Articolul 5 Articolul 5 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede următoarele: „Articolul 5 - Dreptul la libertate şi la siguranţă 1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent ; b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege ; c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia ; d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii competente ; e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ; f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. 2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa. 3. Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrate împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. 4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală. 5. Orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol, are dreptul la reparaţii.”
Articolul 5 Articolul 5 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede următoarele: „Articolul 5 - Dreptul la libertate şi la siguranţă 1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent ; b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege ; c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia ; d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii competente ; e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ; f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. 2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa. 3. Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrate împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. 4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală. 5. Orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol, are dreptul la reparaţii.”
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 9 alin. 1 lit. a) din O.U.G nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu 6 aprilie 2020 Potrivit minutei nr. 9, dosar nr. 3144/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 6 aprilie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: “Veniturile la Fondul pentru mediu, constând în contribuţia de 2% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor, obţinute de către deţinătorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică (de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor metalice feroase şi neferoase, obţinute de către generatorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică), reglementată de art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie obligaţie fiscală în sensul art. 2 alin. (1) lit. e) şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 9 alin. 1 lit. a) din O.U.G nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu 6 aprilie 2020 Potrivit minutei nr. 9, dosar nr. 3144/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 6 aprilie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: “Veniturile la Fondul pentru mediu, constând în contribuţia de 2% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor, obţinute de către deţinătorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică (de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor metalice feroase şi neferoase, obţinute de către generatorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică), reglementată de art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie obligaţie fiscală în sensul art. 2 alin. (1) lit. e) şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Obligațiile fiscale în cazul unei promisiuni bilaterale de schimb care vizează bunuri supuse impozitării 29 mai 2017 Potrivit minutei nr. 42, în dosarul nr. 173/1/2017 pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2017, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în cazul unei acţiuni prin care se solicita constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb care vizează bunuri supuse impozitării şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor să prezinte certificat de atestare fiscală şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, indiferent dacă bunurile au valoare egală sau valori diferite. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, nu reprezintă o procedură de executare silită.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Obligațiile fiscale în cazul unei promisiuni bilaterale de schimb care vizează bunuri supuse impozitării 29 mai 2017 Potrivit minutei nr. 42, în dosarul nr. 173/1/2017 pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2017, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în cazul unei acţiuni prin care se solicita constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb care vizează bunuri supuse impozitării şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor să prezinte certificat de atestare fiscală şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, indiferent dacă bunurile au valoare egală sau valori diferite. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, nu reprezintă o procedură de executare silită.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Dizolvarea, lichidarea grupului de interes economic Grupul de interes economic se dizolvă prin: · expirarea timpului stabilit pentru durata grupului · imposibilitatea realizării obiectului de activitate al grupului sau realizarea acestuia · declararea nulității grupului · hotărârea adunării membrilor, adoptată cu votul unanim al acestora, cu excepția cazului în care actul constitutiv dispune altfel · hotărârea tribunalului, la cererea oricărui membru, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre membri, care împiedică funcționarea grupului, precum și la cererea oricărei autorități publice competente · declararea falimentului grupului · alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al grupului. Dizolvarea grupului trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial. Dizolvarea grupului are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Prin excepţie, dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a grupului sau în alte cazuri prevăzute de lege. Lichidarea grupului trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării. Pentru motive temeinice tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani. Grupul își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării până la terminarea acesteia. Lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii. Lichidatorii își îndeplinesc mandatul lor sub controlul persoanelor care îndeplinesc atribuția de cenzor. În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor cere radierea grupului din registrul comerțului.
Dizolvarea, lichidarea grupului de interes economic Grupul de interes economic se dizolvă prin: · expirarea timpului stabilit pentru durata grupului · imposibilitatea realizării obiectului de activitate al grupului sau realizarea acestuia · declararea nulității grupului · hotărârea adunării membrilor, adoptată cu votul unanim al acestora, cu excepția cazului în care actul constitutiv dispune altfel · hotărârea tribunalului, la cererea oricărui membru, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre membri, care împiedică funcționarea grupului, precum și la cererea oricărei autorități publice competente · declararea falimentului grupului · alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al grupului. Dizolvarea grupului trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial. Dizolvarea grupului are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Prin excepţie, dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a grupului sau în alte cazuri prevăzute de lege. Lichidarea grupului trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării. Pentru motive temeinice tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani. Grupul își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării până la terminarea acesteia. Lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii. Lichidatorii își îndeplinesc mandatul lor sub controlul persoanelor care îndeplinesc atribuția de cenzor. În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor cere radierea grupului din registrul comerțului.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Pensia de serviciu pentru activităţi şi funcţii conexe celor de judecător şi procuror 22 septembrie 2015 Pensia de serviciu pentru activităţi şi funcţii conexe celor de judecător şi procuror Potrivit minutei nr. 26, în dosarul nr. 1622/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “Majorarea prevăzută de dispoziţiile art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de 1% pentru fiecare an care depăşeşte vechimea minimă de 25 de ani se aplică în condiţiile în care în calculul vechimii de 25 de ani, ca şi pentru vechimea care depăşeşte această limită se au în vedere şi perioadele desfăşurate de către beneficiarii pensiei de serviciu în activităţile şi funcţiile conexe celor de judecător şi procuror, expres prevăzute de art. 82 alin. (1) şi alin. (2) din lege, respectiv magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi, precum şi în exercitarea profesiei de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Pensia de serviciu pentru activităţi şi funcţii conexe celor de judecător şi procuror 22 septembrie 2015 Pensia de serviciu pentru activităţi şi funcţii conexe celor de judecător şi procuror Potrivit minutei nr. 26, în dosarul nr. 1622/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2015, ÎCCJ a stabilit că: “Majorarea prevăzută de dispoziţiile art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de 1% pentru fiecare an care depăşeşte vechimea minimă de 25 de ani se aplică în condiţiile în care în calculul vechimii de 25 de ani, ca şi pentru vechimea care depăşeşte această limită se au în vedere şi perioadele desfăşurate de către beneficiarii pensiei de serviciu în activităţile şi funcţiile conexe celor de judecător şi procuror, expres prevăzute de art. 82 alin. (1) şi alin. (2) din lege, respectiv magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi, precum şi în exercitarea profesiei de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
