Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind deţinătorii titlului de Luptător cu Rol Determinant nu datorează contribuţie la asigurările sociale de sănătate pentru indemnizaţiile primite în temeiul Legii nr. 341/2004 17 februarie 2020 Potrivit minutei nr. 14, în dosarul nr. 2931/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2020, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că: “ În interpretarea art. 5 alin. (2) cu referire la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 154 alin. (1) lit. d), art. 155 şi art. 114 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deţinătorii titlului de Luptător cu Rol Determinant nu datorează contribuţie la asigurările sociale de sănătate pentru indemnizaţiile primite în temeiul Legii nr. 341/2004.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.  

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind deţinătorii titlului de Luptător cu Rol Determinant nu datorează contribuţie la asigurările sociale de sănătate pentru indemnizaţiile primite în temeiul Legii nr. 341/2004 17 februarie 2020 Potrivit minutei nr. 14, în dosarul nr. 2931/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2020, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că: “ În interpretarea art. 5 alin. (2) cu referire la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 154 alin. (1) lit. d), art. 155 şi art. 114 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deţinătorii titlului de Luptător cu Rol Determinant nu datorează contribuţie la asigurările sociale de sănătate pentru indemnizaţiile primite în temeiul Legii nr. 341/2004.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.  

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale care exercită un serviciu de interes public 7 mai 2020 Potrivit minutei nr. 13, dosar nr. 481/1/2020 pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: “ Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale nu are, în sensul dispoziţiilor 308 alin. (1) din Codul penal, calitatea de persoană care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, în raporturile cu întreprinderea individuală. În cazul în care întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale exercită un serviciu de interes public care este supus controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, acesta are calitatea de funcţionar public în accepțiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. ” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale care exercită un serviciu de interes public 7 mai 2020 Potrivit minutei nr. 13, dosar nr. 481/1/2020 pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: “ Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale nu are, în sensul dispoziţiilor 308 alin. (1) din Codul penal, calitatea de persoană care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, în raporturile cu întreprinderea individuală. În cazul în care întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale exercită un serviciu de interes public care este supus controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, acesta are calitatea de funcţionar public în accepțiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. ” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 9 alin. 1 lit. a) din O.U.G nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu 6 aprilie 2020 Potrivit minutei nr. 9, dosar nr. 3144/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 6 aprilie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: “Veniturile la Fondul pentru mediu, constând în contribuţia de 2% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor, obţinute de către deţinătorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică (de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor metalice feroase şi neferoase, obţinute de către generatorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică), reglementată de art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie obligaţie fiscală în sensul art. 2 alin. (1) lit. e) şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.    

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 9 alin. 1 lit. a) din O.U.G nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu 6 aprilie 2020 Potrivit minutei nr. 9, dosar nr. 3144/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 6 aprilie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: “Veniturile la Fondul pentru mediu, constând în contribuţia de 2% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor, obţinute de către deţinătorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică (de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor metalice feroase şi neferoase, obţinute de către generatorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică), reglementată de art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie obligaţie fiscală în sensul art. 2 alin. (1) lit. e) şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.    

Noţiunea de "acuzaţie în materie penală" În evaluarea aplicabilităţii aspectului penal al art. 6 trebuie avute în vedere încadrarea în dreptul intern, natura infracţiunii și gravitatea pedepsei pe care persoana în cauză riscă să o primească. Este important dacă dreptul intern încadrează sau nu o faptă penală ca infracţiune. Pentru a stabili natura infracțiunii, se poate ţine seama de următorii factori: – dacă norma juridică respectivă se adresează exclusiv unui grup specific sau are un caracter obligatoriu general; – dacă procedura este declanşată de o autoritate publică cu atribuţii legale de executare; – dacă norma juridică are o funcţie represivă sau disuasivă; – dacă o condamnare depinde de constatarea vinovăţiei; – cum sunt clasificate în alte state membre ale Consiliului Europei proceduri comparabile; – faptul că o infracţiune nu determină înscrierea sa în cazierul judiciar poate fi semnificativ, dar nu este decisiv, deoarece este vorba de o reflectare a clasificării interne. Gravitatea pedepsei pe care persoana în cauză riscă să o primească este dată de pedeapsa maximă posibilă, prevăzută de legislaţia aplicabilă. Pentru ca art. 6 să fie considerat aplicabil, este suficient ca infracţiunea respectivă să fie considerată, prin natura sa, „penală”, din punct de vedere al Convenţiei, sau ca, prin săvârşirea unei infracţiuni, o persoană să fie pasibilă de o sancţiune care aparţine sferei „penale”. 

Noţiunea de "acuzaţie în materie penală" În evaluarea aplicabilităţii aspectului penal al art. 6 trebuie avute în vedere încadrarea în dreptul intern, natura infracţiunii și gravitatea pedepsei pe care persoana în cauză riscă să o primească. Este important dacă dreptul intern încadrează sau nu o faptă penală ca infracţiune. Pentru a stabili natura infracțiunii, se poate ţine seama de următorii factori: – dacă norma juridică respectivă se adresează exclusiv unui grup specific sau are un caracter obligatoriu general; – dacă procedura este declanşată de o autoritate publică cu atribuţii legale de executare; – dacă norma juridică are o funcţie represivă sau disuasivă; – dacă o condamnare depinde de constatarea vinovăţiei; – cum sunt clasificate în alte state membre ale Consiliului Europei proceduri comparabile; – faptul că o infracţiune nu determină înscrierea sa în cazierul judiciar poate fi semnificativ, dar nu este decisiv, deoarece este vorba de o reflectare a clasificării interne. Gravitatea pedepsei pe care persoana în cauză riscă să o primească este dată de pedeapsa maximă posibilă, prevăzută de legislaţia aplicabilă. Pentru ca art. 6 să fie considerat aplicabil, este suficient ca infracţiunea respectivă să fie considerată, prin natura sa, „penală”, din punct de vedere al Convenţiei, sau ca, prin săvârşirea unei infracţiuni, o persoană să fie pasibilă de o sancţiune care aparţine sferei „penale”. 

Cererea individuală Orice persoană particulară poate invoca protecţia Convenţiei împotriva unui stat parte atunci când a avut loc o încălcare a unui drept garantat de Convenţie de către un stat contractant şi să dispună încetarea acelei încălcări, eventual cu obligarea la plata de despăgubiri. Întroducerea cererii nu înseamnă, că se va ajunge la condamnarea statului pârât, deoarece cererea trebuie să îndeplinească anumite condiții expres prevăzute de Convenție și doar abia examinarea cererii pe fond va conduce la constatarea încălcării dreptului garantat de Convenţie.  În această situație, cererea va fi admisă cu consecinţa condamnării statului pârât la a înlătura urmările acelei încălcări. Dacă acțiunea se va finaliza cu constatarea inexistenţei pretinsei încălcări, aceasta va însemna respingerea cererii. Curtea îşi propune să judece cazurile în termen de trei ani după introducerea lor, dar examinarea unor cereri poate dura mai mult, în timp ce altele pot fi soluţionate mai rapid. Durata procedurilor în faţa Curţii depinde de cazul în sine, de completul de judecată căreia i-a fost atribuit, de diligenţa cu care părţile pun la dispoziţia Curţii informaţiile solicitate, dar şi de numeroşi alţi factori, precum organizarea unei audieri sau retrimiterea unui caz în faţa Marii Camere. Unele cereri pot fi clasificate ca fiind urgente şi tratate cu prioritate, în special acele cazuri în care reclamantul se confruntă cu o ameninţare iminentă la adresa integrităţii sale fizice.

Cererea individuală Orice persoană particulară poate invoca protecţia Convenţiei împotriva unui stat parte atunci când a avut loc o încălcare a unui drept garantat de Convenţie de către un stat contractant şi să dispună încetarea acelei încălcări, eventual cu obligarea la plata de despăgubiri. Întroducerea cererii nu înseamnă, că se va ajunge la condamnarea statului pârât, deoarece cererea trebuie să îndeplinească anumite condiții expres prevăzute de Convenție și doar abia examinarea cererii pe fond va conduce la constatarea încălcării dreptului garantat de Convenţie.  În această situație, cererea va fi admisă cu consecinţa condamnării statului pârât la a înlătura urmările acelei încălcări. Dacă acțiunea se va finaliza cu constatarea inexistenţei pretinsei încălcări, aceasta va însemna respingerea cererii. Curtea îşi propune să judece cazurile în termen de trei ani după introducerea lor, dar examinarea unor cereri poate dura mai mult, în timp ce altele pot fi soluţionate mai rapid. Durata procedurilor în faţa Curţii depinde de cazul în sine, de completul de judecată căreia i-a fost atribuit, de diligenţa cu care părţile pun la dispoziţia Curţii informaţiile solicitate, dar şi de numeroşi alţi factori, precum organizarea unei audieri sau retrimiterea unui caz în faţa Marii Camere. Unele cereri pot fi clasificate ca fiind urgente şi tratate cu prioritate, în special acele cazuri în care reclamantul se confruntă cu o ameninţare iminentă la adresa integrităţii sale fizice.