Plângerea contravenţională  Plângerea contravenţională este actul procesual prin care se atacă la judecătorie procesul-verbal de constatare a contravenţiilor. Plângerea contravenţională trebuie formulată în termen de 15 zile de la data când s-a luat la cunoştinţă de încheierea actului constatator. Aceasta are loc prin înmânarea unei copii de pe procesul-verbal, cu ocazia întocmirii lui, sau prin comunicarea prin poştă. În afară de contravenient, pot formula plângere contravenţională persoana vătămată şi cel căruia i-au fost confiscate bunurile. Persoana vătămată şi cel căruia i-au fost confiscate bunurile pot formula plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, respectiv referitor la măsura confiscării. De regulă, formularea plângerii duce la suspendarea executării procesului-verbal de constatare a contravenţiilor. În cazul plângerii părţii vătămate sau celei căreia îi aparţin bunurile confiscate, suspendarea operează numai în privinţa despăgubirii sau confiscării. Soluţiile posibile date de judecătorie sunt de respingere a plângerii contravenţionale când constată că procesul-verbal de contravenţie este temeinic şi legal sau de admitere a plângerii contravenţionale în tot sau în parte. În caz de anulare a procesului-verbal, petentul este exonerat de raspundere, bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege, se restituie celor în drept. Dacă aceste bunuri au fost valorificate, instanţa va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor. În situaţia admiterii în parte a plângerii, se poate reduce amenda sau se poate înlocui o sanctiune cu alta (de exemplu, amenda cu avertismentul), făcându-se o nouă individualizare a sancţiunii. Împotriva hotărârii judecătoriei pot declara apel oricare dintre părţi (contravenientul, partea vătămată, organul care a aplicat sancţiunea, persoana căreia îi aparţin bunurile confiscate). Procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea contravenţională constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, putând fi executat de îndată.

Plângerea contravenţională  Plângerea contravenţională este actul procesual prin care se atacă la judecătorie procesul-verbal de constatare a contravenţiilor. Plângerea contravenţională trebuie formulată în termen de 15 zile de la data când s-a luat la cunoştinţă de încheierea actului constatator. Aceasta are loc prin înmânarea unei copii de pe procesul-verbal, cu ocazia întocmirii lui, sau prin comunicarea prin poştă. În afară de contravenient, pot formula plângere contravenţională persoana vătămată şi cel căruia i-au fost confiscate bunurile. Persoana vătămată şi cel căruia i-au fost confiscate bunurile pot formula plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, respectiv referitor la măsura confiscării. De regulă, formularea plângerii duce la suspendarea executării procesului-verbal de constatare a contravenţiilor. În cazul plângerii părţii vătămate sau celei căreia îi aparţin bunurile confiscate, suspendarea operează numai în privinţa despăgubirii sau confiscării. Soluţiile posibile date de judecătorie sunt de respingere a plângerii contravenţionale când constată că procesul-verbal de contravenţie este temeinic şi legal sau de admitere a plângerii contravenţionale în tot sau în parte. În caz de anulare a procesului-verbal, petentul este exonerat de raspundere, bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege, se restituie celor în drept. Dacă aceste bunuri au fost valorificate, instanţa va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor. În situaţia admiterii în parte a plângerii, se poate reduce amenda sau se poate înlocui o sanctiune cu alta (de exemplu, amenda cu avertismentul), făcându-se o nouă individualizare a sancţiunii. Împotriva hotărârii judecătoriei pot declara apel oricare dintre părţi (contravenientul, partea vătămată, organul care a aplicat sancţiunea, persoana căreia îi aparţin bunurile confiscate). Procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea contravenţională constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, putând fi executat de îndată.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile în cazul infracțiunii de abandon de familie 20 ianuarie 2020 Potrivit minutei nr. 2, dosar nr. 2433/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:  „Dacă, în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma „săvârşirea faptei” prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege „data încetării inacţiunii” (data „epuizării” infracţiunii de abandon de familie) sau „data consumării infracţiunii” (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate)” și stabilește că: “În cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, -  de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei – curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei. Termenul de 3 luni prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracțiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoașterii faptei; b) din momentul cunoaşterii săvârșirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării, și c) din momentul epuizării infracțiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoașterea săvârșirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale”. Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Dezlegarea unor chestiuni de drept privind calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile în cazul infracțiunii de abandon de familie 20 ianuarie 2020 Potrivit minutei nr. 2, dosar nr. 2433/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:  „Dacă, în cazul infracţiunii de abandon de familie, prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, prin sintagma „săvârşirea faptei” prevăzută de dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înţelege „data încetării inacţiunii” (data „epuizării” infracţiunii de abandon de familie) sau „data consumării infracţiunii” (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate)” și stabilește că: “În cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, -  de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei – curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei. Termenul de 3 luni prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracțiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoașterii faptei; b) din momentul cunoaşterii săvârșirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării, și c) din momentul epuizării infracțiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoașterea săvârșirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale”. Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Recurs în interesul legii - stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 Potrivit deciziei nr. 11 în dosarul nr. 5/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 25 mai 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis 25 mai 2015 Potrivit deciziei nr. 11  în dosarul nr. 5/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 25 mai 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti şi, în consecinţă, a stabilit că:  “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) din anexa 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004 de aprobare a Normelor metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 este : -20 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa I de muncă şi -25 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa a II-a de muncă, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare; -30 de ani (în cazul bărbaţilor) şi 25 de ani (în cazul femeilor), pentru cei care au lucrat efectiv în grupa a IlI-a de muncă, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

Recurs în interesul legii - stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 Potrivit deciziei nr. 11 în dosarul nr. 5/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 25 mai 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis 25 mai 2015 Potrivit deciziei nr. 11  în dosarul nr. 5/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 25 mai 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti şi, în consecinţă, a stabilit că:  “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) din anexa 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004 de aprobare a Normelor metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 este : -20 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa I de muncă şi -25 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa a II-a de muncă, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare; -30 de ani (în cazul bărbaţilor) şi 25 de ani (în cazul femeilor), pentru cei care au lucrat efectiv în grupa a IlI-a de muncă, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

Ordinea de urmărire a bunurilor debitorului Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare. Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.  Această garanţie se întinde asupra tuturor bunurilor urmăribile existente în patrimoniul debitorului la momentul când creditorul începe executarea silită, oricare ar fi fost situaţia averii debitorului atunci când s-a născut dreptul de creanţă şi orice schimbări s-ar fi produs între timp în averea acestuia.  Urmărirea silită se extinde şi asupra bunurilor care intră în patrimoniul debitorului ulterior datei naşterii creanţei. În anumite cazuri, legea impune creditorului să procedeze la urmărirea bunurilor din patrimoniul debitorului într-o anumită ordine. Aceste limitări ale dreptului creditorului de a urmări simultan sau succesiv orice bunuri din patrimoniul debitorului sunt reprezentate de cazurile în care legea, pe de o parte, instituie obligativitatea parcurgerii întâi a urmăririi silite mobiliare şi a apoi a celei imobiliare, iar, pe de altă parte, stabileşte o ordine de urmărire între bunurile imobile ale debitorului sau între anumite diviziuni ale patrimoniului debitorului. Executarea silită indirectă imobiliară nu poate fi declanşată înaintea celei mobiliare atunci când se urmăreşte: realizarea unor creanţe a căror valoare nu depăşeşte 10.000 lei.   În acest caz, vânzarea bunurilor imobile ale debitorului poate fi făcută numai dacă acesta nu are alte bunuri urmăribile sau dacă are bunuri urmăribile, dar care nu pot fi valorificate.  Refuzul nejustificat al debitorului de a furniza executorului judecătoresc informaţiile, lămuririle şi dovezile necesare, precum şi furnizarea cu rea-credlnţă de informaţii incomplete în legătură cu existenţa şi valoarea unor bunuri mobile ori a unor venituri de natură a fi valorificate în vederea acoperirii integrale a creanţei permit declanşarea urmăririi silite imobiliare, chiar dacă valoarea creanţei nu depăşeşte 10.000 lei. patrimoniul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie judecătorească .  Imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie judecătorească nu poate fi urmărit silit înaintea urmăririi mobilelor sale. Dacă imobilul se află în proprietatea comună a minorului sau a persoanei puse sub interdicţie judecătorească şi a unei persoane cu capacitate deplină de exerciţiu, iar obligaţia prevăzută în titlul executoriu este comună tuturor coproprietarilor, atunci urmărirea imobilului comun nu este condiţionată de urmărirea prealabilă a bunurilor mobile ale incapabilului. Legea impune o anumită ordine de urmărire în următoarele situații:   creditorul ipotecar nu poate cere scoaterea la vânzare silită a bunurilor neipotecate ale debitorului său decât în cazul în care urmărirea silită a bunurilor imobile ipotecate nu a condus la îndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor totale datorate Creditorul ipotecar şi debitorul au şi posibilitatea de a conveni să limiteze dreptul creditorului de a urmări bunurile care nu îi sunt ipotecate.  O asemenea convenţie are ca efect insesizabilitatea, pentru creditorul ipotecar respectiv, a bunului sau bunurilor care fac obiectul ei. creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului debitorului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale .  Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. Invocarea acestor incidente poate fi făcută de partea interesată pe calea contestaţiei la executare.

Ordinea de urmărire a bunurilor debitorului Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare. Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.  Această garanţie se întinde asupra tuturor bunurilor urmăribile existente în patrimoniul debitorului la momentul când creditorul începe executarea silită, oricare ar fi fost situaţia averii debitorului atunci când s-a născut dreptul de creanţă şi orice schimbări s-ar fi produs între timp în averea acestuia.  Urmărirea silită se extinde şi asupra bunurilor care intră în patrimoniul debitorului ulterior datei naşterii creanţei. În anumite cazuri, legea impune creditorului să procedeze la urmărirea bunurilor din patrimoniul debitorului într-o anumită ordine. Aceste limitări ale dreptului creditorului de a urmări simultan sau succesiv orice bunuri din patrimoniul debitorului sunt reprezentate de cazurile în care legea, pe de o parte, instituie obligativitatea parcurgerii întâi a urmăririi silite mobiliare şi a apoi a celei imobiliare, iar, pe de altă parte, stabileşte o ordine de urmărire între bunurile imobile ale debitorului sau între anumite diviziuni ale patrimoniului debitorului. Executarea silită indirectă imobiliară nu poate fi declanşată înaintea celei mobiliare atunci când se urmăreşte: realizarea unor creanţe a căror valoare nu depăşeşte 10.000 lei.   În acest caz, vânzarea bunurilor imobile ale debitorului poate fi făcută numai dacă acesta nu are alte bunuri urmăribile sau dacă are bunuri urmăribile, dar care nu pot fi valorificate.  Refuzul nejustificat al debitorului de a furniza executorului judecătoresc informaţiile, lămuririle şi dovezile necesare, precum şi furnizarea cu rea-credlnţă de informaţii incomplete în legătură cu existenţa şi valoarea unor bunuri mobile ori a unor venituri de natură a fi valorificate în vederea acoperirii integrale a creanţei permit declanşarea urmăririi silite imobiliare, chiar dacă valoarea creanţei nu depăşeşte 10.000 lei. patrimoniul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie judecătorească .  Imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie judecătorească nu poate fi urmărit silit înaintea urmăririi mobilelor sale. Dacă imobilul se află în proprietatea comună a minorului sau a persoanei puse sub interdicţie judecătorească şi a unei persoane cu capacitate deplină de exerciţiu, iar obligaţia prevăzută în titlul executoriu este comună tuturor coproprietarilor, atunci urmărirea imobilului comun nu este condiţionată de urmărirea prealabilă a bunurilor mobile ale incapabilului. Legea impune o anumită ordine de urmărire în următoarele situații:   creditorul ipotecar nu poate cere scoaterea la vânzare silită a bunurilor neipotecate ale debitorului său decât în cazul în care urmărirea silită a bunurilor imobile ipotecate nu a condus la îndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor totale datorate Creditorul ipotecar şi debitorul au şi posibilitatea de a conveni să limiteze dreptul creditorului de a urmări bunurile care nu îi sunt ipotecate.  O asemenea convenţie are ca efect insesizabilitatea, pentru creditorul ipotecar respectiv, a bunului sau bunurilor care fac obiectul ei. creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului debitorului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale .  Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. Invocarea acestor incidente poate fi făcută de partea interesată pe calea contestaţiei la executare.

Procedura preliminară de urgenţă Această procedură permite Curţii de Justiţie să soluţioneze într-un termen considerabil redus întrebările cele mai sensibile referitoare la spaţiul de libertate, securitate și justiţie (cooperare poliţienească și judiciară în materile civilă și penală, vize, drept de azil, imigrare și alte politici referitoare la libera circulaţie a persoanelor). Cauzele în care se aplică procedura preliminară de urgenţă sunt încredinţate unei camere de cinci judecători special desemnată, iar faza scrisă se derulează, în practică, în principal pe cale electronică și este extrem de redusă. Faza orală a procedurii, care este obligatorie.

Procedura preliminară de urgenţă Această procedură permite Curţii de Justiţie să soluţioneze într-un termen considerabil redus întrebările cele mai sensibile referitoare la spaţiul de libertate, securitate și justiţie (cooperare poliţienească și judiciară în materile civilă și penală, vize, drept de azil, imigrare și alte politici referitoare la libera circulaţie a persoanelor). Cauzele în care se aplică procedura preliminară de urgenţă sunt încredinţate unei camere de cinci judecători special desemnată, iar faza scrisă se derulează, în practică, în principal pe cale electronică și este extrem de redusă. Faza orală a procedurii, care este obligatorie.