Recurs în interesul legii Infracţiunea de abandon de familie săvârşită prin neplata pensiei de întreţinere instituită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane 20 martie 2017 Potrivit deciziei nr. 4 în dosarul nr. 25/2016 pronunţată în şedinţa publică din 20 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:            “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) Cod penal, stabileşte că: Infracţiunea de abandon de familie săvârşită prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere, instituită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, constituie o infracţiune unică continuă.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 474 alin.4 Cod procedură penală.

Recurs în interesul legii Infracţiunea de abandon de familie săvârşită prin neplata pensiei de întreţinere instituită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane 20 martie 2017 Potrivit deciziei nr. 4 în dosarul nr. 25/2016 pronunţată în şedinţa publică din 20 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:            “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) Cod penal, stabileşte că: Infracţiunea de abandon de familie săvârşită prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere, instituită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, constituie o infracţiune unică continuă.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 474 alin.4 Cod procedură penală.

Aquilina c. Malta Situația de fapt: Reclamantul, cetătean maltez, are domiciliul în localitatea Qormi. Bănuit de a fi cofflj infracţiunea de atentat Ia pudoare, reclamantul a fost arestat şi apoi adus în faţa uni judecător de poliţie judiciară, în faţa căruia a cerut eliberarea sub cauţiune. Această cerere a fost comunicată procurorului, care a respins-o. Cererea a fost examinată ulteric$ de un alt judecător de poliţie judiciară care a dispus liberarea reclamantului după 2 zile dè 4 la arestarea sa.                                                                                          i   Hotărârea Curții: Reclamantul s-a adresat Curţii Europene, susţinând că în speţă au fost încălcate pre­vederile art. 5 parag. 3 lit. c) din Convenţia europeană. Curtea Europeană, analizând datele dosarului şi susţinerile părţilor, aminteşte jurisprudenţa sa constantă după care art. 5 parag. 3 din Convenţie vizează asigurarea unui control jurisdicţional rapid şi automat al legalităţii privării de libertate a unei persoane. Magistratul care execută controlul trebuie să-l asculte pe cel reţinut ori arestat înainte de a decide asupra legalităţii măsurii de privare de libertate. Curtea a considerat că dispo­ziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţie, prevăzând controlul jurisdicţional al deţinerii, nu presu­pune o cerere formală prealabilă a celui privat de libertate de a se verifica legalitatea deţi­nerii, ci operează automat, indiferent de o atare cerere. Sub acest aspect, textul menţionat din Convenţie nu se confundă cu art. 5 parag. 4 din Convenţie, care prevede dreptul per­soanei deţinute de a solicita ca un tribunal să examineze legalitatea deţinerii. O atare con­fuzie ar priva de orice substanţă prevederile art. 5 parag. 3. Pe de altă parte, un control judiciar rapid şi independent al legalităţii deţinerii constituie, pentru persoana deţinută, o garanţie importantă contra abuzului autorităţii şi contra relelor tratamente la care eventual ar fi supusă. Persoanele supuse unor asemenea tratamente ar putea să se găsească în imposi­bilitatea de a sesiza pe judecător pentru a exercita controlul legalităţii deţinerii; la fel per­soanele arestate, dar suferind de alienaţie mintală, ori cele care nu vorbesc limba auto­rităţilor. Curtea a fost de acord şi că aducerea persoanei deţinute a doua zi după arestare în faţa unui magistrat poate să fie considerată că s-a produs imediat (aussitôt) în sensul art. 5 parag. 3 din Convenţie. După părerea Curţii Europene, în speţă, aducerea persoanei deţinute în faţa unui judecător după 2 zile de la arestare nu satisface prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţie. Curtea a decis că în speţă a existat o încălcare a prevederilor susmenţionate, obligând guvernul maltez să achite suma de 3.000 lire malteze drept cheltuieli de judecată.

Aquilina c. Malta Situația de fapt: Reclamantul, cetătean maltez, are domiciliul în localitatea Qormi. Bănuit de a fi cofflj infracţiunea de atentat Ia pudoare, reclamantul a fost arestat şi apoi adus în faţa uni judecător de poliţie judiciară, în faţa căruia a cerut eliberarea sub cauţiune. Această cerere a fost comunicată procurorului, care a respins-o. Cererea a fost examinată ulteric$ de un alt judecător de poliţie judiciară care a dispus liberarea reclamantului după 2 zile dè 4 la arestarea sa.                                                                                          i   Hotărârea Curții: Reclamantul s-a adresat Curţii Europene, susţinând că în speţă au fost încălcate pre­vederile art. 5 parag. 3 lit. c) din Convenţia europeană. Curtea Europeană, analizând datele dosarului şi susţinerile părţilor, aminteşte jurisprudenţa sa constantă după care art. 5 parag. 3 din Convenţie vizează asigurarea unui control jurisdicţional rapid şi automat al legalităţii privării de libertate a unei persoane. Magistratul care execută controlul trebuie să-l asculte pe cel reţinut ori arestat înainte de a decide asupra legalităţii măsurii de privare de libertate. Curtea a considerat că dispo­ziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţie, prevăzând controlul jurisdicţional al deţinerii, nu presu­pune o cerere formală prealabilă a celui privat de libertate de a se verifica legalitatea deţi­nerii, ci operează automat, indiferent de o atare cerere. Sub acest aspect, textul menţionat din Convenţie nu se confundă cu art. 5 parag. 4 din Convenţie, care prevede dreptul per­soanei deţinute de a solicita ca un tribunal să examineze legalitatea deţinerii. O atare con­fuzie ar priva de orice substanţă prevederile art. 5 parag. 3. Pe de altă parte, un control judiciar rapid şi independent al legalităţii deţinerii constituie, pentru persoana deţinută, o garanţie importantă contra abuzului autorităţii şi contra relelor tratamente la care eventual ar fi supusă. Persoanele supuse unor asemenea tratamente ar putea să se găsească în imposi­bilitatea de a sesiza pe judecător pentru a exercita controlul legalităţii deţinerii; la fel per­soanele arestate, dar suferind de alienaţie mintală, ori cele care nu vorbesc limba auto­rităţilor. Curtea a fost de acord şi că aducerea persoanei deţinute a doua zi după arestare în faţa unui magistrat poate să fie considerată că s-a produs imediat (aussitôt) în sensul art. 5 parag. 3 din Convenţie. După părerea Curţii Europene, în speţă, aducerea persoanei deţinute în faţa unui judecător după 2 zile de la arestare nu satisface prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţie. Curtea a decis că în speţă a existat o încălcare a prevederilor susmenţionate, obligând guvernul maltez să achite suma de 3.000 lire malteze drept cheltuieli de judecată.

Modificarea Legii pensiilor În M. Of. nr. 444 din data de 22 iunie 2015 a fost publicată Legea nr. 155/2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. 30 iunie 2015 În M. Of. nr. 444 din data de 22 iunie 2015 a fost publicată Legea nr. 155/2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Potrivit noilor reglementări, a fost redusă vărsta de pensionare şi pentru persoanele care, anterior datei de 1 aprilie 2001, au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă pentru o perioadă mai mică de 6 ani.   Persoanele care au lucrat în grupa I de muncă, cele care au lucrat în alte conditii şi în condiţii speciale vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare pentru stagiile de cotizare de cel puţin 2 ani. Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care sunt încadrate în condiţii speciale. Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001, în activităţile care sunt încadrate în condiţii speciale, constituie stagii de cotizare în condiţii speciale, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare. Stagiile de cotizare realizate în grupa I de muncă, condiţii speciale şi/sau alte condiţii de muncă mai mici de 2 ani vor fi avute în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare. Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în grupa I şi/sau a II-a de muncă vor putea fi utilizate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

Modificarea Legii pensiilor În M. Of. nr. 444 din data de 22 iunie 2015 a fost publicată Legea nr. 155/2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. 30 iunie 2015 În M. Of. nr. 444 din data de 22 iunie 2015 a fost publicată Legea nr. 155/2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Potrivit noilor reglementări, a fost redusă vărsta de pensionare şi pentru persoanele care, anterior datei de 1 aprilie 2001, au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă pentru o perioadă mai mică de 6 ani.   Persoanele care au lucrat în grupa I de muncă, cele care au lucrat în alte conditii şi în condiţii speciale vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare pentru stagiile de cotizare de cel puţin 2 ani. Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care sunt încadrate în condiţii speciale. Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001, în activităţile care sunt încadrate în condiţii speciale, constituie stagii de cotizare în condiţii speciale, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare. Stagiile de cotizare realizate în grupa I de muncă, condiţii speciale şi/sau alte condiţii de muncă mai mici de 2 ani vor fi avute în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare. Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în grupa I şi/sau a II-a de muncă vor putea fi utilizate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

Efectele punerii sub interdicţie Punerea sub interdicţie produce două efecte, şi anume:  lipsirea de capacitate civilă de exerciţiu a celui pus sub intepdicţie instituirea tutelei interzisului. La data la care hotărârea judecătorească prin care s-a admis cererea de punere sub interdicţie devine definitivă, cel în cauză va intra în categoria persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu.  Lipsa de capacitate a celui interzis nu poate fi opusă unei terţe persoane decât de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut punerea sub interdicţie pe altă cale. Dacă hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească a rămas definitivă, instanţa de tutelă numeşte de îndată un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească. Tutorele este numit de instanţa de tutelă prin hotărârea de punere sub interdicţie. În cazul minorului pus sub interdicţie, desemnarea tutorelui poate fi făcută şi de părinte. Numirea tutorelui vizează numai persoana majoră pusă sub interdicţie sau minorul ai cărui părinţi sunt decedaţi ori decăzuţi din drepturile părinteşti. În acest din urmă caz, instanţa de tutelă hotărăște dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau dacă trebuie numit un nou tutore. Minorul care, la data punerii sub interdicţie judecătorească, se afla sub ocrotirea părinţilor rămâne sub această ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. Dacă la data când minorul devine major, acesta se află încă sub interdicţie judecătorească, instanţa de tutelă numeşte un tutore. Regulile referitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică şi tutelei persoanei puse sub interdicţie judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel. Tutorele celui pus sub interdicţie poate să ceară înlocuirea sa după expirarea unui termen de 3 ani de la numire.

Efectele punerii sub interdicţie Punerea sub interdicţie produce două efecte, şi anume:  lipsirea de capacitate civilă de exerciţiu a celui pus sub intepdicţie instituirea tutelei interzisului. La data la care hotărârea judecătorească prin care s-a admis cererea de punere sub interdicţie devine definitivă, cel în cauză va intra în categoria persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu.  Lipsa de capacitate a celui interzis nu poate fi opusă unei terţe persoane decât de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut punerea sub interdicţie pe altă cale. Dacă hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească a rămas definitivă, instanţa de tutelă numeşte de îndată un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească. Tutorele este numit de instanţa de tutelă prin hotărârea de punere sub interdicţie. În cazul minorului pus sub interdicţie, desemnarea tutorelui poate fi făcută şi de părinte. Numirea tutorelui vizează numai persoana majoră pusă sub interdicţie sau minorul ai cărui părinţi sunt decedaţi ori decăzuţi din drepturile părinteşti. În acest din urmă caz, instanţa de tutelă hotărăște dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau dacă trebuie numit un nou tutore. Minorul care, la data punerii sub interdicţie judecătorească, se afla sub ocrotirea părinţilor rămâne sub această ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. Dacă la data când minorul devine major, acesta se află încă sub interdicţie judecătorească, instanţa de tutelă numeşte un tutore. Regulile referitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică şi tutelei persoanei puse sub interdicţie judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel. Tutorele celui pus sub interdicţie poate să ceară înlocuirea sa după expirarea unui termen de 3 ani de la numire.

Curtea Constituţională a României. Dispoziții din Legea nr. 10/2001 privind persoanele întreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii În ziua de 10 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin.(1) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile 10 decembrie 2015 În ziua de 10 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin.(1) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care au următorul conţinut: „Nu sunt îndreptăţite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta lege.” În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) din Legea nr.10/2001 și a constat că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu permit restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent persoanelor care intră sub incidenţa acordurilor încheiate de România cu alte state privind reglementarea problemelor financiare în suspensie enumerate în Anexa nr.1 a Legii nr.10/2001. Curtea a reținut, în esență, că, prin interpretarea contrară, se încalcă art.44 alin.(2) din Constituţie privind egala protejare a proprietăţii private, întrucât statul român este obligat să suporte o diminuare nejustificată a patrimoniului prin plata dublă, nedatorată, a unei creanțe deja achitate, având în vedere că acordurile încheiate de România cu alte state privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în Anexa nr.1 a Legii nr.10/2001, au efect liberatoriu pentru statul român.   Decizia este definitivă și general obligatorie.

Curtea Constituţională a României. Dispoziții din Legea nr. 10/2001 privind persoanele întreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii În ziua de 10 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin.(1) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile 10 decembrie 2015 În ziua de 10 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin.(1) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care au următorul conţinut: „Nu sunt îndreptăţite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta lege.” În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) din Legea nr.10/2001 și a constat că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu permit restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent persoanelor care intră sub incidenţa acordurilor încheiate de România cu alte state privind reglementarea problemelor financiare în suspensie enumerate în Anexa nr.1 a Legii nr.10/2001. Curtea a reținut, în esență, că, prin interpretarea contrară, se încalcă art.44 alin.(2) din Constituţie privind egala protejare a proprietăţii private, întrucât statul român este obligat să suporte o diminuare nejustificată a patrimoniului prin plata dublă, nedatorată, a unei creanțe deja achitate, având în vedere că acordurile încheiate de România cu alte state privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în Anexa nr.1 a Legii nr.10/2001, au efect liberatoriu pentru statul român.   Decizia este definitivă și general obligatorie.