Curtea Constituţională a României. Partea civilă, partea responsabilă civilmente şi persoana vătămată – titulari ai contestației în camera preliminară În ziua de 8 octombrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.347 alin.(1) din Codul de procedură penală 8 octombrie 2015 În ziua de 8 octombrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.347 alin.(1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5).” În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.347 alin.(1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia numai „procurorul și inculpatul” pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5), este neconstituțională. Curtea a reţinut că restrângerea sferei titularilor contestației în camera preliminară doar la procuror și inculpat determină încălcarea dreptului de acces la justiție, consacrat de art.21 din Constituţie, al părții civile, părții responsabile civilmente şi al persoanei vătămate având în vedere faptul că, pe de o parte, rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, iar, pe de altă parte, soluţiile prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală vizează toate părţile din proces şi persoana vătămată. Decizia este definitivă și general obligatorie. 

Curtea Constituţională a României. Partea civilă, partea responsabilă civilmente şi persoana vătămată – titulari ai contestației în camera preliminară În ziua de 8 octombrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.347 alin.(1) din Codul de procedură penală 8 octombrie 2015 În ziua de 8 octombrie 2015, Plenul Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.347 alin.(1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5).” În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.347 alin.(1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia numai „procurorul și inculpatul” pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5), este neconstituțională. Curtea a reţinut că restrângerea sferei titularilor contestației în camera preliminară doar la procuror și inculpat determină încălcarea dreptului de acces la justiție, consacrat de art.21 din Constituţie, al părții civile, părții responsabile civilmente şi al persoanei vătămate având în vedere faptul că, pe de o parte, rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, iar, pe de altă parte, soluţiile prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală vizează toate părţile din proces şi persoana vătămată. Decizia este definitivă și general obligatorie. 

Elementele reparaţiei Termenul de reparaţie este folosit pentru restitutio in integrum sau pentru restabilirea situaţiei anterioare vătămării/prejudicierii consumatorului. Printre drepturile principale ale consumatorilor este şi dreptul consumatorului la despăgubire pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor. Dreptul consumatorului de a obţine o clauză contractuală privind dreptul acestuia de a fi despăgubit pentru neconformitate produsului sau a serviciului cu contractul. Agenţii economici sunt responsabili pentru orice pagubă datorată unor deficienţe privind calitatea produselor sau a serviciilor, apărută în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate a acestora şi care nu este imputabilă consumatorului, precum şi unor eventuale vicii ascunse constatate pe durata medie de utilizare, care nu permit folosirea de către consumator a produsului sau serviciului potrivit scopului pentru care acesta a fost realizat şi achiziţionat sau care pot afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor. Pproducătorii şi prestatorii de servicii răspund pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de produsul cu defect sau de serviciul defectuos prestat. Producătorul este ţinut răspunzător şi pentru prejudiciul rezultat din defectul produsului şi cumulat cu o acţiune sau o omisiune a unei terţe persoane. Paguba reprezintă prejudiciul creat consumatorului prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum şi cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator. Prejudiciul poate fi material, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi pierderea vieţii. În cazul utilizării unui produs cu defecte, se consideră pagubă deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinţei sau consumului privat şi să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea pagubei să nu fie mai mică de 200 lei.

Elementele reparaţiei Termenul de reparaţie este folosit pentru restitutio in integrum sau pentru restabilirea situaţiei anterioare vătămării/prejudicierii consumatorului. Printre drepturile principale ale consumatorilor este şi dreptul consumatorului la despăgubire pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor. Dreptul consumatorului de a obţine o clauză contractuală privind dreptul acestuia de a fi despăgubit pentru neconformitate produsului sau a serviciului cu contractul. Agenţii economici sunt responsabili pentru orice pagubă datorată unor deficienţe privind calitatea produselor sau a serviciilor, apărută în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate a acestora şi care nu este imputabilă consumatorului, precum şi unor eventuale vicii ascunse constatate pe durata medie de utilizare, care nu permit folosirea de către consumator a produsului sau serviciului potrivit scopului pentru care acesta a fost realizat şi achiziţionat sau care pot afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor. Pproducătorii şi prestatorii de servicii răspund pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de produsul cu defect sau de serviciul defectuos prestat. Producătorul este ţinut răspunzător şi pentru prejudiciul rezultat din defectul produsului şi cumulat cu o acţiune sau o omisiune a unei terţe persoane. Paguba reprezintă prejudiciul creat consumatorului prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum şi cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator. Prejudiciul poate fi material, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi pierderea vieţii. În cazul utilizării unui produs cu defecte, se consideră pagubă deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinţei sau consumului privat şi să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea pagubei să nu fie mai mică de 200 lei.

Locuința copilului OLYMPUS DIGITAL CAMERA Instanța de judecață stabilește locuința copilului la divorț, chiar și în cazul în care autoritatea părintească se exercită în comun, de ambii părinți. Aceștia se pot înțelege la care dintre ei să locuiască copilul. Dacă au împreună mai mulți copii, părinții se pot înțelege ca toți copiii să locuiască la unul dintre ei sau ca unii să locuiască la un părinte, iar ceilalți la celălalt părinte. În cazul în care părinții nu se înțeleg sau dacă instanța constată că înțelegerea acestora este contrară interesului minorului, atunci instanța va stabilii locuința copilului. Instanța va avea în vedere mai multe criterii în stabilirea locuinței copilului: vârsta copiilor, condițiile pentru dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală pe care le oferă fiecare părinte, posibilitățile materiale ale părinților, conduita părinților față de copii, anterior divorțului, legăturile de afecțiune dintre copii și fiecare părinte, sexul copiilor, starea sănătății copiilor, starea sănătății părinților, posibilitatea părinților de a aloca timpul necesar pentru creșterea și educarea copiilor, moralitatea părinților etc. Evident, dacă instanța a dispus că autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte, va stabili și locuința copilului la acelaşi părinte. Locuința poate fi stabilită chiar la părintele culpabil de divorț, dacă motivele pentru care s-a pronunțat divorțul nu au legătură cu comportamentul acestuia față de copil. Există și situații de excepție în care instanța dispune stabilirea locuinței copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimțământul acestora, sau într-o instituție de ocrotire. Cei la care se stabilește locuința minorului exercită numai supravegherea acestuia și îndeplinesc toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura copilului. Părinții vor să exercite autoritatea părintească, adică atât drepturile cu privire la persoana copilului, cât și cele privitoare la bunurile sale.

Locuința copilului OLYMPUS DIGITAL CAMERA Instanța de judecață stabilește locuința copilului la divorț, chiar și în cazul în care autoritatea părintească se exercită în comun, de ambii părinți. Aceștia se pot înțelege la care dintre ei să locuiască copilul. Dacă au împreună mai mulți copii, părinții se pot înțelege ca toți copiii să locuiască la unul dintre ei sau ca unii să locuiască la un părinte, iar ceilalți la celălalt părinte. În cazul în care părinții nu se înțeleg sau dacă instanța constată că înțelegerea acestora este contrară interesului minorului, atunci instanța va stabilii locuința copilului. Instanța va avea în vedere mai multe criterii în stabilirea locuinței copilului: vârsta copiilor, condițiile pentru dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală pe care le oferă fiecare părinte, posibilitățile materiale ale părinților, conduita părinților față de copii, anterior divorțului, legăturile de afecțiune dintre copii și fiecare părinte, sexul copiilor, starea sănătății copiilor, starea sănătății părinților, posibilitatea părinților de a aloca timpul necesar pentru creșterea și educarea copiilor, moralitatea părinților etc. Evident, dacă instanța a dispus că autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte, va stabili și locuința copilului la acelaşi părinte. Locuința poate fi stabilită chiar la părintele culpabil de divorț, dacă motivele pentru care s-a pronunțat divorțul nu au legătură cu comportamentul acestuia față de copil. Există și situații de excepție în care instanța dispune stabilirea locuinței copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimțământul acestora, sau într-o instituție de ocrotire. Cei la care se stabilește locuința minorului exercită numai supravegherea acestuia și îndeplinesc toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura copilului. Părinții vor să exercite autoritatea părintească, adică atât drepturile cu privire la persoana copilului, cât și cele privitoare la bunurile sale.

Protecția petiționarilor și a datelor personale Divulgarea identității petiționarilor și a informațiile transmise de aceștia către statul membru în cauză se face sub rezerva acordului prealabil al acestora și trebuie să respecte Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date.  

Protecția petiționarilor și a datelor personale Divulgarea identității petiționarilor și a informațiile transmise de aceștia către statul membru în cauză se face sub rezerva acordului prealabil al acestora și trebuie să respecte Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date.  

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind acțiunea în revendicare imobiliară a unui bun proprietate comună pe cote-părți 17 februarie 2020 Potrivit minutei nr. 18, în dosarul nr. 2784/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2020, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că: “ În cazul acțiunii în revendicare imobiliară a unui bun proprietate comună pe cote-părți (coproprietate), dispozițiile art. 643 alin. (2) teza a doua din Codul civil instituie o excepție de la opozabilitatea hotărârii judecătorești reglementată de art. 435 alin. (2) din Codul de procedură civilă .” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.     Potrivit art. 643 alin. (2) teza a doua din Codul civil: „(2) Hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătorești potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți coproprietari”. Potrivit art. 435 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(2) Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară”.

Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă Dezlegarea unor chestiuni de drept privind acțiunea în revendicare imobiliară a unui bun proprietate comună pe cote-părți 17 februarie 2020 Potrivit minutei nr. 18, în dosarul nr. 2784/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2020, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că: “ În cazul acțiunii în revendicare imobiliară a unui bun proprietate comună pe cote-părți (coproprietate), dispozițiile art. 643 alin. (2) teza a doua din Codul civil instituie o excepție de la opozabilitatea hotărârii judecătorești reglementată de art. 435 alin. (2) din Codul de procedură civilă .” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.     Potrivit art. 643 alin. (2) teza a doua din Codul civil: „(2) Hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătorești potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți coproprietari”. Potrivit art. 435 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(2) Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară”.