Ridicarea punerii sub interdicţie Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanţa judecătorească va pronunţa ridicarea ei, regulile de procedură de la punerea sub interdicţie aplicându-se în mod corespunzător şi în cazul ridicării interdicţiei. Cererea de ridicare a interdicţiei se poate introduce de  cel pus sub interdicţie judecătorească de tutore persoanele apropiate celui care urmează a fi pus sub interdicţie, precum şi administratorii şi locatarţi casei în care locuieşte acesta serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale instanţele judecătoreşti, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană. Hotărârea prin care se pronunţă ridicarea interdicţiei judecătoreşti îşi produce efectele de la data când a rămas definitivă. Despre ridicarea interdicţiei judecătoreşti se face menţiune şi pe hotărarea prin care s-a pronunţat interdicţia judecătorească. Încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă decât de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut ridicarea interdicţiei pe altă cale. Faţă de terţul care nu a cunoscut ridicarea interdicţiei, dreptul tutorelui de a-l reprezenta pe cel care a fost pus sub interdicţie încetează numai de la data efectuării a înregistrării corespunzătoare pe marginea actului de naştere al celui pus sub interdicţie, a notării ridicării interdicţiei în cartea funciară ori a menţiunii corespunzătoare în registrul comerţului, dacă persoana pusă sub interdicţie judecătorească este profesionist. Actul juridic încheiat în intervalul de timp cuprins între ridicarea interdicţiei şi efectuarea menţiunii despre aceasta cu un terţ de bună-credinţă de către tutore, în numele şi pe seama celui care a fost pus sub interdicţie, este valabil şi îşi va produce efectele între părţile sale, respective terţul de bună-credinţă şi cel ce a fost pus sub interdicţie. Dacă este cazul poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a tutorelui faţă de cel în numele căruia a încheiat respectivul act juridic.      

Ridicarea punerii sub interdicţie Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanţa judecătorească va pronunţa ridicarea ei, regulile de procedură de la punerea sub interdicţie aplicându-se în mod corespunzător şi în cazul ridicării interdicţiei. Cererea de ridicare a interdicţiei se poate introduce de  cel pus sub interdicţie judecătorească de tutore persoanele apropiate celui care urmează a fi pus sub interdicţie, precum şi administratorii şi locatarţi casei în care locuieşte acesta serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale instanţele judecătoreşti, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană. Hotărârea prin care se pronunţă ridicarea interdicţiei judecătoreşti îşi produce efectele de la data când a rămas definitivă. Despre ridicarea interdicţiei judecătoreşti se face menţiune şi pe hotărarea prin care s-a pronunţat interdicţia judecătorească. Încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă decât de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut ridicarea interdicţiei pe altă cale. Faţă de terţul care nu a cunoscut ridicarea interdicţiei, dreptul tutorelui de a-l reprezenta pe cel care a fost pus sub interdicţie încetează numai de la data efectuării a înregistrării corespunzătoare pe marginea actului de naştere al celui pus sub interdicţie, a notării ridicării interdicţiei în cartea funciară ori a menţiunii corespunzătoare în registrul comerţului, dacă persoana pusă sub interdicţie judecătorească este profesionist. Actul juridic încheiat în intervalul de timp cuprins între ridicarea interdicţiei şi efectuarea menţiunii despre aceasta cu un terţ de bună-credinţă de către tutore, în numele şi pe seama celui care a fost pus sub interdicţie, este valabil şi îşi va produce efectele între părţile sale, respective terţul de bună-credinţă şi cel ce a fost pus sub interdicţie. Dacă este cazul poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a tutorelui faţă de cel în numele căruia a încheiat respectivul act juridic.      

Verificare şi rezervare denumire persoană juridică Documentele necesare pentru verificarea disponibilităţii firmei şi/sau rezervarea acesteia pentru persoane juridice: Cererea de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă, completă cu 3 denumiri, în ordinea preferinţelor Dovada privind plata taxei de registru

Verificare şi rezervare denumire persoană juridică Documentele necesare pentru verificarea disponibilităţii firmei şi/sau rezervarea acesteia pentru persoane juridice: Cererea de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă, completă cu 3 denumiri, în ordinea preferinţelor Dovada privind plata taxei de registru

Curtea Constituţională a României Termenul pentru introducerea contestației în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă 30 iunie 2016 În ziua de 30 iunie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.428 alin.(1) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2016, care au următorul conținut: „Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art.426 poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.” În urma deliberării, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispozițiile art.428 alin.(1) cu referire la art.426 lit.i) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Curtea a reţinut că opțiunea legiuitorului, de a reglementa un termen pentru introducerea contestației în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă [art.426 lit.i) din Codul de procedură penală] nu apare ca fiind rezonabilă din perspectiva relaţiei existente între interesul general şi cel individual. Condiţionarea introducerii căii de atac extraordinare a contestației în anulare, pentru motivul reglementat în art.426 lit.i) din Codul de procedură penală, de respectarea termenului de 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere, impune în sarcina individului o condiție excesivă pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare. În aceste condiții, având în vedere că, în materie, contestația în anulare întemeiată pe dispoziţiile art.426 lit.i) din Codul de procedură penală este un remediu procesual prin care partea interesată poate obține restabilirea legalității încălcate prin nesocotirea principiului ne bis in idem, reglementarea unui termen în interiorul căruia persoana împotriva căreia se face executarea poate introduce contestația în anulare aduce atingere dispozițiilor constituționale privind liberul acces la justiție. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Curtea Constituţională a României Termenul pentru introducerea contestației în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă 30 iunie 2016 În ziua de 30 iunie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.428 alin.(1) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2016, care au următorul conținut: „Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art.426 poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.” În urma deliberării, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispozițiile art.428 alin.(1) cu referire la art.426 lit.i) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Curtea a reţinut că opțiunea legiuitorului, de a reglementa un termen pentru introducerea contestației în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă [art.426 lit.i) din Codul de procedură penală] nu apare ca fiind rezonabilă din perspectiva relaţiei existente între interesul general şi cel individual. Condiţionarea introducerii căii de atac extraordinare a contestației în anulare, pentru motivul reglementat în art.426 lit.i) din Codul de procedură penală, de respectarea termenului de 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere, impune în sarcina individului o condiție excesivă pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare. În aceste condiții, având în vedere că, în materie, contestația în anulare întemeiată pe dispoziţiile art.426 lit.i) din Codul de procedură penală este un remediu procesual prin care partea interesată poate obține restabilirea legalității încălcate prin nesocotirea principiului ne bis in idem, reglementarea unui termen în interiorul căruia persoana împotriva căreia se face executarea poate introduce contestația în anulare aduce atingere dispozițiilor constituționale privind liberul acces la justiție. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Articolul2 Articolul 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede următoarele: „ Articolul 2 – Dreptul la viaţă   1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă : a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ; b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ; c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie."

Articolul2 Articolul 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede următoarele: „ Articolul 2 – Dreptul la viaţă   1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă : a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ; b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ; c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie."

Apelul provocat Apelul provocat este apelul potrivit căruia, în caz de coparticipare procesuală şi atunci când la prima instanţă au intervenit terţe persoane în proces, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. Apelul provocat se poate introduce numai de către intimat în următoarele cazuri: în cazul coparticipării procesuale , când intimatul declară apel împotriva altui intimat, dacă apelul principal ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces.  atunci când la prima instanţă au intervenit terţe persoane în proces sau în caz de coparticipare procesuală în faţa primei instanţe, intimatul poate să declare apel împotriva unei persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces.  Apelul provocat are următoarele caracteristici: poate fi formulat numai de către intimat, dar se îndreaptă împotriva altui intimat sau împotriva unei persoane care a fost parte la judecata în prima instanţă, dar nu este parte şi în apelul principal apelul provocat se exercită după împlinirea termenului de apel şi se depune odată cu întâmpinarea la apelul principal trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe de formă, inclusiv timbrarea, ca şi apelul principal apelul provocat poate fi folosit de intimat în situaţia în care admiterea apelului principal ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în process existenţa şi soluţionarea apelului provocat depind de existenţa şi soarta apelului principal. Astfel, dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul provocat rămâne fără efect şi va fi respins.

Apelul provocat Apelul provocat este apelul potrivit căruia, în caz de coparticipare procesuală şi atunci când la prima instanţă au intervenit terţe persoane în proces, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. Apelul provocat se poate introduce numai de către intimat în următoarele cazuri: în cazul coparticipării procesuale , când intimatul declară apel împotriva altui intimat, dacă apelul principal ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces.  atunci când la prima instanţă au intervenit terţe persoane în proces sau în caz de coparticipare procesuală în faţa primei instanţe, intimatul poate să declare apel împotriva unei persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces.  Apelul provocat are următoarele caracteristici: poate fi formulat numai de către intimat, dar se îndreaptă împotriva altui intimat sau împotriva unei persoane care a fost parte la judecata în prima instanţă, dar nu este parte şi în apelul principal apelul provocat se exercită după împlinirea termenului de apel şi se depune odată cu întâmpinarea la apelul principal trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe de formă, inclusiv timbrarea, ca şi apelul principal apelul provocat poate fi folosit de intimat în situaţia în care admiterea apelului principal ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în process existenţa şi soluţionarea apelului provocat depind de existenţa şi soarta apelului principal. Astfel, dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul provocat rămâne fără efect şi va fi respins.