Epuizarea căilor de recurs interne Epuizarea căilor de recurs interne este o condiţie de admisibilitate întemeiată pe principiile dreptului internaţional, general recunoscute.  Statul poate renunţa la beneficiul regulii privind epuizarea căilor de recurs interne, întrucât există o îndelungată practică internaţională consacrată în acest sens. Logica regulii privind epuizarea căilor de recurs interne este de a conferi autorităţilor naţionale oportunitatea de a preveni sau de a repara pretinsele încălcări ale Convenţiei. Aceasta reprezintă un aspect important al caracterului subsidiar al mecanismului introdus de Convenţie. Regula se aplică independent de încorporarea prevederilor Convenţiei în legislaţia naţională. Regula epuizării căilor de recurs interne este indispensabilă funcţionării sistemului de protecţie instituit de Convenţie şi este un principiu de bază al acesteia. Epuizarea căilor de recurs interne este o regulă care trebuie aplicată cu o anumită flexibilitate şi fără un formalism excesiv, având în vedere contextul protecţiei drepturilor omului. Norma nu este absolută şi nici nu se poate aplica în mod automat.  Epuizarea unor căi de recurs, în conformitate cu procedura internă, şi respectarea formalităţilor impuse de dreptul intern, au cu atât mai multă importanţă cu cât principii precum claritatea şi respectarea securităţii juridice sunt luate în calcul. Reclamanţii trebuie să respecte normele şi procedurile aplicabile în legislaţia internă, în caz contrar cererea lor riscând să fie respinsă, atunci când un recurs/apel nu a fost admis din cauza unei erori procedurale a reclamantului. Dacă reclamantul dispune de mai multe căi de recurs potenţial efective, acesta are obligaţia de a utiliza doar una dintre ele. Într-adevăr, atunci când a fost folosită o cale de recurs, nu mai este impusă utilizarea alteia al cărei scop este practic acelaşi. Aparţine reclamantului decizia asupra căii de recurs care este cea mai potrivită pentru cauza sa. În sinteză, dacă dreptul intern prevede mai multe căi de recurs paralele, din diverse domenii de drept, reclamantul care a dorit să obţină reparaţie pentru o pretinsă încălcare a dispoziţiilor Convenţiei, utilizând una dintre aceste căi de recurs, nu este obligat să utilizeze şi alte căi de recurs, dacă acestea urmăresc, în esenţă, acelaşi scop. Nu este necesar ca dreptul consacrat de Convenţie să fie invocat în mod explicit în procedura internă, cu condiţia ca respectivul capăt de cerere să fie invocat „cel puţin în substanţă”. Dacă reclamantul nu a invocat prevederile Convenţiei, rezultă că este necesar ca acesta să fi invocat capete de cerere cu efect echivalent sau similare, fundamentate pe prevederile dreptului intern, chiar şi pentru un capăt de cerere care n-a fost invocat în faţa instanţei naţionale de ultim grad de jurisdicţie, chiar şi în mod subsidiar. Reclamantului îi revine sarcina de a epuiza căile de recurs interne disponibile şi efective, adică cele care îi sunt accesibile, de natură să îi ofere repararea prejudiciilor şi care prezintă perspective rezonabile de reuşită. Nu este necesară epuizarea căilor de recurs discreţionare sau extraordinare, de exemplu solicitând revizuirea deciziei unei instanţe; sau cerând redeschiderea procedurilor, cu excepţia circumstanţelor unde, de exemplu, a fost constatat potrivit legislaţiei naţionale că un astfel de demers constituie în fapt un remediu efectiv; sau în care retractarea unei hotărâri care a intrat în puterea lucrului judecat constituie singura posibilitate prin care Statul pârât ar putea să soluţioneze problemele în cadrul sistemului său legislativ intern. În mod similar, o plângere pe cale ierarhică nu reprezintă o cale de recurs efectivă; nu poate fi o cale de recurs efectivă, nici aceea care nu este direct accesibilă reclamantului şi a cărei exercitare depinde de exerciţiul puterii discreţionare a unui intermediar.  Nu poate fi considerată ca fiind o cale de recurs efectivă aceea care nu este condiţionată de niciun termen clar definit şi, respectiv, creează o incertitudine. Atunci când un reclamant a încercat să utilizeze o cale de recurs pe care Curtea o consideră necorespunzătoare, perioada de timp scursă nu împiedică derularea termenului de 6 luni, ceea ce poate conduce la respingerea cererii pentru nerespectarea acestui termen. Existenţa recursului trebuie să facă obiectul unui grad suficient de certitudine, atât în teorie, cât şi în practică. Pentru a stabili dacă o anumită cale de recurs îndeplineşte sau nu condiţia caracterului accesibil şi efectiv, este necesar să se ia în considerare circumstanţele specifice ale respectivei cauze. Abordarea instanţelor naţionale trebuie să fie suficient de consolidată în ordinea juridică internă. Astfel, Curtea a reţinut că un recurs la o instanţă superioară îşi pierde din caracterul său „efectiv” dacă există divergenţe în practica acelei instanţe, precum şi dacă acele inconsistenţe ale practicii persistă. Trebuie examinat dacă, având în vedere toate circumstanţele cauzei, reclamantul a făcut tot ce putea face în mod rezonabil pentru epuizarea căilor de recurs interne. Este de menţionat că frontierele, de fapt sau de drept, nu sunt un obstacol per se pentru epuizarea căilor de recurs interne; de regulă reclamanţii care locuiesc în afara jurisdicţiei statului nu sunt exoneraţi de la regula epuizării căilor de recurs interne în acel stat, indiferent de inconvenientele practice sau de o reticenţă personală de înţeles.

Epuizarea căilor de recurs interne Epuizarea căilor de recurs interne este o condiţie de admisibilitate întemeiată pe principiile dreptului internaţional, general recunoscute.  Statul poate renunţa la beneficiul regulii privind epuizarea căilor de recurs interne, întrucât există o îndelungată practică internaţională consacrată în acest sens. Logica regulii privind epuizarea căilor de recurs interne este de a conferi autorităţilor naţionale oportunitatea de a preveni sau de a repara pretinsele încălcări ale Convenţiei. Aceasta reprezintă un aspect important al caracterului subsidiar al mecanismului introdus de Convenţie. Regula se aplică independent de încorporarea prevederilor Convenţiei în legislaţia naţională. Regula epuizării căilor de recurs interne este indispensabilă funcţionării sistemului de protecţie instituit de Convenţie şi este un principiu de bază al acesteia. Epuizarea căilor de recurs interne este o regulă care trebuie aplicată cu o anumită flexibilitate şi fără un formalism excesiv, având în vedere contextul protecţiei drepturilor omului. Norma nu este absolută şi nici nu se poate aplica în mod automat.  Epuizarea unor căi de recurs, în conformitate cu procedura internă, şi respectarea formalităţilor impuse de dreptul intern, au cu atât mai multă importanţă cu cât principii precum claritatea şi respectarea securităţii juridice sunt luate în calcul. Reclamanţii trebuie să respecte normele şi procedurile aplicabile în legislaţia internă, în caz contrar cererea lor riscând să fie respinsă, atunci când un recurs/apel nu a fost admis din cauza unei erori procedurale a reclamantului. Dacă reclamantul dispune de mai multe căi de recurs potenţial efective, acesta are obligaţia de a utiliza doar una dintre ele. Într-adevăr, atunci când a fost folosită o cale de recurs, nu mai este impusă utilizarea alteia al cărei scop este practic acelaşi. Aparţine reclamantului decizia asupra căii de recurs care este cea mai potrivită pentru cauza sa. În sinteză, dacă dreptul intern prevede mai multe căi de recurs paralele, din diverse domenii de drept, reclamantul care a dorit să obţină reparaţie pentru o pretinsă încălcare a dispoziţiilor Convenţiei, utilizând una dintre aceste căi de recurs, nu este obligat să utilizeze şi alte căi de recurs, dacă acestea urmăresc, în esenţă, acelaşi scop. Nu este necesar ca dreptul consacrat de Convenţie să fie invocat în mod explicit în procedura internă, cu condiţia ca respectivul capăt de cerere să fie invocat „cel puţin în substanţă”. Dacă reclamantul nu a invocat prevederile Convenţiei, rezultă că este necesar ca acesta să fi invocat capete de cerere cu efect echivalent sau similare, fundamentate pe prevederile dreptului intern, chiar şi pentru un capăt de cerere care n-a fost invocat în faţa instanţei naţionale de ultim grad de jurisdicţie, chiar şi în mod subsidiar. Reclamantului îi revine sarcina de a epuiza căile de recurs interne disponibile şi efective, adică cele care îi sunt accesibile, de natură să îi ofere repararea prejudiciilor şi care prezintă perspective rezonabile de reuşită. Nu este necesară epuizarea căilor de recurs discreţionare sau extraordinare, de exemplu solicitând revizuirea deciziei unei instanţe; sau cerând redeschiderea procedurilor, cu excepţia circumstanţelor unde, de exemplu, a fost constatat potrivit legislaţiei naţionale că un astfel de demers constituie în fapt un remediu efectiv; sau în care retractarea unei hotărâri care a intrat în puterea lucrului judecat constituie singura posibilitate prin care Statul pârât ar putea să soluţioneze problemele în cadrul sistemului său legislativ intern. În mod similar, o plângere pe cale ierarhică nu reprezintă o cale de recurs efectivă; nu poate fi o cale de recurs efectivă, nici aceea care nu este direct accesibilă reclamantului şi a cărei exercitare depinde de exerciţiul puterii discreţionare a unui intermediar.  Nu poate fi considerată ca fiind o cale de recurs efectivă aceea care nu este condiţionată de niciun termen clar definit şi, respectiv, creează o incertitudine. Atunci când un reclamant a încercat să utilizeze o cale de recurs pe care Curtea o consideră necorespunzătoare, perioada de timp scursă nu împiedică derularea termenului de 6 luni, ceea ce poate conduce la respingerea cererii pentru nerespectarea acestui termen. Existenţa recursului trebuie să facă obiectul unui grad suficient de certitudine, atât în teorie, cât şi în practică. Pentru a stabili dacă o anumită cale de recurs îndeplineşte sau nu condiţia caracterului accesibil şi efectiv, este necesar să se ia în considerare circumstanţele specifice ale respectivei cauze. Abordarea instanţelor naţionale trebuie să fie suficient de consolidată în ordinea juridică internă. Astfel, Curtea a reţinut că un recurs la o instanţă superioară îşi pierde din caracterul său „efectiv” dacă există divergenţe în practica acelei instanţe, precum şi dacă acele inconsistenţe ale practicii persistă. Trebuie examinat dacă, având în vedere toate circumstanţele cauzei, reclamantul a făcut tot ce putea face în mod rezonabil pentru epuizarea căilor de recurs interne. Este de menţionat că frontierele, de fapt sau de drept, nu sunt un obstacol per se pentru epuizarea căilor de recurs interne; de regulă reclamanţii care locuiesc în afara jurisdicţiei statului nu sunt exoneraţi de la regula epuizării căilor de recurs interne în acel stat, indiferent de inconvenientele practice sau de o reticenţă personală de înţeles.

Înregistrarea plângerii Orice plângere privind aplicarea dreptului Uniunii de către un stat membru trebuie să fie înregistrată în aplicația centrală pentru înregistrarea plângerilor privind aplicarea dreptului Uniunii de către un stat membru. Corespondența nu este investigabilă ca plângere de către Comisie, și nu se înregistrează în aplicație, în cazul în care: – este anonimă, nu indică adresa expeditorului sau indică o adresă incompletă – nu face trimitere, în mod explicit sau implicit, la un stat membru căruia să îi poată fi atribuite măsurile sau practicile contrare dreptului Uniunii – se denunță actele sau omisiunile unei persoane sau ale unui organism privat, cu excepția cazului în care măsura sau plângerea arată implicarea autorităților publice sau susține nerespectarea obligației acestora de a acționa pentru a răspunde acestor acte sau omisiuni. În toate cazurile, Comisia verifică dacă corespondența denunță practici care reprezintă o încălcare a normelor în materie de concurență (articolele 101 și 102 din TFUE) – nu formulează o plângere – formulează o plângere cu privire la care Comisia a adoptat, în mod clar și public, o poziție constantă, care va fi comunicată petiționarului – formulează o plângere, care, în mod evident, nu se încadrează în sfera de aplicare a dreptului Uniunii.

Înregistrarea plângerii Orice plângere privind aplicarea dreptului Uniunii de către un stat membru trebuie să fie înregistrată în aplicația centrală pentru înregistrarea plângerilor privind aplicarea dreptului Uniunii de către un stat membru. Corespondența nu este investigabilă ca plângere de către Comisie, și nu se înregistrează în aplicație, în cazul în care: – este anonimă, nu indică adresa expeditorului sau indică o adresă incompletă – nu face trimitere, în mod explicit sau implicit, la un stat membru căruia să îi poată fi atribuite măsurile sau practicile contrare dreptului Uniunii – se denunță actele sau omisiunile unei persoane sau ale unui organism privat, cu excepția cazului în care măsura sau plângerea arată implicarea autorităților publice sau susține nerespectarea obligației acestora de a acționa pentru a răspunde acestor acte sau omisiuni. În toate cazurile, Comisia verifică dacă corespondența denunță practici care reprezintă o încălcare a normelor în materie de concurență (articolele 101 și 102 din TFUE) – nu formulează o plângere – formulează o plângere cu privire la care Comisia a adoptat, în mod clar și public, o poziție constantă, care va fi comunicată petiționarului – formulează o plângere, care, în mod evident, nu se încadrează în sfera de aplicare a dreptului Uniunii.

Date cu caracter personal Tot mai multe societăți se preocupă de conformarea cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal. IONAS MIHAELA – Cabinet de Avocat vă oferă consultanță juridică privind legislația, standardele de bune practici și tehnologiile de confidențialitate. Totodată oferim consultanță cu privire la monitorizarea salariaților, istoricul apelurilor; prelucrarea datelor de trafic; transferul de diverse categorii de date în străinătate; accesul la datele personale de către personalul din cadrul societății; crearea de baze de date care să conțină datele persoanelor vizate și utilizarea acestor baze de date de către alte entități decât entitatea care a colectat datele; accesul la fișiere de tip cookie, respectarea datelor în lumea de cloud computing. Sfatul nostru juridic este corect, clar și pragmatic. Noi vă oferim o abordare practică și rentabilă, dar și soluții ușor de înțeles. Suntem de asemenea adepții reprezentării intereselor dumneavoastră în relațiile cu autoritățile  și furnizarea de servicii de protecție civilă și penală în cadrul procedurilor legale de încălcări ale securității. IONAS MIHAELA – Cabinet de Avocat vă poate ajuta cu notificarea privind intenția de prelucrare a datelor cu caracter personal, depunerea de cereri privind emiterea unor autorizații referitoare la transferul în străinătate al datelor cu caracter personal, soluționarea cererilor de acces informații a persoanelor vizate și de opoziție, plângerea persoanelor ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări adresată autorităţii naţionale de supraveghere.  

Date cu caracter personal Tot mai multe societăți se preocupă de conformarea cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal. IONAS MIHAELA – Cabinet de Avocat vă oferă consultanță juridică privind legislația, standardele de bune practici și tehnologiile de confidențialitate. Totodată oferim consultanță cu privire la monitorizarea salariaților, istoricul apelurilor; prelucrarea datelor de trafic; transferul de diverse categorii de date în străinătate; accesul la datele personale de către personalul din cadrul societății; crearea de baze de date care să conțină datele persoanelor vizate și utilizarea acestor baze de date de către alte entități decât entitatea care a colectat datele; accesul la fișiere de tip cookie, respectarea datelor în lumea de cloud computing. Sfatul nostru juridic este corect, clar și pragmatic. Noi vă oferim o abordare practică și rentabilă, dar și soluții ușor de înțeles. Suntem de asemenea adepții reprezentării intereselor dumneavoastră în relațiile cu autoritățile  și furnizarea de servicii de protecție civilă și penală în cadrul procedurilor legale de încălcări ale securității. IONAS MIHAELA – Cabinet de Avocat vă poate ajuta cu notificarea privind intenția de prelucrare a datelor cu caracter personal, depunerea de cereri privind emiterea unor autorizații referitoare la transferul în străinătate al datelor cu caracter personal, soluționarea cererilor de acces informații a persoanelor vizate și de opoziție, plângerea persoanelor ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări adresată autorităţii naţionale de supraveghere.  

Dreptul la un contract util, echitabil şi eficient Consumatorul trebuie să aibă libertatea deplină de a decide o achiziţie de bunuri sau servicii, fără constrângeri prin clauze contractuale sau practici comerciale abuzive, prin obţinerea unui contract de achiziţie util, eficient, echitabil şi executabil în mod benefic pentru el.

Dreptul la un contract util, echitabil şi eficient Consumatorul trebuie să aibă libertatea deplină de a decide o achiziţie de bunuri sau servicii, fără constrângeri prin clauze contractuale sau practici comerciale abuzive, prin obţinerea unui contract de achiziţie util, eficient, echitabil şi executabil în mod benefic pentru el.

Modificarea Legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor În M. Of. nr. 494 din data de 6 iulie 2015 a fost publicată Legea nr. 191/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr 7 iulie 2015 În M. Of. nr. 494 din data de 6 iulie 2015 a fost publicată Legea nr. 191/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor. Potrivit noilor reglementări, societăţile de asigurare-reasigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă nu pot încheia asigurări facultative pentru o locuinţă care nu are încheiată în prealabil o poliţă de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD). Pentru asigurările facultative multianuale existente la data intrării în vigoare a noii legi, obligaţia prevăzută mai sus se aplică începând cu prima aniversare anuală. Dovada existenţei asigurării obligatorii împotriva dezastrelor naturale, în cazul controalelor efectuate de autorităţile abilitate, o constituie poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale. Pool de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale (PAID) (societate de asigurare/reasigurare, constituită prin asocierea societăților de asigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă) va pune semestrial la dispoziţia primăriilor, în format electronic, lista proprietarilor care au încheiat contracte de asigurare obligatorii.  Primarul, prin compartimentul de specialitate, va trimite, în termen de 3 zile de la data primirii listei, scrisori de înştiinţare, cu confirmare de primire, către persoanele care nu au încheiat poliţă de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD) pentru locuinţele pe care le deţin în proprietate.

Modificarea Legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor În M. Of. nr. 494 din data de 6 iulie 2015 a fost publicată Legea nr. 191/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr 7 iulie 2015 În M. Of. nr. 494 din data de 6 iulie 2015 a fost publicată Legea nr. 191/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor. Potrivit noilor reglementări, societăţile de asigurare-reasigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă nu pot încheia asigurări facultative pentru o locuinţă care nu are încheiată în prealabil o poliţă de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD). Pentru asigurările facultative multianuale existente la data intrării în vigoare a noii legi, obligaţia prevăzută mai sus se aplică începând cu prima aniversare anuală. Dovada existenţei asigurării obligatorii împotriva dezastrelor naturale, în cazul controalelor efectuate de autorităţile abilitate, o constituie poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale. Pool de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale (PAID) (societate de asigurare/reasigurare, constituită prin asocierea societăților de asigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă) va pune semestrial la dispoziţia primăriilor, în format electronic, lista proprietarilor care au încheiat contracte de asigurare obligatorii.  Primarul, prin compartimentul de specialitate, va trimite, în termen de 3 zile de la data primirii listei, scrisori de înştiinţare, cu confirmare de primire, către persoanele care nu au încheiat poliţă de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD) pentru locuinţele pe care le deţin în proprietate.