Caractere juridice ale contractului de intermediere Contractul de intermediere are următoarele caractere juridice: este un contract consensual El este valabil încheiat prin simplu consimţământ al intermediarului cu clientul, fără vreo formalitate suplimentară independent de natura contractului pe care urmează să-l încheie clientul cu terţul. este un contract cu titlu oneros. Fiecare din părţi dorește obţinerea unui folos patrimonial. Caracterul oneros este prezumat, dat fiind faptul că intermediarul efectuează activitatea de intermediere cu titlu profesional. Însă nimic nu împiedică părţile să încheie contractul gratuit, intermediarul desfăşurând activitatea fără nici o remuneraţie. Intermediarul are dreptul la remuneraţie din partea clientului, numai atunci când contractul intermediat se încheie ca urmare a intermedierii sale. În toate cazurile în care contractul nu se încheie sau se încheie dar nu ca urmare a intermedierii, intermediarul nu are dreptul la remuneraţie. este un contract comutativ Părţile contractante cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor pe care şi le asumă încă din momentul încheierii contractului. Obligaţiile intermediarului şi ale clientului nu depind de hazard sau de variabile aleatorii. este un contract sinalagmatic Naşte pentru părţile contractante drepturi şi obligaţii reciproce şi independente. Intermediarul se obligă faţă de client să găsească pentru acesta un partener în vederea încheierii unui anumit contract, iar clientul se obligă să achite intermediarului remuneraţia stabilită. Obligaţia pe care şi-o asumă intermediarul este obligaţie de a face. este un contract intuitu personae. Persoana partenerului de contract presupune loialitate, încredere reciprocă şi adeseori promptitudine. În nici un caz clientul nu alege aleatoriu intermediarul.

Caractere juridice ale contractului de intermediere Contractul de intermediere are următoarele caractere juridice: este un contract consensual El este valabil încheiat prin simplu consimţământ al intermediarului cu clientul, fără vreo formalitate suplimentară independent de natura contractului pe care urmează să-l încheie clientul cu terţul. este un contract cu titlu oneros. Fiecare din părţi dorește obţinerea unui folos patrimonial. Caracterul oneros este prezumat, dat fiind faptul că intermediarul efectuează activitatea de intermediere cu titlu profesional. Însă nimic nu împiedică părţile să încheie contractul gratuit, intermediarul desfăşurând activitatea fără nici o remuneraţie. Intermediarul are dreptul la remuneraţie din partea clientului, numai atunci când contractul intermediat se încheie ca urmare a intermedierii sale. În toate cazurile în care contractul nu se încheie sau se încheie dar nu ca urmare a intermedierii, intermediarul nu are dreptul la remuneraţie. este un contract comutativ Părţile contractante cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor pe care şi le asumă încă din momentul încheierii contractului. Obligaţiile intermediarului şi ale clientului nu depind de hazard sau de variabile aleatorii. este un contract sinalagmatic Naşte pentru părţile contractante drepturi şi obligaţii reciproce şi independente. Intermediarul se obligă faţă de client să găsească pentru acesta un partener în vederea încheierii unui anumit contract, iar clientul se obligă să achite intermediarului remuneraţia stabilită. Obligaţia pe care şi-o asumă intermediarul este obligaţie de a face. este un contract intuitu personae. Persoana partenerului de contract presupune loialitate, încredere reciprocă şi adeseori promptitudine. În nici un caz clientul nu alege aleatoriu intermediarul.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Situația în care instanţa de judecată nu poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă 23 mai 2016 Potrivit minutei nr. 14, în dosarul nr. 533/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 23 mai 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, instanţa de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzută de art. 4 - 7 din Hotărârea Guvernului nr. 1284/2011, cu modificările ulterioare, nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale şi unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Situația în care instanţa de judecată nu poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă 23 mai 2016 Potrivit minutei nr. 14, în dosarul nr. 533/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 23 mai 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, instanţa de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzută de art. 4 - 7 din Hotărârea Guvernului nr. 1284/2011, cu modificările ulterioare, nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale şi unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Notificarea În vederea stingerii creditului, consumatorul trebuie să transmită creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii. Notificarea trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar. Notificarea creditorului poate fi făcută şi de către codebitori, precum şi de către garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, însă numai cu acordul acestuia din urmă sau al succesorilor săi. Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere. În această perioadă se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor. De la data primirii notificării se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.

Notificarea În vederea stingerii creditului, consumatorul trebuie să transmită creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii. Notificarea trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar. Notificarea creditorului poate fi făcută şi de către codebitori, precum şi de către garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, însă numai cu acordul acestuia din urmă sau al succesorilor săi. Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere. În această perioadă se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor. De la data primirii notificării se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.

Ridicarea şi desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător Ridicarea sechestrului asigurător se poate efectua înainte de soluţionarea litigiului de fond, la cererea debitorului, însă numai dacă acesta va da o garanţie îndestulătoare. Cererea de ridicare a sechestrului asigurător se soluţionează în camera de consiliu, de urgenţă şi cu citarea în termen scurt a părţilor, prin încheiere. Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24 de ore. Redactarea încheierii trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare. Încheierea dată asupra cererii de ridicare a sechestrului asigurător este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare. Apelul este de competenţa instanţei ierarhic superioare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părților. Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24 de ore. Redactarea hotărârii asupra apelului trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare. Debitorul poate cere ridicarea sechestrului asigurător şi în cazul în care cererea de chemare în judecată care a stat la baza înfiinţării măsurii asigurătorii a fost respinsă, anulată ori s-a constatat perimarea acesteia, prin hotărâre definitivă sau creditorul a renunţat la judecată.  Asupra cererii instanţa care a încuviinţat măsura asigurătorie se va pronunţa, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă, care se va aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc. Nedepunerea cauţiunii în termenul stabilit de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător, care se va constata prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor.

Ridicarea şi desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător Ridicarea sechestrului asigurător se poate efectua înainte de soluţionarea litigiului de fond, la cererea debitorului, însă numai dacă acesta va da o garanţie îndestulătoare. Cererea de ridicare a sechestrului asigurător se soluţionează în camera de consiliu, de urgenţă şi cu citarea în termen scurt a părţilor, prin încheiere. Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24 de ore. Redactarea încheierii trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare. Încheierea dată asupra cererii de ridicare a sechestrului asigurător este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare. Apelul este de competenţa instanţei ierarhic superioare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părților. Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24 de ore. Redactarea hotărârii asupra apelului trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare. Debitorul poate cere ridicarea sechestrului asigurător şi în cazul în care cererea de chemare în judecată care a stat la baza înfiinţării măsurii asigurătorii a fost respinsă, anulată ori s-a constatat perimarea acesteia, prin hotărâre definitivă sau creditorul a renunţat la judecată.  Asupra cererii instanţa care a încuviinţat măsura asigurătorie se va pronunţa, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă, care se va aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc. Nedepunerea cauţiunii în termenul stabilit de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător, care se va constata prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor.

Măsurile dispuse prin ordinul de protecție Prin ordinul de protecție se pot dispune următoarele măsuri: a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei parţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora. Instanţa de judecată poate dispune şi: - suportarea de către agresor a chiriei şi a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială; - obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie, sau poate recomandă luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Măsurile dispuse prin ordinul de protecție Prin ordinul de protecție se pot dispune următoarele măsuri: a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei parţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora. Instanţa de judecată poate dispune şi: - suportarea de către agresor a chiriei şi a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială; - obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie, sau poate recomandă luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.