Concedii prevăzute de legi speciale (asigurări sociale) Asiguraţii sistemului public au dreptul la: concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afară muncii, boli profesionale şi accidente de muncă; prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă concediu şi indemnizaţie pentru maternitate concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav concediu paternal.
Concedii prevăzute de legi speciale (asigurări sociale) Asiguraţii sistemului public au dreptul la: concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afară muncii, boli profesionale şi accidente de muncă; prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă concediu şi indemnizaţie pentru maternitate concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav concediu paternal.
Recursul Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept, formulate împotriva hotărârilor şi a ordonanţelor Tribunalului. Dacă recursul este admisibil şi fondat, Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului. În cazul în care cauza este în stare de a fi judecată, Curtea poate să o reţină spre soluţionare. În caz contrar, aceasta trimite cauza Tribunalului, care este ţinut de decizia pronunţată de Curte în recurs.
Recursul Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept, formulate împotriva hotărârilor şi a ordonanţelor Tribunalului. Dacă recursul este admisibil şi fondat, Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului. În cazul în care cauza este în stare de a fi judecată, Curtea poate să o reţină spre soluţionare. În caz contrar, aceasta trimite cauza Tribunalului, care este ţinut de decizia pronunţată de Curte în recurs.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, emisă pe numele unei asociaţii de proprietari de către furnizorul acestui serviciu 17 februarie 2020 Potrivit minutei nr. 16, în dosarul nr. 1909/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2020, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că: “ În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 din acelaşi text normativ şi la art. 31 alin. (1) teza finală şi art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a art. 42 alin. (61) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, emisă pe numele unei asociaţii de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor şi asociaţie, calificat ca fiind colectiv, este titlu executoriu. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 din acelaşi text de lege, factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, în raport cu dispoziţiile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 42 alin. (61) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie titlu executoriu şi pentru debitul menţionat ca reprezentând „sold precedent”. Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, emisă pe numele unei asociaţii de proprietari de către furnizorul acestui serviciu 17 februarie 2020 Potrivit minutei nr. 16, în dosarul nr. 1909/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2020, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că: “ În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 din acelaşi text normativ şi la art. 31 alin. (1) teza finală şi art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a art. 42 alin. (61) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, emisă pe numele unei asociaţii de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor şi asociaţie, calificat ca fiind colectiv, este titlu executoriu. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 din acelaşi text de lege, factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, în raport cu dispoziţiile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 42 alin. (61) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie titlu executoriu şi pentru debitul menţionat ca reprezentând „sold precedent”. Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Curtea Constituţională a României Dispozițiile legale care limitează, în cazul cadrelor militare, acordarea dreptului la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 7 ani, neconstituționale 21 mai 2019 În ziua de 21 mai 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și ale art.15 alin. (2) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: -Art.61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005: „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile şi persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în ministerele şi instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu excepţia personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special.” - Art.15 alin. (2) din Legea nr.80/1995: „Cadrele militare în activitate, femei şi bărbaţi, au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 7 ani, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.” În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.15 alin. (2) din Legea nr.80/1005 privind statutul cadrelor militare și sintagma „cu excepţia personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special” din art.61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sunt neconstituționale. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României Dispozițiile legale care limitează, în cazul cadrelor militare, acordarea dreptului la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 7 ani, neconstituționale 21 mai 2019 În ziua de 21 mai 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și ale art.15 alin. (2) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: -Art.61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005: „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile şi persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în ministerele şi instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu excepţia personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special.” - Art.15 alin. (2) din Legea nr.80/1995: „Cadrele militare în activitate, femei şi bărbaţi, au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 7 ani, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.” În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.15 alin. (2) din Legea nr.80/1005 privind statutul cadrelor militare și sintagma „cu excepţia personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special” din art.61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sunt neconstituționale. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României Dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, neconstituționale 16 aprilie 2019 În ziua de 16 aprilie 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.386 alin.(1) din Codul de procedură penală, Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.”. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.377 alin.(4) teza întâi și art.386 alin.(1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice data faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei. Potrivit art.31 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional, întrucât a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.386 alin.(1) din Codul de procedură penală, s-a pronunțat şi asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art.377 alin.(4) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Dacă instanţa constată, din oficiu, la cererea procurorului sau a părţilor, că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă.[...]”. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României Dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, neconstituționale 16 aprilie 2019 În ziua de 16 aprilie 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.386 alin.(1) din Codul de procedură penală, Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.”. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.377 alin.(4) teza întâi și art.386 alin.(1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice data faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei. Potrivit art.31 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional, întrucât a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.386 alin.(1) din Codul de procedură penală, s-a pronunțat şi asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art.377 alin.(4) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Dacă instanţa constată, din oficiu, la cererea procurorului sau a părţilor, că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă.[...]”. Decizia este definitivă și general obligatorie.
