Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Nerespectarea termenelor prevăzute în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei 14 noiembrie 2016 Potrivit minutei nr. 40, în dosarul nr. 2481/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V1, secţiunea 1, titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Nerespectarea termenelor prevăzute în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei 14 noiembrie 2016 Potrivit minutei nr. 40, în dosarul nr. 2481/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V1, secţiunea 1, titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Curtea Constituţională a României Nesoluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, neconstituțională 13 septembrie 2016 În ziua de 13 septembrie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.25 alin.(5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art.16 alin.(1) lit.f) din acelaşi act normativ. Cu unanimitate de voturi, Curtea a constatat că dispoziţiile art.25 alin.(5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art.16 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Pentru pronunţarea acestei soluţii, Curtea a reţinut că textele de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil al persoanei vătămate sau al succesorilor acesteia, care se constituie parte civilă în procesul penal, contravenind, în acest fel, dispoziţiilor art.21 alin.(3) din Constituţie şi art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Curtea Constituţională a României Nesoluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, neconstituțională 13 septembrie 2016 În ziua de 13 septembrie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.25 alin.(5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art.16 alin.(1) lit.f) din acelaşi act normativ. Cu unanimitate de voturi, Curtea a constatat că dispoziţiile art.25 alin.(5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art.16 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Pentru pronunţarea acestei soluţii, Curtea a reţinut că textele de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil al persoanei vătămate sau al succesorilor acesteia, care se constituie parte civilă în procesul penal, contravenind, în acest fel, dispoziţiilor art.21 alin.(3) din Constituţie şi art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Regimul juridic Termenele de decădere nu sunt supuse suspendării şi întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel. Prima excepție de la această regulă vizează forţa majoră existentă la data la care ar fi trebuit să înceapă curgerea termenului de decădere și care amână începutul termenului până la data încetării forţei majore. Forţa majoră care apare în timpul curgerii termenului de decădere are ca efect suspendarea acestuia, termenul reluându-şi cursul de la data încetării forţei majore. Dacă, însă, după reluarea cursului, ar rămâne mai puţin de 5 zile din termenul de decădere, atunci acesta se împlineşte după 5 zile de la data când suspendarea a încetat. A doua excepție de la această regulă se referă la întreruprea termenului de decădere în situația în care realizarea dreptului subiectiv presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie și are loc pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere. Dispoziţiile privitoare la întreruperea prescripţiei se aplică în mod cporespunzător. Aceste două excepţii se aplică oricărui termen de decădere. Pentru anumite termene de decădere pot exista şi alte excepţii. Momentul împlinirii termenului de decădere se determină prin aplicarea regulilor prevăzute la împlinirea prescripţiei extinctive . 

Regimul juridic Termenele de decădere nu sunt supuse suspendării şi întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel. Prima excepție de la această regulă vizează forţa majoră existentă la data la care ar fi trebuit să înceapă curgerea termenului de decădere și care amână începutul termenului până la data încetării forţei majore. Forţa majoră care apare în timpul curgerii termenului de decădere are ca efect suspendarea acestuia, termenul reluându-şi cursul de la data încetării forţei majore. Dacă, însă, după reluarea cursului, ar rămâne mai puţin de 5 zile din termenul de decădere, atunci acesta se împlineşte după 5 zile de la data când suspendarea a încetat. A doua excepție de la această regulă se referă la întreruprea termenului de decădere în situația în care realizarea dreptului subiectiv presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie și are loc pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere. Dispoziţiile privitoare la întreruperea prescripţiei se aplică în mod cporespunzător. Aceste două excepţii se aplică oricărui termen de decădere. Pentru anumite termene de decădere pot exista şi alte excepţii. Momentul împlinirii termenului de decădere se determină prin aplicarea regulilor prevăzute la împlinirea prescripţiei extinctive . 

Recurs în interesul legii Instanța competentă material să soluționeze litigiile având ca obiect repararea prejudiciului creat prin discriminare 23 mai 2016 Potrivit deciziei nr. 10 în dosarul nr. 7/2016 pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov și, în consecință, a stabilit că:          “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.          

Recurs în interesul legii Instanța competentă material să soluționeze litigiile având ca obiect repararea prejudiciului creat prin discriminare 23 mai 2016 Potrivit deciziei nr. 10 în dosarul nr. 7/2016 pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov și, în consecință, a stabilit că:          “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.          

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Latura obiectivă a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice 12 aprilie 2016 Potrivit minutei nr. 9, dosar nr. 814/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, stabilind că: “1. În aplicarea dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane.   2. În ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4  din Codul penal.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Latura obiectivă a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice 12 aprilie 2016 Potrivit minutei nr. 9, dosar nr. 814/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2016, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, stabilind că: “1. În aplicarea dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane.   2. În ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4  din Codul penal.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.