Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind cumulul despăgubirii stabilite în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică cu daunele moratorii întemeiate pe prevederile art. 1535 Cod civil 2 martie 2020 Potrivit minutei nr. 31, în dosarul nr. 2989/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2020, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie s-a pronunțat asupra interpretării și aplicării dispozițiilor art. 22 şi art. 34 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma anterioară modificării prin Legea nr. 233/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, coroborate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, stabilind că: “Despăgubirea stabilită în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, prin hotărâre judecătorească definitivă, nu este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din Codul civil, pentru neplata respectivei sume în perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate şi data la care s-a finalizat judecata asupra contestaţiei privind cuantumul despăgubirilor. Despăgubirea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din Codul civil, în cazul în care acestea sunt solicitate pentru perioada ulterioară datei la care s-a finalizat procedura judiciară de soluţionare a contestaţiei prevăzute în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 .” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind cumulul despăgubirii stabilite în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică cu daunele moratorii întemeiate pe prevederile art. 1535 Cod civil 2 martie 2020 Potrivit minutei nr. 31, în dosarul nr. 2989/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2020, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie s-a pronunțat asupra interpretării și aplicării dispozițiilor art. 22 şi art. 34 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma anterioară modificării prin Legea nr. 233/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, coroborate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, stabilind că: “Despăgubirea stabilită în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, prin hotărâre judecătorească definitivă, nu este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din Codul civil, pentru neplata respectivei sume în perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate şi data la care s-a finalizat judecata asupra contestaţiei privind cuantumul despăgubirilor. Despăgubirea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din Codul civil, în cazul în care acestea sunt solicitate pentru perioada ulterioară datei la care s-a finalizat procedura judiciară de soluţionare a contestaţiei prevăzute în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 .” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Curtea Constituţională a României Dispoziţiile art. 2 şi art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 114/2013 sunt neconstituţionale 17 ianuarie 2017 În ziua de 17 ianuarie 2017, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.2 și ale art.3 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului și pentru modificarea unor acte normative, cu următorul conținut: - Art.2 - "Se aprobă transmiterea imobilului, construcţie şi teren aferent, având datele de identificare prevăzute în anexa nr.2, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», în administrarea Serviciului Român de Informaţii." - Art.3 alin.(5) - "La data semnării protocolului de predare-preluare, Serviciul Român de Informaţii se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» în legătură cu activitatea aferentă imobilului prevăzut la art.2." În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.2 și ale art.3 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului și pentru modificarea unor acte normative sunt neconstituționale. Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate au fost adoptate cu încălcarea exigențelor constituționale prevăzute de art.1 alin.(4) și (5) referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor și principiul legalității, de art.44 privind dreptul de proprietate privată și de art.115 alin.(4) referitoare la condițiile adoptării ordonenței de urgență a Guvernului. Decizia este definitivă și general obligatorie.  

Curtea Constituţională a României Dispoziţiile art. 2 şi art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 114/2013 sunt neconstituţionale 17 ianuarie 2017 În ziua de 17 ianuarie 2017, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.2 și ale art.3 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului și pentru modificarea unor acte normative, cu următorul conținut: - Art.2 - "Se aprobă transmiterea imobilului, construcţie şi teren aferent, având datele de identificare prevăzute în anexa nr.2, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», în administrarea Serviciului Român de Informaţii." - Art.3 alin.(5) - "La data semnării protocolului de predare-preluare, Serviciul Român de Informaţii se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» în legătură cu activitatea aferentă imobilului prevăzut la art.2." În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.2 și ale art.3 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului și pentru modificarea unor acte normative sunt neconstituționale. Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate au fost adoptate cu încălcarea exigențelor constituționale prevăzute de art.1 alin.(4) și (5) referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor și principiul legalității, de art.44 privind dreptul de proprietate privată și de art.115 alin.(4) referitoare la condițiile adoptării ordonenței de urgență a Guvernului. Decizia este definitivă și general obligatorie.  

Efectele punerii în întârziere a creditorului Punerea în întârziere prin intermediul notificării unei oferte de executare conforme, atrage după sine prezumţia că debitorul este gata să îşi îndeplinească obligaţiile sale. Punerea în întârziere efectuată nastfel va fi un mijloc de probă pentru îndeplinirea condiţiilor invocării excepţiei de neexecutare sau existenţei unei neexecutări rezolutorii şi invocării subsecvente a rezoluţiunii. De la data notificării, creditorul preia riscul imposibilităţii fortuite de executare, iar debitorul nu este ţinut să restituie creditorului fructele bunului datorat culese după data punerii în întârziere a creditorului. Creditorul este ţinut să repare prejudiciul generat de întârzierea în executarea obligaţiei sale de preluare a executării şi să suporte cheltuielile de conservare a bunului datorat pe care a refuzat nejustificat să îl preia. În cazul în care, în urma notificării, creditorul se prezintă la locul indicat în somaţie şi preia executarea, obligaţia se stinge de la această dată.  Utilizarea ofertei conforme de executare urmată de consemnaţiune are drept consecință stingerea obligaţiei debitorului.  Stingerea are un caracter definitiv dacă operaţiunea consemnării bunului a fost validată de instanţa de judecată sau dacă aceeaşi consemnare a fost acceptată de către creditor.  Până la validarea acesteia sau până la acceptarea ei din partea creditorului, efectul extinctiv este provizoriu, se prezumă doar că debitorul şi-a executat obligaţia.  Debitorul poate să retragă bunul consemnat până la momentul validării. Condiţii pentru exercitarea acestui drept:  retragerea bunului să fie anterioară declaraţiei creditorului de acceptare a plăţii consemnarea bunului să nu fi fost validată de instanţă Din momentul fie al acceptării de către creditor, fie al validării consemnării de către instanţă, obligaţia se stinge prin plată. Consecinţa dreptului de retragere constă în renaşterea creanţei cu toate garanţiile şi toate celelalte accesorii ale sale. Creanţa se reactivează, neintervenind stingerea ei. 

Efectele punerii în întârziere a creditorului Punerea în întârziere prin intermediul notificării unei oferte de executare conforme, atrage după sine prezumţia că debitorul este gata să îşi îndeplinească obligaţiile sale. Punerea în întârziere efectuată nastfel va fi un mijloc de probă pentru îndeplinirea condiţiilor invocării excepţiei de neexecutare sau existenţei unei neexecutări rezolutorii şi invocării subsecvente a rezoluţiunii. De la data notificării, creditorul preia riscul imposibilităţii fortuite de executare, iar debitorul nu este ţinut să restituie creditorului fructele bunului datorat culese după data punerii în întârziere a creditorului. Creditorul este ţinut să repare prejudiciul generat de întârzierea în executarea obligaţiei sale de preluare a executării şi să suporte cheltuielile de conservare a bunului datorat pe care a refuzat nejustificat să îl preia. În cazul în care, în urma notificării, creditorul se prezintă la locul indicat în somaţie şi preia executarea, obligaţia se stinge de la această dată.  Utilizarea ofertei conforme de executare urmată de consemnaţiune are drept consecință stingerea obligaţiei debitorului.  Stingerea are un caracter definitiv dacă operaţiunea consemnării bunului a fost validată de instanţa de judecată sau dacă aceeaşi consemnare a fost acceptată de către creditor.  Până la validarea acesteia sau până la acceptarea ei din partea creditorului, efectul extinctiv este provizoriu, se prezumă doar că debitorul şi-a executat obligaţia.  Debitorul poate să retragă bunul consemnat până la momentul validării. Condiţii pentru exercitarea acestui drept:  retragerea bunului să fie anterioară declaraţiei creditorului de acceptare a plăţii consemnarea bunului să nu fi fost validată de instanţă Din momentul fie al acceptării de către creditor, fie al validării consemnării de către instanţă, obligaţia se stinge prin plată. Consecinţa dreptului de retragere constă în renaşterea creanţei cu toate garanţiile şi toate celelalte accesorii ale sale. Creanţa se reactivează, neintervenind stingerea ei. 

Elementele reparaţiei Termenul de reparaţie este folosit pentru restitutio in integrum sau pentru restabilirea situaţiei anterioare vătămării/prejudicierii consumatorului. Printre drepturile principale ale consumatorilor este şi dreptul consumatorului la despăgubire pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor. Dreptul consumatorului de a obţine o clauză contractuală privind dreptul acestuia de a fi despăgubit pentru neconformitate produsului sau a serviciului cu contractul. Agenţii economici sunt responsabili pentru orice pagubă datorată unor deficienţe privind calitatea produselor sau a serviciilor, apărută în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate a acestora şi care nu este imputabilă consumatorului, precum şi unor eventuale vicii ascunse constatate pe durata medie de utilizare, care nu permit folosirea de către consumator a produsului sau serviciului potrivit scopului pentru care acesta a fost realizat şi achiziţionat sau care pot afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor. Pproducătorii şi prestatorii de servicii răspund pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de produsul cu defect sau de serviciul defectuos prestat. Producătorul este ţinut răspunzător şi pentru prejudiciul rezultat din defectul produsului şi cumulat cu o acţiune sau o omisiune a unei terţe persoane. Paguba reprezintă prejudiciul creat consumatorului prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum şi cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator. Prejudiciul poate fi material, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi pierderea vieţii. În cazul utilizării unui produs cu defecte, se consideră pagubă deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinţei sau consumului privat şi să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea pagubei să nu fie mai mică de 200 lei.

Elementele reparaţiei Termenul de reparaţie este folosit pentru restitutio in integrum sau pentru restabilirea situaţiei anterioare vătămării/prejudicierii consumatorului. Printre drepturile principale ale consumatorilor este şi dreptul consumatorului la despăgubire pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor. Dreptul consumatorului de a obţine o clauză contractuală privind dreptul acestuia de a fi despăgubit pentru neconformitate produsului sau a serviciului cu contractul. Agenţii economici sunt responsabili pentru orice pagubă datorată unor deficienţe privind calitatea produselor sau a serviciilor, apărută în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate a acestora şi care nu este imputabilă consumatorului, precum şi unor eventuale vicii ascunse constatate pe durata medie de utilizare, care nu permit folosirea de către consumator a produsului sau serviciului potrivit scopului pentru care acesta a fost realizat şi achiziţionat sau care pot afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor. Pproducătorii şi prestatorii de servicii răspund pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de produsul cu defect sau de serviciul defectuos prestat. Producătorul este ţinut răspunzător şi pentru prejudiciul rezultat din defectul produsului şi cumulat cu o acţiune sau o omisiune a unei terţe persoane. Paguba reprezintă prejudiciul creat consumatorului prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum şi cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator. Prejudiciul poate fi material, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi pierderea vieţii. În cazul utilizării unui produs cu defecte, se consideră pagubă deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinţei sau consumului privat şi să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea pagubei să nu fie mai mică de 200 lei.

Articolul 6 Articolul 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede următoarele: „Articolul 6 - Dreptul la un proces echitabil Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice, ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. Orice acuzat are, în special, dreptul: să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; să întrebe dacă să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere."

Articolul 6 Articolul 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede următoarele: „Articolul 6 - Dreptul la un proces echitabil Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice, ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. Orice acuzat are, în special, dreptul: să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; să întrebe dacă să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere."