Contestaţia la executare împotriva refuzului executorului judecătoresc Contestaţia la executare poate fi îndreptată și împotriva refuzului executorului judecătoresc de a efectua o executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită în condiţiile legii. Aceasta este o formă a contestaţiei la executare se îndreaptă direct împotriva executorului judecătoresc în cazul în care acesta refuză fie efectuarea executării silite, fie îndeplinirea unui act de executare. Această formă a contestaţiei la executare nu trebuie confundată cu contestaţia la executare îndreptată împotriva încheierilor executorului judecătoresc date în cursul executării silite în cadrul atribuţiilor conferite lui de lege.
Contestaţia la executare împotriva refuzului executorului judecătoresc Contestaţia la executare poate fi îndreptată și împotriva refuzului executorului judecătoresc de a efectua o executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită în condiţiile legii. Aceasta este o formă a contestaţiei la executare se îndreaptă direct împotriva executorului judecătoresc în cazul în care acesta refuză fie efectuarea executării silite, fie îndeplinirea unui act de executare. Această formă a contestaţiei la executare nu trebuie confundată cu contestaţia la executare îndreptată împotriva încheierilor executorului judecătoresc date în cursul executării silite în cadrul atribuţiilor conferite lui de lege.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Interpretarea dispoziţiilor art.2 alin.2 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale 15 februarie 2016 Potrivit minutei nr. 2, în dosarul nr. 4112/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată de Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, salariile personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului se stabilesc potrivit Anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, de la data expirării perioadei de valabilitate prevăzută în contractul colectiv de muncă aflat în derulare la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată de Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Interpretarea dispoziţiilor art.2 alin.2 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale 15 februarie 2016 Potrivit minutei nr. 2, în dosarul nr. 4112/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată de Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, salariile personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului se stabilesc potrivit Anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, de la data expirării perioadei de valabilitate prevăzută în contractul colectiv de muncă aflat în derulare la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată de Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Curtea Constituţională a României. Încheierea pronunţată de instanţa de executare prin care se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere În ziua de 16 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.24 și art.25 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. 17 decembrie 2015 În ziua de 16 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.24 și art.25 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat ca soluția legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art.24 alin.(3) din Legea nr.554/2004 este ʺdefinitivă" este neconstituțională. Curtea a constatat că lipsa unei căi de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţa de executare prin care se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere încalcă prevederile constituţionale ale art.21 referitoare la accesul liber la justiţie, reglementând o restrângere a exerciţiului acestui drept care nu respectă condiţia de proporţionalitate prevăzută de art.53 alin.(2) din Constituţie. Decizia este definitivă și general obligatorie
Curtea Constituţională a României. Încheierea pronunţată de instanţa de executare prin care se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere În ziua de 16 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.24 și art.25 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. 17 decembrie 2015 În ziua de 16 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.24 și art.25 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat ca soluția legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art.24 alin.(3) din Legea nr.554/2004 este ʺdefinitivă" este neconstituțională. Curtea a constatat că lipsa unei căi de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţa de executare prin care se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere încalcă prevederile constituţionale ale art.21 referitoare la accesul liber la justiţie, reglementând o restrângere a exerciţiului acestui drept care nu respectă condiţia de proporţionalitate prevăzută de art.53 alin.(2) din Constituţie. Decizia este definitivă și general obligatorie
Recurs în interesul legii Acordul părţilor privind alegerea instanţei care să soluţioneze acţiunea de divorţ 24 octombrie 2016 Potrivit deciziei nr. 20 în dosarul nr.19/2016 pronunţată în şedinţa publică din 24 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea și aplicarea art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, stabilește că acordul părţilor cu privire la alegerea instanţei care urmează să soluţioneze acţiunea de divorţ trebuie să fie exprimat expres.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Recurs în interesul legii Acordul părţilor privind alegerea instanţei care să soluţioneze acţiunea de divorţ 24 octombrie 2016 Potrivit deciziei nr. 20 în dosarul nr.19/2016 pronunţată în şedinţa publică din 24 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea și aplicarea art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, stabilește că acordul părţilor cu privire la alegerea instanţei care urmează să soluţioneze acţiunea de divorţ trebuie să fie exprimat expres.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă Cel care, din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen dreptul la acţiune supus prescripţiei poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în termen şi judecarea cauzei. Astfel, repunerea în termenul de prescripţie extinctivă poate fi definită ca beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective, în condiţiile anume prevăzute, în temeiul căruia aceştia îşi pot valorifica drepturile chiar dacă termenul de prescripţie extinctivă s-a împlinit. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă permite înlăturarea contradicţiei ce ar apărea între ceea ce legea a prezumat prin instituirea prescripţiei extinctive şi ceea ce reprezintă realitatea. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă este o măsură excepţională.
Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă Cel care, din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen dreptul la acţiune supus prescripţiei poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în termen şi judecarea cauzei. Astfel, repunerea în termenul de prescripţie extinctivă poate fi definită ca beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective, în condiţiile anume prevăzute, în temeiul căruia aceştia îşi pot valorifica drepturile chiar dacă termenul de prescripţie extinctivă s-a împlinit. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă permite înlăturarea contradicţiei ce ar apărea între ceea ce legea a prezumat prin instituirea prescripţiei extinctive şi ceea ce reprezintă realitatea. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă este o măsură excepţională.
