Articolul 13 Articolul 13 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede următoarele: „Articolul 13 - Dreptul la un recurs efectiv Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."
Articolul 13 Articolul 13 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede următoarele: „Articolul 13 - Dreptul la un recurs efectiv Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."
Contract de credit este contractul prin care un creditor acordă, promite sau stipulează posibilitatea de a acorda unui consumator un credit sub formă de amânare la plată, împrumut sau alte facilităţi financiare similare, cu excepţia contractelor pentru prestarea de servicii în mod continuu ori pentru furnizarea de bunuri de acelaşi fel, atunci când consumatorul plăteşte pentru asemenea servicii sau bunuri în rate, pe durata furnizării lor.
Contract de credit este contractul prin care un creditor acordă, promite sau stipulează posibilitatea de a acorda unui consumator un credit sub formă de amânare la plată, împrumut sau alte facilităţi financiare similare, cu excepţia contractelor pentru prestarea de servicii în mod continuu ori pentru furnizarea de bunuri de acelaşi fel, atunci când consumatorul plăteşte pentru asemenea servicii sau bunuri în rate, pe durata furnizării lor.
Articolul 2 Protocolul 1 Articolul 2 Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede următoarele: „Articolul 2 – Dreptul la instruire Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice."
Articolul 2 Protocolul 1 Articolul 2 Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede următoarele: „Articolul 2 – Dreptul la instruire Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice."
Reducerea capitalului Capitalul social poate fi redus prin: · micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale · reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale · dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor. Dacă reducerea nu este motivată de pierderi, ea se poate realiza prin următoarele modalităţi: - scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate - restituirea către acţionari/asociaţi a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială - alte procedee prevăzute de lege. Reducerea capitalului social se realizează în temeiul hotărârii adunării generale a asociaţilor care trebuie să cuprindă: cuantumul reducerii care nu poate aduce atingere nivelului minim de capital prevăzut de lege, motivele pentru care se face reducerea şi procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei. Reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a 2 luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial. Creditorii societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, au dreptul: - să obţină garanţii adecvate pentru creanţele care nu au devenit scadente până la data respectivei publicări - de a face opoziţie împotriva acestei hotărâri. Reducerea capitalului social nu are efect şi nu se fac plăţi în beneficiul acţionarilor/ asociaţilor: - până când creditorii nu vor fi obţinut realizarea creanţelor lor ori garanţii adecvate sau - până la data la care hotărârea instanţei prin care a fost respinsă cererea creditorilor a devenit irevocabilă. Când societatea a emis obligaţiuni, nu se va putea proceda la reducerea capitalului social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor, decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate.
Reducerea capitalului Capitalul social poate fi redus prin: · micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale · reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale · dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor. Dacă reducerea nu este motivată de pierderi, ea se poate realiza prin următoarele modalităţi: - scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate - restituirea către acţionari/asociaţi a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială - alte procedee prevăzute de lege. Reducerea capitalului social se realizează în temeiul hotărârii adunării generale a asociaţilor care trebuie să cuprindă: cuantumul reducerii care nu poate aduce atingere nivelului minim de capital prevăzut de lege, motivele pentru care se face reducerea şi procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei. Reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a 2 luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial. Creditorii societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, au dreptul: - să obţină garanţii adecvate pentru creanţele care nu au devenit scadente până la data respectivei publicări - de a face opoziţie împotriva acestei hotărâri. Reducerea capitalului social nu are efect şi nu se fac plăţi în beneficiul acţionarilor/ asociaţilor: - până când creditorii nu vor fi obţinut realizarea creanţelor lor ori garanţii adecvate sau - până la data la care hotărârea instanţei prin care a fost respinsă cererea creditorilor a devenit irevocabilă. Când societatea a emis obligaţiuni, nu se va putea proceda la reducerea capitalului social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor, decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate.
Recurs în interesul legii – Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării lor în România şi executarea sancţiunilor/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare aplicate de autorităţile judiciare străine Potrivit deciziei nr. 26 în dosarul nr. 22/2015 pronunţată în şedinţa publică din 7 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație ș 7 decembrie 2015 Potrivit deciziei nr. 26 în dosarul nr. 22/2015 pronunţată în şedinţa publică din 7 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr.302/2004 în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării lor în România, sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia nr.2008/909/JAI al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române. Sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia nr.2008/909/JAI ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.474 alin.4 Cod procedură penală.
Recurs în interesul legii – Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării lor în România şi executarea sancţiunilor/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare aplicate de autorităţile judiciare străine Potrivit deciziei nr. 26 în dosarul nr. 22/2015 pronunţată în şedinţa publică din 7 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație ș 7 decembrie 2015 Potrivit deciziei nr. 26 în dosarul nr. 22/2015 pronunţată în şedinţa publică din 7 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr.302/2004 în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării lor în România, sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia nr.2008/909/JAI al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române. Sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia nr.2008/909/JAI ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.474 alin.4 Cod procedură penală.
