Suspendarea cursului prescripţiei Suspendarea prescripţiei constă în oprirea temporară a curgerii ei, pe timpul cât durează cauza suspendării. Când această cauză dispare, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. Prescripţia nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului urmăritor. Cauzele de suspendare a cursului prescripţiei sunt: în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine obligarea pârâtului pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanţă sau de alt organ jurisdicţional competent cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi valorificate ori îşi sustrage veniturile şi bunurile de la urmărire în alte cazuri prevăzute de lege. În cazul obligaţiilor solidare şi indivizibile, suspendarea prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită produce efecte şi faţă de ceilalţi codebitori, respectiv creditori. Suspendarea prescripţiei faţă de debitorul principal ori faţă de fideiusor produce efecte în privinţa amândurora. În cazul executării creanţelor fiscale termenul de prescripţie se suspendă: în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită în alte cazuri prevăzute de lege.
Suspendarea cursului prescripţiei Suspendarea prescripţiei constă în oprirea temporară a curgerii ei, pe timpul cât durează cauza suspendării. Când această cauză dispare, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. Prescripţia nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului urmăritor. Cauzele de suspendare a cursului prescripţiei sunt: în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine obligarea pârâtului pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanţă sau de alt organ jurisdicţional competent cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi valorificate ori îşi sustrage veniturile şi bunurile de la urmărire în alte cazuri prevăzute de lege. În cazul obligaţiilor solidare şi indivizibile, suspendarea prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită produce efecte şi faţă de ceilalţi codebitori, respectiv creditori. Suspendarea prescripţiei faţă de debitorul principal ori faţă de fideiusor produce efecte în privinţa amândurora. În cazul executării creanţelor fiscale termenul de prescripţie se suspendă: în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită în alte cazuri prevăzute de lege.
Recurs în interesul legii – Clarificare contravenţie prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii Potrivit deciziei nr. 22 în dosarul nr.18/2015 pronunţată în şedinţa publică din 19 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie ş 19 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 22 în dosarul nr.18/2015 pronunţată în şedinţa publică din 19 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, stabileşte că fapta angajatorului, de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din această lege, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acelaşi act normativ.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii – Clarificare contravenţie prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii Potrivit deciziei nr. 22 în dosarul nr.18/2015 pronunţată în şedinţa publică din 19 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie ş 19 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 22 în dosarul nr.18/2015 pronunţată în şedinţa publică din 19 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, stabileşte că fapta angajatorului, de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din această lege, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acelaşi act normativ.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii – Dreptul la despăgubiri de la asiguratorul RCA recunoscut membrilor familiei conducătorului vinovat de accident Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr.15/2015 pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul d 26 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr.15/2015 pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba-Iulia și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului priveşte doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier." Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii – Dreptul la despăgubiri de la asiguratorul RCA recunoscut membrilor familiei conducătorului vinovat de accident Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr.15/2015 pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul d 26 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 23 în dosarul nr.15/2015 pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba-Iulia și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului priveşte doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier." Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii – Soluţionarea laturii civile în cazul condamnării pentru infracţiuni de evaziune fiscală Potrivit deciziei nr. 17 în dosarul nr.14/201415 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Procuroru 5 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 17 în dosarul nr.14/201415 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.19 din Codul de procedură penală, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr.241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.474 alin.4 din Codul de procedură penală.
Recurs în interesul legii – Procedura specială de înscriere a dreptului dobândit în temeiul uzucapiunii Potrivit deciziei nr. 19 în dosarul nr.12/2015 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de 5 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 19 în dosarul nr.12/2015 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1050 - 1053 din Codul de procedură civilă şi art. 56, art.76 şi art. 82 din Legea nr. 71/2011, stabileşte că procedura specială reglementată de prevederile art. 1050 - 1053 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă în privinţa posesiilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii – Procedura specială de înscriere a dreptului dobândit în temeiul uzucapiunii Potrivit deciziei nr. 19 în dosarul nr.12/2015 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de 5 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 19 în dosarul nr.12/2015 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1050 - 1053 din Codul de procedură civilă şi art. 56, art.76 şi art. 82 din Legea nr. 71/2011, stabileşte că procedura specială reglementată de prevederile art. 1050 - 1053 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă în privinţa posesiilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii – Soluţionarea laturii civile în cazul condamnării pentru infracţiuni de evaziune fiscală Potrivit deciziei nr. 17 în dosarul nr.14/201415 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Procuroru 5 octombrie 2015 Potrivit deciziei nr. 17 în dosarul nr.14/201415 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.19 din Codul de procedură penală, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr.241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.474 alin.4 din Codul de procedură penală.
