Părţile contractului de intermediere Părţile contractului de intermediere sunt intermediarul şi clientul. Intermediarul este acea parte contractantă care se obligă să procure un cocontractant pentru clientul său, în vederea încheierii unui contract între aceste ultime persoane. El poate fi persoană fizică sau juridică care acţionează în nume propriu, asumându-şi obligaţia faţă de client de a-l pune în legătură cu un terţ, potenţial cocontractant pentru ca în urma negocierilor clientului cu terţul să încheie un contract determinat. Intermediarul are poziţie independentă faţă de client, el nefiind prepusul clientului, dimpotrivă are în raport cu acesta şi cu terţul parte contractantă o poziţie independentă. Intermediarul nu se află în relaţii de subordonare în raport cu vreuna dintre persoanele puse în legătură prin executarea obligaţiilor sale. De principiu, intermediarul este un profesionist al cărui obiect de activitate vizează punerea în legătură a părţilor care doresc să încheie anumite categorii de contracte. Intermediarul nu este un reprezentant al părţilor pe care le pune în legătură, el neparticipând nici la negocierea şi nici la încheierea contractului dintre clientul său şi terţ. Prin excepţie, intermediarul poate reprezenta părţile la încheierea contractului. Împuternicirea intermediarului de a reprezenta părţile la încheierea contractului intermediat sau a altor acte de executare a acestuia trebuie să fie expresă. Împuternicirea acordată intermediarului trebuie să respecte aceleaşi cerinţe de formă pe care legea le impune pentru actul juridic ce urmează a fi încheiat. În ceea ce priveşte dubla reprezentare, contractul încheiat în aceste condiţii este anulabil, numai la cererea celui reprezentat, cu excepţia cazului în care reprezentantul a fost împuternicit în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict de interese. Clientul este partea contractantă beneficiară a activităţii prestate de către intermediar, în sensul că urmează să încheie un contract cu terţul identificat de acesta din urmă. La fel ca intermediarul, clientul poate fi persoană fizică sau juridică, în ambele cazuri fiind necesar să îndeplinească condiţiile impuse de lege pentru a încheia acte juridice de natura celor vizate.

Părţile contractului de intermediere Părţile contractului de intermediere sunt intermediarul şi clientul. Intermediarul este acea parte contractantă care se obligă să procure un cocontractant pentru clientul său, în vederea încheierii unui contract între aceste ultime persoane. El poate fi persoană fizică sau juridică care acţionează în nume propriu, asumându-şi obligaţia faţă de client de a-l pune în legătură cu un terţ, potenţial cocontractant pentru ca în urma negocierilor clientului cu terţul să încheie un contract determinat. Intermediarul are poziţie independentă faţă de client, el nefiind prepusul clientului, dimpotrivă are în raport cu acesta şi cu terţul parte contractantă o poziţie independentă. Intermediarul nu se află în relaţii de subordonare în raport cu vreuna dintre persoanele puse în legătură prin executarea obligaţiilor sale. De principiu, intermediarul este un profesionist al cărui obiect de activitate vizează punerea în legătură a părţilor care doresc să încheie anumite categorii de contracte. Intermediarul nu este un reprezentant al părţilor pe care le pune în legătură, el neparticipând nici la negocierea şi nici la încheierea contractului dintre clientul său şi terţ. Prin excepţie, intermediarul poate reprezenta părţile la încheierea contractului. Împuternicirea intermediarului de a reprezenta părţile la încheierea contractului intermediat sau a altor acte de executare a acestuia trebuie să fie expresă. Împuternicirea acordată intermediarului trebuie să respecte aceleaşi cerinţe de formă pe care legea le impune pentru actul juridic ce urmează a fi încheiat. În ceea ce priveşte dubla reprezentare, contractul încheiat în aceste condiţii este anulabil, numai la cererea celui reprezentat, cu excepţia cazului în care reprezentantul a fost împuternicit în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict de interese. Clientul este partea contractantă beneficiară a activităţii prestate de către intermediar, în sensul că urmează să încheie un contract cu terţul identificat de acesta din urmă. La fel ca intermediarul, clientul poate fi persoană fizică sau juridică, în ambele cazuri fiind necesar să îndeplinească condiţiile impuse de lege pentru a încheia acte juridice de natura celor vizate.

Excepții legate de competența Curții Excepţiile preliminare sunt argumentele trimise de guvernul în cauză în sprijinul solicitării sale de ne-examinare a cererii pe fond. Compatibilitatea unei cereri cu dispoziţiile Convenţiei presupune ca aceasta să intre in domeniul ei de aplicaţie. Art. 1 al Convenției dispune că statele contractante se obligă să recunoască oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite de aceasta. Interpretarea acestui text este de natură să conducă la evidenţierea criteriilor de compatibilitate a unei cereri adresate instanţei europene cu prevederile Convenţiei. În primul rand, obligaţia de respectare a drepturilor şi libertăţilor garantate revine statelor contractante, „beneficiarii” ei fiind persoanele aflate sub jurisdicţia lor. Cererea trebuie să emane de la o asemenea persoană şi să fie indreptată impotriva unui stat contractant, adică cererea reclamantului trebuie să fie compatibilă ratione personae cu dispoziţiile Convenţiei, in privinţa ambelor „părţi” ale procesului ce se va derula in faţa Curții. În al doilea rand, persoanele cărora li se garantează drepturile şi libertăţile prevăzute de Convenţie trebuie să se afle sub jurisdicţia statelor contractante. Titularii drepturilor în discuţie trebuie să se găsească într-un loc unde se exercită jurisdicţia unui stat contractant, loc în care s-a produs eventuala încălcare a acestor drepturi, adică cererea reclamantului trebuie să fie compatibilă ratione loci cu dispoziţiile Convenţiei. În al treilea rand, obligaţia asumată de statele contractante priveşte numai drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie. Reclamantul poate invoca în faţa instanţei europene exclusiv incălcarea lor, ceea ce înseamnă că cererea sa trebuie să fie compatibilă ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei.   În sfarşit, răspunderea statelor pentru încălcarea unor angajamente internaţionale nu poate fi angajată decât pentru fapte care s-au produs după asumarea lor, adică trebuie să fie vorba despre încălcări ale prevederilor Convenţiei săvârşite după intrarea ei în vigoare pentru statul în cauză. Altfel spus, cererea reclamantului trebuie să fie compatibilă ratione temporis cu dispoziţiile Convenţiei.

Excepții legate de competența Curții Excepţiile preliminare sunt argumentele trimise de guvernul în cauză în sprijinul solicitării sale de ne-examinare a cererii pe fond. Compatibilitatea unei cereri cu dispoziţiile Convenţiei presupune ca aceasta să intre in domeniul ei de aplicaţie. Art. 1 al Convenției dispune că statele contractante se obligă să recunoască oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite de aceasta. Interpretarea acestui text este de natură să conducă la evidenţierea criteriilor de compatibilitate a unei cereri adresate instanţei europene cu prevederile Convenţiei. În primul rand, obligaţia de respectare a drepturilor şi libertăţilor garantate revine statelor contractante, „beneficiarii” ei fiind persoanele aflate sub jurisdicţia lor. Cererea trebuie să emane de la o asemenea persoană şi să fie indreptată impotriva unui stat contractant, adică cererea reclamantului trebuie să fie compatibilă ratione personae cu dispoziţiile Convenţiei, in privinţa ambelor „părţi” ale procesului ce se va derula in faţa Curții. În al doilea rand, persoanele cărora li se garantează drepturile şi libertăţile prevăzute de Convenţie trebuie să se afle sub jurisdicţia statelor contractante. Titularii drepturilor în discuţie trebuie să se găsească într-un loc unde se exercită jurisdicţia unui stat contractant, loc în care s-a produs eventuala încălcare a acestor drepturi, adică cererea reclamantului trebuie să fie compatibilă ratione loci cu dispoziţiile Convenţiei. În al treilea rand, obligaţia asumată de statele contractante priveşte numai drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie. Reclamantul poate invoca în faţa instanţei europene exclusiv incălcarea lor, ceea ce înseamnă că cererea sa trebuie să fie compatibilă ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei.   În sfarşit, răspunderea statelor pentru încălcarea unor angajamente internaţionale nu poate fi angajată decât pentru fapte care s-au produs după asumarea lor, adică trebuie să fie vorba despre încălcări ale prevederilor Convenţiei săvârşite după intrarea ei în vigoare pentru statul în cauză. Altfel spus, cererea reclamantului trebuie să fie compatibilă ratione temporis cu dispoziţiile Convenţiei.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Reprezentarea convenţională a persoanei juridice de o altă persoană juridică 4 aprilie 2016 Potrivit minutei nr. 9, în dosarul nr. 507/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 4 aprilie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Reprezentarea convenţională a persoanei juridice de o altă persoană juridică 4 aprilie 2016 Potrivit minutei nr. 9, în dosarul nr. 507/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 4 aprilie 2016, ÎCCJ a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Cambia Cambia este unul dintre titlurile de credit cu mare aplicabilitate în activitatea comercială. Cambia este un înscris prin care o persoană, denumită trăgător sau emitent, dă dispoziţie altei persoane, numită tras, să plătească la scadenţă o sumă de bani unei a treia persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acesteia.  

Cambia Cambia este unul dintre titlurile de credit cu mare aplicabilitate în activitatea comercială. Cambia este un înscris prin care o persoană, denumită trăgător sau emitent, dă dispoziţie altei persoane, numită tras, să plătească la scadenţă o sumă de bani unei a treia persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acesteia.  

Liberarea condiționată în cazul detențiunii pe viață Persoana condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață poate fi liberată condiționat dacă sunt îndeplinite condițiile:   persoana condamnată să fi executat efectiv cel puțin 20 de ani de închisoare persoana condamnată să fi avut o conduită bună pe întreaga durată a executării persoana condamnată să-și fi îndeplinit obligațiile civile rezultate din hotărârea de condamnare instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a reintegrat și s-a îndreptat. Instanța, prin motivarea hotărârii, trebuie să arate pericolele la care se expune persoana care urmează să fie liberată condiționat, în situația în care ar mai comite alte infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere și obligațiile pe care i le va impune. Perioada liberării condiționate se numește termen de supraveghere. În cazul detențiunii de pe viață este de 10 ani. Măsurile de supraveghere pe care le va impune instanța persoanei condamnate sunt: să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta, să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa, să anune, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășete 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenă. Obligațiile pe care i le poate impune instanța sunt: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, să nu părăsească teritoriul României, să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instană, să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârirea infracțiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea, să nu conducă anumite vehicule stabilite de instană, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

Liberarea condiționată în cazul detențiunii pe viață Persoana condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață poate fi liberată condiționat dacă sunt îndeplinite condițiile:   persoana condamnată să fi executat efectiv cel puțin 20 de ani de închisoare persoana condamnată să fi avut o conduită bună pe întreaga durată a executării persoana condamnată să-și fi îndeplinit obligațiile civile rezultate din hotărârea de condamnare instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a reintegrat și s-a îndreptat. Instanța, prin motivarea hotărârii, trebuie să arate pericolele la care se expune persoana care urmează să fie liberată condiționat, în situația în care ar mai comite alte infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere și obligațiile pe care i le va impune. Perioada liberării condiționate se numește termen de supraveghere. În cazul detențiunii de pe viață este de 10 ani. Măsurile de supraveghere pe care le va impune instanța persoanei condamnate sunt: să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta, să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa, să anune, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășete 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenă. Obligațiile pe care i le poate impune instanța sunt: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, să nu părăsească teritoriul României, să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instană, să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârirea infracțiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea, să nu conducă anumite vehicule stabilite de instană, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.