Recurs în interesul legii Doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a aplica sancţiunile pentru contravenţia constând în necomunicarea identității persoanei căreia i s-a încredințat vehicolul pentru a fi condus 19 iunie 2017 Potrivit deciziei nr. 11 în dosarul nr. 3/2017 pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:            “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii Doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a aplica sancţiunile pentru contravenţia constând în necomunicarea identității persoanei căreia i s-a încredințat vehicolul pentru a fi condus 19 iunie 2017 Potrivit deciziei nr. 11 în dosarul nr. 3/2017 pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:            “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Nerespectarea termenelor prevăzute în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei 14 noiembrie 2016 Potrivit minutei nr. 40, în dosarul nr. 2481/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V1, secţiunea 1, titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Nerespectarea termenelor prevăzute în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei 14 noiembrie 2016 Potrivit minutei nr. 40, în dosarul nr. 2481/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “Dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V1, secţiunea 1, titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Curtea Constituțională a României. OUG nr. 82/2013 este neconstituțională În ziua de 7 mai 2015, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2013 pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. 7 mai 2015 În ziua de 7 mai 2015, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2013 pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis, cu unanimitate de voturi, admiterea excepției de neconstituționalitate și a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.82/2013 pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici este neconstituțională, în ansamblul său. Curtea a constatat că prin modificările operate asupra Legii nr.188/1999 este afectat dreptul fundamental la muncă al funcţionarilor publici, prevăzut de art.41 din Constituţie, astfel încât se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.115 alin.(6) referitoare la interdicţia de a adopta ordonanţe de urgenţă prin care sunt afectate drepturi sau libertăţi fundamentale. Decizia este definitivă şi general obligatorie.    

Curtea Constituțională a României. OUG nr. 82/2013 este neconstituțională În ziua de 7 mai 2015, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2013 pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. 7 mai 2015 În ziua de 7 mai 2015, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2013 pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis, cu unanimitate de voturi, admiterea excepției de neconstituționalitate și a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.82/2013 pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici este neconstituțională, în ansamblul său. Curtea a constatat că prin modificările operate asupra Legii nr.188/1999 este afectat dreptul fundamental la muncă al funcţionarilor publici, prevăzut de art.41 din Constituţie, astfel încât se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.115 alin.(6) referitoare la interdicţia de a adopta ordonanţe de urgenţă prin care sunt afectate drepturi sau libertăţi fundamentale. Decizia este definitivă şi general obligatorie.    

Drepturile şi obligaţiile angajatorului Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi :   să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii; să stabilească atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condiţiile legii să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern să stabilească obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora. Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii : să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii, cu excepţia informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea unităţii. Periodicitatea comunicărilor se stabileşte prin negociere în contractul colectiv de muncă aplicabil să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în privinţa deciziilor susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii; să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze înregistrările prevăzute de lege să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor.

Drepturile şi obligaţiile angajatorului Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi :   să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii; să stabilească atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condiţiile legii să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern să stabilească obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora. Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii : să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii, cu excepţia informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea unităţii. Periodicitatea comunicărilor se stabileşte prin negociere în contractul colectiv de muncă aplicabil să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în privinţa deciziilor susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii; să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze înregistrările prevăzute de lege să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor.

Recurs în interesul legii Competența de soluționare a cauzelor prin care se solicită de către asistenţa socială obligarea unui consiliu judeţean sau local la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie 22 iunie 2015 Competența de soluționare a cauzelor prin care se solicită de către asistenţa socială obligarea unui consiliu judeţean sau local la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie Potrivit deciziei nr. 13  în dosarul nr.8/2015 pronunţată în şedinţa publică din 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa și, în consecință, a stabilit că:             “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art.10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi art. 95 din Codul de procedură civilă, litigiile având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii Competența de soluționare a cauzelor prin care se solicită de către asistenţa socială obligarea unui consiliu judeţean sau local la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie 22 iunie 2015 Competența de soluționare a cauzelor prin care se solicită de către asistenţa socială obligarea unui consiliu judeţean sau local la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie Potrivit deciziei nr. 13  în dosarul nr.8/2015 pronunţată în şedinţa publică din 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa și, în consecință, a stabilit că:             “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art.10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi art. 95 din Codul de procedură civilă, litigiile având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.