Efectele decăderii Efectul decăderii constă în pierderea dreptului subiectiv neexercitat în termen sau, după caz, în împiedicarea efectuării actului unilateral după împlinirea termenului. Dacă este cazul, partea interesată poate opune decăderea numai la judecata în primă instanţă, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Instanţa este obligată să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuţie, cu excepţia cazului când acesta priveşte un drept de care părţile pot dispune în mod liber. Această dispoziţie legală vizează numai termenele de decădere instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc un interes general, deci termenele de decădere de ordine publică. Dacă termenul de decădere este stabilit de către părţi sau instituit printr-o dispoziţie legală care ocroteşte un interes privat, cel în favoarea căruia este stipulat ori instituit poate să renunţe, după împlinirea termenului, la beneficiul decăderii. În cazul în care renunţarea la un asemenea termen intervine înainte de împlinirea acestuia, de la data renunţării începe să curgă un nou termen de decădere. Părţilor nu pot să renunţe, nici anticipat şi nici după începerea cursului lor, la termenele de decădere de ordine publică.
Efectele decăderii Efectul decăderii constă în pierderea dreptului subiectiv neexercitat în termen sau, după caz, în împiedicarea efectuării actului unilateral după împlinirea termenului. Dacă este cazul, partea interesată poate opune decăderea numai la judecata în primă instanţă, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Instanţa este obligată să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuţie, cu excepţia cazului când acesta priveşte un drept de care părţile pot dispune în mod liber. Această dispoziţie legală vizează numai termenele de decădere instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc un interes general, deci termenele de decădere de ordine publică. Dacă termenul de decădere este stabilit de către părţi sau instituit printr-o dispoziţie legală care ocroteşte un interes privat, cel în favoarea căruia este stipulat ori instituit poate să renunţe, după împlinirea termenului, la beneficiul decăderii. În cazul în care renunţarea la un asemenea termen intervine înainte de împlinirea acestuia, de la data renunţării începe să curgă un nou termen de decădere. Părţilor nu pot să renunţe, nici anticipat şi nici după începerea cursului lor, la termenele de decădere de ordine publică.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind infracțiunea de spălare a banilor 8 iunie 2016 Potrivit minutei nr. 16, dosar nr. 1624/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba-Iulia – Secţia Penală, stabilind că: “1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor. 2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile. 3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind infracțiunea de spălare a banilor 8 iunie 2016 Potrivit minutei nr. 16, dosar nr. 1624/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba-Iulia – Secţia Penală, stabilind că: “1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor. 2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile. 3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Noțiunea de apel Apelul este calea de atac prin care partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe sau procurorul solicită instanţei ierarhic superioare reformarea hotărârii atacate. Apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă şi suspensivă de executare. El reprezintă calea de atac obişnuită, prin care partea interesată sau procurorul invocă nemulţumiri în legătură cu hotărârea pronunţată de prima înstanţă. Apelul reprezintă o formă de manifestare a acţiunii civile, un mijloc procedural ce intră în conţinutul acesteia, iar dreptul de apel este o componentă a dreptului la acţiune. Apelul este de trei feluri: apel principal, apel incident şi apel provocat. Apelul principal este apelul pe care îl formulează partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe. Apelul incident este apelul pe care îl formulează intimatul din apelul principal împotriva părţii cu interese contrare, respectiv apelantul din apelul principal. Apelul provocat poate fi formulat de intimatul din apelul principal împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces.
Noțiunea de apel Apelul este calea de atac prin care partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe sau procurorul solicită instanţei ierarhic superioare reformarea hotărârii atacate. Apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă şi suspensivă de executare. El reprezintă calea de atac obişnuită, prin care partea interesată sau procurorul invocă nemulţumiri în legătură cu hotărârea pronunţată de prima înstanţă. Apelul reprezintă o formă de manifestare a acţiunii civile, un mijloc procedural ce intră în conţinutul acesteia, iar dreptul de apel este o componentă a dreptului la acţiune. Apelul este de trei feluri: apel principal, apel incident şi apel provocat. Apelul principal este apelul pe care îl formulează partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe. Apelul incident este apelul pe care îl formulează intimatul din apelul principal împotriva părţii cu interese contrare, respectiv apelantul din apelul principal. Apelul provocat poate fi formulat de intimatul din apelul principal împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces.
Obligaţiile care revin profesionistului în cazul retragerii În cazul exercitării dreptului de retragere de către consumator, profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea acestuia, inclusiv, costurile livrării, fără întârziere nejustificată, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului în conformitate. Profesionistul rambursează sumele folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării. Profesionistul nu este obligat să ramburseze costurile suplimentare în cazul în care consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită de profesionist. Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi produsele, în cazul contractelor de vânzare, profesionistul poate amâna rambursarea până la data recepţionării produselor care au făcut obiectul vânzării sau până la momentul primirii unei dovezi din partea consumatorului conform căreia acesta a trimis produsele către profesionist, luându-se în considerare data cea mai apropiată.
Obligaţiile care revin profesionistului în cazul retragerii În cazul exercitării dreptului de retragere de către consumator, profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea acestuia, inclusiv, costurile livrării, fără întârziere nejustificată, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului în conformitate. Profesionistul rambursează sumele folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării. Profesionistul nu este obligat să ramburseze costurile suplimentare în cazul în care consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită de profesionist. Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi produsele, în cazul contractelor de vânzare, profesionistul poate amâna rambursarea până la data recepţionării produselor care au făcut obiectul vânzării sau până la momentul primirii unei dovezi din partea consumatorului conform căreia acesta a trimis produsele către profesionist, luându-se în considerare data cea mai apropiată.
Recurs în interesul legii – Dreptul la despăgubiri de la asiguratorul RCA recunoscut membrilor familiei conducătorului vinovat de accident Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr.15/2015 pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul d 26 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr.15/2015 pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba-Iulia și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului priveşte doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier." Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii – Dreptul la despăgubiri de la asiguratorul RCA recunoscut membrilor familiei conducătorului vinovat de accident Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr.15/2015 pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul d 26 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr.15/2015 pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba-Iulia și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului priveşte doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier." Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
