Curtea Constituţională a României. Prevedere din O.G. nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor În ziua de 9 februarie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.43 din Ordonanţa Guvernului nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, 9 februarie 2016 În ziua de 9 februarie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.43 din Ordonanţa Guvernului nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care au următorul conținut: „În situaţia în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.” În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „după epuizarea acestor căi de atac” din cuprinsul art.43 din Ordonanţa Guvernului nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor este neconstituţională. Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art.21 alin.(4), potrivit cărora „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”, întrucât condiţionează accesul la instanţa judecătorească de parcurgerea procedurii administrativ jurisdicţionale prevăzute de art.31-42 din Ordonanţa Guvernului nr.121/1998. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României. Prevedere din O.G. nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor În ziua de 9 februarie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.43 din Ordonanţa Guvernului nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, 9 februarie 2016 În ziua de 9 februarie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.43 din Ordonanţa Guvernului nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care au următorul conținut: „În situaţia în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.” În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „după epuizarea acestor căi de atac” din cuprinsul art.43 din Ordonanţa Guvernului nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor este neconstituţională. Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art.21 alin.(4), potrivit cărora „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”, întrucât condiţionează accesul la instanţa judecătorească de parcurgerea procedurii administrativ jurisdicţionale prevăzute de art.31-42 din Ordonanţa Guvernului nr.121/1998. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Clauzele abuzive Contractul dintre profesionist şi consumator este guvernat de următoarele reguli: · Contractul dintre profesionist şi consumator trebuie să fie rezultatul unei negocieri directe, fără clauze prestabilite, intratabile pentru consumator. · Claritatea clauzelor contractuale şi un mod de exprimare comun al acestora, astfel încât, spre a fi înţelese, să nu fie necesare cunoştinţe de specialitate. În cazul protecţiei consumatorului, clauzele dubioase se interpretează în favoarea acestuia. Clauzele nenegociate direct, cum sunt cele din contractele standard sau cum sunt condiţiile generale de vânzare, ambele practicate pe pieţele anumitor produse sau servicii, sunt considerate abuzive dacă singure sau asociate cu altele dezechilibrează semnificativ raportul drepturilor şi obligaţiilor, în favoarea consumatorului şi în dispreţul bunei-credinţe. Când contractul cuprinde atât clauze negociate direct, cât şi clauze nenegociate direct, clauzele abuzive nu pot fi salvate iar proba negocierii directe a unei clauze reputate ca fiind "standard" revine profesionistului. Profesionistul are obligaţia de a-i remite consumatorului, la cerere, un exemplar al contractului standard propus; · Sunt asimilate contractului dintre profesionist şi consumator, şi bonurile de comandă, bonurile de livrare, biletele, tichetele şi alte asemenea care conţin stipulaţii sau referiri la condiţiile generale prestabilite ale achiziţiei. · Clauzele contractuale autorizate de alte acte normative, nu pot fi reputate ca abuzive. · Clauzele abuzive nu sunt enumerate de lege în mod exhaustiv, ceea ce înseamnă că orice clauză poate fi declarată abuzivă în urma unei judecăţi.
Clauzele abuzive Contractul dintre profesionist şi consumator este guvernat de următoarele reguli: · Contractul dintre profesionist şi consumator trebuie să fie rezultatul unei negocieri directe, fără clauze prestabilite, intratabile pentru consumator. · Claritatea clauzelor contractuale şi un mod de exprimare comun al acestora, astfel încât, spre a fi înţelese, să nu fie necesare cunoştinţe de specialitate. În cazul protecţiei consumatorului, clauzele dubioase se interpretează în favoarea acestuia. Clauzele nenegociate direct, cum sunt cele din contractele standard sau cum sunt condiţiile generale de vânzare, ambele practicate pe pieţele anumitor produse sau servicii, sunt considerate abuzive dacă singure sau asociate cu altele dezechilibrează semnificativ raportul drepturilor şi obligaţiilor, în favoarea consumatorului şi în dispreţul bunei-credinţe. Când contractul cuprinde atât clauze negociate direct, cât şi clauze nenegociate direct, clauzele abuzive nu pot fi salvate iar proba negocierii directe a unei clauze reputate ca fiind "standard" revine profesionistului. Profesionistul are obligaţia de a-i remite consumatorului, la cerere, un exemplar al contractului standard propus; · Sunt asimilate contractului dintre profesionist şi consumator, şi bonurile de comandă, bonurile de livrare, biletele, tichetele şi alte asemenea care conţin stipulaţii sau referiri la condiţiile generale prestabilite ale achiziţiei. · Clauzele contractuale autorizate de alte acte normative, nu pot fi reputate ca abuzive. · Clauzele abuzive nu sunt enumerate de lege în mod exhaustiv, ceea ce înseamnă că orice clauză poate fi declarată abuzivă în urma unei judecăţi.
Munca suplimentară Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară. Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară. Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident. Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită de lege este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident. Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia, astfel salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni. În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. Sporul pentru munca suplimentară, acordat în aceste condiţiile se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Munca suplimentară Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară. Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară. Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident. Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită de lege este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident. Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia, astfel salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni. În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. Sporul pentru munca suplimentară, acordat în aceste condiţiile se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Suspendarea prescripţiei extinctive Prin suspendarea prescripţiei extinctive se înţelege acea modificare a cursului acesteia ce constă în oprirea de drept a curgerii termenului de prescripţie, pe timpul cât durează situaţiile care îl pun pe titularul dreptului la acţiune în imposibilitate de a acţiona. Pentru ca prescripţia extinctivă să îşi producă efectul său sancţionator, este necesar, în ceea ce îl priveşte pe titularul dreptului la acţiune, să existe, pe lângă voinţa de a acţiona, şi posibilitatea reală, efectivă de a se adresa organului de jurisdicţie, solicitând protecţia juridică a dreptului său subiectiv. În cazurile prevăzute de lege sau astfel cum au fost modificate prin acordul expres al părţilor, titularul dreptului la acţiune este în imposibilitate de a acţiona, iar cursul prescripţiei extinctive nu este oprit, atunci s-ar ajunge la situaţia în care titularului dreptului la acţiune i s-ar aplica efectul extinctiv fără a i se putea imputa pasivitatea sau neglijenţa sa în a acţiona, ceea ce ar echivala cu deturnarea prescripţiei extinctive de la finalitatea sa. Pentru a putea opera suspendarea prescripţiei extinctivă, este necesar ca împrejurările care constituie cauze de suspendare să apară în timp ce prescripţia extinctivă este în curs, deci după ce prescripţia extinctivă a început să curgă şi mai înainte de împlinirea termenului de prescripţie extinctivă. În cazul în care aceste împrejurări intervin mai înainte de începerea cursului prescripţiei extinctive, efectul produs va fi nu de suspendare a prescripţiei extinctive, ci de amânare a începutului prescripţiei extinctive.
Suspendarea prescripţiei extinctive Prin suspendarea prescripţiei extinctive se înţelege acea modificare a cursului acesteia ce constă în oprirea de drept a curgerii termenului de prescripţie, pe timpul cât durează situaţiile care îl pun pe titularul dreptului la acţiune în imposibilitate de a acţiona. Pentru ca prescripţia extinctivă să îşi producă efectul său sancţionator, este necesar, în ceea ce îl priveşte pe titularul dreptului la acţiune, să existe, pe lângă voinţa de a acţiona, şi posibilitatea reală, efectivă de a se adresa organului de jurisdicţie, solicitând protecţia juridică a dreptului său subiectiv. În cazurile prevăzute de lege sau astfel cum au fost modificate prin acordul expres al părţilor, titularul dreptului la acţiune este în imposibilitate de a acţiona, iar cursul prescripţiei extinctive nu este oprit, atunci s-ar ajunge la situaţia în care titularului dreptului la acţiune i s-ar aplica efectul extinctiv fără a i se putea imputa pasivitatea sau neglijenţa sa în a acţiona, ceea ce ar echivala cu deturnarea prescripţiei extinctive de la finalitatea sa. Pentru a putea opera suspendarea prescripţiei extinctivă, este necesar ca împrejurările care constituie cauze de suspendare să apară în timp ce prescripţia extinctivă este în curs, deci după ce prescripţia extinctivă a început să curgă şi mai înainte de împlinirea termenului de prescripţie extinctivă. În cazul în care aceste împrejurări intervin mai înainte de începerea cursului prescripţiei extinctive, efectul produs va fi nu de suspendare a prescripţiei extinctive, ci de amânare a începutului prescripţiei extinctive.
Obligațiile terțului poprit În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă sau să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului. În cazul sumelor de bani datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, terţul poprit în acelaşi termen este obligat să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia. Pentru celelalte sume executorul va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau la reşedinţa indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului. Dacă sunt înfiinţate mai multe popriri, terţul poprit va comunica, după caz, executorului ori creditorilor numele şi adresa celorlalţi creditori, precum şi sumele poprite de fiecare în parte. Terţul în mâinile căruia se află bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor şi sancţiunilor prevăzute de lege pentru administratorii-sechestru de bunuri sechestrate. În cazul când poprirea s-a făcut asupra unor bunuri mobile incorporale şi termenul de restituire este scadent, terţul poate cere executorului să le încredinţeze unui administrator-sechestru. Terţul poprit nu poate face contestaţie împotriva popririi. El îşi va formula apărările în instanţa de validare.
Obligațiile terțului poprit În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă sau să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului. În cazul sumelor de bani datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, terţul poprit în acelaşi termen este obligat să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia. Pentru celelalte sume executorul va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau la reşedinţa indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului. Dacă sunt înfiinţate mai multe popriri, terţul poprit va comunica, după caz, executorului ori creditorilor numele şi adresa celorlalţi creditori, precum şi sumele poprite de fiecare în parte. Terţul în mâinile căruia se află bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor şi sancţiunilor prevăzute de lege pentru administratorii-sechestru de bunuri sechestrate. În cazul când poprirea s-a făcut asupra unor bunuri mobile incorporale şi termenul de restituire este scadent, terţul poate cere executorului să le încredinţeze unui administrator-sechestru. Terţul poprit nu poate face contestaţie împotriva popririi. El îşi va formula apărările în instanţa de validare.
