Persoanele între care există obligația de întreținere Obligația de întreținere există între părinţi şi copii. Fiecare dintre părinţi trebuie să contribuie. Părintele decăzut din exerciţiul autorităţii părinteşti nu este scutit de obligaţia de a da întreţinere copilului.  Obligaţia de întreţinere a copilului include: cele necesare traiului (hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc.) şi asigurarea educaţiei, învăţăturii şi pregătirii profesionale.   Dacă un părinte nu are mijloace materiale sau dacă moare, celălalt părinte este obligat să suporte în întregime obligaţia de întreţinere.   Întreţinerea se execută, în principal, în natură. Pensia de întreţinere în bani este prevăzută doar în cazul în care obligaţia de întreţinere în natură nu se execută de bunăvoie. Aceasta poate fi sub forma unei sume fixe sau prin prestaţii procentuale din venitul net lunar al debitorului.  Prin hotărârea de divorţ, instanţa va obliga pe părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul să plătească celuilalt părinte sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul suma fixată pentru întreţinerea acestuia.  Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.  În cazul în care instanţa stabileşte locuința copilului la unul dintre părinți, va obliga pe celălalt părinte să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acestuia. Dacă cei doi soţi au doi copii şi fiecare părinte a primit în grija sa câte un copil, părintele care realizează un venit mai mare va fi obligat de către instanţă să contribuie la întreținerea celuilalt copil.  Dacă instanța stabilește locuința copilului sau ia măsura excepțională a plasamentului copilului la o rudă, o altă familie ori persoană sau într-o instituție de ocrotire, va obliga ambii părinţii să plătesă în solidar.  Cuantumul contribuţiei va fi fixat potrivit cu nevoia copilului și ținând cont de mijloacele părinților. Se acordă de la data la care a fost cerută sau pe o perioadă anterioară, dacă nu a fost solicitată mai devreme din culpa părintelui care o datorează.  Părinții pot conveni ca un dintre ei să fie scutit de la plata contribuției, dacă celălalt părinte poate asigura copilului condiții de trai corespunzătoare nevoilor acestuia. Dacă minorul are venituri proprii, el va trebui să dovedească faptul că veniturile realizate din munca sa îi sunt insuficiente pentru a se întreţine, doar apoi va putea primii întreţinerii din partea părinţilor, chiar dacă deţine bunuri ce ar putea fi fi valorificate. Cuantumul întreţinerii se stabileşte până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.  Întreţinerea datorată copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.      

Persoanele între care există obligația de întreținere Obligația de întreținere există între părinţi şi copii. Fiecare dintre părinţi trebuie să contribuie. Părintele decăzut din exerciţiul autorităţii părinteşti nu este scutit de obligaţia de a da întreţinere copilului.  Obligaţia de întreţinere a copilului include: cele necesare traiului (hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc.) şi asigurarea educaţiei, învăţăturii şi pregătirii profesionale.   Dacă un părinte nu are mijloace materiale sau dacă moare, celălalt părinte este obligat să suporte în întregime obligaţia de întreţinere.   Întreţinerea se execută, în principal, în natură. Pensia de întreţinere în bani este prevăzută doar în cazul în care obligaţia de întreţinere în natură nu se execută de bunăvoie. Aceasta poate fi sub forma unei sume fixe sau prin prestaţii procentuale din venitul net lunar al debitorului.  Prin hotărârea de divorţ, instanţa va obliga pe părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul să plătească celuilalt părinte sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul suma fixată pentru întreţinerea acestuia.  Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.  În cazul în care instanţa stabileşte locuința copilului la unul dintre părinți, va obliga pe celălalt părinte să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acestuia. Dacă cei doi soţi au doi copii şi fiecare părinte a primit în grija sa câte un copil, părintele care realizează un venit mai mare va fi obligat de către instanţă să contribuie la întreținerea celuilalt copil.  Dacă instanța stabilește locuința copilului sau ia măsura excepțională a plasamentului copilului la o rudă, o altă familie ori persoană sau într-o instituție de ocrotire, va obliga ambii părinţii să plătesă în solidar.  Cuantumul contribuţiei va fi fixat potrivit cu nevoia copilului și ținând cont de mijloacele părinților. Se acordă de la data la care a fost cerută sau pe o perioadă anterioară, dacă nu a fost solicitată mai devreme din culpa părintelui care o datorează.  Părinții pot conveni ca un dintre ei să fie scutit de la plata contribuției, dacă celălalt părinte poate asigura copilului condiții de trai corespunzătoare nevoilor acestuia. Dacă minorul are venituri proprii, el va trebui să dovedească faptul că veniturile realizate din munca sa îi sunt insuficiente pentru a se întreţine, doar apoi va putea primii întreţinerii din partea părinţilor, chiar dacă deţine bunuri ce ar putea fi fi valorificate. Cuantumul întreţinerii se stabileşte până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.  Întreţinerea datorată copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.      

Pensia de întreținere Obligația de întreținere există între părinţi şi copii. Fiecare dintre părinţi trebuie să contribuie. Părintele decăzut din exerciţiul autorităţii părinteşti nu este scutit de obligaţia de a da întreţinere copilului. Obligaţia de întreţinere a copilului include: cele necesare traiului (hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc.) şi asigurarea educaţiei, învăţăturii şi pregătirii profesionale. Dacă un părinte nu are mijloace materiale sau dacă moare, celălalt părinte este obligat să suporte în întregime obligaţia de întreţinere. Întreţinerea se execută, în principal, în natură. Pensia de întreţinere în bani este prevăzută doar în cazul în care obligaţia de întreţinere în natură nu se execută de bunăvoie. Aceasta poate fi sub forma unei sume fixe sau prin prestaţii procentuale din venitul net lunar al debitorului. Prin hotărârea de divorţ, instanţa va obliga pe părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul să plătească celuilalt părinte sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul suma fixată pentru întreţinerea acestuia. Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani. În cazul în care instanţa stabileşte locuința copilului la unul dintre părinți, va obliga pe celălalt părinte să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acestuia. Dacă cei doi soţi au doi copii şi fiecare părinte a primit în grija sa câte un copil, părintele care realizează un venit mai mare va fi obligat de către instanţă să contribuie la întreținerea celuilalt copil. Dacă instanța stabilește locuința copilului sau ia măsura excepțională a plasamentului copilului la o rudă, o altă familie ori persoană sau într-o instituție de ocrotire, va obliga ambii părinţii să plătesă în solidar. Cuantumul contribuţiei va fi fixat potrivit cu nevoia copilului și ținând cont de mijloacele părinților. Se acordă de la data la care a fost cerută sau pe o perioadă anterioară, dacă nu a fost solicitată mai devreme din culpa părintelui care o datorează. Părinții pot conveni ca un dintre ei să fie scutit de la plata contribuției, dacă celălalt părinte poate asigura copilului condiții de trai corespunzătoare nevoilor acestuia. Dacă minorul are venituri proprii, el va trebui să dovedească faptul că veniturile realizate din munca sa îi sunt insuficiente pentru a se întreţine, doar apoi va putea primii întreţinerii din partea părinţilor, chiar dacă deţine bunuri ce ar putea fi fi valorificate. Cuantumul întreţinerii se stabileşte până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Întreţinerea datorată copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat. 

Pensia de întreținere Obligația de întreținere există între părinţi şi copii. Fiecare dintre părinţi trebuie să contribuie. Părintele decăzut din exerciţiul autorităţii părinteşti nu este scutit de obligaţia de a da întreţinere copilului. Obligaţia de întreţinere a copilului include: cele necesare traiului (hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc.) şi asigurarea educaţiei, învăţăturii şi pregătirii profesionale. Dacă un părinte nu are mijloace materiale sau dacă moare, celălalt părinte este obligat să suporte în întregime obligaţia de întreţinere. Întreţinerea se execută, în principal, în natură. Pensia de întreţinere în bani este prevăzută doar în cazul în care obligaţia de întreţinere în natură nu se execută de bunăvoie. Aceasta poate fi sub forma unei sume fixe sau prin prestaţii procentuale din venitul net lunar al debitorului. Prin hotărârea de divorţ, instanţa va obliga pe părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul să plătească celuilalt părinte sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul suma fixată pentru întreţinerea acestuia. Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani. În cazul în care instanţa stabileşte locuința copilului la unul dintre părinți, va obliga pe celălalt părinte să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acestuia. Dacă cei doi soţi au doi copii şi fiecare părinte a primit în grija sa câte un copil, părintele care realizează un venit mai mare va fi obligat de către instanţă să contribuie la întreținerea celuilalt copil. Dacă instanța stabilește locuința copilului sau ia măsura excepțională a plasamentului copilului la o rudă, o altă familie ori persoană sau într-o instituție de ocrotire, va obliga ambii părinţii să plătesă în solidar. Cuantumul contribuţiei va fi fixat potrivit cu nevoia copilului și ținând cont de mijloacele părinților. Se acordă de la data la care a fost cerută sau pe o perioadă anterioară, dacă nu a fost solicitată mai devreme din culpa părintelui care o datorează. Părinții pot conveni ca un dintre ei să fie scutit de la plata contribuției, dacă celălalt părinte poate asigura copilului condiții de trai corespunzătoare nevoilor acestuia. Dacă minorul are venituri proprii, el va trebui să dovedească faptul că veniturile realizate din munca sa îi sunt insuficiente pentru a se întreţine, doar apoi va putea primii întreţinerii din partea părinţilor, chiar dacă deţine bunuri ce ar putea fi fi valorificate. Cuantumul întreţinerii se stabileşte până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Întreţinerea datorată copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat. 

Obligaţiile operatorilor de date cu caracter personal Operatorul de date cu caracter personal poate fi orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, care stabileşte scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal sau care este astfel desemnat printr-un act normativ. Prin urmare, oricine decide să prelucreze datele cu caracter personal ale altor persoane este un „operator” în conformitate cu legislaţia privind protecţia datelor; în cazul în care mai multe persoane iau această decizie împreună, acestea pot fi „operatori comuni”.  O „persoană împuternicită de către operator” este o entitate separată din punct de vedere juridic, a cărei sarcină este prelucrarea datelor cu caracter personal pe seama operatorului.  O persoană împuternicită de către operator devine operator în cazul în care utilizează datele în scop personal, fără a respecta instrucţiunile unui operator.  Orice persoană care primeşte date de la un operator este un „destinatar”.  Un „terţ” este o persoană fizică sau juridică, care nu acţionează în conformitate cu instrucţiunile operatorului (şi nu este persoana vizată).  Un „destinatar terţ” este o persoană sau o entitate separată din punct de vedere juridic de operator, dar care primeşte date cu caracter personal de la operator.  Operatorii au următoarele obligaţii: - să notifice autorităţii de supraveghere orice prelucrare ori ansamblu de prelucrări având acelaşi scop sau scopuri corelate; - să nu înceapă prelucrarea datelor cu caracter personal până la primirea numărului de înregistrare comunicat de autoritatea de supraveghere; - să nu înceapă prelucrarea datelor cu caracter personal când autoritatea de supraveghere a anunţat efectuarea unui control prealabil, în cazurile unor prelucrări susceptibile de riscuri speciale; - să completeze notificarea la solicitarea autorităţii de supraveghere; - să menţioneze numărul de înregistrare a notificării, primit de la autoritatea de supraveghere, pe fiecare act prin care datele personale sunt colectate, stocate sau dezvăluite; - să comunice autorităţii de supraveghere orice schimbare de natură să afecteze exactitatea informaţiilor cuprinse în notificare, în termen de 5 zile; - să facă dovada achitării taxei de notificare sau a încadrării într-o categorie de persoane scutite de la plata taxei, conform Legii 476/2003; - să vegheze la respectarea măsurilor de securitate de către persoanele împuternicite; - să încheie contracte în formă scrisă cu persoanele împuternicite care prelucrează date cu caracter personal pe seama operatorului; - să elaboreze instrucţiuni privind asigurarea confidenţialităţii prelucrărilor pentru orice persoană care acţionează sub autoritatea operatorului sau a persoanei împuternicite, inclusiv pentru persoana împuternicită; - să aplice măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea comport transmisii de date în cadrul unei reţele, precum şi împotriva oricărei forme de prelucrare ilegală.

Obligaţiile operatorilor de date cu caracter personal Operatorul de date cu caracter personal poate fi orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, care stabileşte scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal sau care este astfel desemnat printr-un act normativ. Prin urmare, oricine decide să prelucreze datele cu caracter personal ale altor persoane este un „operator” în conformitate cu legislaţia privind protecţia datelor; în cazul în care mai multe persoane iau această decizie împreună, acestea pot fi „operatori comuni”.  O „persoană împuternicită de către operator” este o entitate separată din punct de vedere juridic, a cărei sarcină este prelucrarea datelor cu caracter personal pe seama operatorului.  O persoană împuternicită de către operator devine operator în cazul în care utilizează datele în scop personal, fără a respecta instrucţiunile unui operator.  Orice persoană care primeşte date de la un operator este un „destinatar”.  Un „terţ” este o persoană fizică sau juridică, care nu acţionează în conformitate cu instrucţiunile operatorului (şi nu este persoana vizată).  Un „destinatar terţ” este o persoană sau o entitate separată din punct de vedere juridic de operator, dar care primeşte date cu caracter personal de la operator.  Operatorii au următoarele obligaţii: - să notifice autorităţii de supraveghere orice prelucrare ori ansamblu de prelucrări având acelaşi scop sau scopuri corelate; - să nu înceapă prelucrarea datelor cu caracter personal până la primirea numărului de înregistrare comunicat de autoritatea de supraveghere; - să nu înceapă prelucrarea datelor cu caracter personal când autoritatea de supraveghere a anunţat efectuarea unui control prealabil, în cazurile unor prelucrări susceptibile de riscuri speciale; - să completeze notificarea la solicitarea autorităţii de supraveghere; - să menţioneze numărul de înregistrare a notificării, primit de la autoritatea de supraveghere, pe fiecare act prin care datele personale sunt colectate, stocate sau dezvăluite; - să comunice autorităţii de supraveghere orice schimbare de natură să afecteze exactitatea informaţiilor cuprinse în notificare, în termen de 5 zile; - să facă dovada achitării taxei de notificare sau a încadrării într-o categorie de persoane scutite de la plata taxei, conform Legii 476/2003; - să vegheze la respectarea măsurilor de securitate de către persoanele împuternicite; - să încheie contracte în formă scrisă cu persoanele împuternicite care prelucrează date cu caracter personal pe seama operatorului; - să elaboreze instrucţiuni privind asigurarea confidenţialităţii prelucrărilor pentru orice persoană care acţionează sub autoritatea operatorului sau a persoanei împuternicite, inclusiv pentru persoana împuternicită; - să aplice măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea comport transmisii de date în cadrul unei reţele, precum şi împotriva oricărei forme de prelucrare ilegală.

Efectele întreruperii Întreruperea cursului prescripţiei extinctive produce următoarele efecte: ştergerea prescripţiei extinctive începute înainte de apariţia cauzei de întrerupere începerea, după întrerupere, a cursului unei noi prescripţii extinctive. Felul noii prescripţii extinctive care începe să curgă după ce a operat întreruperea se determină în raport de cauza de întrerupere a prescripţiei extinctive. Dacă întreruperea s-a produs ca urmare a recunoaşterii, va începe să curgă o prescripţie extinctivă de acelaşi fel cu cea înlăturată, tot o prescripţie extinctivă a dreptului material la acţiune. În cazul întreruperii ca urmare a introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare, noua prescripţie extinctivă va avea un alt obiect, anume prescripţia extinctivă a dreptului de a obţine executarea silită, această din urmă prescripţie începând să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii. Dacă întreruperea rezultă din intervenţia făcută în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite, va începe să curgă o prescripţie extinctivă de acelaşi fel de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanţei rămase neacoperite. În cazul în care prescripţia a fost întreruptă, aceasta operează până la comunicarea ordonanţei de clasare, a ordonanţei de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecăţii sau până la pronunţarea hotărârii definitive a instanţei penale.  Dacă repararea pagubei se acordă din oficiu, întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă prescripţia a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanţei penale prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea, în ambele ipoteze începând să curgă tot o prescripţie a dreptului material la acţiune, afară de ipoteza în care instanţa penală a soluţionat latura civilă, când noua prescripţie care va începe va avea ca obiect dreptul de a obţine executarea silită. Efectele întreruperii prescripţiei profită celui de la care emană actul întreruptiv şi nu pot fi opuse decât celui împotriva căruia a fost îndreptat un asemenea act, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. În cazul în care prescripţia a fost întreruptă prin recunoaşterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, efectele întreruperii profită celui împotriva căruia a curs şi nu pot fi opuse decât autorului recunoaşterii. În cazul în care obligaţia corelativă dreptului supus prescripţiei extinctive a fost garantată de un fideiusor, întreruperea prescripţiei împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului produce efecte în privinţa amândurora. În cazul obligaţiilor indivizibile, întreruperea prescripţiei în privinţa unuia dintre creditori sau debitori produce efecte şi faţă de ceilalţi. În cazul obligaţiilor solidare, întreruperea prescripţiei în privinţa unuia dintre creditorii solidari profită tuturor creditorilor solidari, iar întreruperea prescripţiei faţă de unul dintre debitorii solidari produce efecte şi faţă de ceilalţi codebitori. Întreruperea prescripţiei faţă de un moştenitor al debitorului solidar nu produce efecte faţă de ceilalţi codebitori decât pentru partea acelui moştenitor, chiar dacă este vorba despre o creanţă ipotecară.

Efectele întreruperii Întreruperea cursului prescripţiei extinctive produce următoarele efecte: ştergerea prescripţiei extinctive începute înainte de apariţia cauzei de întrerupere începerea, după întrerupere, a cursului unei noi prescripţii extinctive. Felul noii prescripţii extinctive care începe să curgă după ce a operat întreruperea se determină în raport de cauza de întrerupere a prescripţiei extinctive. Dacă întreruperea s-a produs ca urmare a recunoaşterii, va începe să curgă o prescripţie extinctivă de acelaşi fel cu cea înlăturată, tot o prescripţie extinctivă a dreptului material la acţiune. În cazul întreruperii ca urmare a introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare, noua prescripţie extinctivă va avea un alt obiect, anume prescripţia extinctivă a dreptului de a obţine executarea silită, această din urmă prescripţie începând să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii. Dacă întreruperea rezultă din intervenţia făcută în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite, va începe să curgă o prescripţie extinctivă de acelaşi fel de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanţei rămase neacoperite. În cazul în care prescripţia a fost întreruptă, aceasta operează până la comunicarea ordonanţei de clasare, a ordonanţei de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecăţii sau până la pronunţarea hotărârii definitive a instanţei penale.  Dacă repararea pagubei se acordă din oficiu, întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă prescripţia a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanţei penale prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea, în ambele ipoteze începând să curgă tot o prescripţie a dreptului material la acţiune, afară de ipoteza în care instanţa penală a soluţionat latura civilă, când noua prescripţie care va începe va avea ca obiect dreptul de a obţine executarea silită. Efectele întreruperii prescripţiei profită celui de la care emană actul întreruptiv şi nu pot fi opuse decât celui împotriva căruia a fost îndreptat un asemenea act, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. În cazul în care prescripţia a fost întreruptă prin recunoaşterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, efectele întreruperii profită celui împotriva căruia a curs şi nu pot fi opuse decât autorului recunoaşterii. În cazul în care obligaţia corelativă dreptului supus prescripţiei extinctive a fost garantată de un fideiusor, întreruperea prescripţiei împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului produce efecte în privinţa amândurora. În cazul obligaţiilor indivizibile, întreruperea prescripţiei în privinţa unuia dintre creditori sau debitori produce efecte şi faţă de ceilalţi. În cazul obligaţiilor solidare, întreruperea prescripţiei în privinţa unuia dintre creditorii solidari profită tuturor creditorilor solidari, iar întreruperea prescripţiei faţă de unul dintre debitorii solidari produce efecte şi faţă de ceilalţi codebitori. Întreruperea prescripţiei faţă de un moştenitor al debitorului solidar nu produce efecte faţă de ceilalţi codebitori decât pentru partea acelui moştenitor, chiar dacă este vorba despre o creanţă ipotecară.

Înfiinţarea popririi Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul ori terţul poprit.  În cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenţa aparţine executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la sediul principal sau de la sediile secundare ale instituţiei de credit unde debitorul şi-a deschis contul. Dacă debitorul are mai multe conturi deschise, competenţa înfiinţării popririi asupra tuturor conturilor aparţine executorului de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise. Poprirea se înfiinţează fără somaţie, în baza încheierii de încuviinţare a executării, prin adresă în care se va preciza şi titlul executoriu în temeiul căruia s-a înfiinţat poprirea, ce va fi comunicată terţului poprit împreună cu încheierea de încuviinţare a executării sau un certificat privind soluţia pronunţată în dosar.  Va fi înştiinţat şi debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se vor ataşa şi copii certificate de pe încheierea de încuviinţare sau de pe certificatul privind soluţia şi titlul executoriu , dacă acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.  În adresa de poprire i se va pune în vedere terţului poprit interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea creanţei.  De la data comunicării către terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite. De la indisponibilizare şi până ia achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel.  Indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadenţă, ci şi asupra celor exigibile în viitor, asupra fructelor civile ale creanţei poprite şi asupra oricăror alte accesorii născute chiar după înfiinţarea popririi.  Prin efectul indisponibilizării, plata sau cesiunea creanţei poprite nu va fi opozabilă creditorului popritor, iar poprirea întrerupe prescripţia cu privire la creanţa poprită şi cu privire la creanţa pentru acoperirea căreia ea a fost înfiinţată. Poprirea rămâne în fiinţă şi atunci când debitorul îşi schimbă locul de muncă sau este pensionat. Terţul poprit va trimite actele prin care s-a înfiinţat poprirea unităţii la care se află noul loc de muncă al debitorului sau organului de asigurări sociale competent, care, de la data primirii acestor acte, devine terţ poprit. Dacă debitorul părăseşte unitatea fără ca aceasta să cunoască noul loc de muncă, aceasta îl va încunoştinţa pe creditor despre această împrejurare. După aflarea noului loc de muncă al debitorului, creditorul îl va aduce la cunoştinţa unităţii de la care debitorul a plecat, pentru a trimite actele prin care s-a înfiinţat poprirea.

Înfiinţarea popririi Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul ori terţul poprit.  În cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenţa aparţine executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la sediul principal sau de la sediile secundare ale instituţiei de credit unde debitorul şi-a deschis contul. Dacă debitorul are mai multe conturi deschise, competenţa înfiinţării popririi asupra tuturor conturilor aparţine executorului de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise. Poprirea se înfiinţează fără somaţie, în baza încheierii de încuviinţare a executării, prin adresă în care se va preciza şi titlul executoriu în temeiul căruia s-a înfiinţat poprirea, ce va fi comunicată terţului poprit împreună cu încheierea de încuviinţare a executării sau un certificat privind soluţia pronunţată în dosar.  Va fi înştiinţat şi debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se vor ataşa şi copii certificate de pe încheierea de încuviinţare sau de pe certificatul privind soluţia şi titlul executoriu , dacă acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.  În adresa de poprire i se va pune în vedere terţului poprit interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea creanţei.  De la data comunicării către terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite. De la indisponibilizare şi până ia achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel.  Indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadenţă, ci şi asupra celor exigibile în viitor, asupra fructelor civile ale creanţei poprite şi asupra oricăror alte accesorii născute chiar după înfiinţarea popririi.  Prin efectul indisponibilizării, plata sau cesiunea creanţei poprite nu va fi opozabilă creditorului popritor, iar poprirea întrerupe prescripţia cu privire la creanţa poprită şi cu privire la creanţa pentru acoperirea căreia ea a fost înfiinţată. Poprirea rămâne în fiinţă şi atunci când debitorul îşi schimbă locul de muncă sau este pensionat. Terţul poprit va trimite actele prin care s-a înfiinţat poprirea unităţii la care se află noul loc de muncă al debitorului sau organului de asigurări sociale competent, care, de la data primirii acestor acte, devine terţ poprit. Dacă debitorul părăseşte unitatea fără ca aceasta să cunoască noul loc de muncă, aceasta îl va încunoştinţa pe creditor despre această împrejurare. După aflarea noului loc de muncă al debitorului, creditorul îl va aduce la cunoştinţa unităţii de la care debitorul a plecat, pentru a trimite actele prin care s-a înfiinţat poprirea.