Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Fapta medicului de a primi donații de la pacienți - Potrivit minutei nr. 19, dosar nr. 1151/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din darta de 4 iunie 2015, ÎCCJ a stabilit că: 4 iunie 2015   Fapta medicului de a primi donații de la pacienți Potrivit minutei nr. 19, dosar nr. 1151/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din darta de 4 iunie 2015, ÎCCJ a stabilit că:   “Fapta medicului din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art.175 alin.1 lit. b teza a-ll-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în sensul art.34 alin.2 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege care să atragă incidenţa dispoziţiilor art.21 alin.1 teza I-a din Codul penal.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Fapta medicului de a primi donații de la pacienți - Potrivit minutei nr. 19, dosar nr. 1151/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din darta de 4 iunie 2015, ÎCCJ a stabilit că: 4 iunie 2015   Fapta medicului de a primi donații de la pacienți Potrivit minutei nr. 19, dosar nr. 1151/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din darta de 4 iunie 2015, ÎCCJ a stabilit că:   “Fapta medicului din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art.175 alin.1 lit. b teza a-ll-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în sensul art.34 alin.2 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege care să atragă incidenţa dispoziţiilor art.21 alin.1 teza I-a din Codul penal.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Recurs în Interesul Legii – măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul minor încetează de drept la momentul soluţionării în primă instanţă a acţiunii penale, prin pronunţarea unei măsuri educative. Potrivit deciziei nr. 7 în dosarul nr.1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 16 martie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul 16 februarie 2015 Potrivit deciziei nr. 7 în dosarul nr.1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 16 martie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că:    “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.399 alin.3 lit.d şi alin.4 Cod procedură penală, stabileşte că:   La momentul soluţionării în primă instanţă a acţiunii penale, prin pronunţarea unei măsuri educative, indiferent de natura acesteia, măsura arestării preventive luată anterior faţă de inculpatul minor încetează de drept, iar instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat preventiv.”   Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.474 alin.4 din Codul de procedură penală.

Recurs în Interesul Legii – măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul minor încetează de drept la momentul soluţionării în primă instanţă a acţiunii penale, prin pronunţarea unei măsuri educative. Potrivit deciziei nr. 7 în dosarul nr.1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 16 martie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul 16 februarie 2015 Potrivit deciziei nr. 7 în dosarul nr.1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 16 martie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că:    “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.399 alin.3 lit.d şi alin.4 Cod procedură penală, stabileşte că:   La momentul soluţionării în primă instanţă a acţiunii penale, prin pronunţarea unei măsuri educative, indiferent de natura acesteia, măsura arestării preventive luată anterior faţă de inculpatul minor încetează de drept, iar instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat preventiv.”   Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.474 alin.4 din Codul de procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile în cazul infracțiunii de abandon de familie 20 ianuarie 2020 Potrivit minutei nr. 2, dosar nr. 2433/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:  „Dacă, în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma „săvârşirea faptei” prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege „data încetării inacţiunii” (data „epuizării” infracţiunii de abandon de familie) sau „data consumării infracţiunii” (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate)” și stabilește că: “În cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, -  de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei – curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei. Termenul de 3 luni prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracțiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoașterii faptei; b) din momentul cunoaşterii săvârșirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării, și c) din momentul epuizării infracțiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoașterea săvârșirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale”. Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile în cazul infracțiunii de abandon de familie 20 ianuarie 2020 Potrivit minutei nr. 2, dosar nr. 2433/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:  „Dacă, în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma „săvârşirea faptei” prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege „data încetării inacţiunii” (data „epuizării” infracţiunii de abandon de familie) sau „data consumării infracţiunii” (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate)” și stabilește că: “În cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, -  de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei – curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei. Termenul de 3 luni prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracțiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoașterii faptei; b) din momentul cunoaşterii săvârșirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării, și c) din momentul epuizării infracțiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoașterea săvârșirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale”. Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Reprezentarea cambială Obligaţiile cambiale se pot naşte şi prin reprezentare. Orice persoană se poate obliga cambialmente prin mandatar, chiar dacă mandatul este conceput în termeni generali în ce priveşte dreptul mandatarului de a emite sau a semna cambii. O persoană se poate obliga cambial şi prin folosirea mandatului. Pe baza unui mandat, mandantul îl împuterniceşte pe mandatar să emită ori să semneze cambii în numele şi pe seama mandantului. Legea nu cere ca mandatul să fie special, acesta fiind valabil chiar dacă este conceput în termeni generali, prin care mandatarul este împuternicit să emită ori să semneze cambii.  În baza împuternicirii, mandatarul poate emite ori semna oricâte cambii şi în oricare dintre calităţile admise de lege: trăgător, acceptant, girant, avalist. Mandatul poate fi dat, potrivit dreptului comun, în formă scrisă, verbală ori chiar în mod tacit. În cazul prepuşiior, mandatul cuprinde şi dreptul de a emite şi semna cambii, deoarece ei sunt însărcinaţi cu activitatea angajatorului.   Chiar dacă mandatul poate fi dat în orice formă, actul juridic încheiat de mandatar în baza împuternicirii trebuie să îmbrace forma scrisă cerută de lege pentru înscrisul cambial. Pentru a exista o reprezentare cambială, raportul de reprezentare trebuie să rezulte din însuşi titlul cambial. Mandantul va fi obligat prin actul juridic încheiat de mandatar numai dacă mandantul este indicat în titlu. Mandatarul semnează cu numele său cambia, dar trebuie să menţioneze calitatea sa de reprezentant şi să arate persoana mandantului în numele şi pe seama căruia a încheiat actul juridic.  În mod obişnuit, semnătura mandatarului este însoţită de menţiunea „prin procură" ori altă expresie echivalentă şi de numele persoanei care i-a dat împuternicirea.   Dacă înscrisul cambial poartă numai semnătura mandatarului, fără indicarea persoanei mandantului condiția legală nu este îndeplinită. În acest caz, se naşte o obligaţie cambială, dar ea îl priveşte exclusiv pe semnatarul cambiei. Dacă înscrisul cambial este semnat de mandatar, dar cu numele mandantului, condiția legală nu este îndeplinită nici în acest caz, iar mandantul nu este obligat cambial, deoarece înscrisul nu cuprinde semnătura sa, iar mandatarul nu este obligat pentru că numele său nu figurează în înscrisul cambial.   Dovada mandatului se poate face cu orice mijloace de probă.

Reprezentarea cambială Obligaţiile cambiale se pot naşte şi prin reprezentare. Orice persoană se poate obliga cambialmente prin mandatar, chiar dacă mandatul este conceput în termeni generali în ce priveşte dreptul mandatarului de a emite sau a semna cambii. O persoană se poate obliga cambial şi prin folosirea mandatului. Pe baza unui mandat, mandantul îl împuterniceşte pe mandatar să emită ori să semneze cambii în numele şi pe seama mandantului. Legea nu cere ca mandatul să fie special, acesta fiind valabil chiar dacă este conceput în termeni generali, prin care mandatarul este împuternicit să emită ori să semneze cambii.  În baza împuternicirii, mandatarul poate emite ori semna oricâte cambii şi în oricare dintre calităţile admise de lege: trăgător, acceptant, girant, avalist. Mandatul poate fi dat, potrivit dreptului comun, în formă scrisă, verbală ori chiar în mod tacit. În cazul prepuşiior, mandatul cuprinde şi dreptul de a emite şi semna cambii, deoarece ei sunt însărcinaţi cu activitatea angajatorului.   Chiar dacă mandatul poate fi dat în orice formă, actul juridic încheiat de mandatar în baza împuternicirii trebuie să îmbrace forma scrisă cerută de lege pentru înscrisul cambial. Pentru a exista o reprezentare cambială, raportul de reprezentare trebuie să rezulte din însuşi titlul cambial. Mandantul va fi obligat prin actul juridic încheiat de mandatar numai dacă mandantul este indicat în titlu. Mandatarul semnează cu numele său cambia, dar trebuie să menţioneze calitatea sa de reprezentant şi să arate persoana mandantului în numele şi pe seama căruia a încheiat actul juridic.  În mod obişnuit, semnătura mandatarului este însoţită de menţiunea „prin procură" ori altă expresie echivalentă şi de numele persoanei care i-a dat împuternicirea.   Dacă înscrisul cambial poartă numai semnătura mandatarului, fără indicarea persoanei mandantului condiția legală nu este îndeplinită. În acest caz, se naşte o obligaţie cambială, dar ea îl priveşte exclusiv pe semnatarul cambiei. Dacă înscrisul cambial este semnat de mandatar, dar cu numele mandantului, condiția legală nu este îndeplinită nici în acest caz, iar mandantul nu este obligat cambial, deoarece înscrisul nu cuprinde semnătura sa, iar mandatarul nu este obligat pentru că numele său nu figurează în înscrisul cambial.   Dovada mandatului se poate face cu orice mijloace de probă.

Întreruperea cursului prescripţiei Întreruperea prescripţiei se face de către creditor prin acte care exprimă voinţa acestuia de a-şi realiza dreptul. După întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie. Întreruperea prescripţiei faţă de unul dintre creditorii sau debitorii solidari ori a unei obligaţii indivizibile produce efecte şi faţă de ceilalţi.  Întreruperea prescripţiei contra debitorului principal are efect şi faţă de fideiusor. De asemenea, întreruperea prescripţiei faţă de garant produce efecte şi faţă de debitorul principal. Cursul prescripţiei se întrerupe: pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent pe data depunerii cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare pe data depunerii cererii de reluare a executării în alte cazuri prevăzute de lege . Prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea. În aceste cazuri, creditorul va putea porni o nouă executare silită numai dacă se află înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.  În cazul anulării unui singur act de executare prescripţia se întrerupe de la ultimul act de executare valabil, adică de la ultimul act premergător actului anulat, urmând ca de la acel act să curgă un nou termen de prescripţie. Termenele de prescripţie privitoare la executarea silită a creanţelor fiscale se întrerup după cum urmează: în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită în alte cazuri prevăzute de lege.

Întreruperea cursului prescripţiei Întreruperea prescripţiei se face de către creditor prin acte care exprimă voinţa acestuia de a-şi realiza dreptul. După întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie. Întreruperea prescripţiei faţă de unul dintre creditorii sau debitorii solidari ori a unei obligaţii indivizibile produce efecte şi faţă de ceilalţi.  Întreruperea prescripţiei contra debitorului principal are efect şi faţă de fideiusor. De asemenea, întreruperea prescripţiei faţă de garant produce efecte şi faţă de debitorul principal. Cursul prescripţiei se întrerupe: pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent pe data depunerii cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare pe data depunerii cererii de reluare a executării în alte cazuri prevăzute de lege . Prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea. În aceste cazuri, creditorul va putea porni o nouă executare silită numai dacă se află înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.  În cazul anulării unui singur act de executare prescripţia se întrerupe de la ultimul act de executare valabil, adică de la ultimul act premergător actului anulat, urmând ca de la acel act să curgă un nou termen de prescripţie. Termenele de prescripţie privitoare la executarea silită a creanţelor fiscale se întrerup după cum urmează: în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită în alte cazuri prevăzute de lege.