Recurs în interesul legii Suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical în situația unei agresiuni 6 noiembrie 2017 Potrivit deciziei nr. 22 în dosarul nr. 1440/1/2017 pronunţată în şedinţa publică din 6 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în consecință, stabileşte că: “În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat în cadrul unităţii medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situaţiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau şi-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părţilor. În interpretarea şi aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situaţia în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părţilor.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii Suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical în situația unei agresiuni 6 noiembrie 2017 Potrivit deciziei nr. 22 în dosarul nr. 1440/1/2017 pronunţată în şedinţa publică din 6 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în consecință, stabileşte că: “În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat în cadrul unităţii medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situaţiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau şi-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părţilor. În interpretarea şi aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situaţia în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părţilor.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Suspendarea executării silite   Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă. În afara cazurilor în care legea prevede în mod expres suspendarea de drept a executării silite, desfăşurarea normală a executării silite poate fi suspendată de instanţă atunci când există contestaţii cu privire la legalitatea titlului executoriu sau a actelor de executare. Suspendarea executării silite de către instanţă este o măsură excepţională, care poate fi luată numai atunci când este necesară pentru prevenirea unor prejudicii pentru debitor sau alţi participanţi la executarea silită, care nu ar mai putea fi reparate sau ar fi foarte dificil de reparat prin desfiinţarea ulterioară a actelor de executare. Suspendarea executării silite se poate dispune numai cu constituirea prealabilă a unei cauţiuni , aceasta având şi un rol disuasiv în ceea ce priveşte formularea unor cereri de suspendare nefondate sau pur şicanatorii. Suspendarea executării silite constă în oprirea activităţii executorului judecătoresc, iar în cazul în care este dispusă înainte de a se începe executarea silită, caz în care are ca efect amânarea declanşării acesteia. Suspendarea executării silite nu poate fi dispusă în afara cazurilor permise de lege de instanţa de judecată sau de alte organe prevăzute de lege. Executorul judecătoresc nu poate suspenda executarea din oficiu sau la cererea debitorului.  

Suspendarea executării silite   Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă. În afara cazurilor în care legea prevede în mod expres suspendarea de drept a executării silite, desfăşurarea normală a executării silite poate fi suspendată de instanţă atunci când există contestaţii cu privire la legalitatea titlului executoriu sau a actelor de executare. Suspendarea executării silite de către instanţă este o măsură excepţională, care poate fi luată numai atunci când este necesară pentru prevenirea unor prejudicii pentru debitor sau alţi participanţi la executarea silită, care nu ar mai putea fi reparate sau ar fi foarte dificil de reparat prin desfiinţarea ulterioară a actelor de executare. Suspendarea executării silite se poate dispune numai cu constituirea prealabilă a unei cauţiuni , aceasta având şi un rol disuasiv în ceea ce priveşte formularea unor cereri de suspendare nefondate sau pur şicanatorii. Suspendarea executării silite constă în oprirea activităţii executorului judecătoresc, iar în cazul în care este dispusă înainte de a se începe executarea silită, caz în care are ca efect amânarea declanşării acesteia. Suspendarea executării silite nu poate fi dispusă în afara cazurilor permise de lege de instanţa de judecată sau de alte organe prevăzute de lege. Executorul judecătoresc nu poate suspenda executarea din oficiu sau la cererea debitorului.  

Recurs în interesul legii MAI nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială 13 iunie 2016 Potrivit deciziei nr. 13 în dosarul nr. 12/2016 pronunţată în şedinţa publică din 13 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:   “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.

Recurs în interesul legii MAI nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială 13 iunie 2016 Potrivit deciziei nr. 13 în dosarul nr. 12/2016 pronunţată în şedinţa publică din 13 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:   “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Potrivit minutei deciziei nr. 13, dosar nr. 878/1/2015/HP/P pronunțată în ședinţa publică din data de 6 mai 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în aplicarea dispoziţiilor art.5 din Codul penal, 6 mai 2015 Potrivit minutei deciziei nr. 13, dosar nr. 878/1/2015/HP/P pronunțată în ședinţa publică din data de 6 mai 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în aplicarea dispoziţiilor art.5 din Codul penal, conform Deciziei nr.265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiţionată a executării, care, conform art.41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art.15 alin. (2) din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.83 alin. (1) din Codul penal anterior.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Potrivit minutei deciziei nr. 13, dosar nr. 878/1/2015/HP/P pronunțată în ședinţa publică din data de 6 mai 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în aplicarea dispoziţiilor art.5 din Codul penal, 6 mai 2015 Potrivit minutei deciziei nr. 13, dosar nr. 878/1/2015/HP/P pronunțată în ședinţa publică din data de 6 mai 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în aplicarea dispoziţiilor art.5 din Codul penal, conform Deciziei nr.265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiţionată a executării, care, conform art.41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art.15 alin. (2) din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.83 alin. (1) din Codul penal anterior.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Curtea Constituţională a României Aprobarea prin ordin al ministrului justiţiei a funcţiilor de conducere şi de execuţie din penitenciare, neconstituțională 21 februarie 2019 În ziua de 21 februarie 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.31 din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Regulamentul privind ocuparea funcţiilor de conducere şi de execuţie se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.". În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.31 din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor sunt neconstituționale. În motivarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a reţinut că Legea nr.293/2004 reglementează doar modalitățile de încadrare a funcţionarului public cu statut special, condițiile generale de ocupare a funcţiilor de execuţie și de conducere vacante din sistemul administraţiei penitenciare, precum și condiţiile de vechime necesare pentru ocuparea posturilor vacante de conducere. Celelalte aspecte esențiale ale ocupării acestor funcții (aspecte care au fost menționate în jurisprudența Curții Constituționale) – cum sunt tipul probelor de examen/concurs, condiţiile în care candidaţii sunt declaraţi „admişi” şi posibilitatea de contestare - sunt reglementate la nivel infralegal, prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiției. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate, care instituie reglementarea acestor aspecte prin acte administrative, contravin dispoziţiilor art.1 alin.(4) și (5) și ale art.73 alin.(3) lit.j) din Constituţie. Curtea a reţinut că, pentru înlăturarea viciului de neconstituţionalitate, aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de execuție și de conducere de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare trebuie să fie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice acestei procedure să fie detaliate prin ordin al ministrului justiției. Decizia este definitivă și general obligatorie.  

Curtea Constituţională a României Aprobarea prin ordin al ministrului justiţiei a funcţiilor de conducere şi de execuţie din penitenciare, neconstituțională 21 februarie 2019 În ziua de 21 februarie 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.31 din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Regulamentul privind ocuparea funcţiilor de conducere şi de execuţie se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.". În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.31 din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor sunt neconstituționale. În motivarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a reţinut că Legea nr.293/2004 reglementează doar modalitățile de încadrare a funcţionarului public cu statut special, condițiile generale de ocupare a funcţiilor de execuţie și de conducere vacante din sistemul administraţiei penitenciare, precum și condiţiile de vechime necesare pentru ocuparea posturilor vacante de conducere. Celelalte aspecte esențiale ale ocupării acestor funcții (aspecte care au fost menționate în jurisprudența Curții Constituționale) – cum sunt tipul probelor de examen/concurs, condiţiile în care candidaţii sunt declaraţi „admişi” şi posibilitatea de contestare - sunt reglementate la nivel infralegal, prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiției. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate, care instituie reglementarea acestor aspecte prin acte administrative, contravin dispoziţiilor art.1 alin.(4) și (5) și ale art.73 alin.(3) lit.j) din Constituţie. Curtea a reţinut că, pentru înlăturarea viciului de neconstituţionalitate, aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de execuție și de conducere de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare trebuie să fie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice acestei procedure să fie detaliate prin ordin al ministrului justiției. Decizia este definitivă și general obligatorie.