestor acte, pârâtul va depune sau va trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum şi copii de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească. Pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără să utilizeze formularul de răspuns. Instanţa va comunica de îndată reclamantului copii de pe răspunsul pârâtului, cererea reconvenţională, dacă este cazul, precum şi de pe înscrisurile depuse de pârât. Dacă pârâtul a formulat cerere reconvenţională, reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, va depune sau trimite formularul de răspuns ori va răspunde prin orice alt mijloc. Cererea reconvenţională care nu poate fi soluţionată potrivit acestei proceduri va fi disjunsă şi judecată potrivit dreptului comun. Instanţa poate solicita părţilor informaţii suplimentare în termenul pe care îl va stabili în acest scop şi care nu poate depăşi 30 de zile de la primirea răspunsului pârâtului sau, după caz, al reclamantului. Ea poate încuviinţa şi alte probe în afara înscrisurilor depuse de părţi, dar nu probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cererii.
Desfăşurarea procedurii Procedura este scrisă şi se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu. Pentru soluţionarea cererii prin care s-a declanşat această procedură, citarea părţilor nu este obligatorie. În cazul în care consideră necesar sau la cererea unei părţi, instanţa poate fixa un termen pentru înfăţişarea părţilor şi acestea vor fi citate. Instanţa poate să refuze o astfel de solicitare, în cazul în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Ori de câte ori instanţa stabileşte un termen în vederea îndeplinirii unui act de procedură, va înştiinţa partea interesată de consecinţele nerespectării acestuia. După primirea formularului completat corect, instanţa va trimite de îndată pârâtului un formular-tip de răspuns, însoţit de o copie a formularului-tip de cerere şi copii de pe înscrisurile depuse de reclamant. În termen de 30 de zile de la comunicarea acestor acte, pârâtul va depune sau va trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum şi copii de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească. Pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără să utilizeze formularul de răspuns. Instanţa va comunica de îndată reclamantului copii de pe răspunsul pârâtului, cererea reconvenţională, dacă este cazul, precum şi de pe înscrisurile depuse de pârât. Dacă pârâtul a formulat cerere reconvenţională, reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, va depune sau trimite formularul de răspuns ori va răspunde prin orice alt mijloc. Cererea reconvenţională care nu poate fi soluţionată potrivit acestei proceduri va fi disjunsă şi judecată potrivit dreptului comun. Instanţa poate solicita părţilor informaţii suplimentare în termenul pe care îl va stabili în acest scop şi care nu poate depăşi 30 de zile de la primirea răspunsului pârâtului sau, după caz, al reclamantului. Ea poate încuviinţa şi alte probe în afara înscrisurilor depuse de părţi, dar nu probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cererii.
Părţile sociale Părţile sociale sunt diviziuni egale ale capitalului social. Ele nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. În cazul unei societăţi cu răspundere limitată, o parte socială are o valoare minimă de 10 lei. Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi. Prin excepţie, ele pot fi transmise către persoane din afara societăţii numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social. Hotărârea adunării asociaţilor se depune în termen de 15 zile la registrul comerţului, spre a fi menţionată în registru şi publicată în Monitorul Oficial, precum şi transmisă către ANAF. Orice persoană prejudiciată prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale poate formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, precum şi, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale. Transmiterea părţilor sociale va opera, în lipsa unei opoziţii, la data expirării termenului de opoziţie, iar dacă a fost formulată o opoziţie, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia. În cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune, aceste prevederil nu sunt aplicabile dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel. În acest din urmă caz, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform ultimului bilanţ contabil aprobat. Dacă se depăşeşte maximul legal de asociaţi din cauza numărului succesorilor, aceştia vor fi obligaţi să desemneze un număr de titulari ce nu va depăşi maximul legal. În toate cazurile, transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în registrul de asociaţi al societăţii. Transmiterea are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în registrul comerţului. Actul de transmitere a părţilor sociale şi actul constitutiv actualizat cu datele de identificare a noilor asociaţi vor fi depuse la oficiul registrului comerţului, fiind supuse înregistrării în registrul comerţului. Fiecare parte socială dă dreptul la un vot în adunarea generală.
Părţile sociale Părţile sociale sunt diviziuni egale ale capitalului social. Ele nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. În cazul unei societăţi cu răspundere limitată, o parte socială are o valoare minimă de 10 lei. Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi. Prin excepţie, ele pot fi transmise către persoane din afara societăţii numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social. Hotărârea adunării asociaţilor se depune în termen de 15 zile la registrul comerţului, spre a fi menţionată în registru şi publicată în Monitorul Oficial, precum şi transmisă către ANAF. Orice persoană prejudiciată prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale poate formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, precum şi, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale. Transmiterea părţilor sociale va opera, în lipsa unei opoziţii, la data expirării termenului de opoziţie, iar dacă a fost formulată o opoziţie, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia. În cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune, aceste prevederil nu sunt aplicabile dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel. În acest din urmă caz, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform ultimului bilanţ contabil aprobat. Dacă se depăşeşte maximul legal de asociaţi din cauza numărului succesorilor, aceştia vor fi obligaţi să desemneze un număr de titulari ce nu va depăşi maximul legal. În toate cazurile, transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în registrul de asociaţi al societăţii. Transmiterea are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în registrul comerţului. Actul de transmitere a părţilor sociale şi actul constitutiv actualizat cu datele de identificare a noilor asociaţi vor fi depuse la oficiul registrului comerţului, fiind supuse înregistrării în registrul comerţului. Fiecare parte socială dă dreptul la un vot în adunarea generală.
Exonerarea răspunderii producătorului Sunt prevăzute cinci cauze generale de exonerare a producătorului pentru pagubele ocazionate de produsele cu defecte şi o cauză specială de exonerare a producătorului de componente. Dintre toate aceste cauze de exonerare a producătorului numai una lipseşte pe consumator de dreptul la reparaţie discutat, anume datorarea pagubei unor condiţii obligatorii impuse de dispoziţiile reglementare (dispoziţiile normative ale unor autorităţi de reglementare, administrative special abilitate să le emită). O altă cauză care ar putea fi reputată că are acelaşi efect - nivelul cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice insuficient pentru depistarea defectului la punerea în circulaţie - nu trebuie să-l intereseze pe consumator, întrucât distribuitorului i s-a transferat riscul corespunzător prin achiziţionarea produsului spre a fi pus pe piaţă. În rest, vânzătorul va răspunde faţă de consumator chiar dacă el nu are regresul contra producătorului. Cauzele de exonerare sunt atât obiective cât şi subiective. Sunt cauze obiective: Apariţia, naşterea defectului ulterior punerii în circulaţie a produsului, din cauze neimputabile producătorului. Acestea se pot datora perfecţionării produsului, unor transformări şi prelucrări necesare. Nedepistarea defectului, la data punerii în circulaţie, datorită nivelului cunoştinţelor tehnice şi ştiinţifice de atunci. Prejudiciul este urmarea respectării unor condiţii impuse prin dispoziţii reglementare. Sunt cauze subiective: Punerea în circulaţie a produselor de către un alt agent economic decât producătorul, fără acordul acestuia. Sunt situaţiile în care producătorul este surprins de intervenţia unor profesionişti interesaţi de punerea pe piaţă a produsului, deşi producătorul nu a considerat încă produsul valabil sau utilizabil. Punerea în circulaţie a unui produs care nu era destinat comercializării, în general, sau unei forme de distribuţie sub raţiune economică. Pot fi în această ipoteză produse aflate în testări, prototipuri, produse experimentale sau unicat. Desigur că punerea în circulaţie nu trebuie să fie autorizată de către producător. Legislaţia prevede şi o exonerare a producătorului de componente, pentru ipoteza că defectul este datorat proiectării greşite de către fabricantul produsului finit a ansamblului în care a fost montat produsul component sau instrucţiunilor date de către acest fabricant.
Exonerarea răspunderii producătorului Sunt prevăzute cinci cauze generale de exonerare a producătorului pentru pagubele ocazionate de produsele cu defecte şi o cauză specială de exonerare a producătorului de componente. Dintre toate aceste cauze de exonerare a producătorului numai una lipseşte pe consumator de dreptul la reparaţie discutat, anume datorarea pagubei unor condiţii obligatorii impuse de dispoziţiile reglementare (dispoziţiile normative ale unor autorităţi de reglementare, administrative special abilitate să le emită). O altă cauză care ar putea fi reputată că are acelaşi efect - nivelul cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice insuficient pentru depistarea defectului la punerea în circulaţie - nu trebuie să-l intereseze pe consumator, întrucât distribuitorului i s-a transferat riscul corespunzător prin achiziţionarea produsului spre a fi pus pe piaţă. În rest, vânzătorul va răspunde faţă de consumator chiar dacă el nu are regresul contra producătorului. Cauzele de exonerare sunt atât obiective cât şi subiective. Sunt cauze obiective: Apariţia, naşterea defectului ulterior punerii în circulaţie a produsului, din cauze neimputabile producătorului. Acestea se pot datora perfecţionării produsului, unor transformări şi prelucrări necesare. Nedepistarea defectului, la data punerii în circulaţie, datorită nivelului cunoştinţelor tehnice şi ştiinţifice de atunci. Prejudiciul este urmarea respectării unor condiţii impuse prin dispoziţii reglementare. Sunt cauze subiective: Punerea în circulaţie a produselor de către un alt agent economic decât producătorul, fără acordul acestuia. Sunt situaţiile în care producătorul este surprins de intervenţia unor profesionişti interesaţi de punerea pe piaţă a produsului, deşi producătorul nu a considerat încă produsul valabil sau utilizabil. Punerea în circulaţie a unui produs care nu era destinat comercializării, în general, sau unei forme de distribuţie sub raţiune economică. Pot fi în această ipoteză produse aflate în testări, prototipuri, produse experimentale sau unicat. Desigur că punerea în circulaţie nu trebuie să fie autorizată de către producător. Legislaţia prevede şi o exonerare a producătorului de componente, pentru ipoteza că defectul este datorat proiectării greşite de către fabricantul produsului finit a ansamblului în care a fost montat produsul component sau instrucţiunilor date de către acest fabricant.
