Cazurile în care nu se aplică perimarea Perimarea nu se aplică măsurilor asigurătorii înfiinţate înainte de începerea executării, precum sechestrul asigurător sau poprirea asigurătorie. Acestea nu sunt măsuri de executare, ci numai măsuri pentru asigurarea acţiunii, luate anterior obţinerii titlului executoriu. Dacă în termen de 6 luni după naşterea dreptului de a obţine executarea silită creditorul nu solicită începerea urmăririi silite, măsurile asigurătorii luate se perimă. Perimarea nu operează nici în cazul executării silite a creanţelor fiscale.
Cazurile în care nu se aplică perimarea Perimarea nu se aplică măsurilor asigurătorii înfiinţate înainte de începerea executării, precum sechestrul asigurător sau poprirea asigurătorie. Acestea nu sunt măsuri de executare, ci numai măsuri pentru asigurarea acţiunii, luate anterior obţinerii titlului executoriu. Dacă în termen de 6 luni după naşterea dreptului de a obţine executarea silită creditorul nu solicită începerea urmăririi silite, măsurile asigurătorii luate se perimă. Perimarea nu operează nici în cazul executării silite a creanţelor fiscale.
Procedura perimării Perimarea intervine de plin drept, la împlinirea termenului de 6 luni de la data comunicării către creditor, de către executorul judecătoresc, a solicitării scrise privind necesitatea îndeplinirii unui act sau demers necesar executării silite. În caz de suspendare a executării silite, perimarea curge de la data încetării suspendării dispusă de instanţa de judecată sau suspendarea de drept a executării silite. În cazul suspendării executării silite la cererea creditorului, termenul de perimare nu se suspendă. Perimarea executării curge de la data încetării suspendării, indiferent de cauza de suspendare. După încetarea suspendării, creditorul are îndatorirea de a solicita în mod expres reluarea executării silite. Perimarea se constată de către instanţa de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, prin încheiere dată cu citarea în termen scurt a părţilor. Încheierea de constatare a perimării este supusă numai apelului în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa trebuie să aplice din oficiu perimarea, când este sesizată în cursul executării cu o cerere din partea debitorului. Debitorul poate solicita, în baza constatării judecătoreşti a perimării, desfiinţarea actelor de executare îndeplinite. Dacă executorul judecătoresc continuă executarea, debitorul poate invoca perimarea pe calea contestaţiei la executare, în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă de actul de executare efectuat după împlinirea termenului de perimare. Suspendarea executării silite atrage şi suspendarea termenului de perimare. După încetarea suspendării executării, termenul de perimare care a curs înainte de suspendare va intra în calculul termenului de perimare. Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului, însă poate fi întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură efectuat în vederea continuării executării silite de către partea interesată.
Procedura perimării Perimarea intervine de plin drept, la împlinirea termenului de 6 luni de la data comunicării către creditor, de către executorul judecătoresc, a solicitării scrise privind necesitatea îndeplinirii unui act sau demers necesar executării silite. În caz de suspendare a executării silite, perimarea curge de la data încetării suspendării dispusă de instanţa de judecată sau suspendarea de drept a executării silite. În cazul suspendării executării silite la cererea creditorului, termenul de perimare nu se suspendă. Perimarea executării curge de la data încetării suspendării, indiferent de cauza de suspendare. După încetarea suspendării, creditorul are îndatorirea de a solicita în mod expres reluarea executării silite. Perimarea se constată de către instanţa de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, prin încheiere dată cu citarea în termen scurt a părţilor. Încheierea de constatare a perimării este supusă numai apelului în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa trebuie să aplice din oficiu perimarea, când este sesizată în cursul executării cu o cerere din partea debitorului. Debitorul poate solicita, în baza constatării judecătoreşti a perimării, desfiinţarea actelor de executare îndeplinite. Dacă executorul judecătoresc continuă executarea, debitorul poate invoca perimarea pe calea contestaţiei la executare, în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă de actul de executare efectuat după împlinirea termenului de perimare. Suspendarea executării silite atrage şi suspendarea termenului de perimare. După încetarea suspendării executării, termenul de perimare care a curs înainte de suspendare va intra în calculul termenului de perimare. Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului, însă poate fi întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură efectuat în vederea continuării executării silite de către partea interesată.
Acțiunea în constatarea stingerii obligațiilor născute din contractul de credit În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor legii dării în plată, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul. Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Hotărârea pronunţată poate fi atacată cu apel , în termen de 7 zile de la comunicare. La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
Acțiunea în constatarea stingerii obligațiilor născute din contractul de credit În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor legii dării în plată, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul. Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Hotărârea pronunţată poate fi atacată cu apel , în termen de 7 zile de la comunicare. La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
Contestația creditorului În termen de 10 zile de la data comunicării notificării, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de legea dării în plată. Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu apel , în maximum 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate. Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. În situaţia în care se admite definitiv contestaţia formulată de creditor, acesta poate demara sau relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.
Contestația creditorului În termen de 10 zile de la data comunicării notificării, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de legea dării în plată. Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu apel , în maximum 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate. Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. În situaţia în care se admite definitiv contestaţia formulată de creditor, acesta poate demara sau relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.
Poprirea asigurătorie Poprirea asigurătorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporate urmăribile datorate debitorului de o terţă persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de înfiinţare. Soluţionarea cererii de poprire asigurătorie, executarea măsurii, desfiinţarea şi ridicarea popririi asigurătorii se vor face potrivit dispoziţiilor referitoare la sechestrul asigurător , care se aplică în mod corespunzător şi popririi asigurătorii. În cazul cererii de poprire bancară, nu este necesar ca, în cuprinsul acesteia, creditorul să individualizeze terţii popriţi cu privire la care solicită să se înfiinţeze poprirea asigurătorie.
Poprirea asigurătorie Poprirea asigurătorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporate urmăribile datorate debitorului de o terţă persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de înfiinţare. Soluţionarea cererii de poprire asigurătorie, executarea măsurii, desfiinţarea şi ridicarea popririi asigurătorii se vor face potrivit dispoziţiilor referitoare la sechestrul asigurător , care se aplică în mod corespunzător şi popririi asigurătorii. În cazul cererii de poprire bancară, nu este necesar ca, în cuprinsul acesteia, creditorul să individualizeze terţii popriţi cu privire la care solicită să se înfiinţeze poprirea asigurătorie.
