Condiţiile de fond ale cambiei Legea nu cuprinde nici o dispoziţie specială referitoare la condiţiile de fond ale cambiei. În consecinţă, pentru valabilitatea cambiei, trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul civil pentru validitatea actelor juridice: consimţământul, capacitatea, obiectul şi cauza.   Condiţiile dreptului comun trebuie apreciate cu luarea în considerare a naturii cambiei şi a dispoziţiilor legale privind acest titlu Consimţământul şi cauza cambiei prezintă o particularitate. În aprecierea lor trebuie avut în vedere caracterul general şi abstract al obligaţiilor cambiale. Orice obligaţie cambială se se manifestă ca o obligaţie de sine-stătătoare. Capacitatea cerută pentru asumarea unor obligaţii cambiale este cea prevăzută de Codul Civil pentru încheierea actelor juridice.  Obiectul cambiei îl constituie prestaţiile la care se obligă persoanele implicate în raporturile cambiale. Fiecare obligaţie cambială are un obiect concret, care este determinat de natura obligaţiei asumate. Nerespectarea condiţiilor cerute pentru validitatea cambiei atrage după sine sancţiunea nulităţii, în condiţiile reglementate de dreptul comun.

Condiţiile de fond ale cambiei Legea nu cuprinde nici o dispoziţie specială referitoare la condiţiile de fond ale cambiei. În consecinţă, pentru valabilitatea cambiei, trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul civil pentru validitatea actelor juridice: consimţământul, capacitatea, obiectul şi cauza.   Condiţiile dreptului comun trebuie apreciate cu luarea în considerare a naturii cambiei şi a dispoziţiilor legale privind acest titlu Consimţământul şi cauza cambiei prezintă o particularitate. În aprecierea lor trebuie avut în vedere caracterul general şi abstract al obligaţiilor cambiale. Orice obligaţie cambială se se manifestă ca o obligaţie de sine-stătătoare. Capacitatea cerută pentru asumarea unor obligaţii cambiale este cea prevăzută de Codul Civil pentru încheierea actelor juridice.  Obiectul cambiei îl constituie prestaţiile la care se obligă persoanele implicate în raporturile cambiale. Fiecare obligaţie cambială are un obiect concret, care este determinat de natura obligaţiei asumate. Nerespectarea condiţiilor cerute pentru validitatea cambiei atrage după sine sancţiunea nulităţii, în condiţiile reglementate de dreptul comun.

Recurs în interesul legii – Exercitarea fără drept a profesiei de avocat Potrivit deciziei nr. 15 în dosarul nr.10/2015 pronunţată în şedinţa publică din 21 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii și, în consecință, a stabilit că: 21 septembrie 2015 Potrivit deciziei nr. 15 în dosarul nr.10/2015 pronunţată în şedinţa publică din 21 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 348 din Codul penal, fapta unei persoane care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prevăzută de art. 348 Cod penal.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.474 alin.4 din Codul de procedură penală.

Recurs în interesul legii – Exercitarea fără drept a profesiei de avocat Potrivit deciziei nr. 15 în dosarul nr.10/2015 pronunţată în şedinţa publică din 21 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii și, în consecință, a stabilit că: 21 septembrie 2015 Potrivit deciziei nr. 15 în dosarul nr.10/2015 pronunţată în şedinţa publică din 21 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii și, în consecință, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 348 din Codul penal, fapta unei persoane care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prevăzută de art. 348 Cod penal.” Aceasta este obligatorie, potrivit art.474 alin.4 din Codul de procedură penală.

Plângeri adresate autorităţii naţionale de supraveghere Persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări pot înainta plângere către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Plângerea nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost introdusă anterior. În afara cazurilor în care o întârziere ar cauza un prejudiciu iminent şi ireparabil, plângerea către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nu poate fi înaintată mai devreme de 15 zile de la înaintarea unei plângeri cu acelaşi conţinut către operator. Dacă plângerea este găsită întemeiată, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal poate dispune suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ştergerea parţială sau integrală a prelucrării datelor şi poate să sesizeze organele de urmărire penală sau să intenteze acţiune în justiţie.  Decizia trebuie motivată şi se comunică părţilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii.    

Plângeri adresate autorităţii naţionale de supraveghere Persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări pot înainta plângere către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Plângerea nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost introdusă anterior. În afara cazurilor în care o întârziere ar cauza un prejudiciu iminent şi ireparabil, plângerea către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nu poate fi înaintată mai devreme de 15 zile de la înaintarea unei plângeri cu acelaşi conţinut către operator. Dacă plângerea este găsită întemeiată, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal poate dispune suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ştergerea parţială sau integrală a prelucrării datelor şi poate să sesizeze organele de urmărire penală sau să intenteze acţiune în justiţie.  Decizia trebuie motivată şi se comunică părţilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii.    

Pensia de întreținere Obligația de întreținere există între părinţi şi copii. Fiecare dintre părinţi trebuie să contribuie. Părintele decăzut din exerciţiul autorităţii părinteşti nu este scutit de obligaţia de a da întreţinere copilului. Obligaţia de întreţinere a copilului include: cele necesare traiului (hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc.) şi asigurarea educaţiei, învăţăturii şi pregătirii profesionale. Dacă un părinte nu are mijloace materiale sau dacă moare, celălalt părinte este obligat să suporte în întregime obligaţia de întreţinere. Întreţinerea se execută, în principal, în natură. Pensia de întreţinere în bani este prevăzută doar în cazul în care obligaţia de întreţinere în natură nu se execută de bunăvoie. Aceasta poate fi sub forma unei sume fixe sau prin prestaţii procentuale din venitul net lunar al debitorului. Prin hotărârea de divorţ, instanţa va obliga pe părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul să plătească celuilalt părinte sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul suma fixată pentru întreţinerea acestuia. Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani. În cazul în care instanţa stabileşte locuința copilului la unul dintre părinți, va obliga pe celălalt părinte să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acestuia. Dacă cei doi soţi au doi copii şi fiecare părinte a primit în grija sa câte un copil, părintele care realizează un venit mai mare va fi obligat de către instanţă să contribuie la întreținerea celuilalt copil. Dacă instanța stabilește locuința copilului sau ia măsura excepțională a plasamentului copilului la o rudă, o altă familie ori persoană sau într-o instituție de ocrotire, va obliga ambii părinţii să plătesă în solidar. Cuantumul contribuţiei va fi fixat potrivit cu nevoia copilului și ținând cont de mijloacele părinților. Se acordă de la data la care a fost cerută sau pe o perioadă anterioară, dacă nu a fost solicitată mai devreme din culpa părintelui care o datorează. Părinții pot conveni ca un dintre ei să fie scutit de la plata contribuției, dacă celălalt părinte poate asigura copilului condiții de trai corespunzătoare nevoilor acestuia. Dacă minorul are venituri proprii, el va trebui să dovedească faptul că veniturile realizate din munca sa îi sunt insuficiente pentru a se întreţine, doar apoi va putea primii întreţinerii din partea părinţilor, chiar dacă deţine bunuri ce ar putea fi fi valorificate. Cuantumul întreţinerii se stabileşte până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Întreţinerea datorată copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat. 

Pensia de întreținere Obligația de întreținere există între părinţi şi copii. Fiecare dintre părinţi trebuie să contribuie. Părintele decăzut din exerciţiul autorităţii părinteşti nu este scutit de obligaţia de a da întreţinere copilului. Obligaţia de întreţinere a copilului include: cele necesare traiului (hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc.) şi asigurarea educaţiei, învăţăturii şi pregătirii profesionale. Dacă un părinte nu are mijloace materiale sau dacă moare, celălalt părinte este obligat să suporte în întregime obligaţia de întreţinere. Întreţinerea se execută, în principal, în natură. Pensia de întreţinere în bani este prevăzută doar în cazul în care obligaţia de întreţinere în natură nu se execută de bunăvoie. Aceasta poate fi sub forma unei sume fixe sau prin prestaţii procentuale din venitul net lunar al debitorului. Prin hotărârea de divorţ, instanţa va obliga pe părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul să plătească celuilalt părinte sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul suma fixată pentru întreţinerea acestuia. Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani. În cazul în care instanţa stabileşte locuința copilului la unul dintre părinți, va obliga pe celălalt părinte să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acestuia. Dacă cei doi soţi au doi copii şi fiecare părinte a primit în grija sa câte un copil, părintele care realizează un venit mai mare va fi obligat de către instanţă să contribuie la întreținerea celuilalt copil. Dacă instanța stabilește locuința copilului sau ia măsura excepțională a plasamentului copilului la o rudă, o altă familie ori persoană sau într-o instituție de ocrotire, va obliga ambii părinţii să plătesă în solidar. Cuantumul contribuţiei va fi fixat potrivit cu nevoia copilului și ținând cont de mijloacele părinților. Se acordă de la data la care a fost cerută sau pe o perioadă anterioară, dacă nu a fost solicitată mai devreme din culpa părintelui care o datorează. Părinții pot conveni ca un dintre ei să fie scutit de la plata contribuției, dacă celălalt părinte poate asigura copilului condiții de trai corespunzătoare nevoilor acestuia. Dacă minorul are venituri proprii, el va trebui să dovedească faptul că veniturile realizate din munca sa îi sunt insuficiente pentru a se întreţine, doar apoi va putea primii întreţinerii din partea părinţilor, chiar dacă deţine bunuri ce ar putea fi fi valorificate. Cuantumul întreţinerii se stabileşte până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Întreţinerea datorată copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat. 

Pentru contractul pe durată nedeterminată Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere. Verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap se realizează exclusiv prin modalitatea perioadei de probă de maximum 30 de zile calendaristice. Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia. Pe durata perioadei de probă salariatul beneficiază de toate drepturile şi are toate obligaţiile prevăzute în legislaţia muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncă. Pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, primele 6 luni după debutul în profesie se consideră perioadă de stagiu. Fac excepţie acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârşitul perioadei de stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu o adeverinţă, care este vizată de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială de competenţă acesta îşi are sediul. Pe durata executării unui contract individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă. Prin excepţie, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă în situaţia în care acesta debutează la acelaşi angajator într-o nouă funcţie sau profesie ori urmează să presteze activitatea într-un loc de muncă cu condiţii grele, vătămătoare sau periculoase. Perioada de probă constituie vechime în muncă.     Perioada în care se pot face angajări succesive de probă ale mai multor persoane pentru acelaşi post este de maximum 12 luni.

Pentru contractul pe durată nedeterminată Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere. Verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap se realizează exclusiv prin modalitatea perioadei de probă de maximum 30 de zile calendaristice. Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia. Pe durata perioadei de probă salariatul beneficiază de toate drepturile şi are toate obligaţiile prevăzute în legislaţia muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncă. Pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, primele 6 luni după debutul în profesie se consideră perioadă de stagiu. Fac excepţie acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârşitul perioadei de stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu o adeverinţă, care este vizată de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială de competenţă acesta îşi are sediul. Pe durata executării unui contract individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă. Prin excepţie, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă în situaţia în care acesta debutează la acelaşi angajator într-o nouă funcţie sau profesie ori urmează să presteze activitatea într-un loc de muncă cu condiţii grele, vătămătoare sau periculoase. Perioada de probă constituie vechime în muncă.     Perioada în care se pot face angajări succesive de probă ale mai multor persoane pentru acelaşi post este de maximum 12 luni.