Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Stabilirea domiciliului ulterior emiterii titlului de proprietate conform Legii fondului funciar nr. 18/1991 7 noiembrie 2016 Potrivit minutei nr. 39, în dosarul nr. 2598/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, condiţia de stabilire a domiciliului în localitatea în care se atribuie terenul poate fi îndeplinită ulterior emiterii titlului de proprietate, neîndeplinirea acesteia atrăgând sancţiunea specifică prevăzută de dispoziţiile art. 49 din aceeaşi lege.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Stabilirea domiciliului ulterior emiterii titlului de proprietate conform Legii fondului funciar nr. 18/1991 7 noiembrie 2016 Potrivit minutei nr. 39, în dosarul nr. 2598/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, condiţia de stabilire a domiciliului în localitatea în care se atribuie terenul poate fi îndeplinită ulterior emiterii titlului de proprietate, neîndeplinirea acesteia atrăgând sancţiunea specifică prevăzută de dispoziţiile art. 49 din aceeaşi lege.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Articolul2 Articolul 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede următoarele: „ Articolul 2 – Dreptul la viaţă 1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă : a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ; b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ; c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie."
Articolul2 Articolul 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede următoarele: „ Articolul 2 – Dreptul la viaţă 1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă : a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ; b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ; c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie."
Recurs în interesul legii Competența în apel a tribunalelor specializate în cazul litigiilor din materia executării silite în care sunt implicați profesioniști 14 ianuarie 2019 Potrivit deciziei nr. 2 în dosarul nr. 1527/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 14 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalele specializate sunt competente să soluţioneze apelurile în cererile formulate în procedura executării silite în materiile ce fac obiectul specializării lor.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Competența în apel a tribunalelor specializate în cazul litigiilor din materia executării silite în care sunt implicați profesioniști 14 ianuarie 2019 Potrivit deciziei nr. 2 în dosarul nr. 1527/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 14 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalele specializate sunt competente să soluţioneze apelurile în cererile formulate în procedura executării silite în materiile ce fac obiectul specializării lor.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Interpretarea dispoziţiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor 12 noiembrie 2018 Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr. 2062/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 12 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor şi autorităţilor publice centrale, promovate de militarii nominalizaţi de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, sunt de competenţa tribunalului – secţia contencios administrativ şi fiscal.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Interpretarea dispoziţiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor 12 noiembrie 2018 Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr. 2062/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din 12 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor şi autorităţilor publice centrale, promovate de militarii nominalizaţi de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, sunt de competenţa tribunalului – secţia contencios administrativ şi fiscal.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art.16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea produselor etnobotanice 12 septembrie 2018 Potrivit minutei nr. 10, dosar nr. 1129/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din data de 12 septembrie 2018, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru Cauze cu Minori, stabilind că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse. Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art.2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art.16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea produselor etnobotanice 12 septembrie 2018 Potrivit minutei nr. 10, dosar nr. 1129/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din data de 12 septembrie 2018, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru Cauze cu Minori, stabilind că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse. Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art.2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
